Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT Dosar nr. 1.415/1/2019
┌─────────────┬────────────────────────┐
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile - preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona Lala │- judecător la Secţia I │
│Cristescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Beatrice │- judecător la Secţia I │
│Ioana Nestor │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Tăbârcă │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Vişan │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Aurelia Rusu │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Curelea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Bianca Elena │- judecător la Secţia I │
│Ţăndărescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia I │
│Georgeta │civilă │
│Negrilă │ │
└─────────────┴────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.415/1/2019 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă raportate la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă în Dosarul nr. 708/119/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „dacă un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat dosar soluţionat în sensul Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 165/2013) şi dacă acestui dosar i se aplică termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (în continuare, Legea nr. 368/2013).“ Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimatul-pârât Municipiul Târgu Secuiesc a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 24 aprilie 2019, în Dosarul nr. 708/119/2018, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată. 2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 20 mai 2019, cu nr. 1.415/1/2019, termenul de judecată fiind stabilit la 14 octombrie 2019. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 3. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 10/2001) "ART. 26 (1) Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea măsurilor compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită. (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) şi (4). (3) Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel. (...)" 4. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare "ART. 1 (1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură. (2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III. (...)“." 5. Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România "ART. II (1) Persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) De prevederile alin. (1) beneficiază şi persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul legilor funciare, inclusiv cele care au optat potrivit art. 42 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, după expirarea termenului legal" III. Expunerea succintă a procesului 6. Prin acţiunea formulată, reclamanţii au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Târgu Secuiesc, prin primar, solicitând instanţei să îl oblige la compensarea cu alt teren, cu sau fără construcţii, şi construcţii finalizate sau nefinalizate, în contul imobilului în suprafaţă de 7.857 mp situat în Târgu Secuiesc, înscris în CF nr. xxxx Târgu Secuiesc, propus pentru despăgubiri prin Dispoziţia primarului municipiului Târgu Secuiesc nr. xxx din 12 iunie 2008. 7. Prin Sentinţa civilă nr. 24 din 17 ianuarie 2019, Tribunalul Covasna - Secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Târgu Secuiesc, invocată de acesta prin întâmpinare. De asemenea a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată. 8. În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că antecesorii reclamanţilor au depus, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificările nr. xxx/N din 14 februarie 2002 şi nr. xxx/N din 13 noiembrie 2001, prin Biroul executorului judecătoresc X, prin care au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul în litigiu. Reclamanţii sunt moştenitorii defuncţilor notificatori, conform certificatelor de moştenitor depuse la dosar. Municipiul Târgu Secuiesc a soluţionat notificările prin Dispoziţia nr. xxx din 12 iunie 2008, prin care s-a respins cererea de restituire şi s-a propus acordarea de despăgubiri. Având în vedere că nu au primit despăgubiri până la acest moment, reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune prin care au solicitat să se dispună compensarea cu un alt teren sau construcţie, în condiţiile Legii nr. 165/2013. Reţinând calitatea procesuală pasivă a pârâtului Municipiul Târgu Secuiesc, ca unitate administrativ-teritorială ce este învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 165/2013 şi care are în proprietate sau exercită un drept de administrare asupra unor bunuri aflate în domeniul public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale, instanţa de fond a constatat că dispoziţia prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 247/2005), nu a fost revocată, nu a fost atacată în cadrul controlului de legalitate exercitat de prefect, dar nici nu a fost comunicată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca acesta să procedeze la analizarea dosarului de despăgubire. Dispoziţia necontestată de titularii notificării, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect în cadrul controlului de legalitate, în termenele şi condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 554/2004), devine definitivă şi conferă notificatorului o „speranţă legitimă“, respectiv „un bun“ în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constând în dreptul de creanţă cu privire la imobilul imposibil de restituit în natură în procedura Legii nr. 247/2005 sau a Legii nr. 165/2013, modificată prin Legea nr. 368/2013, după caz. Conform prevederilor art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013: „Persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.“ În considerentele Deciziei nr. 25 din 10 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 14 noiembrie 2016 (Decizia nr. 25/2016), în paragraful 57 şi următoarele s-a reţinut incidenţa acestui termen de 60 de zile, iar în paragraful 66 s-a făcut referire expresă la faptul că persoana îndreptăţită trebuie să opteze pentru returnarea dosarului la entitatea învestită cu soluţionarea notificării. În speţă, reclamanţii se găsesc în situaţia în care, deşi prin Dispoziţia primarului municipiului Târgu Secuiesc nr. xxx din 12 iunie 2008 s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului şi s-a propus acordarea de despăgubiri, dispoziţia a devenit definitivă prin neatacare, dar nu a fost încă transmisă Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin urmare, reclamanţii aveau posibilitatea de a uza de dreptul conferit de art. II din Legea nr. 368/2013, însă, în acest caz, trebuiau să exercite dreptul în discuţie în condiţiile şi termenele legale, deoarece nu se poate face abstracţie de condiţiile în care un anumit drept poate fi exercitat. Reclamanţii, invocând în favoarea lor, după emiterea dispoziţiei definitive de soluţionare a notificărilor, dreptul de a primi, în compensare, un alt imobil, şi nu despăgubiri, conform prevederilor Legii nr. 368/2013, au exercitat acest drept, dar cu nerespectarea termenului legal, formulând Cererea înregistrată la Municipiul Târgu Secuiesc cu nr. xxxxx din 29 decembrie 2016, cu depăşirea termenului legal impus de prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, care era de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ; ulterior expirării acestui termen, nu mai există obligaţia entităţii de a reanaliza dosarul administrativ. 9. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, care au susţinut că dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013 nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere că dosarul nu a fost transmis către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deci nu a fost efectiv finalizat. Prin Adresa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. xxxx din 27 iunie 2018, li s-a comunicat că, în măsura în care dosarul lor nu a fost transmis acestei entităţi, nu este necesară depunerea cererii de returnare. De aceea, este evident că dosarele finalizate şi netransmise Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nu pot fi considerate dosare soluţionate şi, în această situaţie, reclamanţii nu aveau posibilitatea de formulare a cererii de restituire. Decizia nr. xxx din 12 iunie 2008 a primarului municipiului Târgu Secuiesc nu a devenit definitivă, în primul rând pentru că nu a fost acordat asupra acestei dispoziţii avizul de legalitate prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001. Chiar instanţa a constatat că dosarul a fost restituit de către instituţia prefectului pentru a fi completat cu înscrisuri, astfel cum rezultă din Adresa nr. xxxxx din 13 ianuarie 2008, însă reclamanţilor nu li s-a comunicat această adresă şi nu au fost solicitate acte în completare. Această dispoziţie, însoţită de dosarul aferent, nu a mai fost retransmisă niciodată prefectului pentru parcurgerea corectă a fazei administrative şi pentru întocmirea unui raport de evaluare, care să se finalizeze printr-un proces-verbal, şi să fie întocmită oferta de acordare a despăgubirii. Prin art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013 se instituie termenul de 60 de zile de opţiune pentru restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, pentru care trebuia să se solicite returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor. Atât timp cât dosarul nu a fost soluţionat definitiv în faza administrativă, nu a ajuns la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamanţii nu aveau de unde să solicite returnarea dosarului, dar acest lucru nici nu trebuia făcut, raportat la adresa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. 10. Prin cererea de apel, apelanţii-reclamanţi au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedura prevăzută de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, întrebând dacă „un dosar de despăgubire nu a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta se consideră dosar soluţionat şi dacă se aplică termenul de 60 de zile pentru formularea cererii de restituire“. 11. Prin Încheierea din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a admis cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii 12. Prin Încheierea pronunţată la 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie pentru următoarele considerente: - completul de judecată este constituit la nivelul unei curţi de apel şi este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (apel); – de chestiunea de drept vizată depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtului la compensarea cu alt teren, cu sau fără construcţii şi construcţii finalizate sau nefinalizate, în contul imobilului în suprafaţă de 7.857 mp, propus pentru despăgubiri prin Dispoziţia primarului municipiului Târgu Secuiesc nr. xxx din 12 iunie 2008, iar instanţa de fond a respins acţiunea, reţinând că reclamanţii au formulat cererea administrativă de compensare a imobilului cu depăşirea termenului legal de 60 de zile, impus de prevederile art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013, iar ulterior expirării acestui termen nu mai există obligaţia entităţii de a reanaliza dosarul administrativ; – problema ridicată de apelanţii-reclamanţi este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 13. Apelanţii-reclamanţi au susţinut următoarele: Cât priveşte condiţia de admisibilitate referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut, în mod constant, că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea, pe fond, a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013 cu privire la termenul de 60 de zile, având în vedere că dosarul nu a fost transmis către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aşadar nu a fost efectiv finalizat. Prin art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013 se instituie un termen de 60 de zile de opţiune pentru restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, pentru care trebuia să se solicite returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării. Atât timp cât dosarul nu a fost soluţionat definitiv în faza administrativă, nu a existat avizul de legalitate, nu a ajuns la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu s-a întocmit proces-verbal şi nici centralizatorul cu o ofertă de acordare a despăgubirii, reclamanţii nu aveau de unde să solicite returnarea dosarului. 14. Intimatul Municipiul Târgu Secuiesc a apreciat că art. 519 din Codul de procedură civilă instituie anumite condiţionări, de a căror îndeplinire depinde admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. A invocat jurisprudenţa Curţii de Apel Braşov în materie, respectiv Decizia civilă nr. 1.077/AP din 21 iunie 2018, prin care s-a constatat că poate fi formulată cererea de atribuire a unui imobil în compensare în cazul în care dosarul aferent notificării nu a fost soluţionat prin emiterea unei dispoziţii de restituire, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 165/2013, iar dispoziţia necontestată de titularii notificării, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect, în cadrul controlului de legalitate, devine definitivă. Totodată, instanţa a constatat că nu există niciun temei juridic şi nicio raţiune pentru a li se crea persoanelor a căror notificare a fost soluţionată, dar aflată în procedura de obţinere a avizului de legalitate a dispoziţiei, prealabil trimiterii dosarului la secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, o situaţie privilegiată faţă de persoanele ale căror dosare erau deja trimise Secretariatului, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul că prima categorie să poată solicita aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi următoarele din Legea nr. 165/2013 oricând, iar cea de-a doua categorie doar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013. Ulterior expirării acestui termen, nu mai există obligaţia comisiei locale de a reanaliza dosarul, în vederea restituirii sau compensării cu alte bunuri a imobilelor cu privire la care emisese, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, o dispoziţie de soluţionare definitivă. Într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Covasna, prin Decizia civilă nr. 229/A din 17 aprilie 2018, instanţa de apel a constatat că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 are în vedere doar cererile nesoluţionate, nu şi cererile prin care au fost acordate despăgubiri. 