Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 48 din 19 septembrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 48 din 19 septembrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1039 din 26 octombrie 2022

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.005/1/2022


┌─────────────┬────────────────────────┐
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici    │civile - preşedintele   │
│             │completului             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ileana       │- judecător la Secţia I │
│Ruxandra     │civilă                  │
│Tirică       │                        │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mariana      │- judecător la Secţia I │
│Hortolomei   │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adina        │- judecător la Secţia I │
│Georgeta     │civilă                  │
│Nicolae      │                        │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Elena Carmen │- judecător la Secţia I │
│Popoiag      │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentin     │- judecător la Secţia I │
│Mitea        │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia      │- judecător la Secţia I │
│Curelea      │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andreia Liana│- judecător la Secţia I │
│Constanda    │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Vişan │- judecător la Secţia I │
│             │civilă                  │
└─────────────┴────────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 1.005/1/2022 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 36 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.572/336/2016*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimatele-pârâte Asociaţia Composesoratului C şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B au depus, în termen legal, prin avocat, respectiv consilier juridic, puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
    6. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 3 noiembrie 2021, în Dosarul nr. 1.572/336/2016*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2000), în sensul de a şti dacă aceste dispoziţii, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 31 din titlul VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 247/2005), permit înfiinţarea de noi composesorate, continuatoare ale unei unice forme asociative de acest tip, existente anterior anului 1948, în condiţiile în care, în baza Legii nr. 1/2000 - forma iniţială, o parte dintre foştii membri ai respectivei forme asociative de proprietate sau moştenitorii acestora s-au constituit în formă asociativă şi au dobândit calitatea de persoană juridică; în cazul unui răspuns negativ, care sunt consecinţele din punct de vedere juridic asupra formei asociative înfiinţate ulterior şi asupra dreptului de proprietate recunoscut acesteia?
    8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 aprilie 2022, cu nr. 1.005/1/2022, termenul de judecată fiind stabilit la data de 19 septembrie 2022.

    II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    9. Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare
    ART. 28

    "(1) În vederea organizării administrării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege şi a determinării responsabilităţilor cu privire la administrarea lor, persoanele îndreptăţite se vor reorganiza, în baza acestei legi, în formele asociative iniţiale.
(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile recunoaşterea formelor asociative de administrare şi de exploatare a terenurilor forestiere.
(3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, odată cu cererea, un statut în formă autentică sau certificată de avocat, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de administrare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii, drepturile şi obligaţiile membrilor, răspunderi, sancţiuni, modul de dizolvare, precum şi alte prevederi specifice.
(4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de administrare în comun, constituite în condiţiile şi cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, redobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ţinut de judecătorie.
(5) Suprafeţele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenţei lor.
(6) Membrii formelor asociative aflaţi în devălmăşie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părţi unor persoane din afara acestora.
(7) Terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în niciun mod, în întregime sau în parte.
(8) În cazul dizolvării formelor asociative proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective."

    III. Expunerea succintă a procesului
    10. Prin Sentinţa civilă nr. 2.214 din 22 august 2019, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, în Dosarul nr. 1.572/336/2016, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Asociaţia Composesorală B, în contradictoriu cu pârâţii Asociaţia Composesoratului C, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B, s-a admis în parte cererea de intervenţie accesorie, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii de validare nr. x din 29 noiembrie 2005, emisă de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M, sa constatat ca rămasă fără obiect cererea reclamantei privind desfiinţarea menţiunilor false din procesul-verbal al şedinţei din 29 noiembrie 2005 al Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M, privind consemnarea a 8 voturi exprimate pentru validarea anexei nr. 39 prin hotărârea nr. x din 29 noiembrie 2005; s-a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 5 ianuarie 2006 întocmit de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B - variantele 1, 2 şi 3, s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. xxxxx din 2 noiembrie 2006, emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. A fost respinsă cererea reclamantei privind constatarea nulităţii absolute a statutului Asociaţiei Composesoratului C şi a actelor adiţionale ulterioare, precum şi cererea privind dizolvarea acestei asociaţii.
    11. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că după împlinirea termenului de decădere, respectiv după data de 14 aprilie 2000, orice cerere formulată de o asociaţie composesorală constituită în scopul prevăzut de art. 28 din Legea nr. 1/2000 reprezintă o cerere formulată de o persoană neîndreptăţită, în sensul art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 169/1997), întrucât, odată stins dreptul ca efect al decăderii, se pierde şi vocaţia, adică îndreptăţirea de a-l mai pretinde. Instanţa a apreciat că actul de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate emis în aceste condiţii unei asociaţii composesorale este nul absolut. A reţinut că reclamanta s-a constituit în interiorul termenului de decădere, termen ce expira la 14 aprilie 2000. Asociaţia Composesoratului C a dobândit personalitate juridică la data de 6 octombrie 2005, în baza Sentinţei civile nr. 2 din 6 octombrie 2005, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, iar modificarea adusă art. 28 din Legea nr. 1/2000, prin art. I pct. 31 titlul VI din Legea nr. 247/2005, nu a avut ca efect repunerea în termenul de decădere de 90 de zile, pentru a se constitui din nou asociaţii composesorale care să poată solicita apoi reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere ale vechilor membri composesori.
    12. De asemenea, analizând cazurile de dizolvare de drept prevăzute de dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000), instanţa a constatat că niciunul dintre acestea nu este invocat şi motivat de reclamantă cu privire la pârâta Asociaţia Composesoratului C, împrejurarea că aceasta era decăzută din dreptul de a mai solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere ale foştilor membri composesori nefiind aptă a atrage nulitatea constituirii întrucât, în ipoteza în care dispoziţiile prezentei hotărâri constată implicit şi imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, aferent dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, dizolvarea de drept poate surveni doar după trecerea a trei luni de la rămânerea definitivă a acestei dispoziţii a instanţei, sub rezerva condiţiei prevăzute de art. 55 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, consecinţa constând în faptul că pârâta nu va mai putea să îşi realizeze dreptul pentru a cărui pretindere s-a constituit, nefiind nici aceasta aptă a atrage nulitatea constituirii pârâtei, întrucât această stare de fapt nu este prevăzută de legiuitor ca fiind un caz de dizolvare a asociaţiilor prin hotărâre judecătorească.
