Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 513 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte sintagma „în cazul hotărârilor potrivnice ea va anula cea din urmă hotărâre“ excepţie ridicată de Alexandru Gavrilescu şi Societatea Hotel Dacia - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.173/1/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.054D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 4 iulie 2023, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 20 septembrie 2023, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 22 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.173/1/2018/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 513 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte sintagma „în cazul hotărârilor potrivnice ea va anula cea din urmă hotărâre“ excepţie ridicată de Alexandru Gavrilescu şi Societatea Hotel Dacia - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, prin limitarea discuţiilor asupra revizuirii unei hotărâri doar la condiţiile de admisibilitate, fără a se verifica în fond încălcarea autorităţii de lucru judecat (inclusiv a puterii de lucru judecat), prevederile art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă fac să fie doar formale şi iluzorii accesul la justiţie, respectarea proprietăţii câştigate prin hotărârile judecătoreşti anterioare şi securitatea circuitului juridic al hotărârilor judecătoreşti. 5. Se arată că în noul Cod de procedură civilă s-a redefinit „autoritatea de lucru judecat“, incluzându-se şi „puterea de lucru judecat“, respectiv considerentele decizorii pe care s-a sprijinit o hotărâre judecătorească, eliminându-se sub acest aspect necesitatea existenţei triplei identităţi şi ridicându-se încălcarea considerentelor decizorii ale hotărârilor anterioare la rang de încălcare a autorităţii de lucru judecat. Această redefinire a autorităţii de lucru judecat nu poate fi verificată prin revizuire, ca urmare a celor stipulate de art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Prin limitarea discuţiilor la condiţiile de admisibilitate a revizuirii, legiuitorul a blocat accesul efectiv la verificarea încălcării autorităţii de lucru judecat şi a limitat instanţa învestită cu revizuirea doar la verificarea formală a abordării acestei teme în sentinţa atacată cu revizuire. 6. Se susţine că, pentru hotărârile care nu pot fi atacate cu recurs din cauza legilor speciale, cum este în speţă Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dar care judecă pretenţii în fond între părţi, căile extraordinare de atac ar trebui să asigure teze cel puţin egale de verificare, comparativ cu hotărârile care au calea recursului. 7. Faţă de cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, autorii excepţiei prezintă situaţia particulară a hotărârilor care nu pot fi atacate cu recurs. Astfel, prin Legea nr. 85/2014 s-a limitat dreptul la recurs în cazul contestaţiilor la tabelul preliminar de creanţe. În soluţionarea contestaţiilor formulate şi prin dispoziţiile date în fond şi în apel, instanţele au statuat că în cadrul acestei proceduri speciale pot fi analizate înseşi contractele/actele ce stau la baza pretenţiilor creditorilor, deci implicit a pretenţiilor contractuale ale debitorului şi creditorului. Cu toate că analizează fondul dreptului, gradele de jurisdicţie sunt doar fond şi apel, existând o limitare a etapelor procesuale. Aşadar, în loc ca legiuitorul să asigure proceduri judiciare de garantare a verificării respectării drepturilor câştigate prin hotărâri anterioare, limitează drastic căile pentru hotărârile definitive în apel. 8. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma „iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice ea va anula cea din urmă hotărâre“, se arată că, în ipoteza respingerii autorităţii de lucru judecat în toate fazele procesuale sau a unei hotărâri de confirmare a unor drepturi, sintagma menţionată privează instanţa de revizuire de instrumentul modificării ultimei hotărâri prin care se poate repara nerespectarea hotărârilor anterioare. 9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestei opinii, precizează că revizuirea întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă presupune existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, pronunţate de instanţe de acelaşi grad ori de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Contrarietatea vizează, în acest caz, pronunţarea de soluţii contrare, în privinţa aceleiaşi situaţii litigioase, în două dosare diferite. Acest caz de revizuire are menirea de a sancţiona încălcarea autorităţii de lucru judecat, astfel încât nu poate să poarte decât asupra celei de-a doua hotărâri, sens în care este necesar fie ca în cel de-al doilea proces să nu fi fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat, fie ca instanţa de judecată să fi omis să se pronunţe asupra acestei excepţii invocate. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 513 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte sintagma „în cazul hotărârilor potrivnice ea va anula cea din urmă hotărâre“, care au următorul cuprins: - Art. 513 alin. (3) şi (4): "(3) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.(4) Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat." 14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 - Statul român, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 44 - Dreptul de proprietate privată. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că semnificaţia soluţiei legislative prevăzute de art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia, în procedura de judecată a revizuirii, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, este aceea că nu se reia întreaga judecată cu ocazia dezbaterilor asupra revizuirii, ci părţile îşi limitează cuvântul la acele susţineri care pot demonstra admisibilitatea revizuirii. Sub acest aspect, Curtea a observat că există o diferenţă esenţială, în ceea ce priveşte administrarea de probe în cadrul căii de atac a revizuirii, între căile de atac devolutive şi cele nedevolutive, în sensul că, în cazul acestora din urmă, posibilităţile probatorii ale părţilor sunt limitate (Decizia nr. 609 din 30 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2022, paragraful 19). 16. Totodată, Curtea a reamintit că dispoziţiile art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală. 17. În această ordine de idei, limitarea dezbaterilor doar la admisibilitatea revizuirii se justifică şi prin prisma faptului că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, motiv pentru care, în cadrul judecării acesteia, nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. De asemenea, Curtea a reţinut că, în ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Ca atare, demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese (a se vedea Decizia nr. 346 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 19 noiembrie 2020, paragraful 18). 18. Referitor la imposibilitatea de a utiliza calea de atac a revizuirii în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, atunci când nerespectarea autorităţii de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile definitive potrivnice, Curtea a statuat (Decizia nr. 413 din 22 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 8 martie 2023, şi Decizia nr. 417 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 29 octombrie 2021) că art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă -, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a Codului de procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină - după cum prevede art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă -, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, conform art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie. 19. Curtea a mai reţinut că art. 461 alin. (2) din Codul de procedură civilă reglementează problema considerentelor în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea, ceea ce justifică, de altfel, soluţia pronunţată de instanţă în cazul încuviinţării cererii de revizuire pentru cazul hotărârilor potrivnice, constând în anularea celei din urmă hotărâri şi, după caz, trimiterea cauzei spre rejudecare. 20. În ceea ce priveşte considerentele prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă (aşa-numitele considerente decizorii), Curtea a observat că acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri, ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, poate fi prevenită apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. Se valorifică astfel efectul pozitiv al lucrului judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. 21. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate prin prisma faptului că, în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă în sensul că este limitat dreptul de acces liber la justiţie prin aceea că nu poate fi utilizată calea de atac a recursului în cazul contestaţiilor la tabelul preliminar de creanţe, deşi se analizează fondul dreptului, Curtea observă că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost precizat în motivarea scrisă aflată la dosarul cauzei şi cum a fost reţinut de instanţa judecătorească în considerentele şi dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, este circumscris la art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nicidecum la vreo prevedere din Legea nr. 85/2014, care, de altfel, nu are incidenţă în soluţionarea revizuirii hotărârii judecătoreşti contestate. 22. Referitor la invocarea Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea apreciază că este lipsită de relevanţă în cauză, deoarece, cu acel prilej, a constatat că este neconstituţională lipsirea de calea de atac a recursului în litigiile având ca obiect „alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Or, împotriva hotărârii prin care a fost soluţionată cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă (existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri) se poate declara recurs, indiferent dacă hotărârea atacată cu revizuire are sau nu caracter definitiv. Aceasta este concluzia la care a ajuns Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a tranşat această chestiune prin Decizia nr. 17 din 20 mai 2019 privind examinarea sesizării formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la „admisibilitatea căii de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care au fost soluţionate cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 noiembrie 2019. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Gavrilescu şi Societatea Hotel Dacia - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.173/1/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 513 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte sintagma „în cazul hotărârilor potrivnice ea va anula cea din urmă hotărâre“, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 septembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Pentru magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează prim-magistrat-asistent, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
