Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 473 din 27 octombrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 473 din 27 octombrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 124 din 14 februarie 2023

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora   │-                 │
│Pop                │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de George Gabriel Popa în Dosarul nr. 5.288/109/2018 al Tribunalului Argeş - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 256D/2019.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, având în vedere că autorul excepţiei critică modalitatea de interpretare şi aplicare a legii, care este atributul exclusiv al instanţei de judecată. În subsidiar, se solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 817 din 24 noiembrie 2015 şi nr. 677 din 17 noiembrie 2016.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 17 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.288/109/2018, Tribunalul Argeş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de George Gabriel Popa într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate, printre alţii, de autorul excepţiei împotriva unei ordonanţe de clasare.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate deoarece legea penală nu defineşte noţiunea de „ascundere“, pentru a putea fi stabilite acţiunile sau inacţiunile ce intră în sfera sa. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 10 decembrie 2015 şi se susţine că nu se poate vorbi de o faptă de ascundere câtă vreme persoana vătămată, respectiv statul, a putut identifica sursa impozabilă sau taxabilă, care, la rândul ei, era evidenţiată într-un registru public, registrul primăriei, care, potrivit dispoziţiilor legale, este opozabil terţilor.
    6. Se arată că dispoziţiile legale criticate permit interpretarea că infracţiunea în forma prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 există când sursa impozabilă sau taxabilă a fost înregistrată într-un registru public, accesibil terţilor, dar că o astfel de interpretare încalcă prevederile constituţionale invocate.
    7. Se arată că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 presupune, sub aspectul laturii obiective, o acţiune de ascundere a bunului, care se poate realiza în diverse modalităţi practice, cum ar fi prin întocmirea sau deţinerea de documente false care să denatureze provenienţa, proprietatea sau circulaţia bunului, iar, sub aspectul laturii subiective, intenţia directă, calificată prin scop, scopul fiind acela de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
    8. Totodată, se susţine că din analiza infracţiunilor enumerate la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 rezultă că acestea au ca element constitutiv comun reducerea frauduloasă de către contribuabil a bazei de impozitare, aspect ce indică faptul că intenţia legiuitorului a fost aceea de a sancţiona aceste acţiuni de reducere frauduloasă, şi nu neplata efectivă a sumei de bani stabilite cu titlu de obligaţie fiscală, neplata datoriilor către bugetul consolidat al statului fiind o problemă strict de drept fiscal, referitoare la modul în care organele fiscale colectează creanţele fiscale, prin conformare voluntară sau prin executare silită.
    9. Se arată că prin bază de impozitare se înţelege valoarea creanţelor fiscale supuse impunerii, adică acel venit (câştig), acea operaţiune sau acel bun asupra căruia poartă obligaţia fiscală ce dă naştere raportului juridic fiscal, şi că creanţele fiscale se stabilesc, conform art. 93 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, prin declaraţie de impunere sau prin decizie de impunere.
    10. În aceste condiţii, se apreciază că nu se poate vorbi de o ascundere a sursei impozabile sau taxabile câtă vreme organele fiscale competente au putut identifica sursa impozabilă sau taxabilă prin obţinerea de date şi documente de la primăriile de domiciliu ale persoanelor fizice cercetate; mai mult, organele fiscale competente au putut să calculeze şi să determine impozitul şi taxa pe valoarea adăugată datorate de persoana fizică la bugetul de stat. Ca atare, se arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, nu este vorba despre o ascundere a sursei impozabile sau taxabile, deoarece sursa impozabilă este reprezentată de operaţiunea de revânzare a autovehiculului, baza de calcul este reprezentată de preţul încasat cu ocazia revânzării, iar operaţiunea de revânzare şi preţul obţinut nu au fost ascunse, acestea fiind evidenţiate în registre publice, adică în registrul primăriei de la domiciliul autorului excepţiei, aspect constatat chiar de către organele fiscale şi confirmat prin plângerea penală formulată, în cuprinsul căreia s-a arătat cu exactitate faptul că datele şi documentele au fost culese de la primăria de la domiciliul făptuitorului.