15. După comunicarea raportului, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 16. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 708/119/2018, redând dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 165/2013 şi ale art. II din Legea nr. 368/2013, a apreciat că dispoziţia autorităţii administrative prin care se soluţionează o notificare în baza Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului şi propunerii acordării de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, este o decizie definitivă, prin necontestare în instanţă de către reclamanţi, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect, în baza Legii nr. 554/2004. Notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 este soluţionată prin dispoziţia autorităţii administrative, iar faptul că dosarul nu a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu echivalează cu nesoluţionarea notificării şi cu asimilarea cu „persoanele care se consideră îndreptăţite“, a căror notificare nu a fost soluţionată prin emiterea deciziei/dispoziţiei prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel încât este aplicabil termenul de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013, prevăzut de dispoziţiile art. II din acest act normativ. Nu există niciun temei juridic şi nicio raţiune pentru a li se crea persoanelor aflate în ipoteza apelanţilor-reclamanţi, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, respectiv în procedura obţinerii avizului de legalitate a dispoziţiei prin care a fost soluţionată notificarea, prealabilă trimiterii dosarului la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, o situaţie privilegiată faţă de persoanele al căror dosar administrativ era deja trimis secretariatului comisiei la acelaşi moment de referinţă, în sensul ca prima categorie să poată solicita aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi următoarele din Legea nr. 165/2013 oricând, iar cea de-a doua doar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 17. Jurisprudenţa Curţii de Apel Braşov - instanţa de trimitere a comunicat că, anterior sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă a Curţii a pronunţat Decizia nr. 1.077/Ap din 21 iunie 2018, prin care s-a reţinut că termenul de 60 de zile este un termen de decădere, ulterior expirării lui nemaiexistând obligaţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării de a reanaliza dosarul administrativ, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilului ce a făcut obiectul deciziei de acordare de despăgubiri. Textul legii este clar cu privire la data de la care se calculează acest termen, în sensul că nu lasă loc de interpretare în raport cu „stadiul de soluţionare a dosarului notificatorului sau cu momentul înregistrării la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor“. Orientarea practicii judiciare este în acord şi cu Decizia nr. 16 din 20 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 24 septembrie 2019 (în continuare, Decizia nr. 16/2019), care stabileşte că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, entitatea notificată va înainta dispoziţia la emiterea căreia a fost obligată de instanţă, împreună cu dosarul administrativ, direct către Secretariatul Comisiei pentru Compensarea Imobilelor“, nefiind necesară efectuarea controlului de legalitate de către prefect. S-a ataşat decizia citată a Curţii de Apel Braşov. Judecătoria Braşov a opinat că un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat soluţionat, în sensul Legii nr. 165/2013, iar acestui dosar nu i se aplică prevederile art. II din Legea nr. 368/2013. Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară 18. Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că judecătorii Secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie au apreciat că, prin Decizia nr. 25 din 16 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 6 iunie 2018 (în continuare, Decizia nr. 25/2018), instanţa supremă a răspuns şi întrebării formulate de Curtea de Apel Braşov prin prezenta sesizare. Astfel, s-a menţionat că, văzând şi deciziile pronunţate de Curtea Constituţională în materia specială a restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că termenele prevăzute de art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene procedurale legale, imperative şi absolute. S-a mai arătat că, prin Decizia nr. 600 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 5 decembrie 2016, Curtea Constituţională a reţinut, în ce priveşte dispoziţiile art. I din Legea nr. 368/2013, că acestea introduc, modifică şi completează o serie de prevederi din Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 24/2000), dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, iar intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază. În considerarea celor statuate de Curtea Constituţională nu se poate reţine că termenele procedurale prevăzute de art. 33 alin. (1) dinLegea nr. 165/2013 nu sunt aplicabile şi „cererilor“ formulate de către „persoanele îndreptăţite“ de returnare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri. Este real că art. 3 din Legea nr. 165/2013, definind înţelesul unor expresii şi termeni utilizaţi în cuprinsul actului normativ, arată că termenul „cereri“ înseamnă notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, însă, ca urmare a completării legii prin art. II din Legea nr. 368/2013, trebuie înţeles că în noţiunea de „cerere“ este inclusă şi cererea de returnare a dosarului către entitatea iniţial învestită cu soluţionarea notificării şi care s-a dezînvestit prin soluţionarea notificării. De vreme ce dosarul de despăgubiri se află, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în faza de cerere depusă, dar nesoluţionată de autoritatea competentă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi nu de entitatea învestită de lege, nu sunt incidente dispoziţiile art. 33 din lege, ci dispoziţiile art. 34, care instituie obligaţia de soluţionare a dosarelor fundamentate pe Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, pentru dosarele deja înregistrate la secretariatul comisiei, sau de la data înregistrării, pentru dosarele transmise de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în condiţiile art. 33 din aceeaşi lege. Însă, în ce priveşte momentul de la care curg termenele pentru soluţionarea „cererilor“ de către entitatea învestită de lege, acesta nu poate fi cel stabilit prin dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Prin Legea nr. 