Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
└───────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. II pct. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Octavian Calancea în Dosarul nr. 2.215/86/2016 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.211D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate nefiind altceva decât o reflectare a prevederilor constituţionale ale art. 132 referitor la Statutul procurorilor. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 154 din 27 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.215/86/2016, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. II pct. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Octavian Calancea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de confirmare a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, trebuie întrunite, cumulativ, mai multe condiţii referitoare la existenţa unei situaţii extraordinare, la imposibilitatea amânării reglementării şi la motivarea urgenţei. Or, din analiza notei de fundamentare şi preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 nu reies, într-o manieră cuantificabilă, elemente de fapt obiective ale situaţiei extraordinare, întrucât situaţia indicată în nota de fundamentare este, pe de o parte, una obişnuită, ce a rezultat ca urmare a intervenirii în timp a unor decizii ale Curţii Constituţionale - decizii care nu au privit şi dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală referitoare la redeschiderea urmăririi penale -, precum şi directive ale Parlamentului European - directive, care, de asemenea, nu privesc instituţia confirmării de către judecător a redeschiderii urmăririi penale, iar, pe de altă parte, reprezintă expresia unei opţiuni specifice a Guvernului de adoptare a unor măsuri în domeniul ce face obiectul ordonanţei de urgenţă. 6. De asemenea se remarcă faptul că nu se specifică interesul public ce este lezat ca urmare a neadoptării ordonanţei de urgenţă cu raportare la instituţia confirmării de către judecător a redeschiderii urmăririi penale, context care duce la concluzia că aceste măsuri nu sunt necesare şi oportune şi nu este iminentă afectarea gravă a interesului public. 7. Aşadar, situaţia avută în vedere de Guvern nu poate fi calificată ca fiind una extraordinară şi nimic nu împiedica legiuitorul delegat să urmeze procedura de adoptare prevăzută de art. 75 şi 76 din Constituţie. 8. De asemenea potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului ori drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Legea fundamentală. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a arătat că verbul „a afecta“ are un sens juridic sub diferite nuanţe cum ar fi „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, “ a leza“ sau „a avea consecinţe negative“ (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008). Or, potrivit art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, sens în care nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Aşa fiind, deşi anterior emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, redeschiderea urmăririi penale era supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în prezent, această redeschidere nu mai este supusă confirmării dacă înainte de comunicarea soluţiei de netrimitere în judecată procurorul ierarhic superior infirmă soluţia astfel pronunţată. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate suprimă o materializare a dreptului la liberul acces la justiţie al persoanei în privinţa căreia s-a dispus redeschiderea (a se vedea Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015), având ca justificare un raţionament discriminatoriu şi nejuridic, respectiv dacă soluţia de netrimitere în judecată nu a fost comunicată, în condiţiile în care, potrivit art. 115 alin. (5) din Legea fundamentală, ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. De aceea, stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu şi exterior conduitei persoanei, este în contradicţie şi cu principiul egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform căruia, în situaţii juridice egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit (a se vedea Decizia nr. 387 din 27 mai 2015 şi Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994). 9. Nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare. În acest sens, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept/beneficiu, iar remediul constituţional specific îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012 şi Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014). 10. În cauza de faţă este aplicabilă teza referitoare la interzicerea discriminării din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie, având în vedere că textul criticat consacră o excludere a confirmării redeschiderii urmăririi penale de către judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile în care, înainte de comunicarea soluţiei de netrimitere în judecată, procurorul ierarhic superior infirmă soluţia de netrimitere în judecată. 