Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 56/2021 privind numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Senat, în temeiul prevederilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2. Cu Adresa nr. 3.355 din 23 iunie 2021, secretarul general al Senatului a transmis Curţii Constituţionale sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului nr. 56/2021 privind numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, sesizare care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.259 din 23 iunie 2021 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 2.150L/2/2021. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se susţine că Hotărârea Senatului nr. 56/2021 contravine prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 20 din Constituţie şi încalcă: prevederile art. 16 pct. 3, principiile prevăzute la art. 33 pct. 2 şi criteriile prevăzute la art. 33 pct. 3 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, denumită în continuare Convenţie, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010; dispoziţiile art. 4, ale art. 5 alin. (3) şi ale art. 6 lit. c) din Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi; prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, prin raportare la art. 146 din Hotărârea Senatului nr. 28/2005 privind Regulamentul Senatului, precum şi la art. 17 din Regulamentul Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi. 4. În acest sens se menţionează art. 16 pct. 3 din Convenţie, care stipulează că, „pentru a preveni apariţia oricăror forme de exploatare, violenţă şi abuz, statele părţi se vor asigura că toate facilităţile şi programele destinate să servească persoanelor cu dizabilităţi sunt eficient monitorizate de autorităţi independente.“ Art. 33 pct. 2 din Convenţie face referire la necesitatea unor mecanisme independente pentru implementarea acesteia. Totodată, art. 33 pct. 3 din Convenţie indică organizaţiile care trebuie să participe la procesul de monitorizare, respectiv societatea civilă, în special persoanele cu dizabilităţi şi organizaţiile care le reprezintă. Se observă că în teza a doua a art. 33 pct. 2 din Convenţie sunt menţionate Principiile de la Paris privind mecanismele de monitorizare a drepturilor omului, conform cărora sunt reglementate instituţii precum Avocatul Poporului, Institutul Român pentru Drepturile Omului şi Consiliul de monitorizare a implementării Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, denumit în continuare Consiliul de monitorizare. Independenţa Consiliului de monitorizare este garantată prin reglementarea modalităţii de numire, a revocării din funcţie, a duratei mandatului şi a obligaţiei impuse conducerii acestuia de a nu solicita sau primi instrucţiuni din partea niciunei alte persoane. În completare, Convenţia integrează Principiile de la Paris în teza finală din art. 33 pct. 2, care pun accentul pe două condiţii fundamentale, şi anume independenţa şi pluralismul. Independenţa are un sens triplu în Principiile de la Paris, iar două dintre aceste sensuri sunt relevante în cazul de faţă, după cum urmează: în primul rând, instituţiile de monitorizare a drepturilor omului, în cazul de faţă consiliile de monitorizare, ar trebui să fie independente din punct de vedere funcţional, ceea ce înseamnă că acestea ar trebui să fie libere de interferenţa guvernului sau a factorului politic; în al doilea rând, Principiile de la Paris stipulează că instituţiile de promovare şi monitorizare a drepturilor omului trebuie să aibă personal independent, ceea ce înseamnă că membrii personalului lor, inclusiv conducerea, ar trebui să poată acţiona într-un mediu fără presiune şi să fie numiţi (şi, dacă este necesar, respinşi) conform unei proceduri corecte şi clare. Or, în cazul de faţă, procedura de numire prin intermediul procedurii de avizare în comisia de specialitate nu a fost nici corectă, nici clară. Aceste considerente sunt pe deplin reflectate în expunerea de motive a Legii nr. 8/2016, unde legiuitorul declară că această lege are drept scop punerea în aplicare a Convenţiei prin crearea unui mecanism independent şi menţionează explicit Principiile de la Paris. De asemenea, Legea nr. 8/2016 formulează principiul independenţei în art. 4. 5. Se arată că, la data de 26 aprilie 2021, prin Hotărârea nr. 56/2021, plenul Senatului l-a numit în calitate de preşedinte al Consiliului de monitorizare pe domnul Botnariu Emanuel Gabriel care, conform CV- ului depus la dosarul candidaturii, a exercitat funcţii şi demnităţi în instituţii publice, este medic, a fost senator în legislatura 2016-2020, membru al Comisiei pentru drepturile omului, a fost consilier al unui primar, director la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Bălăceanca şi administrator director al Societăţii Medicale „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ Voluntari - S.R.L. unde 95% din capital era deţinut de Consiliul Local Voluntari. Deşi în CV nu apare menţionat, domnul Botnariu este membru de partid. 6. Având în vedere toate acestea, autorul sesizării susţine că numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare nu a respectat principiul independenţei. De altfel, astfel cum indică şi Principiile de la Paris, o astfel de numire trebuie să aibă în vedere percepţia independenţei. Aşadar, nu este suficient ca acest consiliu să fie independent, ci mai ales persoanele-cheie din conducere trebuie să fie percepute ca independente şi imparţiale. Fără această percepţie, ele nu pot fi niciodată eficiente. Lipsa imparţialităţii sau suspiciunea lipsei de independenţă poate afecta activitatea consiliului şi şubrezi prerogativele sale conferite prin intermediul Convenţiei [şi anume, atribuţiile de a verifica instituţiile supuse monitorizării prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 8/2016 sau de a retrage acreditarea unor astfel de instituţii]. Se poate astfel crea impresia greşită şi care nu este în spiritul Convenţiei că instituţiile monitorizate şi Consiliul de monitorizare ar fi de aceeaşi parte. În cauză, percepţia lipsei de independenţă a fost deja creată şi este de natură a afecta imaginea şi rolul Consiliului de monitorizare, având în vedere că, în ultimul interviu acordat unui post de televiziune, domnul Botnariu, proaspăt instalat preşedinte al acestui consiliu, a declarat că nu şi-a dorit să candideze pentru acest post, însă i s-a „şoptit“ că va fi desemnat preşedinte. Mai mult, această percepţie a lipsei de independenţă a fost creată având în vedere că, înainte de votul pentru numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare din şedinţa din data de 26 aprilie 2021 a Plenului Senatului, din declaraţiile de la tribuna Senatului, domnul Botnariu a fost promovat ca persoana ce va trebui votată pentru funcţia de preşedinte al acestui consiliu, pentru „că domnul Botnariu este un medic de calitate şi că cei care l-au cunoscut pe domnul Botnariu în mandatul trecut să îl voteze“. Mai mult, în calitatea sa de director al Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Bălăceanca, domnul Botnariu a declarat, în urma unor sesizări din partea părinţilor bolnavilor cu privire la managementul fraudulos şi nepăsarea faţă de asigurarea minimului de confort pentru copiii lor, următoarele: „Ce, vreţi să trăiască mai mult decât voi? Şi aşa au trăit mai mult decât prevedeau statisticile.“ 7. În susţinerea considerentelor expuse anterior pe tema cerinţei de independenţă, autorul sesizării de neconstituţionalitate menţionează adresa transmisă către preşedintele Senatului de către Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, care reaminteşte obligaţia statelor, în temeiul Convenţiei, de a se asigura că mecanismele de promovare şi monitorizare a punerii în aplicare a acestei convenţii sunt desemnate în conformitate cu standardele privind statutul şi funcţionarea instituţiilor naţionale de protecţie şi promovare a drepturilor omului, cunoscute sub numele de „Principiile de la Paris“. Comisarul observă că, în conformitate cu o serie de standarde internaţionale care sunt relevante şi pentru Consiliul de monitorizare, este necesar un proces de numire transparent şi bazat pe merit pentru a asigura independenţa şi încrederea publicului în conducerea instituţiilor dedicate drepturilor omului la nivel naţional. „Conducerea Consiliului de Monitorizare ar trebui să se bucure de sprijinul şi încrederea ONG-urilor, cu care această instituţie este menită să lucreze îndeaproape.“ Consiliul de monitorizare a mai fost condus de persoane implicate politic, aspect criticat de Comisarul pentru drepturile omului în raportul din 2018 şi care a dus la o slabă implicare a acestuia în activitatea sa de monitorizare. 8. Se mai susţine că Hotărârea Senatului nr. 56/2021 a fost adoptată cu încălcarea art. 33 pct. 3 din Convenţie, care prevede că „Societatea civilă, în special persoanele cu dizabilităţi şi organizaţiile care le reprezintă, vor fi implicate şi vor participa pe deplin la procesul de monitorizare.“ De asemenea, preambulul Convenţiei confirmă precizarea anterioară, prevăzând la lit. o) că aceasta a fost adoptată „având în vedere faptul că persoanele cu dizabilităţi trebuie să aibă posibilitatea să se implice activ în procesele de luare a deciziilor, în elaborarea de politici şi programe, inclusiv a celor care le privesc în mod direct“. În acest sens, se arată că, după declanşarea procesului de selecţie în vederea numirii preşedintelui Consiliului de monitorizare, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 8/2016, au fost depuse 7 propuneri din partea organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară programe de apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi a organizaţiilor neguvernamentale care reprezintă persoanele cu dizabilităţi. Unele organizaţii au înţeles să propună câte două persoane, având în vedere art. 5 alin. (3) din Legea nr. 8/2016. Se arată că, din anexa depusă la sesizarea de neconstituţionalitate, se poate observa că cel puţin 3 persoane ar fi fost eligibile pentru postul de preşedinte al Consiliului de monitorizare, dat fiind că nu sunt implicate politic şi nu ar fi afectat percepţia de independenţă a acestui Consiliu, acestea având, totodată, o implicare activă în coordonarea de programe relevante şi având expertiză dovedită în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, atât prin activitatea derulată, cât şi prin formarea profesională. 9. Totodată, se arată că viciul de nelegalitate şi de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 56/2021 porneşte şi din modalitatea de numire a preşedintelui Consiliului de monitorizare cu ocazia avizării de către Comisia pentru drepturile omului din Senat. Astfel, alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 8/2016 configurează o procedură care implică, în esenţă, o propunere, un aviz şi o hotărâre, fiind foarte clar care sunt titularii/emitenţii acestora. Tot astfel, dacă alin. (1) al art. 5 se referă la obligativitatea existenţei unui aviz al Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului pentru numirea preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului de monitorizare, actul adoptat de Senat este o hotărâre. Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului (denumită în continuare Comisie) a emis un aviz în data de 13 aprilie 2021, fără respectarea condiţiilor de fond şi de formă cerute de Legea nr. 8/2016, precum şi fără respectarea procedurilor parlamentare prevăzute la art. 17 din Regulamentul acestei comisii, care prevede că „(1) După încheierea dezbaterilor sau efectuarea lucrării aflate în examinare, Comisia desemnează, la propunerea preşedintelui, unul sau mai mulţi raportori, dintre membrii săi. (2) Raportorii se îngrijesc de întocmirea raportului sau avizului Comisiei, care va fi supus aprobării acesteia, prin vot. (3) Rapoartele şi avizele cuprind, pe lângă opinia majorităţii membrilor Comisiei, şi părerile contrare, motivate, ale celorlalţi senatori din Comisie, la cererea expresă a acestora.“ În fapt, autorul sesizării susţine că raportorul nu a fost desemnat. Totodată, deşi un senator participant la lucrările Comisiei a solicitat expres să se consemneze opinia contrară, acest lucru nu s-a realizat, iar în avizul Comisiei (anexat la sesizarea de neconstituţionalitate) nu apare vreo referire în acest sens. Mai mult, după ce un alt membru al Comisiei a solicitat ca avizul să indice candidaţii eligibili, fără să nominalizeze sau să aleagă o persoană, nici acest aspect nu a fost supus votului şi nu este consemnat în aviz. În plus, trei dintre voturile exprimate au fost anulate, fără a fi menţionat în avizul Comisiei motivul anulării lor. În final, se mai arată că avizul nu a fost votat în întregul său, din cuprinsul acestuia nu reiese examinarea dosarelor candidaţilor şi nici nu este specificat rezultatul concret al audierilor candidaţilor. 10. În susţinerea acestei critici de neconstituţionalitate se invocă deciziile Curţii Constituţionale care prevăd că rolul comisiilor în activitatea parlamentară este unul foarte important, acestea asigurând pregătirea deciziilor plenului în scopul exercitării prerogativelor ce decurg din dreptul de informare, dreptul de control sau dreptul de anchetă ale Parlamentului (a se vedea, în acest sens, Deciziile nr. 48 din 17 mai 1994 sau nr. 209 din 7 martie 2012). Chiar dacă avizul Comisiei are rol consultativ, tocmai acest rol trebuie evidenţiat prin modul de pregătire al numirii într-o funcţie de către plenul Senatului, garantând astfel o decizie legală şi constituţională şi respectând principiile care stau la baza numirii în respectivele funcţii şi instituţia în care va fi numită preşedinte respectiva persoană. Nu se poate accepta că prin aviz şi hotărâre avem două etape de vot asupra unei persoane candidat, o etapă de vot în Comisie şi votul în plenul Senatului (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 64 din 23 ianuarie 2019). 11. Se susţine că, prin modul de redactare a avizului, dreptul la informare al senatorilor prezenţi în plen nu a fost asigurat. În acest sens se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia normele regulamentare reprezintă instrumente juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale forului legislativ şi trebuie interpretate şi aplicate cu bună-credinţă şi în spiritul loialităţii faţă de Legea fundamentală, iar autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreţionar, abuziv, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului sau a normelor imperative privind procedura parlamentară (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012 sau Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, paragraful 38). Or, în cazul de faţă, avem de a face cu simularea unei etape de avizare, nerespectându-se regulamentul Comisiei avizatoare şi nici criteriile de eligibilitate prevăzute de Convenţie şi de Legea nr. 8/2016. Or, comisiile parlamentare sunt foruri de rang constituţional prevăzute la art. 64 alin. (4) din Constituţie. În şedinţa de plen pentru numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare s-a discutat despre domnul Botnariu ca persoană cunoscută din mandatul trecut de senator, iar avizul prezentat exprima doar intenţia unui grup de senatori din Comisie de numire a persoanei în cauză, fără un aport substanţial la informarea senatorilor cu privire la concluziile audierii candidaţilor, la analiza dosarelor candidaţilor sau la argumentarea concretă a alegerii respectivei persoane. Prin prezentarea avizului în şedinţa de plen a Senatului, nici societatea civilă nu a fost informată concret cu privire la procesul de selecţie sau concluziile concrete ale audierilor, pentru că nu a avut loc o dezbatere. În concluzie, se încalcă principiile legalităţii, bunei-credinţe şi transparenţei, prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, ceea ce viciază Hotărârea Senatului nr. 56/2021, prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. 12. În continuare, se susţine că hotărârea criticată a fost adoptată cu încălcarea Regulamentul Senatului care, la art. 146, prevede următoarele: numirile, confirmările sau avizele pentru numiri în funcţii care, potrivit Constituţiei şi legii, se fac de către Senat se supun dezbaterii Senatului pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări [alin. (1)]; în vederea întocmirii raportului, comisia va examina propunerile de numiri, confirmări sau avize, având dreptul de a chema pentru audiere candidaţii [alin. (2)]; candidaţii vor fi invitaţi şi la dezbaterea în plen a raportului, iar Senatul poate hotărî audierea lor şi în plen [alin. (3)]. În aplicarea Regulamentului Senatului, art. 17 lit. h) din Regulamentul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări prevede că, în domeniul ei de activitate, are următoarele atribuţii: „întocmeşte, în vederea supunerii dezbaterii şi adoptării Senatului, rapoarte privind numirile, confirmările sau avizele pentru numiri în funcţii, care potrivit Constituţiei şi legii, se fac de către Senat.“ Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 8/2016 prevăd, alături de modalitatea de numire a preşedintelui Consiliului de monitorizare de către Senat, acordarea unui aviz de către Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului. Având în vedere acestea, se susţine că, în cazul procedurii de adoptare a Hotărârii Senatului nr. 56/2021, au fost încălcate dispoziţiile imperative din Regulamentul Senatului referitoare la obligativitatea întocmirii unui raport de către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări. Astfel, deşi Legea nr. 8/2016 prevede existenţa avizului Comisei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului, această lege nu derogă de la Regulamentul Senatului şi nici de la procedurile aplicabile acestuia. Nu există o incompatibilitate a emiterii avizului Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului cu întocmirea raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări şi respectarea procedurii de numire în funcţie. Regulamentul nu prevede nicăieri că acest raport este opţional sau că se poate deroga prin lege de la el şi nici legea nu prevede niciunde că derogă de la dispoziţiile Regulamentului. În caz contrar, am admite că s-ar aplica sau nu în mod discreţionar orice prevedere generală a Regulamentului Senatului care nu a fost expres exclusă de o lege organică. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Legea nr. 8/2016 nu limitează şi nu intervine în regulile de funcţionare şi organizare a Senatului, ci doar prevede existenţa unui aviz necesar numirii preşedintelui Consiliului de monitorizare de către o comisie relevantă în domeniu. 13. În susţinerea acestor critici, se invocă principiul de drept actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, conform căruia actul trebuie interpretat în înţelesul în care el poate produce efecte, nu în sensul de a fi lăsat fără niciun efect, principiu aplicabil şi interpretării legilor. De asemenea, se invocă precizările Comisiei de la Veneţia cuprinse în opinia privind compatibilitatea cu principiile constituţionale şi cu statul de drept a acţiunilor întreprinse de Guvernul şi Parlamentul României cu privire la alte instituţii ale statului: „Controlul asupra actelor interne ale Parlamentului. La prima vedere, argumentul este convingător în sensul că actele interne, adesea individuale ale Parlamentului nu ar trebui controlate de o instanţă, deoarece astfel de decizii sunt, de obicei, de natură politică, aspect ce scapă controlului judecătoresc. (...) Astfel, controlul judecătoresc al actelor individuale ale Parlamentului nu este doar o chestiune care ţine de statul de drept dar, în condiţiile în care dreptul de vot este afectat, chiar o chestiune de drepturile omului. Ceea ce este important este faptul că procedura, nu neapărat fondul deciziei (de exemplu, ce persoană este numită pentru a ocupa o anumită funcţie), trebuie să poată fi controlabilă în cadrul procedurii judiciare.“ 14. În concluzie, se susţine că, referitor la Hotărârea Senatului nr. 56/2021, ocolindu-se procedurile parlamentare atât prin prisma nerespectării regulilor privind emiterea avizului, cât şi prin lipsa raportului comisiei juridice, nu s-au respectat regulile procedurale, ceea ce indică încălcarea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 şi a art. 1 alin. (5) din Constituţie. 15. În final, autorul sesizării de neconstituţionalitate susţine că numirea domnului Botnariu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, desemnarea acestuia fiind privilegiată pentru că este implicat politic, a fost senator în mandatul trecut şi este membru de partid, iar, în raport cu Principiile de la Paris, cu prevederile Convenţiei şi ale Legii nr. 8/2016, nu este o persoană care să fi făcut parte din societatea civilă, respectiv din organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară programe de apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi sau care reprezintă persoanele cu dizabilităţi. Totodată, în şedinţa Senatului pentru numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare, domnul Botnariu a fost prezentat ca persoană cunoscută din mandatul trecut de senator. 16. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Senatului, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului. 17. Biroul permanent al Senatului nu a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, hotărârea criticată, raportul întocmit de judecătorul-raportor, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să se pronunţe, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 3 alin. (2), art. 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, asupra constituţionalităţii Hotărârii Senatului nr. 56/2021 19. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Hotărârea Senatului nr. 56/2021 privind numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată în şedinţa Senatului din 26 aprilie 2021 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 26 aprilie 2021, având următorul conţinut: "În temeiul prevederilor art. 67 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 5 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cu modificările şi completările ulterioare, Senatul adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC Domnul Botnariu Emanuel Gabriel se numeşte în funcţia de preşedinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, pentru un mandat de 4 ani.“" 20. Autorul sesizării de neconstituţionalitate invocă, în susţinerea acesteia, următoarele dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Se mai invocă prevederile art. 16 pct. 3 şi ale art. 33 pct. 2 şi 3 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, denumită în continuare Convenţie, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010, care au următorul cuprins: - Art. 16 pct. 3 (Nimeni nu poate fi supus exploatării, violenţei şi abuzului): „Pentru a preveni apariţia oricăror forme de exploatare, violenţă şi abuz, statele părţi se vor asigura că toate facilităţile şi programele destinate să servească persoanelor cu dizabilităţi sunt eficient monitorizate de autorităţi independente.“; – Art. 33 pct. 2 şi 3 (Implementarea şi monitorizarea naţională): „2. Statele părţi, în conformitate cu propriile sisteme juridice şi administrative, îşi vor menţine, consolida, desemna sau stabili fiecare un cadru care să includă unul ori mai multe mecanisme independente, după cum este cazul, pentru a promova, proteja şi monitoriza implementarea prezentei convenţii. La desemnarea sau stabilirea unui asemenea mecanism, statele părţi vor ţine cont de principiile referitoare la statutul şi funcţionarea instituţiilor naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor omului. 3. Societatea civilă, în special persoanele cu dizabilităţi şi organizaţiile care le reprezintă, vor fi implicate şi vor participa pe deplin la procesul de monitorizare.“ 21. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 4, ale art. 5 alin. (3) şi ale art. 6 lit. c) din Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2016, care au următorul cuprins: - Art. 4: " Pentru realizarea scopului său, Consiliul de monitorizare îndeplineşte următoarele atribuţii, cu respectarea principiilor legalităţii, respectării demnităţii persoanelor, nediscriminării, egalităţii de şanse, precum şi ale independenţei funcţionale şi a personalului, imparţialităţii şi obiectivităţii: a) examinează în mod regulat respectarea exercitării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi în cadrul instituţiilor prevăzute la art. 2 alin. (2); b) face recomandări cu privire la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi monitorizează implementarea acestora de către entităţile publice sau private care au atribuţii în acest sens; c) verifică legalitatea prezenţei persoanelor cu dizabilităţi în instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2); d) sesizează de îndată organele judiciare competente ori de câte ori există indicii că încălcarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi a fost făcută prin fapte de natură penală şi poate face plângere, dacă este cazul, împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată; e) sesizează autoritatea competentă legal să dispună sancţiuni disciplinare sau contravenţionale ori să suspende, să retragă şi să anuleze acreditarea instituţiilor prevăzute la art. 2 alin. (2), în cazurile de încălcare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi; f) primeşte şi analizează notificările de deces transmise conform art. 13 de către instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2); g) urmăreşte dacă în cazurile de deces al persoanelor cu dizabilităţi instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) sesizează organele judiciare în vederea efectuării autopsiei medico-legale, potrivit legii; h) facilitează implicarea şi participarea pe deplin a societăţii civile, în special a persoanelor cu dizabilităţi şi a organizaţiilor care le reprezintă, la procesul de monitorizare pe care îl organizează; i) facilitează accesul, anunţat sau inopinat, al reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale prevăzute la art. 5 alin. (1), în instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), în scopul monitorizării respectării drepturilor lor; pentru a asigura persoanelor cu dizabilităţi o reprezentare independentă în faţa unei instanţe sau în faţa oricărui alt organism independent, organizaţiile neguvernamentale menţionate au calitate procesuală activă în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale acestor persoane; j) colaborează, ori de câte ori este necesar, cu instituţia Avocatul Poporului, ca autoritate naţională desemnată pentru prevenirea torturii şi tratamentelor inumane şi degradante; k) colaborează, ori de câte ori este necesar, cu Punctele de contact, în scopul îndeplinirii de către acestea a rolului care le revine prin Convenţie şi prin prezenta lege.“;" – Art. 5 alin. (3): „Organizaţiile neguvernamentale prevăzute la alin. (1) vor face cel puţin două propuneri pentru fiecare funcţie.“; – Art. 6 lit. c): „Poate fi numită preşedinte sau vicepreşedinte al Consiliului de monitorizare oricare persoană care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: [...] c) are expertiză în domeniul drepturilor omului, în mod special în materia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.“ 22. Totodată, se invocă încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, prin raportare la art. 146 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, precum şi la art. 17 din Regulamentul Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi. Dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 au următorul conţinut: (Principiul legalităţii şi al bunei-credinţe): „Deputaţii şi senatorii, în calitatea lor de reprezentanţi aleşi ai poporului român, îşi îndeplinesc îndatoririle şi îşi exercită drepturile în conformitate cu Constituţia, legile ţării şi regulamentele Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe toată durata mandatului pe care îl deţin.“ 23. Cu privire la dispoziţiile invocate din Regulamentul Senatului, Curtea observă că acesta a fost republicat ultima oară în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 18 mai 2021, dispoziţiile art. 146 regăsindu-se, în prezent, în art. 147. Însă, la data adoptării hotărârii Senatului care constituie obiect al prezentei cauze, Regulamentul Senatului era republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 27 octombrie 2020, iar dispoziţiile art. 146 aveau următorul conţinut: "(1) Numirile, confirmările sau avizele pentru numiri în funcţii care, potrivit Constituţiei şi legii, se fac de către Senat, se supun dezbaterii Senatului pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări.(2) În vederea întocmirii raportului, comisia va examina propunerile de numiri, confirmări sau avize, având dreptul de a chema pentru audiere candidaţii.(3) Candidaţii vor fi invitaţi şi la dezbaterea în plen a raportului, iar Senatul poate hotărî audierea lor şi în plen.“" 24. Cu titlu preliminar, Curtea reţine că analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării referitoare la hotărârea Senatului trebuie realizată prin raportare la art. 146 lit. l) din Constituţie şi la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.“ Astfel, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o hotărâre adoptată de plenul Senatului în şedinţa din data de 26 aprilie 2021, iar sesizarea este formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România (fiind semnată de liderul acestui grup parlamentar), care, potrivit dispoziţiilor legale, are calitatea de titular al sesizării. Prin urmare, sesizarea de neconstituţionalitate având ca obiect Hotărârea Senatului nr. 56/2021 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 25. Referitor la obiectul hotărârilor Parlamentului care pot fi supuse controlului de constituţionalitate întemeiat pe art. 146 lit. l) din Constituţie, coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a analizat şi alte condiţii de admisibilitate a sesizării, care nu sunt explicit prevăzute de lege, dar care au fost create pe cale jurisprudenţială. O astfel de condiţie de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituţionalitatea hotărârilor Parlamentului o reprezintă relevanţa constituţională a obiectului acestor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). Prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014, paragraful 15, Curtea a stabilit că „textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. În consecinţă, sesizările de neconstituţionalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile.“ Curtea a mai stabilit că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate întemeiată pe art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin Constituţie, pe de altă parte. Aşadar, criticile formulate de autorii sesizării trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, precitată, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, precitată, şi Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 15). 26. Aplicând aceste repere jurisprudenţiale în cauza de faţă, Curtea constată că, deşi Consiliul de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi nu este o autoritate de rang constituţional, criticile de neconstituţionalitate formulate sunt raportate la textele constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 20, coroborate cu texte din lege şi din Convenţie, astfel că acestea urmează a fi analizate pe fond în măsura în care ele se constituie în veritabile critici de neconstituţionalitate a căror soluţionare ţine de competenţa Curţii Constituţionale. Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate referitoare la sesizările întemeiate pe art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, astfel că sesizarea de neconstituţionalitate având ca obiect Hotărârea Senatului nr. 56/2021 este admisibilă. Aşadar, din această fază a analizei nu se poate ajunge la concluzia inadmisibilităţii sesizării pe motiv că sunt formale criticile formulate. 27. Analizând criticile de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 56/2021, Curtea observă că acestea vizează două aspecte principale: (i) critici privind procedura de adoptare a Hotărârii Senatului nr. 56/2021 cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, raportate la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deoarece, pe de-o parte, procedura de emitere a avizului de către Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a fost viciată, iar, pe de altă parte, lipseşte raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, care ar fi fost obligatoriu; (ii) critici privind afectarea percepţiei de independenţă a Consiliului de monitorizare, cu încălcarea art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi a art. 20 din Constituţie, prin raportare la art. 16 pct. 3, art. 33 pct. 2 şi 3 din Convenţie şi la art. 4, art. 5 alin. (3) şi art. 6 lit. c) din Legea nr. 8/2016, deoarece numirea domnului Emanuel Gabriel Botnariu a fost privilegiată pentru că este implicat politic, alte persoane fiind eligibile pentru funcţia de preşedinte, persoane neimplicate politic şi care să fi făcut parte din societatea civilă, respectiv din organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară programe de apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi sau care reprezintă persoanele cu dizabilităţi. 28. Cu privire la criticile referitoare la procedura de adoptare a Hotărârii Senatului nr. 56/2021, Curtea reţine că autorul sesizării susţine, în esenţă, pe de-o parte, că procedura de emitere a avizului de către Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a fost viciată (întrucât nu a fost desemnat un raportor, nu s-a consemnat opinia contrară a unui senator membru al acestei Comisii, nu a fost supusă la vot propunerea ca avizul să indice candidaţii eligibili, nu a fost menţionat în aviz faptul că trei voturi au fost anulate, avizul nu a fost votat în întregul său, din cuprinsul avizului nu reiese examinarea dosarelor candidaţilor şi nici nu este specificat rezultatul concret al audierilor candidaţilor), iar, pe de altă parte, că lipseşte raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări. 29. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, potrivit art. 5 alin. (1)-(5) din Legea nr. 8/2016, "(1) Consiliul de monitorizare este condus de un preşedinte şi un vicepreşedinte, numiţi de Senat, cu avizul Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului, la propunerea organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară programe de apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi a organizaţiilor neguvernamentale care reprezintă persoanele cu dizabilităţi.(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, organizaţiile neguvernamentale prevăzute la alin. (1) vor înainta, în scris, Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului, propunerile pentru numirea preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului de monitorizare. Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului şi Senatul vor finaliza avizările şi numirile în funcţie în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(3) Organizaţiile neguvernamentale prevăzute la alin. (1) vor face cel puţin două propuneri pentru fiecare funcţie.(4) Propunerile de candidatură se înaintează către Biroul permanent al Senatului care, în termen de 5 zile de la primirea acestora, va dispune publicarea lor pe pagina de internet a Senatului, împreună cu documentele însoţitoare: CV-ul candidatului, un proiect al candidatului cu privire la aplicarea efectivă a prevederilor prezentei legi, scrisoarea de propunere din partea organizaţiei neguvernamentale, precum şi eventualele recomandări privind expertiza în domeniul apărării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.(5) Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului va audia candidaţii pentru postul de preşedinte şi vicepreşedinte în şedinţă publică.“" 30. Totodată, potrivit art. 146 din Regulamentul Senatului, "(1) Numirile, confirmările sau avizele pentru numiri în funcţii care, potrivit Constituţiei şi legii, se fac de către Senat, se supun dezbaterii Senatului pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări.(2) În vederea întocmirii raportului, comisia va examina propunerile de numiri, confirmări sau avize, având dreptul de a chema pentru audiere candidaţii.(3) Candidaţii vor fi invitaţi şi la dezbaterea în plen a raportului, iar Senatul poate hotărî audierea lor şi în plen.“" 31. În speţă, aşa cum rezultă din Stenograma şedinţei Senatului din 26 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 68 din 13 mai 2021, preşedintele Senatului a invocat prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 8/2016 şi a invitat reprezentantul Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi să prezinte avizul emis. După dezbateri, ca urmare a rezultatului votului exprimat cu privire la alegerea preşedintelui Consiliului de monitorizare, s-a constatat că domnul Emanuel Gabriel Botnariu a întrunit votul majorităţii senatorilor prezenţi. 32. Curtea constată că cele două aspecte invocate de autorul sesizării - vicierea procedurii de emitere a avizului de către Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi şi lipsa raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări - ţin de modul de desfăşurare a activităţii comisiilor parlamentare, iar nu de nerespectarea prevederilor Legii nr. 8/2016. 33. În jurisprudenţa sa referitoare la activitatea desfăşurată în comisiile parlamentare, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 18 iulie 2018, paragraful 38, că, „în virtutea autonomiei parlamentare de care se bucură cele două Camere ale Parlamentului, acestea îşi pot organiza modul de lucru întrun mod corespunzător şi adaptat cerinţelor procedurilor parlamentare. De aceea, în ipoteza în care comisiile comune de specialitate au considerat că sunt lămurite cu privire la condiţiile de numire a candidaţilor (capacitate deplină de exerciţiu; studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă; lipsa antecedentelor penale şi buna reputaţie; activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării; nu a fost agent sau colaborator al poliţiei politice comuniste; nu a colaborat cu organele de securitate şi nu a aparţinut acestora), ele pot proceda la întocmirea avizului comun, chiar fără să se fi realizat audierea. Audierea vizează verificarea condiţiilor subiective (în cazul de faţă, activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării) şi poate fi omisă dacă din actele depuse rezultă cu claritate îndeplinirea acestei condiţii. Este o condiţie de procedură parlamentară în privinţa căreia Parlamentul are o marjă de apreciere din raţiuni de flexibilitate şi supleţe a procedurii“. Prin aceeaşi decizie, paragraful 39, Curtea a constatat că „situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu îşi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile sale. În fond, specificul activităţii unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de-o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituţionale pe care Curtea este chemată să le garanteze. Totodată, nimic nu opreşte ca, în cadrul şedinţei în plen, să se invoce lipsa îndeplinirii actelor procedurale, iar Camera astfel sesizată, în temeiul plenitudinii ei decizionale cu privire la aceste aspecte, să hotărască în sensul continuării dezbaterilor în plen sau al reluării procedurilor în comisie“ (a se vedea şi Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012). Totodată, aşa cum a subliniat Curtea la paragraful 40 al Deciziei nr. 433 din 21 iunie 2018, „procedurile parlamentare, chiar şi la nivelul comisiilor, trebuie să se bucure de transparenţă şi publicitate, având în vedere, pe de o parte, natura Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român, iar, pe de altă parte, prevederile legale exprese, ceea ce presupune evitarea situaţiilor în care să se procedeze la eliminarea audierilor în cadrul procedurilor de numire în diverse funcţii publice. Aşadar, procedurile parlamentare nu trebuie să devină sibilinice, din contră, transparenţa în forul legislativ trebuie să fie una maximă.