368/2013 nu s-a prevăzut momentul de la care curg termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în cazul raporturilor juridice născute la intrarea sa în vigoare, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 184 din Codul de procedură civilă - momentul returnării dosarului către entitatea învestită de lege cu soluţionarea cererii având ca obiect restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, respectiv momentul înregistrării la entitatea învestită de lege. În concluzie, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta deoarece, până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte, astfel că dosarul netransmis nu poate fi considerat soluţionat. Magistraţii Secţiei a IV-a civile a Curţii de Apel Bucureşti au invocat considerentele Deciziei nr. 25/2018 (paragraful 77), prin care s-a reţinut că premisa textului art. II din Legea nr. 368/2013 este aceea că dosarul de despăgubire se află, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în faza de cerere depusă, dar nesoluţionată de autoritatea competentă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pe de altă parte, în considerentele Deciziei nr. 25/2016 (paragraful 66), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea notificării este aplicabilă atât în privinţa dosarelor soluţionate de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor şi aflate în procedura de evaluare prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cât şi în privinţa dosarelor încă nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în situaţia în care persoana îndreptăţită a optat pentru returnarea dosarului la entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în temeiul art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013. Magistraţii Secţiei a IV-a civile au concluzionat că acestor persoane nu le este aplicabil termenul de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, prevăzut de art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013. Judecătorii secţiilor a III-a, a IV-a şi a V-a civile din cadrul Tribunalului Bucureşti au exprimat opinia majoritară potrivit căreia un dosar de despăgubiri netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat dosar soluţionat, în sensul Legii nr. 165/2013. Totodată, s-a apreciat că acestui dosar i se aplică termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013. Opinia magistraţilor din cadrul Tribunalului Călăraşi este că un dosar de despăgubiri netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat dosar soluţionat, în sensul Legii nr. 165/2013. La nivelul Judecătoriei Olteniţa, punctul de vedere majoritar al judecătorilor a fost în sensul că notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 este soluţionată prin dispoziţia autorităţii administrative, iar faptul că dosarul nu a fost înaintat nu echivalează cu nesoluţionarea notificării şi cu asimilarea cu „persoanele care se consideră îndreptăţite, a căror notificare nu a fost soluţionată prin emiterea deciziei/dispoziţiei prevăzute de Legea nr. 10/2001“, fiind aplicabil termenul de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013, prevăzut de dispoziţiile art. II din acest act normativ. La nivelul Tribunalului Ialomiţa s-a arătat că dispoziţia autorităţii administrative, prin care se soluţionează o notificare în baza Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului şi propunerii acordării de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, este o decizie definitivă, prin necontestare în instanţă de către reclamanţi, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de prefect, în baza legii contenciosului administrativ. Notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 este soluţionată prin dispoziţia autorităţii administrative, iar faptul că dosarul nu a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu echivalează cu nesoluţionarea notificării şi cu asimilarea cu „persoanele care se consideră îndreptăţite, a căror notificare nu a fost soluţionată prin emiterea deciziei/dispoziţiei prevăzute de Legea nr. 10/2001“, fiind aplicabil termenul de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013, prevăzut de dispoziţiile art. II. Nu există niciun temei juridic şi nicio raţiune pentru a li se crea persoanelor aflate în ipoteza apelanţilor la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, respectiv în procedura obţinerii avizului de legalitate a dispoziţiei prin care a fost soluţionată notificarea, prealabilă trimiterii dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, o situaţie privilegiată faţă de persoanele al căror dosar administrativ era deja trimis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la acelaşi moment de referinţă, în sensul ca prima categorie să poată solicita aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi următoarele din Legea nr. 165/2013 oricând, iar cea de-a doua doar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013. Magistraţii din cadrul Tribunalului Ilfov au apreciat că un dosar de despăgubiri netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat dosar soluţionat în sensul Legii nr. 165/2013, iar acestui dosar nu i se aplică termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013, deoarece persoanele interesate nu puteau formula cereri de restituire. La nivelul Secţiei civile a Tribunalului Giurgiu s-a opinat că o cerere de atribuire a unui imobil în compensare poate fi formulată în cazul în care dosarul aferent notificării nu a fost soluţionat prin emiterea unei dispoziţii de restituire, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 165/2013, iar dispoziţia necontestată de titularii notificării, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect, în cadrul controlului de legalitate, devine definitivă. Ulterior expirării termenului prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013 nu mai exista obligaţia comisiei locale de a reanaliza dosarul, în vederea restituirii sau compensării cu alte bunuri a imobilelor cu privire la care emisese, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, o dispoziţie de soluţionare definitivă. Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secţiei civile a Tribunalului Teleorman a fost că un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat soluţionat în sensul Legii nr. 165/2013, dacă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată prin dispoziţia autorităţii administrative, necontestată în baza art. 26 alin. (3) din aceeaşi lege, acestui dosar aplicându-i-se termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013. S-au ataşat hotărâri judecătoreşti considerate ca fiind relevante. 