Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 478 din 21 septembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 478 din 21 septembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 616 din 29 iunie 2024

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Global Construction Details - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 34.095/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.046D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Curtea dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.490D/2019, nr. 2.512D/2019, nr. 2.608D/2019, nr. 2.864D/2019, nr. 3.074D/2019, nr. 1.44D/2020, nr. 483D/2020 şi nr. 620D/2020, având ca obiect, după caz, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, precum şi ale art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 [cu referire la art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014], excepţie ridicată de Societatea Atlanta Games - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 23.372/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, de Societatea Gorconstruct - S.R.L. din Suceava, precum şi de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 1.324/86/2019 al Tribunalului Suceava - Secţia a II-a civilă, de Societatea Arbas Top Company - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 39.092/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 2.261/86/2019 al Tribunalului Suceava - Secţia a II-a civilă, de Societatea Blănari - S.R.L. din localitatea Băişeşti, comuna Cornu Luncii, judeţul Suceava, în Dosarul nr. 555/86/2019/a1 al Curţii de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de Societatea Euronet Business Concept - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.895/4/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, de Societatea Pendin Gomme - S.R.L. din Galaţi, precum şi de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 3.794/121/2019 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă şi de Melania Nergheş, persoană fizică autorizată, în Dosarul nr. 3.230/107/2019 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, în Dosarul nr. 2.608D/2019, prin confirmarea primirii citaţiei emise pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate - Societatea Arbas Top Company - S.R.L. din Bucureşti -, apărătorul ales al acesteia a făcut şi precizarea că nu se va prezenta la termenul de judecată, întrucât cererea aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti a rămas fără obiect.
    6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.490D/2019, nr. 2.512D/2019, nr. 2.608D/2019, nr. 2.864D/2019, nr. 3.074D/2019, nr. 144D/2020, nr. 483D/2020 şi nr. 620D/2020 la Dosarul nr. 2.046D/2019, care este primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că prevederile criticate, în raport cu dispoziţiile constituţionale menţionate în susţinerea acesteia, au mai format obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, context în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (Decizia nr. 381 din 5 iulie 2022 şi Decizia nr. 224 din 27 aprilie 2023) şi precizează că trebuie avut în vedere faptul că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se află pe poziţie de egalitate, iar accesul liber la justiţie poate fi supus unor condiţii de fond şi de formă, astfel cum este şi cazul normelor criticate, fără a fi încălcate principiile constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    8. Prin Încheierea din 4 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 34.095/3/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Global Construction Details - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.046D/2019.
    9. Prin Încheierea din 4 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 23.372/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 teza finală din Legea nr. 85/2014, excepţie ridicată de Societatea Atlanta Games - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.490D/2019.
    10. Prin Încheierea din 10 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.324/86/2019, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, precum şi de Societatea Gorconstruct - S.R.L. din Suceava într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.512D/2019.
    11. Prin Încheierea din 12 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 39.092/3/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 teza a doua din Legea nr. 85/2014, excepţie ridicată de Societatea Arbas Top Company - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.608D/2019.
    12. Prin Încheierea din 22 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.261/86/2019, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.864D/2019.
    13. Prin Încheierea din 25 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 555/86/2019/a1, Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, excepţie ridicată de Societatea Blănari - S.R.L. din localitatea Băişeşti, comuna Cornu Luncii, judeţul Suceava, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.074D/2019.
    14. Prin Încheierea din 6 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 14.895/4/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 [cu referire la art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014], excepţie ridicată de Societatea Euronet Business Concept - S.R.L. din Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 144D/2020.
    15. Prin Decizia nr. 57/A din 26 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.794/121/2019, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 teza finală din Legea nr. 85/2014, astfel cum aceasta a fost modificată prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, excepţie ridicată de Societatea Pendin Gomme - S.R.L. din Galaţi, precum şi de instanţa de judecată, din oficiu, într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 483D/2020.
    16. Prin Decizia nr. 57 din 19 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.230/107/2019, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a Civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 teza finală din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, excepţie ridicată de către Nergheş Melania - persoană fizică autorizată, cu sediul în comuna Cricău, satul Craiva, judeţul Alba, într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 620D/2020.