“ 34. În concluzie, având în vedere că susţinerile autorului sesizării cu privire la procedura de adoptare a Hotărârii Senatului nr. 56/2021 vizează activitatea desfăşurată în cadrul comisiilor parlamentare, analiza acestora neputând forma obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea constată că această critică de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 35. În ceea ce priveşte critica referitoare la afectarea percepţiei de independenţă a Consiliului de monitorizare prin hotărârea criticată a Senatului, Curtea reţine că România a ratificat Convenţia prin Legea nr. 221/2010. Potrivit art. 1 din aceasta, „Scopul prezentei convenţii este de a promova, proteja şi asigura exercitarea deplină şi în condiţii de egalitate a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilităţi şi de a promova respectul pentru demnitatea lor intrinsecă. Persoanele cu dizabilităţi includ acele persoane care au deficienţe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină şi efectivă a persoanelor în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi.“ Art. 33 pct. 1 din Convenţie, cu denumirea Implementarea şi monitorizarea naţională, prevede că, „Potrivit sistemului lor de organizare, statele părţi vor desemna unul sau mai multe puncte de contact în cadrul Guvernului pentru probleme referitoare la implementarea prezentei convenţii şi vor acorda atenţia cuvenită stabilirii sau desemnării unui mecanism de coordonare în cadrul Guvernului pentru a facilita măsurile aferente, în diferite sectoare şi la diferite niveluri.“ În vederea implementării Convenţiei a fost adoptată Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, prin care s-au desemnat şi s-au înfiinţat Consiliul de monitorizare a implementării Convenţiei, Mecanismul de coordonare a măsurilor pentru implementarea Convenţiei, precum şi Punctele de contact pentru implementarea Convenţiei. 36. Curtea reţine că, potrivit art. 3 din Legea nr. 8/2016, Consiliul de monitorizare este autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar. Titlul II - Consiliul de monitorizare din Legea nr. 8/2016 reglementează norme privind înfiinţarea şi atribuţiile acestuia (cap. I), organizarea şi funcţionarea acestuia (cap. II) şi activitatea de monitorizare (cap. III). Îndeplinirea atribuţiilor Consiliului de monitorizare se realizează cu respectarea principiilor legalităţii, respectării demnităţii persoanelor, nediscriminării, egalităţii de şanse, precum şi ale independenţei funcţionale şi a personalului, imparţialităţii şi obiectivităţii, prevăzute de art. 4 din lege. 37. Curtea reţine că numirea în funcţia de preşedinte al Consiliului de monitorizare este reglementată de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 8/2016, potrivit căruia acesta este condus de un preşedinte şi un vicepreşedinte, numiţi de Senat, cu avizul Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului, la propunerea organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară programe de apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi a organizaţiilor neguvernamentale care reprezintă persoanele cu dizabilităţi. 38. Referitor la condiţiile de numire în funcţia de preşedinte al Consiliului de monitorizare, art. 6 din Legea nr. 8/2016 prevede că poate fi numită preşedinte sau vicepreşedinte al Consiliului de monitorizare oricare persoană care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) are capacitate deplină de exerciţiu; b) are studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă; c) are expertiză în domeniul drepturilor omului, în mod special în materia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Aşadar, Curtea observă că, în timp ce primele două condiţii au caracter obiectiv, cea de-a treia condiţie este una subiectivă. 39. Curtea observă că, în ceea ce priveşte statutul şi funcţionarea instituţiilor naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturile omului, prin Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 48/134 din 20 decembrie 1993, au fost adoptate Principiile referitoare la Statutul Instituţiilor Naţionale (denumite Principiile de la Paris), potrivit cărora: "1. Componenţa instituţiei naţionale şi numirea membrilor săi, fie prin alegeri, fie prin alte mijloace, se stabilesc în conformitate cu o procedură care oferă toate garanţiile necesare pentru a asigura reprezentarea pluralistă a forţelor sociale (a societăţii civile) implicate în protecţia şi promovarea drepturilor omului, în special prin prevederi care să permită prezenţa sau stabilirea unei cooperări eficiente cu reprezentanţii: (a) Organizaţiile neguvernamentale responsabile de drepturile omului şi de combaterea discriminării rasiale, sindicate, organizaţii sociale şi profesionale relevante, de exemplu, asociaţii de avocaţi, medici, jurnalişti şi oameni de ştiinţă eminenţi; (b) Tendinţe în gândirea filosofică sau religioasă; (c) Universităţi şi experţi calificaţi; (d) Parlamentul; (e) Departamente guvernamentale (dacă acestea sunt incluse, reprezentanţii lor ar trebui să participe la deliberări numai în calitate de consultanţi).2. Instituţia naţională trebuie să dispună de o infrastructură care să permită buna desfăşurare a activităţilor sale, şi în special de finanţare adecvată. Scopul acestei finanţări ar trebui să fie acela de a asigura personal şi sediu propriu instituţiei naţionale, pentru a fi independentă de Guvern şi a nu fi supusă controlului financiar care ar putea afecta independenţa acesteia.3. Pentru a asigura un mandat stabil pentru membrii instituţiei naţionale, fără de care nu poate exista o independenţă reală, numirea acestora se efectuează printr-un act oficial care stabileşte durata specifică a mandatului. Acest mandat poate fi reînnoit, cu condiţia să fie asigurat pluralismul în rândul membrilor instituţiei.