Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Piraeus Bank România - S.A. şi de Asociaţia Română a Băncilor în Dosarul nr. 27.804/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului nr. 3.187D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, avocatul Ancuţa Pop, din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea a transmis note scrise prin care susţine respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autoarelor excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate. Susţine că prevederile art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 încalcă art. 53 din Constituţie în componenta sa privind proporţionalitatea măsurii de restrângere a exerciţiului unor drepturi şi aplicarea sa nediscriminatorie. Astfel, în temeiul prevederilor legale criticate, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are dreptul de a controla agenţii economici şi de a dispune, în cazul băncilor, modificarea întregului portofoliu de contracte, deşi doar unul sau două contracte au fost verificate. Asemenea reglementare conferă caracter excesiv protecţiei consumatorilor, aceştia, spre deosebire de profesionişti, având la dispoziţie mijloace suplimentare pentru apărarea drepturilor lor, cum ar fi şi cele reglementate prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori şi Hotărârea Guvernului nr. 1.553/2004 privind unele modalităţi de încetare a practicilor ilicite în domeniul protecţiei intereselor colective ale consumatorilor. Or, mijloacele juridice reglementate trebuie să asigure un echilibru între drepturile celor două categorii enunţate. Se încalcă, de asemenea, dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Constituţie, având în vedere lipsa posibilităţii de a administra un probatoriu complet asupra întregului portofoliu de contracte şi lipsa unei ierarhizări a acţiunilor care se pot exercita împotriva profesioniştilor. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Precizează că pretinsul caracter discriminatoriu al prevederilor legale criticate, susţinut prin prisma mijloacelor juridice diferite pentru valorificarea intereselor consumatorilor şi ale profesioniştilor, nu poate fi reţinut, având în vedere protecţia suplimentară care trebuie acordată consumatorului, aflat evident într-o situaţie de inferioritate în raporturile cu profesioniştii. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 403 din 28 octombrie 2003. De asemenea, nu poate fi reţinută încălcarea normelor constituţionale privind accesul liber la justiţie, deoarece profesionistul are posibilitatea de a se adresa instanţei judecătoreşti cu plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi de a contesta legalitatea şi temeinicia acestuia. În ceea ce priveşte susţinerea încălcării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, arată că aceasta nu este motivată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 21 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 27.804/299/2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Piraeus Bank România - S.A. şi de Asociaţia Română a Băncilor, într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece plasează, în mod nejustificat, consumatorul într-o poziţie de superioritate faţă de profesionist. Astfel, consumatorul are posibilitatea să se îndrepte direct împotriva profesionistului prin intermediul unei acţiuni iniţiate pe rolul organelor judecătoreşti competente sau să sesizeze organele administrative abilitate, care vor putea sesiza instanţa de judecată pentru ca aceasta să constate caracterul abuziv al clauzelor reclamate. Dispoziţiile legale criticate permit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) să dispună cu titlu de măsură de remediere direct obligarea băncii la modificarea contractelor de credit, fără o prealabilă analiză judecătorească şi fără ca ANPC să fi analizat situaţia concretă a fiecărui contract de credit, situaţie cu atât mai absurdă cu cât acţiuni paralele, cu efect similar, pot fi demarate în temeiul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori. Nicio dispoziţie legală nu reglementează succesiunea acestor proceduri sau nu ordonează în vreun fel exercitarea lor de aşa manieră, încât pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti să nu afecteze securitatea circuitului civil sau drepturile vreuneia dintre părţile în litigii. 8. Se susţine, de asemenea, încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, având în vedere protecţia sporită pe care legiuitorul o conferă unei categorii de subiecte de drept, consumatorii, care, pe cât de necesară, nu poate justifica încălcarea drepturilor fundamentale ale unei alte categorii, de exemplu, profesioniştii. Astfel, restrângerea drepturilor băncii nu este proporţională cu scopul urmărit. Art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 conferă consumatorilor o protecţie sporită prin faptul că permite ANPC să dispună modificarea unui portofoliu întreg de contracte de credit fără o prealabilă analiză din partea ANPC şi a unei instanţe de judecată, în condiţiile în care consumatorul are dreptul de a sesiza o instanţă pe cale de acţiune sau excepţie cu privire la nulitatea unei clauze, precum şi dreptul conferit prin art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000, ca, la cererea ANPC, o instanţă de judecată să dispună modificarea contractelor. 