Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Larisa-Iulia Rovcanin, Victor Marcel Cazan şi Eugen Cazan în Dosarul nr. 91/289/2018 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.870D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că textul criticat este clar, fără a aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie arată că instituirea unui termen de 2 luni pentru exprimarea opţiunii de a continua exercitarea acţiunii civile a fost realizată de către legiuitor în considerarea protejării securităţii raporturilor juridice. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 9 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 91/289/2018, Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Larisa-Iulia Rovcanin, Victor Marcel Cazan şi Eugen Cazan cu ocazia soluţionării apelului împotriva sentinţei civile prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către aceştia. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază că dispoziţiile art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt neclare şi imprecise, determinând interpretarea sintagmei „instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă“ în sensul că „instanţa respinge acţiunea civilă“, astfel că moştenitorii persoanei vătămate nu mai au dreptul de a continua în faţa instanţei civile demersul judiciar promovat de antecesorul lor la instanţa penală. O asemenea interpretare interzice accesul moştenitorilor la o instanţă care să judece acţiunea civilă, constituind şi o sancţiune îndreptată împotriva acelor moştenitori care au omis să ceară introducerea lor în cauza penală în termen de două luni de la decesul persoanei vătămate. Termenul prevăzut de dispoziţiile de lege criticate este în vădită contradicţie cu termenul de acceptare a succesiunii prevăzut de art. 1.103 din Codul civil. În continuare, arată că dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuie interpretate în sensul că vizează aceeaşi acţiune civilă rămasă nesoluţionată în faţa instanţei penale, nicidecum o nouă acţiune civilă, cum greşit a reţinut instanţa de judecată. 6. Tribunalul Mureş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu pot fi considerate ca fiind lipsite de predictibilitate, deoarece, potrivit art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală, este fără echivoc reglementată modalitatea de soluţionare a acţiunii civile în procesul penal în situaţiile în care intervine decesul părţii civile. Astfel, acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în situaţia în care moştenitorii îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile în termen de cel mult două luni de la data decesului. În condiţiile în care textul articolului mai sus menţionat stipulează mecanismul după care moştenitorii celui decedat pot să îşi exprime opţiunea, este predictibil ca în situaţiile în care o astfel de opţiune nu se manifestă să devină aplicabile prevederile art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală, instanţa penală lăsând nesoluţionată acţiunea civilă. Moştenitorii părţii civile au la dispoziţie un mijloc procedural prin care să continue acţiunea civilă promovată de de cujus în procesul penal, ceea ce corespunde dezideratului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil, iar lăsarea ca nesoluţionată a cauzei civile în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală apare ca o soluţie justă întrucât, nemaiexistând o parte civilă, acţiunea pe care aceasta a promovat-o anterior nu poate fi soluţionată prin admiterea sau respingerea cererii. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă şi în cazul în care moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile nu îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile sau, după caz, partea civilă nu indică moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1) şi (2).“ 11. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la statul român şi în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, paragraful 12, a reţinut că, din punct de vedere substanţial, obiectul acţiunii civile îl formează exercitarea dreptului de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare, iar, sub aspect procesual, acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale [art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Curtea a reţinut, totodată, că exerciţiul acţiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracţiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum şi întregul cadru procesual al procesului penal, pentru a-şi satisface interesele de ordin civil - morale sau patrimoniale - afectate de comiterea infracţiunii. Acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal constituie latura civilă a acestui proces şi are ca temei fapta ilicită, întrucât temeiul acţiunii penale este un fapt ilicit, iar acest temei limitează şi temeiul acţiunii civile. 13. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit Codului de procedură penală în vigoare, pentru asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, au fost reglementate noi reguli referitoare la soluţionarea acţiunii civile exercitate în procesul penal, fiind prevăzute, faţă de vechea reglementare, noi situaţii în care acţiunea civilă este lăsată nesoluţionată de către instanţa penală, precum şi ipoteze în care acţiunea civilă fie este disjunsă de acţiunea penală, fie este de competenţa instanţei civile. În această privinţă, în expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală se arată că, „referitor la acţiunea civilă, a fost limitată obligativitatea exercitării acesteia din oficiu şi au fost regândite dispoziţiile procedurale referitoare la aceasta, în scopul de a evita întârzierile în soluţionarea conflictului de drept penal“. 14. Curtea a observat că art. 19 din Codul de procedură penală prevede soluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală doar dacă prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului penal, în timp ce dispoziţiile art. 25 alin. (5) şi (6) şi ale art. 27 din acelaşi cod prevăd cazurile în care instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă şi, respectiv, cazurile de soluţionare a acţiunii civile la instanţa civilă. Potrivit art. 25 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală, instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă: în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j) din Codul de procedură penală; în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2) din acelaşi cod; în cazul în care moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile nu îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile sau, după caz, partea civilă nu indică moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală. De asemenea, conform art. 27 din acelaşi cod, soluţionarea acţiunii civile se face la instanţa civilă în următoarele cazuri: dacă persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-au constituit parte civilă în procesul penal; dacă prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă; dacă procesul penal a fost suspendat; dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare; în cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanţei penale; pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. 