    13. Prin Decizia civilă nr. 581/A din 30 octombrie 2020, Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, reţinând că reclamanta justifică un interes legitim în formularea acţiunii.
    14. În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 558 din 30 martie 2021, Judecătoria Sighetu Marmaţiei a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei de a solicita desfiinţarea titlului de proprietate al pârâtei, a respins acţiunea civilă, precum şi cererea de intervenţie accesorie.
    15. În esenţă, instanţa de rejudecare a apreciat că, raportat la considerentele deciziei de casare, excepţia lipsei de interes se impune a fi respinsă. A mai reţinut, raportat la cererea de constatare a nulităţii absolute a hotărârii Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M nr. x din 29 noiembrie 2005, că prin art. 51-59 din Legea nr. 18/1991 legiuitorul a prevăzut o procedură specială obligatorie, conform căreia împotriva acestor hotărâri se pot formula plângeri în termen de 30 de zile de la comunicare, iar motivele de netemeinicie invocate de reclamantă pot fi analizate numai în procedura specială a plângerii. Având în vedere interesul ocrotit, care nu este unul general, aceste acte nu sunt prevăzute a fi atacate în temeiul dispoziţiilor art. III din Legea nr. 169/1997.
    16. S-a mai reţinut că, deşi reclamanta invocă nulitatea absolută a actelor anterioare hotărârii contestate, dar care au stat la baza emiterii ei, respectiv faptul că anexa nr. 39 validată nu conţine elemente esenţiale prevăzute de Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005), aceste aspecte nu sunt sancţionate cu nulitatea absolută şi nu au fost atacate cu plângere, potrivit dispoziţiilor art. 53-56 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), astfel încât cererea a fost respinsă.
    17. În susţinerea nulităţii absolute a hotărârii nr. x din 29 noiembrie 2005, reclamanta a invocat faptul că propunerea de validare făcută de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B este lovită de nulitate absolută, extrasele de carte funciară folosite de pârâta Asociaţia Composesoratului C aparţinând de fapt Composesoratului B. Instanţa de rejudecare a constatat că pentru reînfiinţarea formei asociative nu este necesar ca denumirea să fie identică cu cea anterioară, o astfel de cerinţă nefiind statuată în lege. Faptul că în cartea funciară apare Composesoratul B nu echivalează cu o dovadă a neîndreptăţirii pârâtei, respectiv a îndreptăţirii reclamantei asupra reconstituirii dreptului de proprietate asupra acestor suprafeţe.
    18. Au fost înlăturate argumentele reclamantei privind succesiunea cererilor de reconstituire depuse de pârâta Asociaţia Composesoratului C, nulitatea absolută a actelor de punere în posesie, nulitatea absolută a titlului de proprietate, a statutului asociaţiei pârâte. De asemenea, s-a respins cererea de dizolvare a Asociaţiei Composesoratului C, cu motivarea că nu s-a invocat niciun temei al dizolvării, potrivit dispoziţiilor legale incidente.
    19. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Asociaţia Composesorală B, contestând aprecierea primei instanţe în sensul că împotriva hotărârilor de validare se poate uza numai de calea de atac a plângerii reglementate de art. 53 din Legea nr. 18/1991. A susţinut că din perspectiva soluţiei pronunţate asupra petitului 1 al cererii nu s-a intrat în judecata fondului, impunându-se anularea sentinţei şi evocarea fondului.
    20. De asemenea, reclamanta-apelantă a reiterat argumentele menţionate pe parcursul procesului, în sensul că Asociaţia Composesoratului C nu este o formă asociativă iniţială şi nu este continuatorul Composesoratului B, existent anterior anului 1948.
    21. Astfel, reclamanta-apelantă a arătat că art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, are în vedere doar formele asociative iniţiale. Această concluzie, pe lângă textul foarte clar al actului normativ, se impune şi pentru că acelaşi alineat dispune „reorganizarea“ persoanelor îndreptăţite. Reorganizarea presupune, prin definiţie, reorânduirea persoanei juridice care a existat anterior preluării abuzive a terenurilor de către regimul comunist, aşadar anterior datei de 6 martie 1945. Această concluzie se impune şi din observarea art. 28 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 - textul face trimitere la „redobândirea“ calităţii de persoană juridică. Redobândirea presupune, prin definiţie, recăpătarea unei situaţii, stări care a existat şi anterior.
    22. De asemenea, a invocat dispoziţiile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul silvic), conform cărora formele asociative existente anterior anului 1948 fac parte din tezaurul istoric al României, iar proprietatea reconstituită acestor forme asociative este garantată, indivizibilă şi inalienabilă, conform art. 95 alin. (2) din acelaşi act normativ.
    23. Reclamanta-apelantă a concluzionat că în anul 2005, inclusiv după apariţia Legii nr. 247/2005, puteau să redobândească personalitate juridică numai formele asociative iniţiale, care au existat anterior anului 1948, sub condiţia ca aceste forme asociative iniţiale să nu fi dobândit deja personalitate juridică în baza Legii nr. 1/2000 - forma iniţială. În prezenta cauză, la data demarării procedurilor de „redobândire“ a personalităţii juridice de către membrii Asociaţiei Composesoratului C exista deja înfiinţată forma asociativă iniţială, respectiv Asociaţia Composesorală B, care avea personalitate juridică redobândită prin Sentinţa civilă nr. 7 din 12 aprilie 2000, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus în Dosarul nr. 7/2000, şi era înscrisă cu nr. J7/2000 în Registrul special al Judecătoriei Vişeu de Sus. Anterior anului 1948 nu au existat două composesorate, ci o singură formă asociativă denumită Composesoratul Nobil B. Persoanele îndreptăţite sau reorganizat în forma asociativă iniţială încă din anul 2000, astfel că alte presupuse persoane îndreptăţite nu aveau posibilitatea de a mai organiza o altă persoană juridică, despre care să se susţină că este succesoarea composesoratului iniţial. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 28 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005, era deschis numai situaţiilor în care nu exista deja forma asociativă iniţială.