9. În acelaşi timp, se susţine că restrângerea drepturilor băncii este discriminatorie. Astfel, în cazul în care instanţa constată că anumite clauze din contractele pe care ANPC le-a supus dezbaterii sunt abuzive, profesionistul este obligat să modifice toate contractele în curs de executare, dar, în situaţia în care organele judecătoreşti constată că aceste clauze nu prezintă caracter abuziv, singura consecinţă a unei astfel de soluţii va fi anularea procesului-verbal. Or, pentru a aplica un tratament nediscriminatoriu între consumatori şi profesionişti, legea ar trebui să prevadă că, dacă instanţa constată că nu sunt abuzive clauzele contestate, atunci va dispune aplicarea acestei soluţii în cazul tuturor contractelor aflate în executare şi va respinge orice cerere din partea consumatorilor ce prezintă identitate de obiect. Pe cale de consecinţă, soluţia pronunţată de o instanţă în urma analizării plângerii formulate de bancă ar trebui să producă efecte şi cu privire la orice litigii aflate pe rolul instanţelor în care consumatorii contestă clauze de tipul celor deja analizate de instanţă, precum şi să aibă un rol profilactic, în sensul de a preveni demararea unor litigii în viitor cu privire la aceste clauze. Or, actuala soluţie consacrată de lege este injustă şi încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii. 10. Autoarele excepţiei consideră că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Constituţie, deoarece, instanţa de judecată, respingând plângerea băncii şi menţinând măsurile de remediere dispuse de ANPC, se poate pronunţa asupra caracterului abuziv al unor clauze din contracte care nu sunt supuse analizei acesteia şi asupra cărora profesionistul nu poate formula nicio apărare. Instanţele judecătoreşti sunt sesizate de bancă prin formularea unei plângeri împotriva procesului-verbal emis de ANPC, iar, în ipoteza respingerii plângerii, măsurile dispuse de ANPC au ca efect modificarea tuturor contractelor în executare, fără a avea o reprezentare reală a raporturilor juridice asupra cărora se pronunţă. În concret, soluţia pe care o pot da instanţele judecătoreşti în temeiul art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 face abstracţie de elementele ce caracterizează un proces echitabil, de vreme ce banca este limitată la a formula apărări generice. 11. Potrivit art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, consumatorul are dreptul de a se adresa atât organelor de control ale statului pentru a solicita intervenţia acestora în vederea sancţionării băncii pentru introducerea unor clauze vătămătoare, cât şi dreptul de a se adresa direct instanţei de judecată în acelaşi scop, cu o acţiune în constatarea existenţei unor clauze abuzive în contract şi a constatării nulităţii absolute a acestora. În plus, această reglementare nu este corelată cu procedura de încetare a unor practici ilicite în contractele cu consumatorii reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.553/2004, ceea ce accentuează şi mai mult climatul de incertitudine juridică generat de reglementări multiple în acelaşi domeniu. De altfel, promovarea celor trei tipuri de demersuri juridice în paralel, la instanţe diferite, raportat la regulile de competenţă materială (plângerile contravenţionale formulate de bancă împotriva proceselor-verbale emise de ANPC sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorie; cererile formulate de ANPC, în temeiul art. 12 din Legea nr. 193/2000, sunt soluţionate de tribunal; cererile individuale ale consumatorilor sunt soluţionate în primă instanţă, fie de judecătorie, fie de tribunal, după cum valoarea obiectului cererii reclamă o anumită competenţă materială), poate genera jurisprudenţă contradictorie cu privire la aceeaşi situaţie de fapt – semnarea şi conţinutul contractului de credit încheiat de consumator cu banca. 12. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care reţine că dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 sunt aplicabile de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei in vigoare, fără a fi contrare principiului egalităţii în drepturi. Instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare. Or, consumatorii - ca beneficiari ai Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu profesioniştii. De asemenea, Guvernul consideră că prevederile legale criticate nu încalcă accesul liber la justiţie şi nu restrâng exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale, precizând că aspectele sesizate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate constituie, mai degrabă, probleme ce ţin de interpretarea şi completarea legii. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autoarelor excepţiei, notele scrise depuse la dosar de parte, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, care au următorul cuprins: „Persoanele împuternicite conform art. 54 să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute de prezenta ordonanţă vor stabili odată cu sancţiunea şi măsuri de remediere sau, dacă acest lucru nu este posibil, înlocuirea ori restituirea contravalorii serviciilor, după caz.“ 18. Prevederile art. 54 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, la care dispoziţiile legale criticate fac trimitere, au următorul cuprins: „Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 50 şi 51 se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.