    11. Se mai susţine că legea penală nu prevede că neînregistrarea fiscală a unei persoane fizice constituie infracţiune, ci doar că ascunderea bunului sau a sursei impozabile constituie infracţiune. Se arată că „neînregistrarea fiscală“ poate constitui mijlocul prin care se ascunde „sursa impozabilă“, însă doar în situaţia în care s-a stabilit cu certitudine că persoana fizică este obligată, şi nu că „ar fi fost obligată“ fiscal. Se arată, totodată, că legea fiscală nu poate lăsa la latitudinea persoanei fizice aprecierea comportamentului ei fiscal, pentru ca apoi să interpreteze acest comportament ca fiind infracţiune. Se susţine că dispoziţia fiscală trebuie să fie extrem de clară şi de precisă şi să nu lase loc la interpretări în ceea ce priveşte obligaţia de plată.
    12. Prin urmare, se susţine că, în situaţia în care o persoană fizică a omis să declare un venit în termenele prevăzute de lege, omisiunea poate fi sau nu imputabilă acesteia şi că organul fiscal competent va trebui să stabilească mai întâi dacă acel venit este sau nu impozabil raportat la sursă sau activitatea desfăşurată, respectiv dacă persoana în cauză trebuia sau nu să îl declare într-un anumit termen, întrucât împrejurarea că o anumită persoană a omis să declare un astfel de venit nu determină încadrarea sa implicită în sfera dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
    13. Se susţine că activitatea inculpatului de îngrijire a animalelor în câmp, pentru cetăţenii din localitate, pe perioada anilor fiscali 2009-2010, a fost una publică, motiv pentru care acesta nu a comis nicio acţiune de ascundere a sursei impozabile, în scopul sustragerii de la plata obligaţiei fiscale, şi că nedeclararea veniturilor s-a datorat necunoaşterii prevederilor fiscale de către inculpat, necunoaştere care, în condiţiile unei legislaţii complexe, nu îi este imputabilă. În acest context, se arată că omisiunea plăţii unui impozit nu constituie infracţiunea de evaziune fiscală reglementată la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, dacă bunul ori sursa impozabilă sau taxabilă nu a fost ascuns/ascunsă, ci ar putea întruni doar elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute la art. 219 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dispoziţie legală de domeniul dreptului administrativ.
    14. Tribunalul Argeş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că redactarea actuală a prevederii legale criticate permite înţelegerea clară, de către destinatarul acesteia, a conţinutului normei juridice şi a conduitei interzise, întrucât dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 241/2005 fac trimitere la prevederile Codului fiscal, act normativ care stabileşte care sunt veniturile şi bunurile supuse impozitării/taxării, precum şi obligaţiile ce le incumbă contribuabililor, cea mai importantă dintre acestea fiind cea cu privire la declararea veniturilor/bunurilor în vederea calculării obligaţiilor fiscale de către organele fiscale competente.
    15. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în măsura în care se interpretează în sensul că infracţiunea în forma prevăzută prin norma anterior menţionată există câtă vreme sursa impozabilă sau taxabilă a fost înregistrată într-un registru public, accesibil terţilor, se susţine că aceste aspecte vizează interpretarea şi aplicarea legii de către judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei, şi nu aspecte de constituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate.
    16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul cuprins:
    - Art. 9 alin. (1) lit. a):

    "(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
    a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;“."

    20. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, dintr-o perspectivă similară, prin Decizia nr. 817 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2016, şi Decizia nr. 677 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 28 martie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
    22. Prin deciziile mai sus menţionate, Curtea a reţinut că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiune de evaziune fiscală ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, iar, potrivit art. 2 din acelaşi act normativ, în înţelesul legii, expresia „obligaţii fiscale“ se referă la obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală.
    23. De asemenea, Curtea a reţinut că art. 1 alin. (1) din vechiul Cod fiscal stabileşte cadrul legal pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 din acelaşi act normativ, precizându-se şi contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora, iar art. 22 din vechiul Cod de procedură fiscală reglementează obligaţiile fiscale, în sensul acestui cod. În continuare, Curtea a observat că termenul „obligaţie fiscală“ este definit şi în art. 1 pct. 27 din Codul de procedură fiscală din 20 iulie 2015, iar, potrivit art. 1 alin. (1) din codul fiscal din 8 septembrie 2015, acest cod stabileşte cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ.