    17. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 5 alin. (1) pct. 72 teza finală din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, sunt neconstituţionale, întrucât obstrucţionează aplicarea firească a procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă atât pentru debitori, cât şi pentru creditori, cu excepţia creditorului bugetar, aspect ce conduce la crearea unor inegalităţi, pe de o parte, între debitori, şi pe de altă parte, între creditori, ca urmare a faptului că accesul liber la justiţie este restrâns, putând fi exercitat în funcţie de ponderea creanţelor bugetare. Astfel, restrângerea dreptului de a formula o cerere de utilizare a procedurii insolvenţei simplificate şi intrarea în procedura falimentului în cazul în care debitorul este în stare de dizolvare judiciară (civilă şi penală) şi are numit un lichidator judiciar nu se circumscrie situaţiilor prevăzute de Constituţie în care se poate realiza restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale şi intră în contradicţie cu alte norme imperative aferente procedurilor de insolvenţă şi nu numai, context în care este expusă situaţia particulară din cauzele deduse judecăţii şi se arată că societăţile debitoare sunt dizolvate judiciar, ca sancţiune penală complementară. În contextul criticilor de neconstituţionalitate, sunt menţionate şi prevederile art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 20 şi 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale art. 2 paragraful 2 şi ale art. 14 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ale art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 2 paragraful 1 din Regulamentul (UE) nr. 2015/848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvenţă, precum şi considerente din jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia principiilor constituţionale a căror încălcare se susţine.
    18. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 2.046D/2019, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că, în expunerea de motive a actului normativ prin care au fost instituite noile reguli de procedură în materia insolvenţei, legiuitorul a arătat care a fost scopul reglementării - eficientizarea procedurilor de insolvenţă şi a mecanismelor de recuperare a creanţelor bugetare faţă de societăţile aflate în stare de insolvenţă cu respectarea şanselor de redresare a acestora, evitarea afectării mediului concurenţial etc. -, scop ce este în concordanţă atât cu interesul bugetar, cât şi cu interesul economico-financiar al României. Astfel, dacă instituirea unui atare prag este explicată tocmai prin încercarea de menţinere a debitorului în circuit şi asigurarea încasării corespunzătoare a tuturor creanţelor (indiferent de statutul titularului), în situaţia în care statul ar fi, ipotetic, unicul creditor al creanţelor împotriva debitorului, acesta are libertatea (la fel ca orice alt creditor) de a verifica dacă interesul său este acela de a demara procedura insolvenţei sau nu. O atare situaţie, lăsată la latitudinea creditorului, nu poate constitui un act de discriminare şi încălcare a principiului egalităţii, întrucât scopul urmărit prin instituirea unui atare procent (egal în drepturile creditorilor) a fost acela de a impulsiona redresarea societăţilor şi de a evita fraudarea intereselor statului. Prin urmare, instituirea unui prag egal al debitelor datorate statului şi altor creditori ca o condiţie pentru deschiderea procedurilor insolvenţei de către debitor nu constituie o discriminare faţă de situaţia în care deschiderea procedurii insolvenţei are loc ca urmare a solicitării creditorilor. Având în vedere că accesul liber la justiţie poate fi exercitat în anumite limite rezonabile impuse de legiuitor, condiţionarea accesului la procedura insolvenţei de varietatea naturii creanţelor nu echivalează cu o negare a dreptului. De altfel, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate antamează anumite situaţii-premisă în raport cu o situaţie particulară (existenţa unei sentinţe penale definitive prin care s-a dispus dizolvarea societăţii în cauză), aspecte care ţin de modul de interpretare şi aplicare efectivă a normelor la o atare situaţie specială şi care pot avea loc în contextul analizei şi soluţionării fondului cererii de apel.
    19. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, în Dosarul nr. 2.490D/2019, opinează că prevederile criticate sunt contrare principiului egalităţii, prin prisma accesului liber la justiţie, întrucât creează discriminare între debitori, unora fiindu-le obstrucţionat accesul la procedurile insolvenţei în funcţie de cuantumul creanţelor bugetare, deşi aceştia pot avea per ansamblu aceeaşi sumă a datoriilor acumulate. Astfel, debitorul ce are un cuantum al creanţelor bugetare mai mic de 50% din valoarea tuturor creanţelor poate introduce acţiune pentru declanşarea procedurilor de insolvenţă şi, implicit, se poate redresa. În antiteză cu normele criticate, dispoziţiile generale cuprinse în Legea nr. 85/2014 obligă debitorul aflat în stare de insolvenţă să se adreseze instanţei pentru a fi supus prevederilor acestei legi.