“ 19. În opinia autoarelor excepţiei, prevederile art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în: art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă cuprinsă în prevederile art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, iar, prin Decizia nr. 403 din 28 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003, instanţa de contencios constituţional a respins criticile de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului se referă, evident, la comerţul licit, exercitat cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile în domeniu şi în aşa fel încât să nu fie lezate drepturile şi interesele legitime ale altora. Punerea în circulaţie a unor produse ori prestarea unor servicii necorespunzătoare calitativ nu reprezintă acte de comerţ corecte şi lezează interesele legitime ale consumatorilor, iar pentru combaterea lor este justificată intervenţia statului, chiar şi prin măsuri coercitive. 21. Distinct de aceasta, Curtea reţine că, în cazul în care nerespectarea normelor privind calitatea produselor şi a serviciilor este constatată de reprezentanţii autorităţilor abilitate prin lege cu drept de control în acest domeniu, care aplică şi sancţiuni, operatorul economic (profesionistul) are posibilitatea să conteste în justiţie temeinicia şi realitatea faptelor consemnate în actul de constatare, precum şi legalitatea sancţiunilor aplicate ori a măsurilor dispuse. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se întocmeşte pe baza constatărilor nemijlocite ale agentului constatator şi, ca orice act oficial, acest proces-verbal are forţă probantă până la proba contrară. Contravenientul are posibilitatea să-l conteste şi să uzeze de toate mijloacele legale de probă pentru a dovedi că cele consemnate nu corespund realităţii. În acest sens, dispoziţiile art. 62 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/1992 stabilesc că prevederile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, iar acest act normativ consacră în capitolul IV căile de atac împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, soluţionarea acestora revenind instanţei judecătoreşti. Prin urmare, criticile referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie şi a dreptului de apărare nu pot fi reţinute, deoarece, în acest caz, instanţa de judecată competentă administrează probele prevăzute de lege, în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, partea interesată având posibilitatea de a formula apărările pe care le consideră pertinente şi utile. 22. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, invocată prin prisma unui pretins tratament juridic privilegiat acordat de lege consumatorilor, în detrimentul operatorilor economici, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece persoanele juridice nu se pot compara cu persoanele fizice, între cele două existând deosebiri fundamentale de regim juridic. Astfel, persoanele juridice prezintă anumite particularităţi, ele fiind constituite în scopul desfăşurării unei anumite activităţi, au patrimoniu propriu, organe de conducere, drepturi şi obligaţii reglementate prin Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, şi, implicit, posibilităţi sporite de acţiune, fiind plasate, din diferite motive, pe poziţii de forţă. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv (a se vedea Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006). Or, profesioniştii nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu aceea a consumatorilor. În condiţiile în care, în mod evident, situaţiile în care se află consumatorii şi profesioniştii sunt diferite, este firesc ca tratamentul juridic aplicabil să fie diferit, aceasta justificându-se în mod raţional şi obiectiv (a se vedea în acest sens Decizia nr. 277 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 5 septembrie 2003). 23. Astfel, protecţia consumatorilor este justificată de imperativul asigurării de către stat a libertăţii comerţului şi a condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, inclusiv prin apărarea şi asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici incorecte, participarea acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori, astfel cum prevede art. 135 alin. (2) lit. a) şi f) din Constituţie şi art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992. 24. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să încalce prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi. 25. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate dispun pentru viitor şi sunt aplicabile de la momentul intrării în vigoare a actului normativ, fără a cuprinde norme cu caracter retroactiv. 26. De asemenea, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale şi, prin urmare, dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 27. Referitor la critica neconstituţionalităţii prevederilor art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, formulată în contextul invocării altor reglementări privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, existente în fondul activ al legislaţiei, Curtea reţine, în acord cu cele statuate în mod constant în jurisprudenţa sa, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 715 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 23 februarie 2018). 28. Dispoziţiile art. 57 din Constituţie privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor cu bună-credinţă nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Piraeus Bank România - S.A. şi de Asociaţia Română a Băncilor în Dosarul nr. 27.804/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că prevederile art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