    24. Având în vedere aceste aspecte, precum şi cele reţinute în Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, Curtea a apreciat că, în ceea ce priveşte art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, din coroborarea normelor fiscale şi procedural fiscale, mai sus menţionate, rezultă cu claritate care sunt impozitele şi taxele care intră sub incidenţa normei. Totodată, în ceea ce priveşte sintagma „bun sau sursă impozabilă sau taxabilă“, Curtea a apreciat că prin aceasta se înţelege toate veniturile şi bunurile pentru care contribuabilii datorează impozite sau taxe, precum şi orice act sau fapt generator de venituri care sunt supuse impozitării sau taxării.
    25. Aşa fiind, Curtea a considerat că infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 este clar definită de lege, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. În acelaşi sens s-a mai pronunţat Curtea şi prin Decizia nr. 874 din 23 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013.
    26. De asemenea, referitor la sensul noţiunii de „bun sau sursă impozabilă sau taxabilă“, Curtea reţine că aceasta este subsumată noţiunii de „obligaţie fiscală“ în privinţa căreia, prin Decizia nr. 446 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 9 august 2016, şi Decizia nr. 777 din 18 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 21 aprilie 2022, Curtea a reţinut că se referă la obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală. Astfel, Curtea a constatat că fiecare categorie de impozit, taxă şi contribuţie este reglementată în Codul fiscal, care indică persoana impozabilă, modul de determinare a impozitului, modul de declarare şi termenele legale de plată. În continuare, Curtea a observat că, potrivit art. 22 din Codul de procedură fiscală din 2003, prin obligaţii fiscale, în sensul acestui cod, se înţelege: obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a calcula şi de a înregistra impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat în evidenţele contabile şi fiscale; obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii; obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă; orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale. De asemenea, Curtea a observat că termenul „obligaţie fiscală“ este definit şi în art. 1 pct. 27 din Codul de procedură fiscală din 20 iulie 2015, care, potrivit art. 353, a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Astfel, obligaţia fiscală reprezintă obligaţia de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligaţia fiscală principală şi obligaţia fiscală accesorie. Totodată, potrivit art. 1 pct. 28 şi 29 din acelaşi act normativ, obligaţia fiscală principală reprezintă obligaţia de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi obligaţia organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate şi de a rambursa sumele cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege, iar obligaţia fiscală accesorie este definită ca fiind obligaţia de plată sau de restituire a dobânzilor, a penalităţilor sau a majorărilor aferente unor obligaţii fiscale principale. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din codul fiscal din 8 septembrie 2015, care, conform art. 501, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, acesta stabileşte cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora (paragrafele 15-18 din Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 februarie 2016).
    27. În acest context, Curtea a reţinut că este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică, pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conţinutul domeniului reglementat, cât şi o corespondenţă sub aspectul forţei lor juridice. În acest sens, normele de tehnică legislativă statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care se află în conexiune [art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeaşi forţă juridică.
    28. Referitor la tehnica trimiterilor legislative, Curtea a reţinut că trimiterea de la un text de lege la altul în cadrul unui anumit act normativ sau la un alt act normativ este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. S-a arătat, totodată, că, pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală în care sunt stabilite expres anumite prescripţii normative şi că efectul dispoziţiei de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conţinutul normei care face trimitere; se produce astfel o împlinire a conţinutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripţiile celuilalt text (a se vedea paragrafele 19 şi 20 din Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015).
    29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    30. Distinct de cele reţinute prin jurisprudenţa mai sus invocată, Curtea reţine că aspectele, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, referitoare la natura şi modalitatea de comitere a faptelor reţinute de către organele judiciare în sarcina autorului acesteia pot face obiectul analizei organelor judiciare competente să soluţioneze cauza în cadrul căreia a fost invocată prezenta excepţie, excedând sferei atribuţiilor instanţei de contencios constituţional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“.
    31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Gabriel Popa în Dosarul nr. 5.288/109/2018 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2022.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 473 din 27 octombrie 2022

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 473 din 27 octombrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 473 din 27 octombrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale