Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬─────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Andreea Costin │- magistrat-asistent │
└─────────────────────┴─────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Camelia Ulmet în Dosarul nr. 1.486/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.199D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În privinţa dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care reglementează hotărârea de declinare a competenţei instanţei de judecată, se arată că instanţa constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 410 din 16 iunie 2016 şi Decizia nr. 578 din 29 septembrie 2015 şi a constatat constituţionalitatea acestora. Prin urmare, solicită menţinerea jurisprudenţei şi respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 4. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 132 alin. (4) din Codul de procedură civilă, prin care se reglementează hotărârea, pronunţată în materie de necompetenţă funcţională a instanţei, de respingere ca inadmisibilă atunci când se constată că cererea este de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională, se apreciază că nu sunt încălcate prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât este asigurată calea de atac a recursului. 5. De asemenea, referitor la critica adusă sintagmei „organ fără activitate jurisdicţională“, se arată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute prin lege. Prin urmare, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 9 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.486/62/2015, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Camelia Ulmet într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei civile a Tribunalului Braşov prin care s-a admis excepţia lipsei de competenţă generală a instanţei, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată, instanţa reţinând că nu există nicio dispoziţie legală care să atribuie Comisiei Medicale de Contestaţii un caracter jurisdicţional. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate îngrădesc accesul liber la justiţie, întrucât, prin faptul că instanţele resping ca inadmisibile cererile greşit îndreptate, de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională, partea pierde termenul de contestare la organul competent şi, implicit, dreptul de a se adresa justiţiei cu contestaţia în cauză. Legiuitorul a permis trimiterea acestor cereri numai organelor cu activitate jurisdicţională. 8. Prin sintagma „de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională“ din alin. (4) al art. 132 din Codul de procedură civilă, legiuitorul califică cererea ca fiind una supusă procedurii administrative prealabile, însă atâta vreme cât art. 21 alin. (4) din Constituţie prevede că jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative, instanţele sunt ţinute să soluţioneze contestaţia. 9. Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale criticate, instanţa este obligată într-un mod neconstituţional să respingă ca inadmisibilă contestaţia petentului, care este de competenţa organului fără activitate jurisdicţională. 10. În susţinerea excepţiei se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 303 din 3 martie 2009 şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 925 din 19 februarie 2013. 11. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 132 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autoarea acesteia invocă dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă în susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 132 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate numai dispoziţiile art. 132 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „(4) Dacă instanţa se declară necompetentă şi respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională sau ca nefiind de competenţa instanţelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară.“ 18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în materia excepţiei de necompetenţă, legiuitorul a reglementat două soluţii pe care instanţa de judecată le poate pronunţa în situaţia în care se declară necompetentă, respectiv aceasta se dezînvesteşte şi învesteşte, prin trimiterea dosarului, instanţa judecătorească competentă sau un alt organ cu activitate jurisdicţională competent sau respinge cererea ca inadmisibilă atunci când aceasta este de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională. 20. În prezenta cauză, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 132 alin. (4) din Codul de procedură civilă prin faptul că, în situaţia în care competenţa revine unui organ fără activitate jurisdicţională, instanţa respinge cererea ca inadmisibilă, fără să o mai înainteze acestuia, astfel cum se întâmplă în ipoteza art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când competenţa revine unei alte instanţe sau organ cu activitate jurisdicţională, fiind astfel încălcat accesul liber la justiţie. 21. Având în vedere ansamblul reglementării art. 132 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că trimiterea cererii către un alt organ, în urma declarării lipsei de competenţă generală a instanţei, este posibilă numai în situaţia în care organul către care se solicită trimiterea are activitate jurisdicţională. Activitatea jurisdicţională a unui organ care nu funcţionează în cadrul sistemului judecătoresc nu se prezumă, ci trebuie prevăzută de lege. Or, exercitarea unui drept de către titularul său poate avea loc doar cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, trimiterea cauzei în favoarea unei alte instanţe, a unui organ cu activitate jurisdicţională realizându-se urmare a declinării competenţei, iar în situaţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, dacă cererea este de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională, soluţia prevăzută de textul de lege este cea a respingerii cererii ca inadmisibilă. 22. Aşadar, Curtea reţine că respingerea acţiunii ca inadmisibilă corespunde principiilor procesului civil prin care se evită tergiversarea soluţionării cauzei, se asigură celeritatea procesului şi dreptul la un proces echitabil. Or, atingerea acestor deziderate presupune soluţionarea neîntârziată a oricărui litigiu de către instanţa judecătorească competentă. Atunci când nu se poate soluţiona litigiul în fond pentru că lipseşte o condiţie esenţială a desfăşurării procedurii, instanţa de judecată urmează să respingă cererea. Soluţia legislativă criticată se bazează pe ideea că necompetenţa instanţei de judecată nu poate conduce la declinarea competenţei în favoarea unui organ fără activitate jurisdicţională, întrucât legiuitorul, în structurarea normei procesual civile analizate, a ţinut cont de faptul că acesta nu judecă cereri privind drepturi subiective. În lipsa competenţei generale a acestuia de a judeca, respectiv de a tranşa un conflict născut între diferite drepturi subiective pretinse, instanţele judecătoreşti nu au posibilitatea de a transmite cauza spre judecare acestor entităţi. Prin urmare, criteriul de diferenţiere între cele două entităţi, instanţa de judecată şi organul fără activitate jurisdicţională, îl reprezintă natura jurisdicţională a procedurii, respectiv o procedură caracterizată de confruntarea, pe calea judecăţii, a unor drepturi subiective şi litigioase, menită să conducă la pronunţarea unei hotărâri cu caracter jurisdicţional. 23. În continuare, Curtea observă că în situaţia analizată, respectiv competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională, legiuitorul a prevăzut, spre deosebire de situaţia reglementată de art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, posibilitatea atacării hotărârii de respingerea a acţiunii ca inadmisibile cu recurs. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţia legală criticată nu contravine prevederilor constituţionale invocate, ci dă expresie principiului accesului liber la justiţie, legiuitorul oferind justiţiabililor posibilitatea stabilirii corecte a cadrului procesual. 24. Distinct de cele arătate, în ceea ce priveşte jurisprudenţa invocată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Decizia Curţii Constituţionale nr. 303 din 3 martie 2009 şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 925 din 19 februarie 2013, Curtea observă că aceasta are în vedere competenţa unei instanţe judecătoreşti, respectiv competenţa unui organ cu activitate jurisdicţională. Curtea Constituţională a reţinut în numeroase rânduri (Decizia nr. 1.096 din 15 octombrie 2008 şi ulterior Decizia nr. 444 din 31 martie 2009 şi Decizia nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009) că, potrivit art. 16-25 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care se bucură de independenţa necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicţional şi respectă prevederile constituţionale cuprinse în art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 alin. (5), care interzice înfiinţarea de instanţe extraordinare. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Camelia Ulmet în Dosarul nr. 1.486/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 132 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