    24. În sprijinul acestor argumente a invocat considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 237 din 27 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 8 martie 2000 (Decizia nr. 237 din 27 decembrie 1999), şi Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002 (Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002).
    25. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Asociaţia Composesoratului C a invocat excepţii, a răspuns motivelor invocate de către apelantă şi a reiterat apărările formulate pe parcursul derulării procesului. A relevat că au existat numeroase dosare penale în care au fost efectuate verificări cu privire la modalitatea sa de înfiinţare, îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale comisiilor locale şi judeţene şi de către membrii acestora pentru validarea şi punerea sa în posesie, reţinându-se cu autoritate de lucru judecat că fapta prevăzută de art. 288 din Codul penal nu există.
    26. În ce priveşte reînfiinţarea sa, pe parcursul procesului intimata-pârâtă a arătat că membrii săi nu au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 169/1997 şi Legii nr. 1/2000, care să fi fost soluţionate prin reconstituirea dreptului de proprietate anterior pronunţării sentinţei de înfiinţare şi că, ulterior intrării în vigoare a Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, pentru reînfiinţarea unui composesorat trebuia întrunită cerinţa ca membrilor săi să nu li se fi reconstituit dreptul de proprietate asupra acelei suprafeţe de teren anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. S-a mai susţinut că membrii asociaţiei pârâte nu sunt aceiaşi cu persoanele fizice înscrise în anexa nr. 54, succesoare ale persoanelor îndreptăţite care au formulat cereri de reconstituire în temeiul Legii nr. 169/1997 şi al Legii nr. 1/2000, anexă care a fost avută în vedere la pronunţarea Sentinţei nr. 217 din 5 aprilie 2004 a Judecătoriei Aleşd, prin care reclamanta îşi justifică dreptul, membrii avuţi în vedere la constituirea asociaţiei pârâte, care au ajuns de-a lungul timpului la 1.600 de persoane, neidentificându-se cu membrii reclamantei.
    27. În aprecierea intimatei-pârâte, reclamanta este în eroare când afirmă că nu a existat niciodată Composesoratul C. Nu contează denumirea composesoratului, legea face trimitere la forma asociativă, care este composesoratul, şi nu la denumirea sa. Esenţial este ca aceasta să fi existat anterior, existenţa fiind legată de membrii composesori şi opţiunea lor de asociere în baza Legii nr. 1/2000. De asemenea, persoanele îndreptăţite în sensul legii nu pot fi obligate a se asocia numai într-un anume composesorat, legea nu interzice formarea mai multor composesorate din cel iniţial existent, singura cerinţă la reconstituire fiind aceea de a face dovada filiaţiei în raport cu autorii anterior înscrişi, reconstituirea suprafeţelor făcându-se în limita drepturilor foştilor composesori. De aceea, cele două composesorate pot coexista legal, singura cerinţă fiind aceea de a face dovada membrilor sau succesorilor membrilor înscrişi în asociaţia composesorală iniţială. Nu consideră că raţiunea legiuitorului, atunci când a permis reînfiinţarea asociaţiilor, a fost de a da drept primului venit, în sensul primului care reînfiinţează asociaţia, şi astfel să îngrădească libertatea de opţiune a membrilor iniţiali şi a moştenitorilor acestora. Pe de altă parte, admiterea acţiunii reclamantei ar însemna şi o încălcare flagrantă a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi a instanţelor naţionale privind securitatea raporturilor civile. Practica instanţelor, inclusiv a Tribunalului Maramureş, este aceea de a menţine formele asociative existente, care sunt constituite de mai mult timp, verificând cu maximă diligenţă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
    28. De asemenea, pârâta a mai invocat faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 127/2005 privind modificarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi a art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobată prin Legea nr. 39/2008 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 127/2005), şi Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005  permit constituirea de noi forme asociative şi formularea de cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra fondurilor forestiere până la data de 30 noiembrie 2005, titularii dreptului de reconstituire fiind foştii composesori. Deşi aceste persoane au calitatea de persoane îndreptăţite, cererea de reconstituire se poate face doar de persoana juridică, aceasta fiind raţiunea pentru care pe raza oraşului B a fost posibilă înfiinţarea mai multor composesorate.
    29. În şedinţa publică din 24 noiembrie 2021, tribunalul, din oficiu, a pus în discuţie, în raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum acestea au fost modificate prin art. I pct. 31 din titlul VI din Legea nr. 247/2005.
    30. Prin încheierea de şedinţă din 6 aprilie 2022 sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, referitoare la admisibilitatea procedurii
    31. Instanţa de trimitere, procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, referitoare la declanşarea procedurii pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ.
    32. Astfel, litigiul aflat pe rolul Tribunalului Maramureş - Secţia civilă este unul în materia fondului funciar, în privinţa căruia sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 76/2012), cu referire la art. 1 şi 5 din titlul XIII din Legea nr. 247/2005.
    33. Completul care soluţionează apelul declarat este constituit în cadrul tribunalului şi urmează a se pronunţa în ultimă instanţă asupra cererii reclamantei.
    34. Soluţionarea pe fond a cauzei depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, în contextul în care o parte dintre criticile expuse prin memoriul de apel, respectiv apărările formulate în cauză, vizează problematica dedusă dezlegării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    35. Chestiunea de drept ce necesită lămurirea este una nouă, în aprecierea instanţei de trimitere. Chiar dacă în speţă reglementarea ce face obiectul sesizării nu a intrat în vigoare recent, caracterul disparat al soluţiilor jurisprudenţiale, unit cu absenţa tratării explicite în doctrina de specialitate a chestiunii de drept a cărei clarificare s-a solicitat, precum şi cu conţinutul neclar al normei, ţinând seama de modificările sale succesive şi de aplicarea sa în timp, conferă noutate acestei chestiuni.
