Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 13^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Ilie Bănicioiu în Dosarul nr. 422/318/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 436 D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia analizată, prin care excepţii de neconstituţionalitate similare au fost respinse ca neîntemeiate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 422/318/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 13^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Ilie Bănicioiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă cererea sa de schimbare a încadrării juridice a faptei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că dispoziţiile legale criticate nu întrunesc condiţiile de calitate a legii impuse de Constituţie şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind enunţate cu suficientă precizie pentru a permite destinatarilor legii să îşi adapteze conduita la cerinţele acesteia şi să prevadă într-o măsură rezonabilă consecinţele care ar putea rezulta din săvârşirea anumitor fapte. 6. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 94 din 11 mai 2000, prin care Curtea a reţinut că „aspectele de tehnică legislativă ţin de activitatea legiuitorului, care trebuie să construiască norma juridică între-un mod inteligibil, cu un înţeles neîndoielnic“, şi se arată că aceste considerente devin aplicabile pe deplin în prezenta cauză, în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut, în mod expres, ce înseamnă ameninţarea cu „darea în vileag“ în cazul infracţiunii de şantaj, respectiv sensul sintagmei „în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 13^1 din Legea nr. 78/2000. 7. Se susţine că - având în vedere că legea sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial - nu se poate aprecia dacă formularea unei plângeri penale reprezintă o „dare în vileag“, având în vedere că această expresie nu este definită de legea penală. Aşadar, se arată că nu se poate aprecia dacă o plângere penală poate fi considerată o dare în vileag sau o aducere la cunoştinţa publicului, ţinând cont că activităţile specifice care se desfăşoară în cursul urmăririi penale au un caracter secret, confidenţial, justificat de cerinţa operativităţii şi eficienţei strângerii probelor şi a luării unor măsuri necesare pentru identificarea autorilor şi pentru tragerea la răspundere penală a acestora. 8. Se arată că accesibilitatea şi previzibilitatea normei nu trebuie analizate prin referire la tehnica legislativă de elaborare a actelor normative, ci luând în considerare faptul că acestea sunt concepte autonome, de natură constituţională şi convenţională, cu determinări şi implicaţii specifice. 9. În aceste condiţii, se susţine că instanţa de contencios constituţional nu se poate rezuma la simpla constatare a unor insuficienţe de tehnică legislativă însoţită de recomandarea făcută legiuitorului de a-şi îmbunătăţi reglementarea, ci trebuie să determine legiuitorul să adopte dispoziţii legale în acord cu normele constituţionale sau, după caz, să abroge dispoziţiile legale contrare dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale. 10. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că sintagma „darea în vileag“ din cuprinsul art. 207 alin. (2) din Codul penal şi sintagma „persoane implicate“ din cuprinsul art. 13^1 din Legea nr. 78/2000 sunt clare şi că acestea nu conţin elemente care să împiedice înţelegerea corectă a sensului lor, prin raportare la ansamblul normelor din care fac parte. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 13^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul cuprins: " Art. 207 alin. (2) din Codul penal: „(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).“; Art. 13^1 din Legea nr. 78/2000: „În cazul infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.“" 15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin reglementarea infracţiunii de şantaj sunt protejate relaţiile sociale din sfera libertăţii psihice/morale a persoanei, care este determinată, fie prin constrângere [în varianta infracţională prevăzută la art. 207 alin. (1) din Codul penal], fie prin ameninţare [în varianta infracţională prevăzută la art. 207 alin. (2) din Codul penal], să facă acte pe care nu ar fi dorit să le efectueze, în scopul obţinerii unui folos, nepatrimonial [în varianta de bază a infracţiunii, prevăzută la art. 207 alin. (1) din Codul penal, şi în varianta asimilată acesteia, prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi art. 207] sau patrimonial [în varianta agravată a infracţiunii, prevăzută la art. 207 alin. (3) din Codul penal], de către cel care exercită constrângerea. 17. Astfel, infracţiunea de şantaj are o formă infracţională de bază, prevăzută la art. 207 alin. (1) din Codul penal, o formă asimilată celei de bază, reglementată la art. 207 alin. (2) din Codul penal, şi o formă agravată, prevăzută la art. 207 alin. (3) din Codul penal. 18. Dintre acestea, forma infracţională asimilată celei de bază, prevăzută la art. 207 alin. (2) din Codul penal, se realizează prin ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată sau pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut la art. 207 alin. (1) din Codul penal, respectiv în vederea obţinerii unui folos nepatrimonial. 