Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Oana Cristina Puică │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (6) din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Fazekaş şi Valentin Emil Martinovici în Dosarul nr. 1.892/108/2015 al Tribunalului Arad - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 991D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, arată că dispoziţiile art. 367 alin. (6) din Codul penal definesc grupul infracţional organizat prin folosirea sintagmei „constituit pentru o anumită perioadă de timp“, ceea ce semnifică faptul că grupul respectiv nu are caracter ocazional. Aşadar, sintagma criticată este previzibilă, condiţia impusă de legiuitor reprezentând tocmai o garanţie care asigură calificarea şi sancţionarea ca infracţiune distinctă doar a pluralităţii constituite de infractori, iar nu a pluralităţii ocazionale (participaţia penală), în vederea evitării pedepsirii unei persoane de două ori - atât ca autor, cât şi ca membru al unui grup infracţional - în cazul în care, în realitate, este vorba de o simplă participaţie penală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Sentinţa penală nr. 144 din 25 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.892/108/2015, Tribunalul Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (6) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Ştefan Fazekaş şi Valentin Emil Martinovici cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, infracţiune prevăzută de art. 367 alin. (1) din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 367 alin. (6) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale privind principiul legalităţii, precum şi prevederile referitoare la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că sintagma „constituit pentru o anumită perioadă de timp“ este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât în norma de incriminare nu există elemente care să arate când anume, adică după cât timp, se poate discuta despre un grup infracţional organizat, astfel că nu poate fi determinat intervalul de timp care trebuie să curgă de la constituirea grupului pentru ca acesta să dobândească un caracter infracţional distinct de cel al faptelor ilicite urmărite. Arată că legiuitorul este obligat să indice în mod clar şi neechivoc toate condiţiile de existenţă a unei infracţiuni în chiar cuprinsul normei de incriminare, iar dacă nu - condiţiile de tipicitate trebuie să poată fi identificate cu uşurinţă prin trimiterea la un alt text de lege cu care norma de incriminare se află în conexiune. 6. Tribunalul Arad - Secţia penală arată că nu se poate susţine că dispoziţiile art. 367 alin. (6) din Codul penal nu îndeplinesc condiţiile referitoare la calitatea legii impuse de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, arată că sintagma „o anumită perioadă de timp“ trebuie interpretată de la caz la caz, timpul fiind un criteriu cantitativ, care, în cazul incriminării criticate, nu poate fi cuantificat în mod precis, pe unităţi de timp, cum ar fi: o zi, o săptămână, o lună. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate sunt formulate în mod clar şi inteligibil - fără dificultăţi sintactice sau pasaje obscure ori echivoce - şi reglementează cu claritate conduita de urmat de către destinatarul normei penale. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite cerinţe calitative, printre care şi previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 146 din 12 martie 2015). Arată că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, şi Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Aşadar, previzibilitatea unei norme presupune ca destinatarul acesteia să aibă posibilitatea de a-şi reprezenta aspectele în funcţie de care este obligat să îşi modeleze conduita. Consideră, astfel, că sintagma „pentru o anumită perioadă de timp“ are în vedere caracterul nespontan al acţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi nu este de natură a afecta previzibilitatea normei criticate, orice destinatar al acesteia putând să îi cunoască înţelesul şi să îşi adapteze conduita exigenţelor legii. Curtea Constituţională a precizat în jurisprudenţa sa că dispoziţiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra predictibilităţii acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, paragraful 14). În acest context observă că nu se poate presupune în mod rezonabil că destinatarul normei penale nu are suficiente date pentru a înţelege ce înseamnă fapta de constituire a unui grup infracţional organizat. 9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 393 din 28 mai 2015 şi nr. 17 din 19 ianuarie 2016, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 367 alin. (6) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni“. 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, precum şi a prevederilor art. 7 referitor la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că pluralitatea constituită este o formă a pluralităţii de infractori - alături de pluralitatea naturală şi de pluralitatea ocazională (participaţia penală) -, creată prin asocierea sau gruparea mai multor persoane în vederea săvârşirii de infracţiuni. Spre deosebire de celelalte două forme ale pluralităţii de infractori, pluralitatea constituită se caracterizează prin aceea că ia naştere prin simplul fapt al asocierii sau grupării mai multor persoane în vederea săvârşirii de infracţiuni - indiferent dacă această asociere sau grupare a fost sau nu urmată de punerea în practică a vreunuia din proiectele infracţionale -, fiind incriminată prin voinţa legiuitorului tocmai datorită caracterului periculos al grupării, care este structurată, de regulă, în trepte sau nivele de comandă, cu sarcini precise, ierarhizări exacte, disciplină şi subordonare. Potrivit doctrinei, condiţiile de existenţă a pluralităţii constituite sunt următoarele: a) să existe o grupare de mai multe persoane; b) gruparea să fie constituită pe o anumită perioadă de timp, să nu aibă caracter ocazional; c) gruparea să aibă un program infracţional şi o structură ierarhică. 15. Curtea observă că, având în vedere necesitatea combaterii unor astfel de structuri infracţionale, Codul penal a incriminat constituirea unui grup infracţional organizat în dispoziţiile art. 367. Acţiunile prevăzute de alin. (1) al art. 367 din Codul penal, care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969 şi de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003) - în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012). 16. În schimb, alin. (6) al art. 367 din Codul penal defineşte „grupul infracţional organizat“ ca fiind „grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni“, extinzând sfera noţiunii de grup infracţional organizat, astfel cum era aceasta definită în dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, potrivit cărora grupul infracţional organizat era - în înţelesul legii menţionate - „grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului“. Incriminarea instituită prin art. 367 din Codul penal a preluat, astfel, atât dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, cât şi pe cele ale art. 323 din Codul penal anterior şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, aşa cum rezultă şi din expunerea de motive a noului Cod penal, în care se arată că, în privinţa grupărilor infracţionale, noul cod urmăreşte să renunţe la paralelismul existent înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări-cadru - constituirea unui grup infracţional organizat - cu posibilitatea menţinerii ca incriminare distinctă a asociaţiei teroriste, dat fiind specificul acesteia (Decizia nr. 393 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragrafele 33 şi 34). 17. Curtea nu poate reţine critica autorilor excepţiei, în sensul că sintagma „constituit pentru o anumită perioadă de timp“ ar fi lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, pe motiv că în norma de incriminare nu ar exista elemente care să arate când anume, adică după cât timp de la constituire, grupul infracţional poate fi calificat ca fiind unul organizat. 18. Aşa cum s-a arătat mai sus, noţiunea de grup infracţional organizat era definită şi în dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 ca fiind grupul structurat, „care există pentru o perioadă“, formulare similară cu sintagma „care există de o anumită perioadă“, conţinută în prevederile art. 2 lit. a) din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, ratificată de România prin Legea nr. 565/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din data de 8 noiembrie 2002). 19. Curtea reţine că sintagma „constituit pentru o anumită perioadă de timp“ reprezintă o condiţie de existenţă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, care are menirea de a face diferenţa între pluralitatea constituită de infractori - incriminată de dispoziţiile art. 367 din Codul penal - şi pluralitatea ocazională, cu scopul de a evita ca simpla participaţie penală la săvârşirea unei infracţiuni să fie sancţionată de două ori, atât ca infracţiune distinctă, cât şi ca autorat, instigare sau complicitate la infracţiunea efectiv comisă, ceea ce ar fi inadmisibil. 20. Aşadar, nu poate constitui grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau a mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate. Cerinţa ca gruparea să fie constituită pe o anumită perioadă de timp semnifică tocmai faptul că ea nu trebuie să aibă caracter ocazional. Aceasta înseamnă că între membrii grupului infracţional organizat trebuie să existe o înţelegere care conferă stabilitate şi durabilitate. În acest sens, instanţa supremă a stabilit că infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni - prevăzută de dispoziţiile art. 323 din Codul penal din 1969 - presupunea o întovărăşire de oarecare durată, în vederea realizării unui scop infracţional comun, iar nu o simplă înţelegere întâmplătoare şi spontană. 21. Curtea observă că intervalul de timp care trebuie să se scurgă de la constituirea grupului pentru ca acesta să dobândească un caracter infracţional distinct de cel al infracţiunilor care intră în scopul său nu poate fi stabilit cu o precizie absolută, prin raportarea la unităţi de timp, ci se poate determina numai în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte. 22. Astfel, îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa grupului infracţional organizat de a fi „constituit pentru o anumită perioadă de timp“ reprezintă, în mod necesar, un element de interpretare judiciară, care se impune a fi lăsat de legiuitor la aprecierea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti, destinatarii legii penale având posibilitatea să cunoască, din însuşi textul normei juridice criticate - la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate - care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea lor penală şi care este pedeapsa pe care o riscă. 23. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 367 alin. (6) din Codul penal nu au o formulare ambiguă, neclară sau imprevizibilă, astfel că nu încalcă cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate a legii, cerinţe impuse de prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie privind legalitatea pedepsei, precum şi de dispoziţiile art. 7 referitor la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că există un proces firesc prin care regulile răspunderii penale se clarifică în mod gradual, pe calea interpretării judiciare, de la un caz la altul, singura condiţie ce se cere îndeplinită fiind aceea ca rezultatul acestui proces de clarificare, de lămurire a conţinutului normei, să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil. 24. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia art. 7 paragraful 1 din Convenţie referitor la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), care, pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu prin analogie. Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91]. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. 25. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefan Fazekaş şi Valentin Emil Martinovici în Dosarul nr. 1.892/108/2015 al Tribunalului Arad - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 367 alin. (6) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
