Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 373 lit. b) şi ale art. 379 alin. (1) din Codul civil, precum şi ale art. 937 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Minodora Cimpu în Dosarul nr. 15/318/2017 al Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 540D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 4 iulie 2023, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 20 septembrie 2023, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Decizia civilă nr. 117 din 12 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 15/318/2017/a1, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 373 lit. b) şi ale art. 379 alin. (1) din Codul civil, precum şi ale art. 937 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Minodora Cimpu în Dosarul nr. 15/318/2017 al Tribunalului Gorj - Secţia I civilă, care a respins-o, ca inadmisibilă, obiectul cauzei constând în soluţionarea unei cereri de divorţ formulate de soţul reclamantei, care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a acesteia. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că este neconstituţional faptul că instanţa, în situaţie de culpă comună, contrar dorinţei soţului pârât de a continua căsătoria, are posibilitatea legală să aprecieze că este imposibilă continuarea căsătoriei. În legătură cu art. 373 lit. b) din Codul civil, se susţine că prevederile acestuia nu sunt predictibile, lăsând la aprecierea instanţei în totalitate atât motivele temeinice, cât şi faptul că nu mai este posibilă continuarea căsătoriei. Această libertate de apreciere a instanţelor conduce în mod inevitabil la arbitrar, după cum reiese din practica instanţelor, în care sunt foarte numeroase exemplele cu privire la soluţiile diferite date în situaţii identice. 5. Autoarea excepţiei consideră că, în situaţie de culpă comună, instanţele judecătoreşti nu mai au libertatea de apreciere cu privire la posibilitatea ori imposibilitatea continuării căsătoriei, din moment ce una dintre părţi îşi manifestă dorinţa sau disponibilitatea de a continua căsătoria. Apreciind ca fiind imposibilă continuarea căsătoriei, contrar susţinerilor soţului pârât, instanţa nu mai poate să fie considerată imparţială, aceasta cu atât mai mult în situaţia în care nu se poate reţine culpa exclusivă a soţului pârât. Dacă nu se poate reţine culpa exclusivă a soţului pârât, în condiţiile în care, chiar şi în caz de adulter, numeroase familii şi-au continuat căsătoria, consideră că nimic nu poate să se constituie în motiv temeinic ce face imposibilă continuarea căsătoriei, contrar dorinţei uneia dintre părţi, astfel încât această cerinţă trebuie analizată primordial de către instanţele judecătoreşti. Se ajunge astfel la analiza „motivelor temeinice“ care stau la baza susţinerilor părţilor în sensul că este imposibilă continuarea căsniciei. Or, pentru eliminarea arbitrarului, ar fi necesară o reglementare distinctă, în caz contrar orice act ori fapt, real sau imaginar, ar constitui motiv temeinic pentru că aşa susţine una dintre părţi. 6. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 379 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 934 alin. (2) din Codul de procedură civilă, consideră că aceste dispoziţii legale sunt nepredictibile, inechitabile, oferind instanţei posibilitatea de a desface căsătoria din culpă comună chiar dacă nu s-a cerut aceasta, respectiv în condiţiile în care soţul reclamant a cerut la instanţa de fond desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soţului pârât, iar acesta doreşte continuarea căsniciei, printr-o astfel de posibilitate instanţa încălcând şi obligaţia constituţională de imparţialitate, dând dreptate susţinerilor unei părţi, contrar susţinerilor părţii care consideră posibilă continuarea căsătoriei. 7. Se învederează faptul că, în prezent, conform reglementării actuale, soţul reclamant poate să ceară desfacerea căsătoriei din culpă exclusivă, deoarece, din moment ce doreşte divorţul, nu are nimic de pierdut. Se omite cu totul poziţia soţului pârât care doreşte continuarea căsătoriei, caută împăcarea şi se rezumă la a se apăra faţă de susţinerile reclamantului. Astfel cum sunt reglementate şi aplicate în prezent, dispoziţiile legale criticate conduc la agravarea situaţiei conflictuale dintre soţi, nicidecum la împăcarea acestora. Autoarea excepţiei arată că nu consideră destrămată căsnicia, reclamantul cerând divorţul din culpa exclusivă a autoarei excepţiei, astfel că, în cauză, s-a mărginit să se apere în faţa susţinerilor neadevărate ale soţului său, căutând totodată să se împace cu acesta şi evitând orice împrejurare ce ar putea agrava cearta. Consideră că, de vreme ce în situaţia în care se cere desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soţului pârât, instanţa poate pronunţa divorţul din culpă comună, dispoziţiile legale criticate obligă soţul pârât la o atitudine procesuală ofensivă, chiar dacă acesta doreşte împăcarea. 