19. Curtea de Apel Cluj a comunicat punctul de vedere al judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, potrivit căruia termenul de 60 de zile curge de la data intrării în vigoare a Legii nr. 368/2013 şi pentru beneficiarii restituirii sub formă de despăgubiri, prin dispoziţii definitive, ale căror dosare nu erau înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data intrării în vigoare a legii. În această situaţie, beneficiarii restituirii sub formă de despăgubiri trebuie să îşi exprime, în scris, opţiunea pentru restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 368/2013, cererea putând fi depusă fie la unitatea emitentă a dispoziţiei rămase definitivă, fie la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care o va trimite spre soluţionare unităţii emitente, aceasta fiind o procedură echivalentă cu cea a restituirii dosarului, atunci când dosarul fusese înaintat anterior şi era înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data intrării în vigoare a legii. În opinia judecătorilor Tribunalului Cluj - Secţia civilă, în ipoteza enunţată, dosarul ar trebui să fie considerat soluţionat, deoarece unitatea deţinătoare a finalizat procedura administrativă prin emiterea dispoziţiei/deciziei, chiar dacă dosarul nu a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În practică s-a constatat că a existat o anumită procedură de etapizare a înaintării dosarelor către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, impusă unităţilor deţinătoare, mai exact înaintarea unui anumit număr de dosare într-o perioadă stabilită. În condiţiile în care art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013 reglementează opţiunea pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi prevede un termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, acest termen nu se poate aplica dosarelor aflate la unităţile deţinătoare. 20. Curtea de Apel Oradea a transmis opinia judecătorilor Secţiei I civile, în sensul că un dosar netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat soluţionat, în sensul Legii nr. 165/2013. Nefiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. II din Legea nr. 368/2013, întrucât nu ne aflăm în ipoteza normei respective. Tribunalul Bihor apreciază că preluarea dosarelor de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are valoarea de confirmare a finalizării dosarului de despăgubire, soluţionarea intervenind la momentul la care dispoziţia cu propunerea de acordare a despăgubirilor a rămas definitivă prin neatacare în faţa instanţelor civile ori, în cadrul controlului de legalitate, în faţa instanţelor de contencios. În ce priveşte aplicabilitatea termenului de 60 de zile, art. II din Legea nr. 368/2013 trebuie văzut în relaţie cu modificările aduse Legii nr. 165/2013 prin art. I. Nu se poate vorbi despre discriminare între cei ale căror dosare au fost înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi cei ale căror dosare nu au fost înaintate, cărora, prin definiţie, nu li se aplică acest termen, întrucât aceste persoane nu se află în situaţii similare. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere toate dosarele, nimic nu îl împiedica să instituie un termen de decădere pentru toate persoanele îndreptăţite, indiferent de stadiul dosarului. Dimpotrivă, legiuitorul a instituit un termen special, pentru o situaţie de excepţie, ceea ce nu justifică aplicarea lui în alte situaţii, indiferent cât de mare ar fi similitudinea. Tribunalul Satu Mare a apreciat că un dosar de despăgubire care nu a fost trimis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are caracterul unui dosar soluţionat, în sensul art. II din Legea nr. 368/2013. S-a anexat Sentinţa civilă nr. 82/D din 5 aprilie 2019 a Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă. 21. Curtea de Apel Ploieşti a comunicat opinia Judecătoriei Buzău, potrivit căreia dosarul de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat dosar soluţionat, întrucât, faţă de dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, propunerea de acordare a măsurilor compensatorii trebuie validată/invalidată de Comisia Naţională. De asemenea, s-a apreciat că acelui dosar i se aplică dispoziţiile art. II din Legea nr. 368/2013. 22. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au exprimat opinii teoretice asupra problemei de drept. 23. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale 24. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat mai multe decizii referitoare la aspectele conexe problemei de drept supuse dezlegării în prezenta sesizare, după cum urmează: - Decizia nr. 25 din 10 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 14 noiembrie 2016, prin care a statuat că: "În interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) raportat la art. 12 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi la art. 22^1-22^3 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013 şi completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, (...) bunurile care pot fi oferite în compensare sunt terenurile, cu sau fără construcţii, şi construcţiile finalizate sau nefinalizate, indiferent de categoria în care se încadrează imobilele pentru care s-a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind aplicabile." În motivarea deciziei s-a reţinut şi argumentul că „această măsură este aplicabilă atât în privinţa dosarelor încă nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi în privinţa celor soluţionate de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor şi aflate în procedura de evaluare prevăzută de titlul VII alLegii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în situaţia în care persoana îndreptăţită a optat, în temeiul art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013, pentru returnarea dosarului la entitatea învestită cu soluţionarea notificării“ (paragraful 66); – Decizia nr. 25 din 16 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 6 iunie 2018, prin care a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în cazul persoanelor îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care au optat pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se aplică în mod corespunzător termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, curg de la data înregistrării dosarelor returnate la entităţile învestite cu soluţionarea notificării. Dacă cererea formulată conform art. II din Legea nr. 368/2013 nu poate fi soluţionată prin restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, dispoziţia/decizia iniţială aflată în dosarul returnat de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor continuă să producă efecte, fiind incidentă procedura măsurilor compensatorii sub formă de puncte prevăzută de capitolul III al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare." În motivarea deciziei s-a reţinut că "73. În considerarea celor statuate de Curtea Constituţională (Decizia nr. 600 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 5 decembrie 2016) nu se poate reţine că termenele procedurale prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu sunt aplicabile şi cererilor formulate de către «persoanele îndreptăţite» de returnare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri.74. Este real că art. 3 din Legea nr. 165/2013, definind înţelesul unor expresii şi termeni utilizaţi în cuprinsul actului normativ, arată