11. Tribunalul Suceava - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile legale criticate reprezintă expresia principiului constituţional care guvernează activitatea procurorilor, respectiv cea a controlului ierarhic statuat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală. Aşa fiind, prevederile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, introduse prin art. II pct. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, conferă posibilitatea procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluţia de netrimitere în judecată de a infirma soluţia dispusă, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii confirmării de către judecătorul de cameră preliminară, în cazul în care soluţia nu a fost comunicată. 12. Câtă vreme soluţia de netrimitere în judecată anterior momentului comunicării sale nu produce niciun efect, atunci nu poate fi primită nici susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia, într-o astfel de ipoteză, i-ar fi încălcate o serie de drepturi. Comparativ, se poate analiza situaţia întocmirii unui rechizitoriu care, până la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei sale de către procurorul ierarhic superior, nu produce niciun efect. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, făcând trimitere la argumentele care au justificat emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 din perspectiva Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016 referitoare la instituţia renunţării la urmărirea penală, Guvernul apreciază că ordonanţa criticată nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6). 15. De asemenea, Guvernul susţine că modificarea art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală privind redeschiderea urmăririi penale a reprezentat o corelare cu modificările aduse art. 318 din Codul de procedură penală referitoare la instituţia renunţării la urmărirea penală. Această soluţie legislativă nu este de natură a afecta prevederile constituţionale invocate şi conferă procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluţia de netrimitere în judecată posibilitatea de a infirma soluţia dispusă, fără a mai fi necesară confirmarea acesteia de către judecătorul de cameră preliminară în cazul în care ordonanţa care cuprinde soluţia nu a fost comunicată. 16. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, în aplicarea principiului controlului ierarhic instituit de art. 132 din Constituţie în privinţa procurorilor, soluţiile dispuse de procuror sunt supuse controlului privind legalitatea şi temeinicia, de către procurorul ierarhic superior. Sub acest aspect, art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale. 17. Art. 335 alin. (4) din acelaşi act normativ prevede, ca regulă, că redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, ceea ce dă expresie principiului accesului liber la justiţie, proclamat de art. 21 din Constituţie. Dacă, însă, soluţia clasării şi a redeschiderii urmăririi penale nu a fost comunicată încă, neproducând, deci, efecte în plan juridic, art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală dispune că soluţia redeschiderii urmăririi penale nu mai este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. 18. Se apreciază că o asemenea soluţie legislativă nu este de natură să înfrângă accesul liber la justiţie şi nici nu creează o situaţie discriminatorie, raţiunea legiuitorului fiind, fără îndoială, aceea de consacra posibilitatea acoperirii unui „viciu“ procedural şi de a degreva instanţele de judecată de soluţionarea unor cereri care nu justifica un interes. De vreme ce soluţia clasării dispusă de procuror a fost infirmată de procurorul ierarhic superior înainte ca aceasta să fie comunicată, persoana în cauză neavând cunoştinţă despre adoptarea unei asemenea soluţii, nu s-ar putea susţine că textul legal aduce atingere accesului liber la justiţie. 19. De altfel, în procedura de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară nu verifică aspecte ce ţin de fondul cauzei şi nici nu stabileşte vinovăţia suspectului sau inculpatului, întrucât art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală nu reglementează dreptul la un examen judiciar de o asemenea întindere încât să permită judecătorului de cameră preliminară să statueze asupra tuturor aspectelor cauzei. Controlul se va întinde doar asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale. Or, în situaţia consacrată de art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, ordonanţa de clasare a fost infirmată de procurorul ierarhic superior înainte ca aceasta sa fie comunicată şi să producă efecte juridice. 20. Întrucât nu este antamat fondul cauzei, ci se realizează doar un control al legalităţii şi temeiniciei ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale, Avocatul Poporului apreciază că nu sunt aplicabile garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil în materie penală instituite prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, în jurisprudenţa instanţei europene de contencios al drepturilor omului se reţine că garanţiile instituite de art. 6 din Convenţie nu se aplică în procedurile anterioare redeschiderii unei cauze penale, cum este şi procedura de confirmare a redeschiderii urmăririi penale (Hotărârea din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Franz Fischer împotriva Austriei, Hotărârea din 25 mai 1999, pronunţată în Cauza Dankevich împotriva Ucrainei, şi Hotărârea din 6 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Sonnleitner împotriva Austriei). 21. În plus, s-a mai arătat că redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluţiile prevăzute la art. 327 din Codul de procedură penală, respectiv, fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunţarea la urmărire. În situaţia în care, în urma efectuării urmăririi penale astfel reluate, suspectul sau, după caz, inculpatul este trimis în judecată, acesta va beneficia de judecarea cauzei sale conform procedurii de cameră preliminară, prevăzute la art. 342-348 din Codul de procedură penal. 22. Astfel, art. 335 din Codul de procedură penală se completează cu dispoziţiile din capitolul VI din Codul de procedură penală, referitoare la reluarea urmăririi penale, precum şi cu cele din capitolul VII din acelaşi cod, referitoare la plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală. 23. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Avocatul Poporului constată că se justifică situaţia extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, prin numărul mare de texte declarate neconstituţionale şi care nu au fost puse în acord cu Legea fundamentală. 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. - Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 335 alin. (6) cu denumirea marginală Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale din Codul de procedură penală, precum şi prevederile art. II pct. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere natura criticilor de constituţionalitate intrinseci şi extrinseci, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală şi prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, în ansamblul său. Prevederile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală au următorul conţinut: „(6) Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia infirmă soluţia de netrimitere în judecată şi dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanţei care cuprinde această soluţie, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.“ 26. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la delegarea legislativă. 27. Examinând pe fond excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că instituţia redeschiderii urmăririi penale constituie, în acord cu art. 332 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală un caz de reluare a urmăririi penale, sens în care, legiuitorul a prevăzut, în art. 335 din acelaşi cod, cazurile şi condiţiile în care urmărirea penală poate fi redeschisă. Astfel, aşa cum rezultă din însăşi denumirea instituţiei, ea vizează situaţia în care urmărirea penală a fost finalizată, fie printr-o ordonanţă de clasare, fie printr-una de renunţare la urmărirea penală - a se vedea art. 335 alin. (3) din cod. Redeschiderea se dispune atât de procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia dacă, ulterior, constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, cât şi de către însuşi procurorul care a dispus soluţia, dacă au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea ori dacă constată că suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile stabilite conform art. 318 alin. (6). De asemenea, potrivit art. 335 alin. (5), redeschiderea urmăririi penale are loc şi atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluţiei de clasare şi a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, sens în care dispoziţiile judecătorului de cameră preliminară sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală. 28. Potrivit art. 327 din Codul de procedură penală, cauzele penale pot fi rezolvate fie prin emiterea rechizitoriului prin care se dispune trimiterea în judecată, fie printr-o ordonanţă prin care se clasează sau se renunţă la urmărire. În ce priveşte ordonanţele de renunţare la urmărire, legiuitorul a prevăzut separat această procedură, în art. 318 din Codul de procedură penală. 29. Cu privire la soluţiile de clasare, Curtea constată că, potrivit art. 316 din Codul de procedură penală, ordonanţa pronunţată se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate. Dacă ordonanţa nu cuprinde motivele de fapt şi de drept, se comunică şi o copie a referatului organului de cercetare penală, iar în cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul înştiinţează, prin adresă, administraţia locului de deţinere cu privire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, în vederea punerii de îndată în libertate a inculpatului. De asemenea, soluţia clasării se mai poate dispune şi prin rechizitoriu, sens în care, potrivit art. 328 alin. (3) din Codul de procedură penală „Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi suspecţi şi inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, potrivit art. 327.