19. În ceea ce priveşte fapta de ameninţare, aceasta este reglementată la art. 206 alin. (1) din Codul penal, având înţelesul de manifestare a intenţiei de a face rău cuiva, sens prevăzut, de altfel, şi de Dicţionarul explicativ al limbii române. Referitor la înţelesul expresiei „darea în vileag“ din cuprinsul art. 207 alin. (2) din Codul penal, aceasta nu este reglementată legal, motiv pentru care sensul său este cel uzual, de aducere la cunoştinţa uneia sau mai multor persoane a unei fapte sau împrejurări. Aceasta din urmă, conform textului criticat, poate fi o faptă sau o împrejurare reală sau imaginară, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia. 20. Cu privire la sintagma „în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 13^1 din Legea nr. 78/2000, aceasta a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 177 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 30 aprilie 2013 [decizie care a fost pronunţată cu privire la dispoziţiile art. 13^1 din Legea nr. 78/2000, în forma anterioară modificării acestora prin art. 79 pct. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal], prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 21. Prin decizia anterior menţionată, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 13^1 din Legea nr. 78/2000, care reglementează o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, instituie pentru infracţiunea de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din acelaşi act normativ o pedeapsă mai severă decât cea prevăzută de art. 194 din Codul penal, fără a distinge între subiectul activ şi cel pasiv al infracţiunii sub aspectul deţinerii calităţii speciale care atrage incidenţa normei criticate. 22. Curtea a reţinut că Legea nr. 78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică unei categorii de persoane clar circumstanţiate de legiuitor încă din primul articol al legii, precum şi faptul că statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000, justifică incriminarea mai severă a infracţiunii de şantaj în care sunt implicate acestea, indiferent care din subiecţii infracţiunii deţine calitatea care atrage incidenţa normei penale speciale. S-a arătat, totodată, că acesta este şi motivul pentru care legiuitorul, în incriminarea faptei prevăzute de art. 13^1 din Legea nr. 78/2000, a folosit sintagma „în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1“, care, ca sferă de aplicare, acoperă formulările la care face referire autorul excepţiei, desemnând atât fapta săvârşită de o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, cât şi fapta săvârşită asupra unei persoane dintre cele prevăzute la art. 1. 23. Prin urmare, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate conţin reperele necesare pentru a putea considera că acestea sunt previzibile şi suficient de clare în definirea faptei şi a scopului ilicit al acesteia şi nu sunt de natură să aducă atingere dreptului părţilor la un proces echitabil. Totodată, s-a constatat că, întrucât art. 13^1 din Legea nr. 78/2000 se aplică, fără privilegii şi fără discriminări, în toate situaţiile ce implică persoane dintre cele arătate la art. 1 al aceleiaşi legi, Curtea nu poate reţine nici încălcarea principiilor constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, fiind în acord cu standardele de calitate a legii prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie. În privinţa acestor exigenţe constituţionale, Curtea Constituţională, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a reţinut, în jurisprudenţa sa, că formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută şi că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, s-a reţinut că numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică, însă oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. S-a arătat, totodată, că nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna şi că, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. În acest context, s-a constatat că rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2017 pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 26. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că prevederile legale criticate constituie norme de drept penal substanţial, iar garanţiile dreptului la un proces echitabil se asigură prin norme ale dreptului procesual penal, motiv pentru care prevederile constituţionale anterior menţionate nu sunt aplicabile în prezenta cauză. 27. Referitor la încadrarea în sfera sintagmei „ameninţarea cu darea în vileag“ din cuprinsul art. 207 alin. (2) din Codul penal a faptei de ameninţare cu formularea unei plângeri penale, aceasta constituie o problemă de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale analizate, şi nu o problemă de constituţionalitate, fiind de competenţa organelor judiciare şi a instanţelor judecătoreşti. Cu privire la acest aspect, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevăd că instanţa de contencios constituţional „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ilie Bănicioiu în Dosarul nr. 422/318/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 207 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 13^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
