Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 alin. (2) din Legea societăţilor nr. 31/1990 şi ale art. 757 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Virgil Bunescu în Dosarul nr. 13.709/325/2018 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.256D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că nu poate fi reţinută încălcarea art. 40 din Constituţie, acesta neavând incidenţă în cauză, întrucât este vorba de asocierea în cadrul unei societăţi care are în vedere interese, preponderent, patrimoniale. Trebuie avut în vedere şi forma societăţii, respectiv cu răspundere limitată, aceasta fiind constituită în această formă pentru a răspunde într-un anume fel patrimonial. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 24 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 13.709/325/2018, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 alin. (2) din Legea societăţilor nr. 31/1990 şi ale art. 757 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Virgil Bunescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare formulate împotriva procesului-verbal prin care a fost instituit sechestru asupra unui număr de părţi sociale deţinute de acesta în cadrul unei societăţi, cu cotă de participare la beneficii şi pierderi de 75%. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele legale criticate consacră posibilitatea transmiterii silite a părţilor sociale către persoane din afara societăţii şi conduc automat la înfrângerea caracterului voluntar, liber şi intuitu personae al asocierii comerciale, dând posibilitatea ca un terţ, neagreat de asociaţi, să facă parte din societate şi să altereze, în acest mod, fundamentul asocierii. 6. Or, dreptul constituţional de asociere constituie posibilitatea garantată de stat oricărei persoane de a se reuni în mod liber, împreună cu alţii, într-o formă asociativă, în principiu permanentă, în scopul de a-şi realiza prin efort şi acţiuni comune anumite idealuri şi interese care îi animă, iar prin reglementarea posibilităţii unui terţ de a participa în societate - împotriva voinţei asociaţilor - se încalcă tocmai acest drept constituţional. 7. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 66 alin. (2) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, şi ale art. 757 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: - Art. 66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990: „(2) Creditorii prevăzuţi la alin. (1) [cei ai asociatului s.n.] pot totuşi popri, în timpul duratei societăţii, părţile ce s-ar cuveni asociaţilor prin lichidare sau pot sechestra şi vinde acţiunile ori părţile sociale ale debitorului lor.“ Dispoziţiile alin. (1) la care face trimitere textul legal criticat prevăd că „Pe durata societăţii, creditorii asociatului pot să-şi exercite drepturile lor numai asupra părţii din beneficiile cuvenite asociatului după bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare.“; – Art. 757 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Vânzarea acţiunilor la societăţile închise şi a părţilor sociale se face în mod amiabil, potrivit art. 754, iar în lipsă, de către executor, prin licitaţie publică, dacă legea nu prevede un sistem special privind circulaţia acestora.“ 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că se critică, în esenţă, posibilitatea executării silite a părţilor sociale raportat la prevederile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 757 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 14. În acest sens, Curtea reţine că prevederile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 1 din Legea nr. 152/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 13 iulie 2015, consacră posibilitatea executării silite a părţilor sociale, iar art. 757 alin. (3) din Codul de procedură civilă cuprinde regulile de valorificare a acestora. 15. Creditorii personali ai asociaţilor au dreptul, potrivit art. 66 din Legea nr. 31/1990, ca, în timpul duratei societăţii, să ceară înfiinţarea popririi asupra părţilor ce s-ar cuveni asociaţilor prin dizolvarea şi lichidarea societăţii, suma de bani astfel obţinută fiind indisponibilizată în favoarea creditorului asociatului debitor. Pe lângă dreptul de a cere înfiinţarea popririi, creditorii personali ai asociatului beneficiază şi de dreptul de a pune sub sechestru şi a vinde părţile sociale ale asociaţilor debitori, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă. 16. În acest context, Curtea reţine că, potrivit textelor legale criticate, executarea pe cale silită a drepturilor creditorilor, în cursul duratei societăţii, priveşte doar acele bunuri care aparţin asociaţilor, şi nu societăţii, întrucât patrimoniul debitorului asociat în cadrul unei societăţi comerciale este distinct de cel al societăţii însuşi, astfel încât creditorii personali ai asociatului nu pot urmări averea societăţii. 17. Referitor la libertatea de asociere într-o societate cu răspundere limitată, precum cea din prezenta cauză, Curtea observă că aceasta se constituie din persoane fizice sau juridice care se asociază în vederea desfăşurării de activităţi cu scop lucrativ pentru obţinerea şi împărţirea beneficiilor în temeiul unui contract de drept privat, astfel încât dreptul de asociere, ca drept fundamental, nu poate constitui temeiul juridic al înfiinţării unei astfel de societăţi cu scop lucrativ. Totodată, Curtea reţine că nu poate fi susţinută critica potrivit căreia se alterează fundamentul asocierii într-o societate, întrucât protejarea intereselor asociaţilor unei societăţi cu răspundere limitată, întemeiată pe încrederea reciprocă între asociaţi, nu poate fi invocată ca argument prioritar în detrimentul intereselor creditorilor, în egală măsură protejaţi de lege. 18. În continuare, Curtea reţine că soluţia legislativă privind procedura aplicabilă executării silite a părţilor sociale cuprinsă, în prezent, în art. 757 alin. (3) din Codul de procedură civilă a mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Curtea, examinând critici similare cu cele din prezenta cauză, formulate prin raportare la aceeaşi normă de referinţă, a reţinut, prin Decizia nr. 218 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 9 iunie 2015, că invocarea încălcării art. 40 din Constituţie referitor la dreptul la asociere nu este incidentă în cauză, dat fiind faptul că, în accepţiunea acestui text constituţional, dreptul de asociere se referă la asociaţiile de drept public care nu au scop lucrativ, nu urmăresc obţinerea sau împărţirea de beneficii, ci scopuri politice, religioase sau culturale, care să exprime libertatea de gândire şi de exprimare. Aşadar, temeiul constituirii lor nu este contractul de drept privat, ci libertatea de asociere, consacrată la nivel constituţional. 19. Pentru aceleaşi considerente, Curtea, prin decizia amintită, nu a reţinut nici încălcarea prevederilor art. 11 - Libertatea de întrunire şi de asociere din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 20. Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Virgil Bunescu în Dosarul nr. 13.709/325/2018 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 66 alin. (2) din Legea societăţilor nr. 31/1990 şi ale art. 757 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.