    20. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 2.608D/2019, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că accesul liber la justiţie poate fi exercitat în anumite limite rezonabile impuse de legiuitor, limite justificate de existenţa unui interes general ce se urmăreşte a fi protejat sau de respectarea în egală măsură a drepturilor sau intereselor legitime ale celorlalte subiecte de drept. Or, în expunerea de motive a actului normativ prin care au fost instituite noile reguli de procedură în materia insolvenţei, legiuitorul a arătat care a fost scopul reglementării - eficientizarea procedurilor de insolvenţă şi a mecanismelor de recuperare a creanţelor bugetare faţă de societăţile aflate în stare de insolvenţă cu respectarea şanselor de redresare a acestora, evitarea afectării mediului concurenţial etc. -, scop ce este în concordanţă atât cu interesul bugetar, cât şi cu interesul economico-financiar al României. Astfel, limitarea impusă de textul criticat este una rezonabilă, din moment ce prin aceasta s-a urmărit protejarea mediului concurenţial şi a interesului bugetar, apreciat ca fiind unul colectiv, având în vedere destinaţia sumelor obţinute la bugetul de stat.
    21. Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 3.074D/2019, opinează, pe de o parte, că normele criticate sunt contrare art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 53 din Constituţie, principiul accesului liber la justiţie fiind îngrădit prin imposibilitatea formulării unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei în condiţiile impuse de textul criticat şi care nu este urmat de vreun remediu pentru debitor în contextul dat, dacă creditorul bugetar rămâne în pasivitate şi nu formulează chiar el o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, ceea ce conduce la restrângerea exerciţiului drepturilor ce decurg din procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014. Pe de altă parte, referitor la celelalte prevederi constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, arată că nu sunt afectate prin normele criticate.
    22. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, în Dosarul nr. 144D/2020, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată în raport cu dispoziţiile constituţionale menţionate în susţinerea acesteia.
    23. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 620D/2020, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere, pe de o parte, faptul că, astfel cum reiese şi din preambulul actului normativ prin care au fost instituite noile reguli de procedură în materia insolvenţei, scopul reglementării a fost eficientizarea procedurilor de insolvenţă şi a mecanismelor de recuperare a creanţelor bugetare faţă de societăţile aflate în stare de insolvenţă cu respectarea şanselor de redresare a acestora, evitarea afectării mediului concurenţial prin folosirea procedurilor insolvenţei în mod abuziv de către unii debitori cu intenţia de a se sustrage de la plata creanţelor bugetare prin formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, creanţe care, uneori, sunt majoritare în raport cu creanţele de altă natură. Pe de altă parte, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, în virtutea art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui reguli speciale pentru situaţii deosebite, astfel cum este şi starea de insolvenţă cauzată de culpa debitorului constând în neplata unor creanţe certe, lichide şi exigibile având un anumit cuantum.
    24. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actele de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 72 teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 2 octombrie 2018, precum şi ale art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 [cu referire la art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014]. Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, actul de bază fiind reprezentat de Legea nr. 85/2014, Curtea reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 72 teza finală din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 şi care au următorul cuprins: „(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile au următoarele semnificaţii: (...) 72. valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă. Valoarea-prag este de 40.000 lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitori, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru creanţe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariaţi este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat. Când cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă este introdusă de debitor, cuantumul creanţelor bugetare trebuie să fie mai mic de 50% din totalul declarat al creanţelor debitorului.“
    28. Ulterior actelor de sesizare, dispoziţiile legale criticate au fost modificate prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 iulie 2020, nemaifiind păstrată soluţia legislativă criticată. Însă, având în vedere cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv faptul că acestea au fost soluţionate sub imperiul normelor criticate, precum şi considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, instanţa de contencios constituţional urmează să analizeze prevederile legale criticate cu care a fost sesizată, astfel cum şi-au produs efectele în cauză. Aşadar, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate în forma avută înainte de modificarea acestora prin actul normativ antereferit.
    29. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii, coroborat cu principiul securităţii juridice, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1) - (3) referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 1 paragraful 1 privind respectarea bunurilor din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
    30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 fac parte din titlul preliminar, capitolul II - Principiile fundamentale ale procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Definiţii, iar noţiunea de valoare-prag este definită ca fiind cuantumul minim al creanţei pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă. Valoarea-prag este, în prezent, de 50.000 lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitori, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru creanţe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariaţi este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat (în forma iniţială a legii, valoarea-prag era de 40.000 lei).
    31. În ceea ce priveşte soluţia legislativă criticată, astfel cum Curtea a arătat şi la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 a fost completat cu o nouă teză prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, care introduce o nouă condiţie, respectiv că, atunci când cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă este introdusă de debitor, cuantumul creanţelor bugetare trebuie să fie mai mic de 50% din totalul declarat al creanţelor debitorului. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate critică faptul că nu pot cere deschiderea procedurii insolvenţei atunci când creanţele bugetare reprezintă mai mult de 50% din totalul declarat al creanţelor debitorului.
    32. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, concretizat, spre exemplu prin Decizia nr. 381 din 5 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1203 din 14 decembrie 2022, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, având în vedere că prevederile legale criticate cu care a fost sesizată, astfel cum şi-au produs efectele în cauzele respective (cauzele fiind soluţionate), şi ale cărei considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.
    33. Curtea reţine că prevederile legale criticate au fost introduse, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, ţinând seama de necesitatea adoptării unor măsuri menite să evite afectarea mediului concurenţial prin folosirea procedurilor insolvenţei în mod abuziv de către unii debitori care utilizează mecanismele reglementate de legea insolvenţei cu scopul de a se sustrage de la plata sumelor datorate bugetului general consolidat. Prin acelaşi preambul, Guvernul a arătat că necesitatea adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 a avut în vedere faptul că eficientizarea procedurilor de insolvenţă şi îmbunătăţirea protecţiei drepturilor creditorilor contribuie în mod substanţial la îmbunătăţirea climatului de afaceri, creând astfel premisele pentru redresarea afacerilor viabile şi recuperarea mai rapidă a creanţelor, inclusiv a celor bugetare, fiind în concordanţă atât cu interesul bugetar, cât şi cu interesul economico-social general al României.
    34. Astfel, garantarea drepturilor operatorilor economici debitori nu poate aduce prejudicii creanţelor statului, respectiv creanţelor bugetare. Art. 2 din Legea nr. 85/2014 prevede că scopul acestei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia. În aceste condiţii, configurarea, conţinutul procedural, termenele care vizează insolvenţa se realizează prin lege. Or, criteriul folosit de legiuitor apare ca fiind unul obiectiv şi rezonabil. Prin urmare, limitarea prin prevederile legale criticate a exerciţiului unor drepturi ale debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei ce urmăreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor statului, inclusiv a celor bugetare.
    35. De altfel, Curtea învederează că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public (Decizia nr. 248 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010). Or, dispoziţiile legale criticate reprezintă tocmai expresia şi consecinţa unui astfel de raport juridic. De asemenea, prin decizia precitată, Curtea a constatat că existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor şi a taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi operatorii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie.
    36. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, Curtea, având în vedere dezvoltarea jurisprudenţială în materie, constată că acestea cuprind anumite exigenţe ce ţin de principiul legalităţii, de calitatea legii (căreia i se subsumează claritatea, precizia, previzibilitatea şi accesibilitatea legii), de principiul securităţii juridice, precum şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68). În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează, iar accesibilitatea, din punct de vedere formal, are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative de rang infraconstituţional şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20 şi 26). Referitor la principiul securităţii raporturilor juridice, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, odată ce statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile, pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiecţii de drept vizaţi de măsurile de aplicare a acestei soluţii (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92; Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 33).
    37. Raportând considerentele de principiu referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie mai sus enunţate la normele deduse controlului de constituţionalitate, se constată că textele criticate se circumscriu condiţiilor impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legii, coroborată cu principiul securităţii raporturilor juridice, şi dezvoltate pe cale jurisprudenţială, întrucât (i) au un scop bine determinat, astfel cum Curtea a arătat mai sus, (ii) au un conţinut clar şi previzibil, întrucât definesc noţiunea de valoare-prag şi menţionează care este cuantumul creanţelor, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă, (iii) sunt aduse la cunoştinţa subiecţilor ce cad sub incidenţa acestora prin publicarea actului normativ în discuţie în Monitorul Oficial al României, Partea I, (iv) de principiu, Legea nr. 85/2014, prin conţinutul său, are aplicabilitate în funcţie de evoluţia situaţiei juridice a societăţii care este sau ar putea să intre sub incidenţa procedurilor insolvenţei şi de dinamica legislativă în materie care poate evolua, ţinând seama de interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară şi de protecţia concurenţei loiale. Prin urmare, nu se poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componentele antereferite.