8. Aşadar, astfel cum sunt reglementate, dispoziţiile legale criticate sunt nepredictibile şi inechitabile procesual pentru soţul care doreşte împăcarea, conducând la pronunţarea de soluţii arbitrare de către instanţe. 9. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textele de lege criticate întrunesc condiţia previzibilităţii, întrucât posibilitatea acordată de către legiuitor judecătorului de a aprecia măsura în care relaţiile de familie au fost iremediabil vătămate şi de a pronunţa divorţul atunci când această vătămare se datorează culpei comune a celor doi soţi, chiar dacă numai soţul reclamant doreşte desfacerea căsătoriei, nu lasă loc arbitrarului, cât timp convingerea instanţei se bazează pe un probatoriu administrat nemijlocit în faţa sa. Judecătorului îi revine obligaţia de a expune considerentele în baza cărora a ajuns la concluzia necesităţii desfacerii căsătoriei, iar aceste aspecte sunt supuse ulterior şi cenzurii instanţei de control judiciar, ca urmare a efectului devolutiv al apelului. Consideră că, în privinţa relaţiilor personale dintre soţi, normele nu pot prezenta o precizie absolută. 10. De asemenea, nu se poate aprecia nici că prevederile de lege criticate ar fi contrare art. 26 din Constituţie privind viaţa intimă, familială şi privată, întrucât relaţiile de familie se află sub protecţia acestui text constituţional cât timp ele funcţionează în linii normale, dar nu şi în situaţia în care acestea sunt iremediabil vătămate, fiind imposibilă continuarea căsătoriei. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 373 lit. b) şi ale art. 379 alin. (1) din Codul civil, precum şi ale art. 937 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte acest din urmă articol, Curtea observă că este vorba despre o evidentă eroare materială strecurată în dispozitivul actului de sesizare, critica formulată de autoarea excepţiei vizând, în realitate, dispoziţiile art. 934 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate au următorul cuprins: - Art. 373 lit. b) din Codul civil: "Divorţul poate avea loc: (...) b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;" – Art. 379 alin. (1) din Codul civil: „(1) În cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ. Dacă culpa aparţine în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.“; – Art. 934 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(2) Instanţa poate să pronunţe divorţul din culpa ambilor soţi, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese că amândoi sunt vinovaţi de destrămarea căsătoriei.“ 15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii în componenta referitoare la calitatea legii, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 26 alin. (1) privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 126 alin. (3) privind atribuţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Se invocă şi art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 373 lit. b) din Codul civil, potrivit cărora divorţul poate fi pronunţat atunci când, din motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, se susţine, în esenţă, că ar fi neconstituţionale ca urmare a lipsei de precizie şi previzibilitate a sintagmei „motive temeinice“, pe care instanţa are posibilitatea de a o aprecia în mod arbitrar. Faţă de această critică, instanţa constituţională reţine că, în jurisprudenţa sa, a mai examinat susţineri similare, formulate în legătură cu conţinutul normativ al prevederilor art. 38 alin. 1 din Codul familiei, a căror substanţă ideatică a fost preluată în actualul Cod civil, în urma abrogării Codului familiei prin art. 230 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Astfel, prin Decizia nr. 1.575 din 19 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 7 decembrie 2009, şi prin Decizia nr. 432 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 8 mai 2009, Curtea a observat că prevederile criticate stabilesc condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot pronunţa divorţul, precizând că acesta nu se poate pronunţa decât în anumite condiţii, şi anume când există motive temeinice şi numai dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă din text. Curtea a constatat, prin deciziile menţionate, că, în temeiul textelor de lege criticate, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, acţionând astfel în sensul garanţiei instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituţie. 17. De asemenea, Curtea a constatat că, reglementând posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorţ şi stabilind competenţa instanţei judecătoreşti de a pronunţa divorţul, în anumite condiţii - când, din motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă -, prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanţă, în urma ascultării celor doi soţi şi a administrării probatoriului în cauză, părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil. 18. Cu privire la critica referitoare la pretinsul caracter vag, de excesivă generalitate al textului legal în discuţie, Curtea Constituţională a reţinut, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că, datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, una dintre tehnicile de reglementare constând în recurgerea la categorii generale, şi nu la liste exhaustive, în scopul evitării rigidităţii excesive şi al adaptării la noile situaţii sociale. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea dispoziţii depind de practica instanţelor judecătoreşti, în speţa de faţă motivele temeinice pentru desfacerea căsătoriei prin divorţ urmând să fie apreciate, în concret, de către instanţă. 19. Totodată, prin mai multe decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 469 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 18 mai 2010, Decizia nr. 122 din 3 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, sau Decizia nr. 1.641 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2011, Curtea a reţinut că relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să îşi acorde unul altuia sprijin moral şi material. Textul criticat prevede situaţia în care instanţa de judecată poate dispune desfacerea căsătoriei, şi anume când, din motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Curtea a constatat că asupra temeiniciei motivelor concrete invocate în susţinerea unei cereri de divorţ, precum şi asupra tuturor probelor administrate în cauză, instanţa judecătorească este singura competentă să aprecieze şi să decidă în consecinţă, ceea ce nu conferă însă textelor de lege criticate caracter neclar sau imprecis. Acestea oferă cadrul legal unor noţiuni esenţialmente de ordin social şi moral, pentru a defini relaţiile de familie, pe de o parte, şi instituţia divorţului, pe de altă parte, în aceste limite legale, suficient de clare şi previzibile, judecătorul fiind singurul în măsură să aprecieze, pe baza motivelor invocate de părţi şi a datelor specifice fiecărui litigiu, dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. 20. Curtea a apreciat că textele de lege criticate dau expresie reglementărilor cuprinse în art. 48 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege“. De altfel, printr-o bogată jurisprudenţă (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 661 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 8 august 2012), Curtea a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că o normă este „previzibilă“ atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55). Totodată, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. Totodată, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni contra României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. (A se vedea şi Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68.) Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Totodată, aceeaşi instanţă a mai reţinut că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent. 21. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 379 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 934 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care, în esenţă, permit instanţei să pronunţe divorţul din culpa ambilor soţi, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora, Curtea observă că a mai examinat o excepţie de neconstituţionalitate care avea ca obiect prevederile art. 617 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, care consacrau aceeaşi soluţie legislativă. Astfel, prin Decizia nr. 858 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007, Curtea a reţinut că faptul că le-a fost conferită prin lege instanţelor judecătoreşti posibilitatea de a pronunţa divorţul numai în anumite condiţii, şi anume când există motive temeinice şi dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă, demonstrează grija legiuitorului pentru menţinerea instituţiei căsătoriei, fără însă a se menţine artificial şi nociv, pentru soţi, o căsătorie devenită imposibilă. Curtea a considerat că instanţele de judecată dispun, aşadar, de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, pe care trebuie să le aplice în litera şi spiritul lor, acţionând astfel în sensul îndeplinirii obligaţiei ce revine autorităţilor publice de a respecta şi a ocroti viaţa de familie. Este astfel îmbinat raţional principiul stabilităţii căsătoriei cu admisibilitatea desfacerii ei, când continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. 22. Cele statuate prin deciziile citate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Minodora Cimpu în Dosarul nr. 15/318/2017 al Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 373 lit. b) şi ale art. 379 alin. (1) din Codul civil, precum şi ale art. 934 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 septembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE pentru magistrat-asistent Valentina Bărbăţeanu, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează prim-magistrat-asistent, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