“ 30. Ca regulă generală, redeschiderea urmăririi penale este, sub sancţiunea nulităţii, supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, iar judecătorul hotărăşte, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea suspectului sau, după caz, a inculpatului şi cu participarea procurorului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. O astfel de abordare a fost desprinsă din necesitatea punerii de acord a instituţiei cu exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârilor din 22 mai 1998, 3 iunie 2003 şi 4 august 2005, în cauzele Vasilescu împotriva României, paragraful 41, Pantea împotriva României, paragraful 236, şi Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care s-a constatat că procurorii români, care acţionează în calitate de magistraţi ai Ministerului Public, nu răspund cerinţelor de independenţă faţă de executiv. Totodată, prin hotărârea pronunţată în Cauza Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 21, instanţa europeană a constatat necesitatea ca posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală să fie supusă autorizării unei instanţe naţionale, care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul aprecierii dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă. De asemenea, Curtea a constatat că lipsurile care apar în realizarea anchetelor iniţiale nu sunt imputabile reclamanţilor şi nu trebuie să îi pună pe aceştia în situaţii defavorabile. Astfel, procedura confirmării de către judecătorul de cameră preliminară a ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale reprezintă un remediu împotriva puterii discreţionare a procurorului de a reactiva procesul penal. 31. Redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea urmăririi penale, conform dispoziţiilor art. 285 şi următoarele din Codul de procedură penală. În acest sens, art. 335 alin. (1) din acelaşi cod prevede că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale, dispoziţiile art. 317 din Codul de procedură penală urmând a fi aplicate în mod corespunzător. Astfel, redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluţiile prevăzute la art. 327 din Codul de procedură penală, respectiv fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunţarea la urmărire. Totodată, Curtea a mai arătat că, dacă ultimele două potenţiale soluţii nu schimbă situaţia juridică a persoanei în privinţa căreia se dispune redeschiderea urmăririi penale, soluţia de trimitere în judecată, prin rechizitoriu, poate avea ca efect supunerea acesteia cercetării judecătoreşti. Dar, în oricare dintre cele trei situaţii juridice analizate, împotriva persoanei referitor la care este confirmată soluţia de redeschidere a urmăririi penale va fi formulată o acuzaţie în materie penală (a se vedea Decizia nr. 423 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 19 octombrie 2016, paragrafele 22 şi 23). 32. Prin urmare, procedura de confirmare de către judecătorul de cameră preliminară a redeschiderii urmăririi penale astfel reglementată constituie o garanţie procesuală a caracterului echitabil al actului de redeschidere a urmăririi penale acordată participanţilor la procesul penal, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie (a se vedea Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 22 septembrie 2015, paragraful 17). Ca urmare a instituirii acestor garanţii, atât persoana în privinţa căreia este formulată o acuzaţie în materie penală, cât şi ceilalţi participanţi la procesul penal au dreptul de a-şi apăra interesele procesuale, în mod echitabil, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, instituite prin lege, care va hotărî asupra legalităţii şi temeiniciei acuzaţiei penale formulate. 33. De altfel, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragrafele 30, 32, 33, Curtea, analizând conţinutul normativ al instituţiei referitoare la renunţarea la urmărirea penală a statuat că, în maniera prevăzută la acea dată la art. 318 din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a realizat un echilibru adecvat între aplicarea principiului legalităţii, specific sistemului de drept continental, existent în România, şi aplicarea principiului oportunităţii, specific sistemului de drept anglo-saxon, dând prevalenţă acestuia din urmă, în detrimentul celui dintâi, prin reglementarea printre atribuţiile procurorului a unor acte specifice puterii judecătoreşti. În acelaşi sens, Curtea a constatat că şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei, reglementat la art. 