    36. Prin consultarea jurisprudenţei s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre prealabilă şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    37. În cauza dedusă judecăţii, atât reclamanta, cât şi pârâta se prevalează de calitatea lor de continuatoare ale vechii forme asociative, ambele fiind autorizate prin hotărâre judecătorească să funcţioneze ca persoană juridică, în baza aceluiaşi text legal, dar în redactări succesive şi sub regimuri juridice distincte. Aşa fiind, se apreciază esenţială clarificarea aspectului dacă dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum acestea au fost modificate prin art. I pct. 31 din titlul VI din Legea nr. 247/2005, permit înfiinţarea de noi composesorate, continuatoare ale unei unice forme asociative de acest tip, existente anterior anului 1948, în condiţiile în care, în baza Legii nr. 1/2000 - forma iniţială, o parte dintre foştii membri ai respectivei forme asociative de proprietate sau moştenitorii acestora s-au constituit în formă asociativă şi au dobândit calitatea de persoană juridică; în cazul unui răspuns negativ, care sunt consecinţele din punct de vedere juridic asupra formei asociative înfiinţate ulterior şi asupra dreptului de proprietate recunoscut acesteia.
    38. De asemenea, raportat la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, la apărările formulate în proces de pârâtă, la faptul că ambele asociaţii îşi afirmă drepturile pornind de la o unică formă asociativă existentă anterior anului 1948, se apreciază irelevant din perspectiva obiectului sesizării elementul cantitativ, subliniat de reclamantă, acela că întregul drept de proprietate ce ar fi aparţinut fostului Composesorat B a fost reconstituit apelantei-reclamante prin hotărâre judecătorească irevocabilă la data înfiinţării asociaţiei pârâte.
    39. În ce priveşte dificultatea chestiunii de drept, caracterul neclar al normei, se reţine că, în varianta sa iniţială, art. 26 din Legea nr. 1/2000 stabilea că foştilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, composesorate şi alte forme asociative asimilate acestora, precum şi moştenitorilor acestora, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea nr. 18/1991, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu menţiunea la titular: „composesorat“, alte asociaţii şi cu denumirea localităţii respective, suprafaţa restituită formelor asociative neputând depăşi suprafaţa rezultată din aplicarea reformei agrare din anul 1921.
    40. Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 400/2002 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001), art. 26 din Legea nr. 1/2000 a fost modificat şi completat, stabilindu-se că suprafaţa restituită formelor asociative se compune din cotaparte indiviză a membrilor asociaţi, dar nu mai mult de 20 ha de fiecare titular deposedat, iar în cazul în care forma asociativă a fost în devălmăşie, fără specificarea cotei-părţi pentru fiecare asociat deposedat, suprafaţa ce se restituie se stabileşte în cote-părţi egale, în limitele prevăzute la alin. (2). De asemenea, s-a statuat că suprafaţa restituită formelor asociative cuprinde numai terenurile pentru care s-au formulat cereri.
    41. Prin acelaşi act normativ au fost modificate şi dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 1/2000, în sensul modificării alineatelor (1), (2), (3) şi (5) şi introducerii alineatelor (6)-(9).
    42. Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, în viziunea legiuitorului, persoanele titulare ale dreptului de proprietate sunt foştii composesori sau moştenitorii acestora, doar astfel putându-se explica regimul de proprietate comună sau indiviză care, prin definiţie, presupune o pluralitate de titulari. De asemenea, în aceeaşi viziune, reconstituirea dreptului de proprietate este limitată la suprafaţa corespunzătoare cotelor-părţi indivize ale foştilor membri ai formelor asociative de proprietate, pentru care s-au formulat cereri.
    43. Conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, persoanele îndreptăţite urmau a se constitui în forma asociativă iniţială de composesorat, însă, potrivit modificării survenite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001, acelaşi articol stabilea că membrii formelor asociative de tip composesorat, obşti de moşneni, obşti de răzeşi, păduri grănicereşti şi altele sau moştenitorii acestora se vor constitui într-o asociaţie autorizată de către judecătorie, potrivit legii.
    44. Succesiunea terminologiei uzitate de legiuitor pare a sugera că sintagma în formele asociative iniţiale de composesorat din cadrul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 ar viza cu precădere modalitatea de exercitare a dreptului de proprietate, iar nu persoana juridică în sine, ca subiect colectiv de drepturi, existent anterior anului 1948, întrucât alineatul (4) al aceluiaşi articol stabilea că formele asociative de exploatare în comun dobândesc (nu redobândesc) calitatea de persoană juridică prin hotărâre judecătorească. Interpretarea pare susţinută prin modificarea ulterioară a alineatului (1) al art. 28 (prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001), care de această dată se referă la membrii formelor asociative de tip composesorat care se vor constitui într-o asociaţie autorizată de judecătorie potrivit legii.
    45. Abia prin Legea nr. 247/2005 s-a stabilit că formelor asociative de proprietate li se va elibera un singur titlu de proprietate, la solicitarea reprezentantului legal al acestora, şi li se va restitui în întregime suprafaţa avută în proprietate.
    46. De asemenea, prevederile art. 28 din Legea nr. 1/2000 au fost modificate prin art. I pct. 31 din titlul VI al aceleiaşi legi.
    47. Aşadar, abia prin acest act normativ este eliminată cerinţa certificării prealabile a dreptului de proprietate şi este prevăzută explicit reorganizarea persoanelor îndreptăţite în formele asociative iniţiale, care redobândesc calitatea de persoană juridică prin hotărâre judecătorească (anterior persoanele îndreptăţite se constituiau în formele asociative/ întro asociaţie, care dobândeau/dobândea calitatea de persoană juridică).
    48. Prevederile art. 28 alin. (2), în ceea ce priveşte momentul de debut al curgerii termenului de 90 de zile, trebuie interpretate ca vizând intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar nu a Legii nr. 1/2000, în caz contrar acest termen fiind în mod evident depăşit la data adoptării Legii nr. 247/2005.
    49. Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 127/2005 nu aduc clarificări explicite, stabilind că: „(...) Persoanele fizice şi persoanele juridice care nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 şi de prezenta lege cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv. În cazul formelor asociative prevăzute la art. 26 alin. (1) din lege, aflate în curs de constituire, cererea poate fi formulată de comitetul ad-hoc de iniţiativă.“
    50. De asemenea, conform art. 63 alin. (2) şi (3) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005: „(2) În cazul formelor asociative existente, cererea de reconstituire se formulează de către reprezentantul legal al formei asociative. (3) În cazul formelor asociative care se înfiinţează după intrarea în vigoare a prezentului regulament cererea de reconstituire se formulează de către comisia ad-hoc a formei asociative.“
    51. Acest text nu exclude explicit coexistenţa a două forme asociative înfiinţate în baza art. 28 din Legea nr. 1/2000 - forma iniţială, respectiv în baza art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, ci reglementează doar modalitatea de depunere a cererii de reconstituire pentru ipoteza în care forma asociativă este deja înfiinţată sau se află în curs de înfiinţare.
    52. În cadrul acestor forme asociative, titularii dreptului de proprietate rămân foştii composesori, moşneni etc., iar nu persoana juridică, împrejurarea că prin Legea nr. 247/2005 s-a stabilit că aceasta, dacă este înfiinţată, va depune cererea prin reprezentantul său legal, nefiind aptă a atrage o altă concluzie.
    53. Aşadar, în esenţă, se poate aprecia că modul de redactare a prevederilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, în reglementările succesive evocate anterior, nu permite o concluzie certă în sensul că odată ce persoanele îndreptăţite sau constituit în forma asociativă iniţială de tip composesorat/într-o asociaţie, iar aceasta a fost autorizată ca persoană juridică, dobândind această calitate prin hotărâre judecătorească, nu ar mai fi posibil ca alte persoane ce se pretind îndreptăţite, dar care nu au formulat cereri anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, să se reorganizeze în forma asociativă iniţială, această asociaţie urmând a redobândi calitatea de persoană juridică.
    54. De asemenea, prevederile art. 28 alin. (8) din Legea nr. 1/2000 vizează doar situaţia dizolvării formelor asociative, cu consecinţa trecerii proprietăţii indivize în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective, fără a reglementa explicit consecinţele juridice în ipoteza concursului ori a pluralităţii de forme asociative înfiinţate.

    V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    55. Apelanta-reclamantă Asociaţia Composesorală B a apreciat că nu se justifică sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, nefiind în situaţia unei chestiuni de drept care să aibă caracter de noutate şi care să necesite o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, iar problemele în discuţie îşi găsesc un răspuns simplu, dacă instanţa aplică cu bună-credinţă prevederile legale (art. 26-28 din Legea nr. 1/2000, art. 95 din Codul silvic).
    56. Relevând istoricul legislativ al composesoratelor, apelanta-reclamantă a subliniat că, practic, toate aceste persoane juridice nu au fost desfiinţate formal de regimul comunist, măsurile abuzive luate împiedicând în mod absolut funcţionarea lor, motiv pentru care art. 28 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 reglementează redobândirea personalităţii juridice. Reorganizarea şi redobândirea dispuse de art. 28 din Legea nr. 1/2000 presupun, prin definiţie, orânduirea din nou a persoanei juridice care a existat anterior preluării abuzive a terenurilor de către regimul comunist - avem aşadar o continuitate care se raportează nu la denumire, ci la descendenţa actualilor membri ai formelor asociative din membrii deposedaţi abuziv de regimul dictatorial comunist.
    57. Apelanta-reclamantă a invocat deciziile Curţii Constituţionale nr. 237 din 27 decembrie 1999 şi nr. 173 din 12 iunie 2002, arătând şi că, în opinia unor instanţe, se apreciază că formelor asociative li se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, atât în ceea ce priveşte organizarea, cât şi procedurile de modificare a actelor constitutive şi statutelor. De asemenea, alte instanţe, la momentul redobândirii personalităţii juridice, nu au creat Registrul special al obştilor sau composesoratelor şi leau înscris în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de pe lângă respectiva judecătorie. Totuşi, s-a conturat o practică în sensul că aceste comunităţi istorice de proprietari nu sunt organizaţii nonguvernamentale, în înţelesul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 sau al fostei Legi nr. 24/1924 pentru persoanele juridice, cu modificările ulterioare, ci persoane juridice sui generis, de sine stătătoare, înfiinţate şi guvernate exclusiv de prevederile art. 26-28 din Legea nr. 1/2000 şi art. 95 din Codul silvic.
    58. De asemenea, a făcut trimitere la practică judiciară, inclusiv la Decizia civilă nr. 1.488/R din 23 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă în Dosarul nr. 930/198/2007, în sensul că încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2000 legiuitorul a dorit să împiedice divizarea acestei forme asociative comune de proprietate, dar şi operaţiunile speculative care ar fi putut să conducă, în final, la desfiinţarea formei asociative.
    59. Apelanta-reclamantă a apreciat şi că sesizarea este inadmisibilă deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă fiind instanţa de judecată care are atributul legal pentru interpretarea corectă a textului de lege, ce cuprinde prevederi, formulare clară, completă şi are aplicabilitate în corelare cu alte dispoziţii legale. Sesizarea este şi neîntemeiată, deoarece instanţele de judecată, în toate ciclurile procesuale, nu au avut interpretări diferite ale art. 28 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, textul fiind clar.
    60. Intimata-pârâtă Asociaţia Composesoratului C a depus note scrise, prin care a propus modificarea obiectului sesizării în sensul unor completări sau corecturi terminologice, dar a apreciat admisibilă sesizarea instanţei supreme, analizând condiţiile specifice.
    61. La rândul său, intimata Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B a apreciat oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. S-a considerat esenţială chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, deoarece Judecătoria Sighetu Marmaţiei a restrâns soluţionarea prezentei cauze, în primul ciclu procesual, la aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, în sensul că textul legal reglementează exclusiv posibilitatea formelor asociative înfiinţate în anul 2000 să se reorganizeze, apreciind că doar aceste composesorate au fost repuse în termenul de formulare a unor noi cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul art. 33 din Legea nr. 1/2000.
    62. După comunicarea raportului întocmit de judecătorul-raportor, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimatele-pârâte Asociaţia Composesoratului C şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B au depus, în termen legal, prin avocat, respectiv consilier juridic, puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
    63. Astfel, intimata-pârâtă Asociaţia Composesoratului C, reluând argumentele dezvoltate în faţa instanţei de trimitere, a indicat o serie de hotărâri judecătoreşti în care s-a conturat opinia că legea a permis constituirea mai multor forme asociative în temeiul dispoziţiilor art. 26-28 din Legea nr. 1/2000, cu menţiunea că reconstituirea dreptului de proprietate se face în limita suprafeţei totale corespunzătoare cotelor-părţi care au aparţinut membrilor acesteia în calitate de foşti composesori, iar persoanele care nu s-au constituit ca membri în composesoratul iniţial nu pot obţine această calitate fără acordul celorlalţi membri, conform prevederilor statutare.
    64. Intimata-pârâtă Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B a depus un punct de vedere prin care a făcut istoricul reconstituirii dreptului de proprietate asupra fostei păduri composesorale şi a apreciat că apelanta-reclamantă nu este un petent de bună-credinţă.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    65. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 1.572/336/2016* a apreciat că dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum acestea au fost modificate prin art. I pct. 31 din titlul VI din Legea nr. 247/2005, nu permit înfiinţarea de noi composesorate, continuatoare ale unei unice forme asociative de acest tip, existente anterior anului 1948, în condiţiile în care, în baza Legii nr. 1/2000 - forma iniţială, o parte dintre foştii membri ai respectivei forme asociative de proprietate sau moştenitorii acestora s-au constituit în formă asociativă şi au dobândit calitatea de persoană juridică, iar forma asociativă ulterior înfiinţată nu poate subzista, întrucât composesoratul nu este altceva decât o formă de exercitare atipică a dreptului de proprietate, cadrul de administrare şi exploatare a proprietăţii composesorale, care nu are o existenţă de sine stătătoare în raport cu acest drept.
    66. Instanţa de trimitere a opinat că interpretarea textului legal, în pofida terminologiei diferite succesiv uzitate de legiuitor, trebuie să pornească de la elementele definitorii ale coproprietăţii forţate, şi anume: pluralitatea titularilor, unitatea materială a bunului, divizarea intelectuală a dreptului şi caracterul forţat, extrem de accentuat în cazul acestei forme specifice de coproprietate.
    67. Astfel, după cum stabilesc dispoziţiile art. 28 alin. (5)-(8) din Legea nr. 1/2000, suprafeţele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenţei lor; membrii formelor asociative aflaţi în devălmăşie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părţi unor persoane din afara acestora; terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în niciun mod, în întregime sau în parte; în cazul dizolvării formelor asociative proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective.
    68. Prin reconstituirea dreptului de proprietate în condiţiile art. 26-28 din Legea nr. 1/2000, chiar dacă iniţial limitat la suprafaţa corespunzătoare cotelor-părţi ale persoanelor îndreptăţite care au formulat cerere, s-a urmărit reactivarea unui regim de coproprietate care s-a dovedit, din punct de vedere istoric, unul viabil, adecvat unei exploatări şi puneri în valoare eficiente a fondului forestier.
    69. Prin Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, Curtea Constituţională a relevat că forma de proprietate renaşte, prin reconstituirea sa preexistentă, cu modalităţile legale arătate, modalităţi care, dacă n-ar fi vorba despre o organizare tradiţională viabilă, singulară şi excepţională, ar putea suscita dubii de constituţionalitate. În concepţia legiuitorului, reconstituirea dreptului de proprietate în cazul suprafeţelor forestiere aflate, la data dobândirii lor de către stat, în proprietatea comună a formelor asociative enumerate nu poate fi concepută decât tot în cadrul acelor forme; dreptul de proprietate urmează să aibă configurarea, prerogativele şi, în general, regimul juridic avute în epoca respectivă. Dreptul de proprietate renaşte în favoarea foştilor proprietari sau a moştenitorilor acestora, în condiţiile imperativ stabilite de legiuitor, fără ca regimul astfel reglementat să reprezinte o abatere de la principiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private. Aceste particularităţi cuprind anumite limitări ale unor prerogative ale dreptului de proprietate, decurgând din faptul că acest drept poartă asupra unei proprietăţi aflate într-o perpetuă indiviziune forţată; bunurile respective sunt administrate şi exploatate exclusiv în formele asociative prevăzute de lege, corespunzător situaţiei existente în momentul trecerii terenurilor forestiere în proprietatea statului.
    70. Curtea a mai relevat că în cazul terenurilor forestiere restituite, potrivit legii, către persoanele îndreptăţite, membre ale formelor asociative amintite, regimul juridic stabilit imperativ are, în principiu, următoarele particularităţi: suprafeţele forestiere se restituie celor îndreptăţiţi, în proprietate comună, în cadrul formelor asociative - subiecte colective de drepturi - ce se constituie ca persoane juridice în temeiul art. 28, în vederea administrării şi exploatării terenurilor cu respectarea regimului silvic, care au scop patrimonial şi îşi desfăşoară activitatea cu sprijinul şi sub controlul organizaţiilor din sistemul silvic; înstrăinarea de către titulari a cotei-părţi din proprietate nu se poate face către persoane din afara acesteia, transmiterea mortis causa a acestei cote-părţi poate fi făcută numai prin moştenire legală; în cazul în care încetează existenţa asociaţiei, terenurile respective revin în proprietatea statului şi în folosinţa consiliului local (conform normei în vigoare la data pronunţării deciziei). Aceste elemente definesc dreptul de proprietate comună în indiviziune forţată şi perpetuă, sub condiţia exploatării terenurilor forestiere în forme asociative - subiecte de drept colective - şi cu respectarea regimului silvic. Dreptul asupra terenurilor la care se referă reglementarea fiind condiţionat de existenţa formelor asociative, încetarea acestora nu poate avea alt efect decât acela prevăzut de lege.
    71. Aşadar, chiar dacă formele asociative sunt modalităţi de organizare a exercitării dreptului de proprietate care aparţine membrilor acestora, este de esenţa respectivului drept imposibilitatea divizării sale materiale, fiind posibilă doar divizarea intelectuală. Dreptul de proprietate şi obiectul său material special - terenurile cu vegetaţie forestieră - se confundă, formând un tot unitar. A accepta că, în baza modificărilor aduse art. 28 din Legea nr. 1/2000 prin Legea nr. 247/2005, alţi membri ai fostelor forme asociative de proprietate/urmaşii acestora s-ar putea constitui într-o formă asociativă de proprietate subsecventă, în condiţiile în care în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000 o astfel de formă asociativă este deja înfiinţată, ar avea drept consecinţă divizarea dreptului de proprietate, în raport cu cei care au înţeles să formuleze cereri sau să adere la una ori alta dintre entităţile succesive. Aşadar, în temeiul prevederilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, persoanele îndreptăţite puteau să se reorganizeze în formele asociative iniţiale şi să depună, prin comitetul ad-hoc, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă deţinută, doar dacă anterior o atare persoană juridică nu fusese deja autorizată în acest sens.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    72. Răspunzând solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unele instanţe au identificat jurisprudenţă referitoare la chestiunea analizată; alte instanţe au comunicat doar opinia judecătorilor consultaţi.
    73. Din analiza răspunsurilor comunicate de instanţe, din verificările proprii ale judecătorului-raportor, precum şi din datele comunicate de intimata-pârâtă Asociaţia Composesoratului C prin punctul de vedere la raport a rezultat existenţa a două orientări jurisprudenţiale diferite.
    74. Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, nu permit înfiinţarea de noi composesorate, continuatoare ale unei unice forme asociative de acest tip, existente anterior anului 1948. În condiţiile în care foştii membri ai respectivei forme asociative de proprietate sau moştenitorii acestora s-au constituit în persoană juridică în baza Legii nr. 1/2000, în forma sa iniţială, nu mai poate subzista forma asociativă ulterior constituită, care nu ar putea deveni titulară a dreptului de proprietate, nefiindu-i recunoscută această calitate de persoană îndreptăţită potrivit legii.
    75. O altă interpretare ar duce la concluzia posibilităţii existenţei a două forme de asociere, una constituită în baza art. 28 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, forma iniţială, şi alta născută prin reorganizarea formelor asociative iniţiale (ca urmare a adoptării Legii nr. 247/2005), care să administreze acelaşi teren forestier prevăzut la art. 26 din Legea nr. 1/2000, ceea ce ar fi inadmisibil.
    76. Consecinţa raţionamentului anterior este că asociaţiile înfiinţate după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, în condiţiile în care se constituise deja o asociaţie în baza Legii nr. 1/2000 - forma iniţială, nu au fost înfiinţate în mod legal şi nici nu li se putea recunoaşte un drept de proprietate asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000, titlurile de proprietate emise asociaţiilor în discuţie fiind lovite de nulitate.
    77. Această opinie rezultă şi din Decizia Curţii Constituţionale nr. 173 din 12 iunie 2002, care a reţinut caracterul atipic al dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere reconstituit în favoarea unor forme asociative care nu mai există de foarte multă vreme în sistemul juridic al ţării noastre.
    78. În acest sens s-au depus hotărâri judecătoreşti, precum şi opiniile teoretice exprimate de magistraţii secţiilor civile ale Tribunalului Bucureşti şi judecătoriilor arondate, judecătoriilor Giurgiu, Bolintin-Vale, Cornetu, Tribunalului Ialomiţa, Tribunalului Ilfov, Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă, Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă, judecătoriilor Târgu Jiu şi Târgu Cărbuneşti, Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, Tribunalului Vaslui - Secţia civilă, Tribunalului Argeş - Secţia civilă, Tribunalului Vâlcea, Tribunalului Buzău - Secţia I civilă, Judecătoriei Buzău, Judecătoriei Pogoanele.
    79. S-a exprimat şi opinia contrară, potrivit căreia dispoziţiile legale vizate de sesizare permit înfiinţarea de noi composesorate, continuatoare ale unei unice forme asociative de acest tip, existente anterior anului 1948, în condiţiile în care, în baza Legii nr. 1/2000 - forma iniţială, o parte dintre foştii membri ai respectivei forme asociative de proprietate sau moştenitorii acestora s-au constituit în formă asociativă şi au dobândit calitatea de persoană juridică.
    80. În acest sens s-au identificat hotărâri judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Alba - Secţia civilă, Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă, Judecătoria Deva, Tribunalul Bacău - Secţia civilă, Tribunalul Arad, Judecătoria Oneşti şi sau exprimat opinii teoretice de către Judecătoria Braşov, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Pătârlagele, Judecătoria Fălticeni.
    81. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    82. Prin Decizia nr. 237 din 27 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 8 martie 2000, respingând obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, Curtea Constituţională a reţinut că: „... în cazul formelor asociative avute în vedere de legea criticată este vorba despre entităţi organizatorice create în trecut, (...) a căror preluare în noua lege are în vedere exclusiv reconstituirea drepturilor şi exploatarea terenurilor ce le sunt restituite; învestirea acestor entităţi cu personalitate juridică, în condiţiile stabilite prin art. 28 din lege, reprezintă o condiţie fără de care participarea lor în circuitul civil nu ar fi de conceput.“
    83. De asemenea, a reţinut că: „(...) regimul terenurilor din fondul silvic redate entităţilor asociative, potrivit art. 26-28 din lege, ar fi fost acelaşi chiar în lipsa textului art. 28 alin. (5), dat fiind că proprietatea are caracterele menţionate în considerarea naturii bunurilor la care se referă acest regim.“
    84. Prin Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, constatând constituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2021, Curtea a arătat că: „În examinarea constituţionalităţii acestor texte de lege, Curtea porneşte de la caracterul atipic al dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere reconstituit în favoarea unor forme asociative care nu mai există de foarte multă vreme în sistemul juridic al ţării noastre. (...) Din faptul că această formă arhaică este o modalitate sui generis de proprietate, rezultă şi că, în ipoteza în care Curtea Constituţională ar considera că «modalităţile» amintite ar trebui reamenajate, Curtea nu ar avea altă soluţie decât să aducă în circuitul civil general terenurile restituite în cadrul formelor asociative, rupând indiviziunea şi caracterul ei perpetuu, spre a institui pentru suprafeţele respective un regim juridic ce nu a existat în trecut, devenind astfel legislator pozitiv. Admiterea înlocuirii unui membru al asociaţiei, ca efect al voinţei proprietarului unei cote-părţi, voinţă exprimată prin act între vii ori testament ar avea acelaşi efect: desfiinţarea proprietăţii indivize, forţate şi perpetue, o proprietate care nu cuprinde, în sine, nimic neconstituţional.“
    85. Dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 1/2000 au fost supuse, în repetate rânduri, controlului de constituţionalitate, pronunţându-se, spre exemplu, deciziile nr. 186 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014; nr. 390 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 31 iulie 2015 etc.