că termenul «cereri» înseamnă notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, însă, ca urmare a completării legii prin art. II din Legea nr. 368/2013, trebuie înţeles că în noţiunea de «cerere» este inclusă şi cererea de returnare a dosarului către entitatea iniţial învestită cu soluţionarea notificării şi care s-a dezînvestit prin soluţionarea notificării.75. Obiectul cererii de returnare a dosarului către entitatea învestită de lege are drept scop reanalizarea posibilităţii de restituire, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, şi, în aceste limite, urmează a se pronunţa entitatea învestită de lege.76. Or, în etapa administrativă desfăşurată în faţa entităţii învestite de lege cu soluţionarea unei notificări se analizează calitatea de persoană îndreptăţită, existenţa dreptului şi întinderea acestuia, în raport cu dovezile prezentate de persoana care se consideră îndreptăţită.77. De vreme ce dosarul de despăgubiri se află la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 în faza de cerere depusă, dar nesoluţionată de autoritatea competentă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi nu de entitatea învestită de lege, nu sunt incidente dispoziţiile art. 33 din lege, ci dispoziţiile art. 34, care instituie obligaţia de soluţionare a dosarelor fundamentate pe Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de luni de la intrarea în vigoare a legii, pentru dosarele deja înregistrate la secretariatul comisiei, sau de la data înregistrării, pentru dosarele transmise de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în condiţiile art. 33 din aceeaşi lege.78. Însă, în ce priveşte momentul de la care curg termenele pentru soluţionarea «cererilor» de către entitatea învestită de lege, acesta nu poate fi cel stabilit prin dispoziţiile art. 33 alin. (2) 79. Dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt aplicabile numai pentru raporturile existente la data intrării în vigoare a legii şi au ca situaţie premisă ca «cererile» (notificările în temeiul Legii nr. 10/2001) să se fi aflat înregistrate şi să nu fi fost soluţionate.80. În condiţiile în care prin art. II din Legea nr. 368/2013, în vigoare începând cu data de 24 decembrie 2013, s-a stabilit un termen de 60 de zile, în care persoanele îndreptăţite pot opta pentru returnarea dosarelor către entităţile învestite de lege, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, este evident că pentru situaţia nou-născută nu pot să curgă termenele de la un moment anterior naşterii dreptului, respectiv a obligaţiei de soluţionare a cererii.81. Cererile de returnare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite de lege cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare, nu pot fi asimilate «cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001», obiectul şi scopul acestora fiind distinct. (...)83. Prin Legea nr. 368/2013 nu s-a prevăzut momentul de la care curg termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) raporturilor juridice născute la intrarea sa în vigoare, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 184 din Codul de procedură civilă - momentul returnării dosarului către entitatea învestită de lege cu soluţionarea cererii având ca obiect restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, respectiv momentul înregistrării la entitatea învestită de lege.84. De altfel, pentru dosarele care urmau a fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 s-a prevăzut că termenul de 60 de luni acordat pentru soluţionare începe să curgă de la data înregistrării lor.85. Pentru dosarele returnate (transmise) de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (şi constituite în baza Legii nr. 10/2001) către entităţile învestite, prin Legea nr. 368/2013 nu s-a mai prevăzut momentul de la care curg termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel că sunt incidente dispoziţiile din Codul de procedură civilă.86. Prin urmare, la prima întrebare formulată de instanţa de trimitere trebuie să se răspundă în mod afirmativ, în sensul că se aplică în mod corespunzător termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 - iar termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 curg de la data înregistrării la entităţile învestite de lege a dosarelor returnate de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (...)88. Cererea formulată de persoana îndreptăţită la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 de returnare a dosarului de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, se soluţionează prin emiterea unei decizii. (...)90. Etapa administrativă a soluţionării notificării fiind depăşită prin emiterea dispoziţiei este evident că dispoziţiile art. II din Legea nr. 368/2013 prevăd numai analiza posibilităţii restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri.91. Dreptul de opţiune al persoanelor îndreptăţite la despăgubiri (persoană căreia i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii de către «unitatea deţinătoare» sau «entitatea învestită cu soluţionarea notificării» de a solicita returnarea dosarelor nu poate echivala cu o renunţare la drepturile deja recunoscute anterior şi să aibă drept consecinţă repunerea în discuţie a existenţei dreptului şi a întinderii acestuia.92. Dispoziţiile art. II din Legea nr. 368/2013 sunt clare şi neechivoce în ce priveşte scopul returnării, acela de a se analiza posibilitatea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri.“" De asemenea, prin Decizia nr. 16 din 20 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 24 septembrie 2019, s-a statuat că: „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 entitatea notificată va înainta dispoziţia, la emiterea căreia a fost obligată de instanţă, împreună cu dosarul administrativ, direct către Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor“. 25. Din verificările efectuate rezultă că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, însă asupra altor aspecte decât cele ce interesează prezenta cauză. Cât priveşte dispoziţiile art. II din Legea nr. 368/2013, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 228 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 20 august 2018, prin care, respingând excepţia de neconstituţionalitate invocată, a reţinut că „prin reglementarea dreptului de opţiune de care pot uza persoanele îndreptăţite, art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013, criticat în cauza de faţă, conţine o soluţie legislativă eficientă prin care legiuitorul a dat expresie principiului prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, consacrat prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013. Astfel, pentru diminuarea efortului financiar al statului generat de plata de despăgubiri băneşti, prin Legea nr. 368/2013 s-a introdus posibilitatea returnării dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, pentru a se verifica dacă nu este totuşi posibilă restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri. Este