478-488 din Codul de procedură penală, care, la fel ca renunţarea la urmărirea penală, constituie tot o formă de justiţie negociată, având la bază principiul oportunităţii, poate fi încheiat tot cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, potrivit art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, însă, spre deosebire de renunţarea la urmărirea penală, acesta, pe de o parte, este supus controlului instanţei de judecată căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, iar, pe de altă parte, presupune întotdeauna aplicarea unei pedepse, chiar dacă executarea acesteia este individualizată, conform prevederilor art. 80-106 din Codul penal. Pentru toate aceste motive, Curtea a constatat că renunţarea la urmărirea penală de către procuror, fără ca aceasta să fie supusă controlului şi încuviinţării instanţei de judecată, echivalează cu exercitarea de către acesta a unor atribuţii ce aparţin sferei competenţelor instanţelor judecătoreşti, reglementată la art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. 34. Aşa fiind, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula potrivit căreia ordonanţele de redeschidere trebuie supuse confirmării judecătorului de cameră preliminară. Astfel, „Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia infirmă soluţia de netrimitere în judecată şi dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanţei care cuprinde această soluţie, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.“ 35. O astfel de soluţie îşi găseşte justificare în dispoziţiile constituţionale ale art. 132 referitoare la principiile care guvernează activitatea procurorilor, potrivit cărora, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic“. Dintre aceste trei principii pe care se întemeiază activitatea procurorilor, principiul imparţialităţii, aplicabil şi judecătorilor prin natura activităţii de jurisdicţie exercitate de aceştia, decurge din apartenenţa procurorilor la autoritatea judecătorească şi din rolul Ministerului Public, stabilit prin art. 131 alin. (1) din Constituţie, de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii. 36. Principiul legalităţii este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activităţii procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile numai în conformitate cu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. De altfel, acest principiu este reflectat în art. 2 din Codul de procedură penală referitor la Legalitatea procesului penal şi potrivit căruia „Procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.“ Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora. 37. Ca o garanţie a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic. 38. Aşa fiind, în virtutea statutului procurorilor consacrat de Constituţie, controlul ierarhic în activitatea procurorilor presupune, eo ipso, atât posibilitatea efectuării actelor şi lucrărilor de către însuşi procurorul ierarhic superior, care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa, cât şi posibilitatea verificării, sub aspectul legalităţii, a tuturor actelor şi soluţiilor adoptate de procuror, care pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale. Ca urmare, dispoziţia legală ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă atât o dezvoltare a principiului consacrat de art. 132 din Constituţie, cât şi o garanţie a respectării sale prin eficientizarea activităţii de urmărire penală, constituind, deopotrivă, o regulă de procedură, pe care legiuitorul are libertatea să o adopte, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie. 39. Astfel, potrivit art. 64 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. În acest sens, în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege, şi poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei. De asemenea, soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale. De aceea, având în vedere art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 140 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.632/C/2014 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 şi 623 bis din 26 august 2014, iar în art. 18 alin. (3) lit. e) şi art. 26 alin. (3) lit. d) din regulamentul mai sus menţionat procurorul-şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică şi procurorul-şef al Secţiei judiciare analizează legalitatea şi temeinicia soluţiilor adoptate sau propuse de către procurorii din subordine. Corelativ, în acord cu art. 30 lit. e), art. 79 lit. g) şi art. 80 lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.643/C/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 21 mai 2015, procurorii şefi de secţie, procurorii şefi ai serviciului teritorial şi procurorii şefi ai birourilor teritoriale, pe lângă alte atribuţii, verifică/examinează temeinicia şi legalitatea soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procurorii din subordine. 