    86. În jurisprudenţa citată, Curtea a reţinut că, în concepţia legiuitorului, reconstituirea dreptului de proprietate în cazul suprafeţelor forestiere aflate, la data dobândirii lor de către stat, în proprietatea comună a formelor asociative (obşti de moşneni în devălmăşie, obşti răzeşeşti nedivizate, composesorate, obşti de cumpărare) nu poate fi concepută decât tot în cadrul acelor forme; dreptul de proprietate urmează să aibă configurarea, prerogativele şi, în general, regimul juridic avute în epoca respectivă. În aceste condiţii, regimul juridic al proprietăţii privind terenurile forestiere restituite foştilor proprietari, în cadrul formelor asociative menţionate, este determinat de legiuitor în mod special, în considerarea particularităţilor economice şi sociale ale formelor de exploatare anterioare trecerii terenurilor în proprietatea statului. Aceste particularităţi cuprind anumite limitări ale unor prerogative ale dreptului de proprietate, în speţă a dreptului de dispoziţie, decurgând din faptul că acest drept poartă asupra unei proprietăţi aflate într-o perpetuă indiviziune forţată; bunurile respective sunt administrate şi exploatate exclusiv în formele asociative prevăzute de lege, corespunzător situaţiei existente în momentul trecerii terenurilor forestiere în proprietatea statului.

    IX. Raportul asupra chestiunii de drept
    87. Prin raportul întocmit, judecătorul-raportor a apreciat că nu sunt întrunite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate a sesizării, astfel cum sunt acestea reglementate prin art. 519 din Codul de procedură civilă, propunând respingerea sesizării, ca inadmisibilă.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept care se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
    88. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    89. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ:
    - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
    – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;
    – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
    – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
    – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;
    – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    90. În doctrină, dar şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a arătat că problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine, este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    91. Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că acestea se regăsesc doar parţial, sesizarea neîndeplinind toate exigenţele procedurale pentru a fi admisibilă.
    92. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată; cauza care formează obiectul judecăţii în apel se află în competenţa legală a unui complet al Tribunalului Maramureş care urmează a pronunţa o hotărâre definitivă, fiind incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 cu referire la art. 1 şi 5 din titlul XIII din Legea nr. 247/2005.
    93. Tribunalul judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 2 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.
    94. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată însă că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia existenţei unei probleme de drept cu caracter de noutate.
    95. În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate“, verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluţionarea sesizării, astfel cum instanţa supremă a hotărât în mod constant în jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015 etc.).
    96. Aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudenţa sa anterioară (spre exemplu, deciziile menţionate în paragraful anterior, precum şi Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021 etc.), cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial.
    97. Totodată, cerinţa noutăţii ar putea fi reţinută ca îndeplinită şi în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei).
    98. În egală măsură, noutatea se poate raporta şi la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (a se vedea, spre exemplu, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014).
    99. Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări date, opiniile jurisprudenţiale diferite neputând constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. În situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă.
    100. Prin urmare, depăşirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, şi conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situaţie scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, prin urmare, una nouă.
    101. Această concluzie se impune şi atunci când s-ar putea decela o practică neunitară în legătură cu problema de drept respectivă, situaţie care se regăseşte în sesizarea de faţă, potrivit celor reţinute în capitolul VII - Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie.
    102. Se reţine astfel că a fost ataşat un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigii identice sau similare cu cel aflat pe rolul Tribunalului Maramureş, hotărâri judecătoreşti rămase definitive; or, acest număr important de hotărâri judecătoreşti definitive reprezintă un argument decisiv pentru a se constata existenţa unei practici judiciare în litigiile cu acest obiect şi care susţine concluzia neîndeplinirii condiţiei noutăţii chestiunii litigioase.

    103. Reamintind premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, anume asigurarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum şi evitarea paralelismului şi suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii, devine evident că procedura pronunţării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluţie unei practici divergente deja existente, consecinţa, într-o atare situaţie, fiind aceea a inadmisibilităţii sesizării.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.572/336/2016*, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept:
    Dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a şti dacă aceste dispoziţii, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 31 din titlul VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, permit înfiinţarea de noi composesorate, continuatoare ale unei unice forme asociative de acest tip, existente anterior anului 1948, în condiţiile în care, în baza Legii nr. 1/2000 - forma iniţială, o parte dintre foştii membri ai respectivei forme asociative de proprietate sau moştenitorii acestora s-au constituit în formă asociativă şi au dobândit calitatea de persoană juridică; în cazul unui răspuns negativ, care sunt consecinţele din punct de vedere juridic asupra formei asociative înfiinţate ulterior şi asupra dreptului de proprietate recunoscut acesteia?

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2022.

                    PREŞEDINTELE SECŢIEI I CIVILE
                    LAURA-MIHAELA IVANOVICI
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Adriana Stamatescu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 48 din 19 septembrie 2022

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 48 din 19 septembrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 48 din 19 septembrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000