vorba despre dosare cuprinzând propuneri de despăgubire înaintate de entităţile învestite (respectiv entităţile deţinătoare sau primării) anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nesoluţionate încă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (instituţie înfiinţată prin Legea nr. 165/2013 şi care a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor). În condiţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, entităţile învestite, analizând notificările formulate, emiteau deciziile/dispoziţiile cuprinzând propuneri de despăgubire, pe care le înaintau apoi Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, după ce, în urma verificărilor, constatau că nu este posibilă restituirea în natură a imobilelor şi nici nu dispuneau de bunuri pe care să le poată oferi în compensare ori, dacă asemenea bunuri existau, persoana îndreptăţită nu le accepta [art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001]. Aceeaşi procedură este urmată şi în prezent, sub imperiul Legii nr. 165/2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor primind propunerile de despăgubire şi validându-le/invalidându-le, potrivit art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013“ (paragraful 14). "Textul de lege criticat concură, aşadar, la realizarea scopului Legii nr. 165/2013, acela al restituirii în natură, care concordă cu solicitarea iniţială a persoanelor care s-au considerat îndreptăţite, formulată prin notificarea introdusă, şi a căror calitate de proprietari/moştenitori ai acestuia a fost dovedită, fiind, axiologic, similar celui urmărit prin întregul mecanism procedural şi procesual descris mai sus (a se vedea paragrafele 14-16), care cuprinde etapa administrativă şi cea judiciară, prin care persoanele îndreptăţite îşi pot vedea împlinite pretenţiile referitoare la bunul imobil revendicat. Ca atare, faptul că este posibil ca dosarul de despăgubiri să fie returnat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în vederea unei eventuale decizii de restituire în natură, chiar şi către o entitate deţinătoare care a fost, anterior, obligată de o instanţă de judecată să emită o decizie conţinând o propunere de despăgubire prin echivalent bănesc/în puncte, nu poate fi considerat contrar principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, ci dă expresie unui angrenaj instituţional care contribuie la concretizarea intenţiei statului de a da deplină eficienţă dreptului de proprietate privată al persoanelor îndreptăţite la repararea abuzurilor din perioada comunistă, sub aspectul preluărilor de către statul român a anumitor bunuri imobile“ (paragraful 20)." IX. Raportul asupra chestiunii de drept 26. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art. 519 din Codul de procedură civilă privind admisibilitatea sesizării, în sensul că prima întrebare este lipsită de caracter concret, astfel încât nu se poate cunoaşte utilitatea unui răspuns, deoarece nu rezultă care ar fi legătura dintre întrebare şi soluţionarea pe fond a cauzei; cea de-a doua întrebare nu întruneşte cerinţa de a fi o reală problemă de drept, care, prin gradul său de dificultate, să determine dileme de interpretare a unui text de lege imperfect, lacunar sau contradictoriu. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 27. Examinând sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării 28. Prealabil analizei, în fond, a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 29. Potrivit acestor dispoziţii legale, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 30. Prin urmare, pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza să se soluţioneze în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să o soluţioneze; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 31. Verificarea admisibilităţii sesizării, din această perspectivă, relevă neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege. 32. Astfel, primele trei cerinţe sunt întrunite. 33. Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, învestit cu calea de atac a apelului, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă cu referire la art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, este definitivă. 34. Cauza care face obiectul judecăţii în apel se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să o soluţioneze. Procesul are natura juridică a unui litigiu în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului politic trecut, ce conferă competenţă, în primă instanţă, tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entităţii prevăzute de lege, conform art. 35 alin. (2) din actul normativ sus-menţionat (în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), entitate reprezentată de Municipiul Târgu Secuiesc, prin primar, şi care astfel intră în raza teritorială de competenţă a Tribunalului Covasna. Apelul declarat împotriva sentinţei civile pronunţate de această instanţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară, respectiv Curtea de Apel Braşov, potrivit art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă. 35. De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept ce formează obiect al sesizării, deoarece din relaţiile comunicate de curţile de apel naţionale rezultă că cele mai multe dintre aceste instanţe, inclusiv cele arondate lor, nu sau confruntat cu problema juridică supusă dezbaterii, hotărârile judecătoreşti anexate, mai puţin Decizia civilă nr. 1.077/Ap din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă, vizând alte aspecte decât cele ridicate în prezentul dosar. 36. În acelaşi timp nu s-au identificat soluţii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în casaţie cu privire la problemele pentru care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. 37. Este îndeplinită şi cerinţa ca, asupra respectivei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 38. Contrar opiniei exprimate de unele dintre instanţele care au trimis puncte de vedere, prin deciziile nr. 25/2016 şi nr. 25/2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu s-au rezolvat problemele supuse dezbaterii în prezentul dosar, întrucât, în acele cauze, spre deosebire de cea de faţă, una dintre premisele aplicării art. II din Legea nr. 368/2013, şi anume aceea a unui dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, era îndeplinită. Prin urmare, dezlegările în drept date prin hotărârile prealabile respective şi care ar putea interesa în dosarul de faţă, în legătură cu aplicabilitatea măsurii compensării în raport cu stadiul dosarului - soluţionat sau nesoluţionat la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (paragraful 66 din Decizia nr. 25/2016; paragrafele nr. 77 şi 90 din Decizia nr. 25/2018) - şi cu definirea sintagmei „persoane îndreptăţite la despăgubiri“ din cuprinsul art. II din Legea nr. 368/2013 (paragraful 91 din Decizia nr. 25/2018), nevizând şi ipoteza intermediară din prezenta cauză, aceea a aflării dosarului în faza prealabilă trimiterii la Comisia Centrală de Despăgubiri (actuala Comisie Naţională pentru Compensarea Imobilelor), respectiv în faza controlului de legalitate de către prefect, nu răspund întrebărilor prealabile care fac obiectul sesizării Curţii de Apel Braşov. 