40. În consecinţă, în acord cu art. 304 alin. (2) din Codul de procedură penală referitor la Infirmarea actelor procesuale sau procedurale, procurorul ierarhic superior, când constată că un act sau o măsură procesuală (deci inclusiv o ordonanţă de clasare) al/a procurorului ierarhic inferior nu este dat/dată cu respectarea dispoziţiilor legale sau este neîntemeiat/ neîntemeiată, îl/o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate. De altfel, o soluţie de clasare nu este comunicată persoanelor interesate de îndată, ci numai după analiza legalităţii şi temeiniciei sale de către procurorul ierarhic superior, sens în care, dacă apreciază că soluţia este corectă, acesta din urmă va semna şi adresa de înaintare persoanelor interesate a unei copii de pe ordonanţă menţionând că, în conformitate cu art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării. Însă, în cazul în care apreciază că soluţia de clasare este nelegală şi netemeinică, o infirmă motivat, nemaifiind necesară, în acest caz, comunicarea mai sus menţionată. De altfel, potrivit art. 316 din Codul de procedură penală, ordonanţa de clasare este comunicată persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate. 41. Prin urmare, teza posibilităţii infirmării, vizează infirmarea din oficiu a unei ordonanţe de clasare şi se realizează în concret în cadrul atribuţiei de verificare a legalităţii şi temeiniciei unei asemenea soluţii. De aceea, dacă, procurorul ierarhic superior constată necesitatea infirmării soluţiei, pronunţă o ordonanţă al cărei efect imediat constă în necomunicarea ordonanţei de clasare către persoanele interesate sau către administraţia locului de deţinere cu privire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, în vederea punerii de îndată în libertate a inculpatului. Prin urmare, fiind infirmată şi necomunicată, ordonanţa de clasare nu există şi, deci, nu produce niciun efect cu privire la drepturile procesuale ale persoanelor interesate şi, cu precădere, cu privire la dreptul acestora de a se adresa cu plângere judecătorului de cameră preliminară. 42. Un astfel de drept nu a fost însă suprimat, ci numai prorogat până la pronunţarea unei noi soluţii în cauză, fie de clasare ori renunţare la urmărirea penală, fie de trimitere în judecată, situaţii în care persoana interesată se poate adresa judecătorului de cameră preliminară, după comunicare, în termenul stabilit în art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmând ca, în situaţia emiterii unui rechizitoriu, toate aspectele relevate să fie supuse judecătorului de cameră preliminară în procedura de filtru prevăzută de art. 342 şi următoarele din acelaşi cod. 43. În plus, este posibil ca, după infirmare, procurorul să pronunţe tot o soluţie de clasare, care ulterior să fie din nou infirmată de către procurorul ierarhic superior. Dacă infirmarea intervine ca urmare a unei plângeri formulate după comunicarea soluţiei, atunci o asemenea ordonanţă va fi supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Dacă însă infirmarea intervine din oficiu, anterior comunicării soluţiei de clasare, vor fi deplin aplicabile dispoziţiile legale criticate care, aşa cum s-a arătat, dau expresie principiului subordonării ierarhice fără ca prin aceasta să fie afectat accesul liber la justiţie, întrucât dispoziţiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, îl dezvoltă prin aceea că au menirea de a garanta soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin eficientizarea activităţii de urmărire penală. 44. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii, fără privilegii sau fără discriminări, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşadar, instanţa de contencios constituţional a reţinut că nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea a stabilit că discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). 45. În acest context, Curtea constată că situaţia juridică a părţilor şi a subiecţilor procesuali principali cărora nu li s-a comunicat ordonanţa de clasare, fiind infirmată, din oficiu, în cadrul procedurii de verificare a legalităţii şi temeiniciei sale de către procurorul ierarhic superior nu este identică cu cea a celor cărora li s-a comunicat soluţia de clasare şi care, după comunicare, a fost infirmată la plângerea persoanei interesate. Faptul că o ordonanţă de infirmare a unei ordonanţe de clasare necomunicate nu mai este supusă confirmării judecătorului de către judecătorul de cameră preliminară nu constituie, aşa cum susţine autorul excepţiei, o discriminare ce implică excluderea de la un drept/beneficiu, deoarece persoanele cărora li s-a comunicat ordonanţa de clasare nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cele cărora nu li s-a comunicat un act considerat nelegal sau netemeinic de către procurorul ierarhic superior. Aşa fiind, toate persoanele aflate în ipoteza normei criticate beneficiază de acelaşi tratament, neputându-se aprecia că acestea se află într-o situaţie juridică identică cu cele cărora li sa comunicat ordonanţa de clasare, întrucât acestora din urmă li s-a deschis, odată cu comunicarea, calea procedurilor de contestare la procurorul ierarhic superior ori la judecătorul de cameră preliminară, situaţie care se constituie prin ea însăşi un criteriu obiectiv şi raţional ce justifică deosebirea de tratament. De aceea, nu poate fi primită critica potrivit căreia persoanele ce intră sub incidenţa normei criticate sunt discriminate în raport cu celelalte, întrucât accesul la justiţie al acestora nu a fost suprimat, ci numai prorogat până la pronunţarea unei soluţii în acord cu art. 327 din Codul de procedură penală. 