    38. Referitor la principiul egalităţii în drepturi, menţionat în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea a reţinut că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23). Principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2002). Nesocotirea principiului egalităţii are drept consecinţă neconstituţionalitatea discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia. Curtea a mai stabilit că discriminarea se bazează pe noţiunea de „excludere de la un drept“ (Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei; Hotărârea din 13 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza D.H. şi alţii împotriva Republicii Cehe, paragraful 175; Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60; Hotărârea din 16 martie 2010, pronunţată în Cauza Carson şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 61). Raportând considerentele de principiu mai sus enunţate la textul dedus controlului de constituţionalitate, Curtea observă că, în cazul de faţă, prevederile legale criticate se aplică tuturor debitorilor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, astfel încât încălcarea principiului egalităţii în faţa legii nu poate fi reţinută.
    39. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, Curtea reţine că accesul la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor. Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Aceste condiţionări nu pot fi însă acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005), legiuitorul fiind ţinut să aducă anumite limitări orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004).
    40. Aplicând considerentele de principiu în privinţa stabilirii anumitor condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor prin textele criticate, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Curtea constată că legiuitorul nu a afectat dreptul de acces liber la justiţie prin faptul că a instituit interdicţia de a cere deschiderea procedurii insolvenţei atunci când creanţele bugetare reprezintă mai mult de 50% din totalul declarat al creanţelor debitorului. De altfel, nu se poate recunoaşte un interes legitim atunci când printr-o acţiune introdusă debitorul ar urmări, în fapt, fraudarea intereselor bugetare ale statului.
    41. În ceea ce priveşte menţionarea normelor constituţionale care consacră dreptul de proprietate privată, Curtea a observat că prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie garantează dreptul de proprietate şi creanţelor asupra statului, iar conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat că, în temeiul art. 44 din Constituţie, este de competenţa legiuitorului stabilirea cadrului juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecţi de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat (Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004).
    42. De asemenea, potrivit art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile menţionate nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor. Totodată, şi jurisprudenţa Curţii (Comisiei) Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunţată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Hotărârea din 17 iulie 2003, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). Prin urmare, în virtutea prevederilor constituţionale şi convenţionale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor de recuperare a creanţelor bugetare şi de stabilire a procedurilor insolvenţei şi cărora li se circumscriu şi prevederile criticate în prezenta cauză.
    43. De altfel, orice ingerinţă în dreptul de proprietate poate fi justificată numai de o cauză de utilitate publică sau de un interes general. În această privinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Prin urmare, autorităţile naţionale beneficiază, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere, ca şi în alte domenii asupra cărora funcţionează garanţiile Convenţiei. În plus, noţiunea de utilitate publică este o noţiune amplă în sine. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil [Hotărârea din 12 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Zvolsky şi Zvolska împotriva Republicii Cehe, paragraful 67; Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (cererile nr. 44.232/11 şi 44.605/11), paragraful 19].
    44. Totodată, astfel cum a statuat şi instanţa europeană, o măsură care reprezintă o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să păstreze un „echilibru just“ între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat de orice măsură prin care o persoană este privată de proprietatea sa. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, controlând totodată respectarea acestei cerinţe, îi recunoaşte statului o largă marjă de apreciere atât pentru a alege modalităţile de punere în aplicare, cât şi pentru a hotărî dacă consecinţele acestora sunt motivate, în interesul general, de preocuparea de a atinge obiectivul legii în cauză [Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (cererile nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11), paragraful 20].
