Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum au fost modificate prin art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Andrei Paul Manda în Dosarul nr. 3.790/109/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 3.377D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorul excepţiei a transmis note scrise prin care susţine admiterea criticilor de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 71 din 28 februarie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.790/109/2015, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum au fost modificate prin art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. Excepţia a fost ridicată de Andrei Paul Manda, cu prilejul soluţionării recursului împotriva Sentinţei civile nr. 260 din 21 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Argeş - Secţia civilă-complet specializat de contencios administrativ şi fiscal într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii de impunere. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile sunt neconstituţionale, deoarece, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, Guvernul, în mod vădit, se substituie Parlamentului, abuzând de prerogativa oferită de Constituţie, cu depăşirea limitelor delegării legislative. În acest context arată că motivele expuse în preambulul ordonanţei de urgenţă, care au stat la baza adoptării acesteia, nu se încadrează în condiţiile prevăzute de dispoziţiile constituţionale referitoare la adoptarea ordonanţelor de urgenţă. Astfel, instituţia „răspunderii solidare“ nu presupune o „situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu ar putea fi amânată, detalierea urgenţei lipsind din cuprinsul actului normativ. Totodată, consideră că, prin intermediul acestui act normativ, este afectat dreptul de proprietate privată al administratorului prin atragerea răspunderii sale patrimoniale sau a oricăror persoane ce ar putea fi vinovate de starea de insolvenţă. Susţine că, prin textele de lege criticate, se instituie modalităţi prin care autoritatea fiscală dobândeşte posibilitatea directă de diminuare a patrimoniului privat. 7. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 răspunde exigenţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 271 din 22 martie 2012. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în dispozitivul actului de sesizare, îl constituie prevederile art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, astfel cum au fost modificate prin art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010. Din examinarea notelor scrise ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate, reiese că sunt criticate prevederile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, în ceea ce priveşte modificarea şi completarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală, precum şi ordonanţa de urgenţă în ansamblu său. Curtea observă că, prin art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, se modifică şi se completează unele dispoziţii din Codul de procedură fiscală, iar, potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, drept pentru care Curtea reţine, aşadar, că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. 12. Dispoziţiile art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală, criticate în mod punctual, au următorul cuprins: "Răspunderea solidară [...] (2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: [...] c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate; d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;“." 13. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, act care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, potrivit art. 353 din aceeaşi lege. Însă, având în vedere prevederile art. 352 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora „Dispoziţiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare“, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, controlul de constituţionalitate urmează a se exercita asupra prevederilor art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală, astfel cum au fost modificate prin art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. 14. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată şi art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la condiţiile în care pot fi adoptate ordonanţele de urgenţă şi la limitele domeniului lor de reglementare. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, în ansamblul său, au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici, în esenţă, similare, instanţa de contencios constituţional statuând constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate. În acest sens, este Decizia nr. 71 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 16 iunie 2017. 16. Astfel, Curtea a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 a fost adoptată în temeiul delegării legislative constituţionale prevăzute de art. 115 alin. (4), potrivit căruia „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“. Guvernul, în virtutea acestor prevederi constituţionale, a arătat care a fost scopul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, astfel cum reiese atât din preambulul acestei ordonanţe de urgenţă, cât şi din expunerea de motive ce însoţeşte proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, motivând situaţia extraordinară şi urgenţa care au impus adoptarea acesteia. 17. Astfel, la adoptarea acestui act normativ au fost avute în vedere: - necesitatea combaterii în regim de maximă urgenţă a fraudei fiscale în domeniul TVA pentru livrările de: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie; – necesitatea stabilirii unor standarde minime comune pentru înregistrarea şi scoaterea din evidenţă a persoanelor impozabile care efectuează operaţiuni de comerţ intracomunitar, în special achiziţii intracomunitare de bunuri, în vederea diminuării evaziunii fiscale în domeniul TVA; – asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool şi băuturi alcoolice şi tutun prelucrat, în vederea accelerării încasării accizelor la bugetul de stat şi a diminuării evaziunii fiscale în domeniu; – întărirea supravegherii şi controlului vamal al activităţii de introducere şi comercializare a mărfurilor în regim duty-free; – instituirea unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. 18. Având în vedere prevederile constituţionale, motivarea situaţiei extraordinare şi urgenţa care impune adoptarea actului normativ criticat, Curtea a reţinut că elementele prezentate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 vizează interesul general public, care determină adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. În consecinţă, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica autorului excepţiei (a se vedea, spre exemplu, şi Decizia nr. 271 din 22 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 16 mai 2012). 19. În acelaşi timp, prevederile art. 27 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală reglementează măsuri cu privire la răspunderea solidară, respectiv persoanele care răspund solidar cu debitorul, precum şi persoanele care răspund solidar pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil. Astfel, răspund solidar cu debitorul următoarele persoane: a) asociaţii din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligaţiile fiscale datorate de acestea, în condiţiile prevăzute la art. 20, alături de reprezentanţii legali care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea obligaţiilor fiscale la scadenţă; b) terţii popriţi, în situaţiile prevăzute la art. 149 alin. (9), (10), (12) şi (15), în limita sumelor sustrase indisponibilizării; c) reprezentantul legal al contribuabilului care, cu rea-credinţă, declară băncii, potrivit art. 149 alin. (12) lit. a), că nu deţine alte disponibilităţi băneşti [art. 27 alin. (1) din Codul de procedură fiscală]. 20. Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea; b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului; c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate; d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale; e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului [art. 27 alin. (2) din Codul de procedură fiscală]. 21. Din examinarea dinamicii legislative, Curtea a observat că unele dintre soluţiile legislative criticate se regăseau şi în Codul de procedură fiscală în forma nemodificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, respectiv faptul că pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane „administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului“. 22. Cu privire la persoanele care trebuie să achite obligaţiile restante ale debitorului, Curtea s-a mai pronunţat, în raport cu prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 589 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte dispoziţiile art. 27 şi art. 28 din Codul de procedură fiscală este neîntemeiată. Opţiunea legiuitorului cu privire la persoanele care trebuie să achite obligaţiile restante ale debitorului este justificată de legătura strânsă dintre acestea şi debitorul declarat insolvabil. 23. Curtea a mai observat că aceste texte de lege îşi găsesc aplicarea numai după data declarării insolvabilităţii debitorului potrivit art. 176 din Codul de procedură fiscală, dată până la care debitorul, respectiv celelalte persoane interesate, precum administratorul, asociaţii sau acţionarii pot face apărările pe care le consideră necesare pentru a evita situaţia ca societatea să fie declarată insolvabilă. 24. De asemenea, Curtea a reţinut că textele criticate nu încalcă art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie, din moment ce diminuarea patrimoniului persoanelor responsabile de starea de insolvabilitate a societăţii este consecinţa firească a săvârşirii unor fapte culpabile, care au generat insolvabilitatea societăţii (a se vedea şi Decizia nr. 330 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 19 mai 2010). 25. În acest context este de menţionat şi faptul că una dintre condiţiile pentru atragerea răspunderii solidare se referă la faptul că persoanele respective (administratorii) în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate, sau să determine cu rea-credinţă nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale. 26. Referitor la susţinerea potrivit căreia prin intermediul acestui act normativ este afectat dreptul de proprietate privată al administratorului, prin atragerea răspunderii sale patrimoniale sau a oricăror persoane ce ar putea fi vinovate de starea de insolvenţă, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată. 27. În raporturile de drept material fiscal, organele fiscale au îndrituirea legală de a emite acte administrative fiscale. Dreptul fiscal şi procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiectele unor astfel de raporturi nu pot fi egale în drepturi şi obligaţii. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, şi anume organul fiscal, are o poziţie dominantă, fiind înzestrat cu exerciţiul puterii de stat în virtutea căreia are competenţa legală de a stabili impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat, cât şi de a urmări încasarea acestora, astfel încât, în situaţia în care sumele de bani datorate bugetului nu mai pot fi încasate de la debitorul iniţial, printre altele şi din motivele prevăzute de textul criticat, să poată urmări şi alte persoane decât debitorul, care au contribuit efectiv la intrarea acestuia în stare de insolvenţă. Reglementarea instituţiei răspunderii solidare cu debitorul este un aspect al raporturilor de drept material fiscal, astfel încât organul fiscal, parte a puterii executive, are legitimitatea constituţională de a stabili, potrivit legii, răspunderea solidară a persoanelor prevăzute la art. 27 din Codul de procedură fiscală. De asemenea, în temeiul art. 205 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, instanţa de judecată are competenţa de a cenzura legalitatea şi temeinicia actelor administrativ-fiscale (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.357 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 9 decembrie 2009). 28. Întrucât nu este afectat dreptul de proprietate, Curtea nu a reţinut nici pretinsa încălcare a prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie. 29. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele statuate prin deciziile menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andrei Paul Manda în Dosarul nr. 3.790/109/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof univ. dr. Valer Dorneanu Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