39. Din datele comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării. 40. În ceea ce priveşte întrunirea condiţiei de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea forma obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că sesizarea instanţei supreme trebuie să cuprindă o chestiune de drept care necesită, cu pregnanţă, a fi lămurită şi care să prezinte o dificultate suficient de ridicată, în măsură să reclame intervenţia prezentei instanţe, în scopul înlăturării oricăror incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice. 41. Sesizarea Curţii de Apel Braşov conţine, după cum s-a expus în precedent, două întrebări prealabile, ce urmează a fi tratate distinct, raportat la maniera de redactare a întrebărilor, realizată de instanţa care a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu problemele respective. 42. Astfel, prima întrebare vizează „dacă un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat dosar soluţionat, în sensul Legii nr. 165/2013“. 43. Întrebarea este generică, întrucât nu precizează în cuprinsul său, raportat la ipoteza din speţă, de dosar netransmis, la data intrării în vigoare a Legii nr. 368/2013, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu privire la care dintre cei implicaţi în procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv (primarul unităţii administrativ-teritoriale, instanţa de judecată, instituţia prefectului, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - actuala Comisie Naţională pentru Compensarea Imobilelor) trebuie considerat soluţionat sau nu un asemenea dosar şi nici care este dispoziţia legală din Legea nr. 165/2013 în raport cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să stabilească stadiul dosarului. 44. Determinat de caracterul neconcret al întrebării, nu se poate cunoaşte utilitatea unui răspuns prin intermediul unei hotărâri prealabile, deoarece nu rezultă care ar fi legătura dintre întrebare şi soluţionarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată. 45. De asemenea, deşi prima instanţă a aplicat, fără rezerve, în speţă, dispoziţiile art. II din Legea nr. 368/2013, considerând că persoanele care se află în ipoteza de a beneficia de o dispoziţie emisă de primar cu propunere de despăgubiri, rămasă definitivă prin neatacare, dosarul nefiind însă transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, au dreptul de a opta pentru măsura compensării cu alte bunuri aparţinând autorităţii administrative locale, prin întrebarea astfel pusă, curtea de apel tinde, în realitate, să identifice care este temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este permis prin intermediul procedurii hotărârii prealabile. 46. În plus, art. II din Legea nr. 368/2013 nu se referă la „dosare soluţionate“, ci la „persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“, aşa încât, şi din această perspectivă, întrebarea prealabilă nu are legătură cu textul de lege aplicat în cauză şi deci nici cu soluţionarea, pe fond, a litigiului. 47. Nu în ultimul rând, amintim că definirea categoriei de „persoane îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001“ a fost realizată prin Decizia nr. 25/2018, care are forţă juridică obligatorie erga omnes, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie statuând că persoana îndreptăţită la despăgubiri este „persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii de către „unitatea deţinătoare“ sau „entitatea învestită cu soluţionarea notificării“ (paragraful 91 din decizie). 48. Prin urmare, în legătură cu prima chestiune ce formează obiect al sesizării se constată că, pe lângă caracterul evaziv al întrebării, aceasta nu reprezintă nici o veritabilă problemă de drept, care, prin răspunsul pe care urmăreşte să îl antreneze prin intermediul procedurii hotărârii prealabile, să conducă la soluţionarea pe fond a cauzei. 49. În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare prealabilă, şi anume „dacă acestui dosar i se aplică termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013“, nici aceasta nu întruneşte cerinţa de a fi o reală problemă de drept, care, prin gradul său de dificultate, să determine dileme de interpretare a unui text de lege imperfect, lacunar sau contradictoriu. 50. În primul rând, după cum rezultă din chiar încheierea de sesizare, titularul acesteia nu are impedimente de nicio natură în legătură cu înţelegerea termenilor utilizaţi în cuprinsul dispoziţiei legale menţionate şi nici a cerinţelor pe care le implică aplicarea art. II din Legea nr. 368/2013. 51. Pe de altă parte, mecanismul de interpretare a legii (a dispoziţiei legale sus-menţionate) se poate realiza cu uşurinţă, textul referindu-se la persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 (care beneficiază de o dispoziţie de despăgubiri emisă de primarul unităţii administrativ-teritoriale, conform celor statuate prin Decizia nr. 25/2018) şi care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 368/2013 (24 decembrie 2013), au dosarul înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale de Despăgubiri, caz în care dreptul de opţiune pentru returnarea dosarului de către comisie la entitatea învestită cu soluţionarea notificării trebuie exprimat în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestui din urmă act normativ. 52. Ceea ce trebuie să verifice titularul sesizării, pentru a putea aplica un text de lege în cauza dedusă judecăţii (în speţă, art. II din Legea nr. 368/2013), este dacă circumstanţele particulare ale speţei se pliază pe ipoteza reglementată de dispoziţia legală pe care intenţionează să o aplice. 53. Or, aplicarea unei anumite dispoziţii legale la situaţia de fapt concretă din dosar sau stabilirea temeiului juridic al acţiunii este atributul instanţei de judecată învestite cu cererea respectivă şi nu poate fi transferată completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, care nu se poate substitui atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, în scopul soluţionării litigiului. 54. În consecinţă, şi în legătură cu cea de-a doua întrebare prealabilă se constată că nu sunt întrunite premisele necesare declanşării mecanismului de unificare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, nefiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 55. Pentru toate aceste considerente, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, în Dosarul nr. 708/119/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "Dacă un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat dosar soluţionat în sensul Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, şi dacă acestui dosar i se aplică termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2019. PREŞEDINTELE SECŢIEI I CIVILE LAURA-MIHAELA IVANOVICI Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