46. În ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la respectarea dispoziţiilor constituţionale ce reglementează procedura delegării legislative, Curtea constată că prevederile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Curtea reţine că, potrivit preambulului ordonanţei de urgenţă şi notei de fundamentare, Guvernul a emis ordonanţa de urgenţă criticată având în vedere împrejurarea că, ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală, Curtea Constituţională a admis un număr semnificativ de excepţii de neconstituţionalitate, existând peste 20 de decizii care impun de urgenţă intervenţia legiuitorului delegat asupra unor instituţii, precum participarea procurorului sau a unor părţi în procesul penal la unele etape procedurale, procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, necesitatea reglementării unor căi de atac, clarificarea unor competenţe ale judecătorului de cameră preliminară, principiul oportunităţii exercitării acţiunii penale, instituţia renunţării la urmărirea penală şi altele. Aşa fiind, observând numărul relativ mare de texte declarate neconstituţionale şi care nu au fost puse în acord cu Legea fundamentală, deşi termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie a expirat, ceea ce poate determina interpretări diferite în jurisprudenţă cu privire la normele procesual penale aplicabile, de natură a afecta drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, făcând referire specială la iminenta împlinire a termenului de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2016 privind art. 318 din Codul de procedură penală, ceea ce va declanşa, în absenţa unei intervenţii legislative, o lipsire de efecte a textelor declarate neconstituţionale, determinând imposibilitatea pentru procuror de a mai renunţa la urmărirea penală, ceea ce va determina o aglomerare a instanţelor de judecată cu acele cauze penale care ar fi putut fi soluţionate fără a se începe urmărirea penală şi fără ca acţiunea penală să fie exercitată, constatând, totodată, existenţa mai multor proceduri de infringement, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce ar putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu consecinţa aplicării unor sancţiuni pecuniare al căror cuantum ar putea fi unul semnificativ, de natură a afecta bugetul de stat şi îndeplinirea obiectivelor asumate de Guvern, legiuitorul delegat a arătat că acestea constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată. 47. Împrejurarea că Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016 se referă la instituţia renunţării la urmărirea penală nu constituie un fine de neprimire din perspectiva necesităţii reglementării referitoare la instituţia similară a redeschiderii urmăririi penale, ambele fiind soluţii de netrimitere în judecată care trebuie să urmeze acelaşi regim juridic cu deosebirile punctuale specifice fiecărei instituţii. 48. Aşa fiind, din analiza motivelor invocate de Guvern rezultă că situaţia extraordinară a fost determinată, pe de o parte, de existenţa deciziilor de admitere pronunţate de către Curtea Constituţională, iar, pe de altă parte, de necesitatea prevenirii afectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ce s-ar putea datora unor interpretări deficitare ori prevenirii unor proceduri de infringement. 49. În aceste condiţii, Curtea constată că adoptarea reglementării criticate a fost determinată de o situaţie care nu suporta amânare, fiind astfel justificată urgenţa reglementării, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. 50. De asemenea, din perspectiva condiţionării interdicţiei de a adopta ordonanţe de urgenţă de existenţa unor consecinţe negative asupra drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 şi cu precădere dispoziţiile art. I pct. 87, prin care a fost introdus alin. (6) al art. 335 din Codul de procedură penală, nu afectează, aşa cum s-a arătat, accesul liber la justiţie ori egalitatea cetăţenilor în faţa legii, actul normativ criticat nefiind adoptat cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (6). 51. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Octavian Calancea în Dosarul nr. 2.215/86/2016 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală şi prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