    45. De asemenea, Curtea Constituţională învederează că dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit cărora statul are obligaţia să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, se traduc prin obligaţia constituţională a statului de a veghea la protejarea intereselor sus-menţionate în vederea asigurării stabilităţii sale economice şi financiare (Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011). Drepturile fundamentale consacrate prin Constituţie nu au o existenţă abstractă, ele exercitându-se în corelare şi coroborare cu celelalte prevederi constituţionale. Această interdependenţă funcţională determină atât cadrul în care aceste drepturi se exercită, cât şi conţinutul material concret al acestora. A nu lua în considerare prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie ar echivala cu convertirea unor drepturi esenţialmente normative de natură constituţională în concepte filosofice abstracte. Prin urmare, drepturile fundamentale sunt influenţate de principiile de bază care călăuzesc însăşi existenţa statului, iar conţinutul lor normativ ţine cont de această situaţie. Desigur, numai Curtea Constituţională este cea competentă să aprecieze asupra acestui conţinut, întrucât este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România [a se vedea, în acest sens, art. 142 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992]. De asemenea, conţinutul drepturilor şi libertăţilor fundamentale astfel stabilit determină însuşi nivelul de protecţie pe care Constituţia îl garantează acestora. Astfel, în cazul de faţă, raţiunea pe care actul normativ se întemeiază face ca reglementarea legală dedusă controlului de constituţionalitate să ofere cadrul juridic necesar protejării intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară, în concordanţă cu exigenţa prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 272 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 4 septembrie 2013).
    46. În ceea ce priveşte menţiunile formulate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora administratorii statutari, debitorul persoană fizică ori reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare ar putea intra sub incidenţa altor norme şi ar putea fi supuşi unor sancţiuni de ordin fiscal şi/sau penal, Curtea reţine că, atât timp cât au făcut demersurile prevăzute, dar şi permise de lege, aceştia nu sunt supuşi sancţiunilor invocate.
    47. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, se observă că acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020) în sensul prevăzut de textul constituţional, ci defineşte noţiunea de valoare-prag a creanţelor pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.
    48. Distinct de acestea, cu privire la aspectele învederate prin notele scrise şi prin care se prezintă situaţiile particulare ale speţelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti (spre exemplu, faza procedurii de insolvenţă în care se află societăţile, starea financiară etc.), se constată că acestea sunt chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, iar Curtea Constituţională se poate pronunţa numai asupra conformităţii unui text de lege cu prevederile şi principiile Constituţiei.
    49. În ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, respectiv interpretarea şi aplicarea legii, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), în speţa de faţă, cu privire la chestiuni ce ţin de creanţele curente şi creanţele bugetare, în funcţie de natura lor şi de cadrul legislativ aplicabil - fie procedura fiscală, fie procedura insolvenţei, fie ambele coroborate sau prin derogare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 38 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018).
    50. Printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Astfel, spre exemplu, în virtutea acestor prevederi constituţionale, prin Decizia nr. 49 din 14 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1010 din 16 decembrie 2019, instanţa supremă a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, „cerinţa referitoare la cuantumul creanţelor bugetare mai mic de 50% din totalul declarat al creanţelor debitorului nu este aplicabilă pentru cererile de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990“.
    51. Întrucât nu s-a constatat încălcarea unei norme sau a unui principiu cuprins în Constituţie, care să atragă implicit afectarea principiului statului de drept, nu se poate reţine nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală (pentru identitate de raţiune, a se vedea Decizia nr. 104 din 6 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 mai 2018, paragrafele 73 şi 75).
    52. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, în raport cu prevederile constituţionale şi convenţionale menţionate în susţinerea acesteia, urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
    53. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Global Construction Details - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 34.095/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, de Societatea Atlanta Games - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 23.372/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, de Societatea Gorconstruct - S.R.L. din Suceava, precum şi de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 1.324/86/2019 al Tribunalului Suceava - Secţia a II-a civilă, de Societatea Arbas Top Company - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 39.092/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, de către instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 2.261/86/2019 al Tribunalului Suceava - Secţia a II-a civilă, de Societatea Blănari - S.R.L. din localitatea Băişeşti, comuna Cornu Luncii, judeţul Suceava, în Dosarul nr. 555/86/2019/a1 al Curţii de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de Societatea Euronet Business Concept - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.895/4/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, de Societatea Pendin Gomme - S.R.L. din Galaţi, precum şi de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 3.794/121/2019 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă şi de Melania Nergheş, persoană fizică autorizată, în Dosarul nr. 3.230/107/2019 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 72 teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, Tribunalului Suceava - Secţia a II-a civilă, Curţii de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, Curţii de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă şi Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2023.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 478 din 21 septembrie 2023

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"