15. În aceste condiţii, art. 24 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală „Exercitarea acţiunii civile de către sau faţă de succesori“, face referire la soluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală doar în situaţia decesului părţii civile şi al părţii responsabile civilmente, nu şi în situaţia decesului inculpatului, arătând că acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii civile, dacă moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării ori dizolvării [art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Totodată, în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii responsabile civilmente, acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale dacă partea civilă indică moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoştinţă de împrejurarea respectivă [art. 24 alin. (2) din Codul de procedură penală]. Prin urmare, dacă în Codul de procedură penală din 1968 era reglementată, în mod distinct, la art. 21, soluţionarea acţiunii civile exercitate în procesul penal de către instanţa penală în ipoteza decesului părţilor, prin urmare, şi al inculpatului, Codul de procedură penală în vigoare prevede, la art. 24, soluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală doar în ipoteza decesului părţii civile [art. 24 alin. (1)] şi al părţii responsabile civilmente [art. 24 alin. (2)] (Decizia nr. 496 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1118 din 23 noiembrie 2021, paragrafele 27-31). 16. Aşa fiind, în contextul anterior menţionat, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate coroborate cu cele ale art. 24 din Codul de procedură penală, moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile trebuie să îşi exprime opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării ori dizolvării părţii civile. În ceea ce priveşte instituirea unui termen în cadrul căruia moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile trebuie să îşi exprime opţiunea, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că stabilirea unor reguli speciale de procedură în anumite cazuri este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege. Astfel, Curtea a statuat că atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“ (a se vedea Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019; Decizia nr. 448 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 18 august 2016; Decizia nr. 511 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 6 noiembrie 2018). 17. Totodată, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale constante şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut. Astfel, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a stabilit că instituirea unor condiţii procedurale pentru exercitarea dreptului de sesizare a instanţei nu echivalează cu încălcarea art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie. S-a reţinut, astfel, că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiţie. Mai mult, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, exemplu fiind Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa dreptului. 18. Aşa fiind, se observă că textul de lege criticat nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiţie, ci doar îl condiţionează de respectarea unor termene înăuntrul cărora moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile trebuie să îşi exprime opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile. Or, Curtea apreciază că instituirea de către legiuitor a anumitor termene nu poate fi considerată de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. 19. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anumit drept având ca rezultat fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură. În condiţiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii (nemo ignorare legem censetur), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen, fără a înţelege să îl respecte, acesta nu are decât a-şi imputa consecinţele negative pe care este ţinut să le suporte propriei lipse de diligenţă şi câtuşi de puţin textului de lege criticat. Prin urmare, Curtea constată că textul dedus controlului de constituţionalitate nu relevă nicio contradicţie cu prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 din Constituţie. 20. În continuare, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia termenul prevăzut de dispoziţiile de lege criticate este în vădită contradicţie cu termenul de acceptare a succesiunii prevăzut de art. 1.103 din Codul civil, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reţinută. Având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, Curtea a reţinut că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Aşadar, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragraful 18). 21. Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile criticate trebuie interpretate în sensul că vizează aceeaşi acţiune civilă rămasă nesoluţionată în faţa instanţei penale, nicidecum o nouă acţiune civilă, cum greşit a reţinut instanţa de judecată, Curtea constată că aceasta nu se circumscrie unei veritabile critici de neconstituţionalitate. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, în realitate, autorii excepţiei critică interpretarea şi aplicarea de către instanţa judecătorească a textelor de lege criticate. 22. Or, interpretarea textelor de lege aplicabile situaţiei concrete în scopul aplicării corecte a legii în cauza dedusă judecăţii instanţei care a sesizat Curtea Constituţională nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, ci a instanţei judecătoreşti. Astfel, interpretarea normelor de lege este operaţiunea de stabilire a conţinutului şi a sensului la care acestea se referă şi este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii la situaţia de fapt concretă din cauză, instanţa de judecată fiind ţinută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Aşa cum a stabilit Curtea, în mod constant, în jurisprudenţa sa, interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale, în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). În consecinţă, această problemă de drept invocată de autorii excepţiei şi dedusă spre soluţionare Curţii Constituţionale este, în realitate, una de interpretare şi de aplicare a legii la cazul concret dedus judecăţii instanţei care a sesizat Curtea Constituţională. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Larisa-Iulia Rovcanin, Victor Marcel Cazan şi Eugen Cazan în Dosarul nr. 91/289/2018 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