“" 40. În jurisprudenţa sa referitoare la condiţiile legale pe care persoana numită de Parlament în funcţia publică trebuie să le îndeplinească, prin Decizia nr. 847 din 18 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1302 din 29 decembrie 2020, paragraful 41, Curtea a reţinut următoarele: consacrarea caracterului dihotomic al condiţiilor legale pe care persoana numită trebuie să le îndeplinească, şi anume condiţii obiective şi condiţii subiective, are drept consecinţă doar admisibilitatea unui control efectuat de instanţa constituţională exclusiv în ceea ce priveşte condiţiile obiective. Curtea Constituţională nu poate analiza şi cenzura opţiunea Camerei Deputaţilor prin cercetarea motivelor pentru care aceasta dispune de prerogativa sa de a numi o persoană într-o funcţie publică (Decizia nr. 395 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 21 iunie 2019, paragraful 35). 41. Curtea a mai fost chemată să se pronunţe asupra unor chestiuni similare precum cele ridicate în cauza de faţă, respectiv controlul modului în care Parlamentul a evaluat diverse condiţii subiective necesar a fi întrunite pentru numirea într-o funcţie publică („înalta competenţă profesională“ a judecătorului constituţional, „pregătirea profesională şi experienţa profesională corespunzătoare“ ale membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, „solida competenţă profesională“ a preşedintelui Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, „activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării“ pentru numirea în funcţia de membru al Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, „buna reputaţie profesională şi morală“ a preşedintelui Consiliului Legislativ etc.). 42. Astfel, prin Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018, precitată, paragraful 31, referindu-se la condiţia subiectivă a existenţei unei „activităţi recunoscute în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării“, condiţie cerută pentru desemnarea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, Curtea a constatat că activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării se poate realiza prin varii forme şi modalităţi, ea fiind mai degrabă o apreciere subiectivă a societăţii în privinţa participării persoanei la diversele acţiuni care promovează/au ca finalitate apărarea drepturilor omului şi combaterea discriminării. Această apreciere nu poate fi evaluată din perspectiva unor criterii/repere/standarde, ci, din contră, ţine de discreţia şi marja de apreciere a autorităţii competente să numească persoana respectivă. Mai mult, Curtea nu are nici mijloacele necesare realizării unei asemenea evaluări şi nici nu îşi poate asuma o răspundere care incumbă exclusiv în sarcina Parlamentului. Prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, Curtea a stabilit, referitor la caracterul corespunzător al pregătirii şi experienţei profesionale în domeniul în care persoana urma să îşi desfăşoare activitatea, că o asemenea condiţie „circumstanţiază pregătirea şi experienţa profesională în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012“ şi „semnifică o evaluare şi apreciere ce revin exclusiv Parlamentului, în calitate de autoritate ce realizează numirea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, şi nicidecum instanţei de contencios constituţional“. De asemenea, cu privire la condiţiile necesare pentru a fi numit judecător al Curţii Constituţionale, Curtea a statuat că „marja de apreciere a Preşedintelui României, a Senatului şi a Camerei Deputaţilor în exercitarea atribuţiei de a numi judecătorii constituţionali nu este limitată la verificarea aspectelor de legalitate pe care le presupune îndeplinirea condiţiilor obiective, cuantificabile (legea stabilind în ceea ce priveşte rangul studiilor şi al vechimii juridice nivelul minimal al condiţiilor pe care persoana numită trebuie să le respecte), ci vizează şi aspecte de oportunitate, autorităţile competente având libertate absolută, în acest caz, de a alege o anumită persoană apreciată a întruni condiţia «înaltei competenţe profesionale»“ (a se vedea Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, paragraful 38). A accepta o teză contrară „echivalează cu negarea atribuţiilor constituţionale proprii ale celor două Camere ale Parlamentului, respectiv ale Preşedintelui României, care ar deveni atribuţii comune/partajate cu Curtea Constituţională, respectiv instanţele judecătoreşti, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi dispoziţiilor art. 1 alin. (5) care consacră principiul supremaţiei Constituţiei. Prin urmare, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei înaltei competenţe profesionale, nici instanţele judecătoreşti şi nici Curtea Constituţională nu au vreo competenţă de control şi cenzură“ (paragraful 44). Prin Decizia nr. 847 din 18 noiembrie 2020, paragraful 50, Curtea a statuat că nu are competenţa să verifice îndeplinirea condiţiei subiective referitoare la buna reputaţie profesională, această competenţă exclusivă şi discreţionară revenind Parlamentului, iar aceleaşi consideraţii sunt valabile şi în privinţa condiţiei subiective referitoare la buna reputaţie morală. 43. Aplicând în cauză considerentele generale rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la analiza condiţiilor prevăzute de lege pentru numirea de către Parlament a unor persoane în funcţii publice, Curtea constată că analiza aspectelor invocate de autorul sesizării presupune o evaluare şi apreciere ce revin exclusiv Senatului şi care se încadrează în marja sa de apreciere, în calitate de autoritate ce realizează numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare. Astfel, toate aspectele invocate de autorul excepţiei, care, în opinia, acestuia, ar afecta percepţia de independenţă a Consiliului de monitorizare, constituie aprecieri subiective cu privire la persoana numită, prin hotărârea Senatului criticată, în funcţia de preşedinte al Consiliului de monitorizare, fără a constitui o încălcare a vreuneia dintre condiţiile obiective prevăzute de Legea nr. 8/2016 pentru ca o persoană să poată ocupa această funcţie. Criticile invocate de autorul sesizării referitoare la persoana numită în funcţia de preşedinte al Consiliului de monitorizare constituie cel mult aspecte care ţin de analiza îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 6 lit. c) din Legea nr. 8/2016, şi anume aceea a „expertizei în domeniul drepturilor omului, în mod special în materia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi“ sau care se circumscriu unei cerinţe generale, neprevăzută expres de Legea nr. 8/2016, privind buna reputaţie profesională şi morală pentru numirea în orice funcţie publică. Însă, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, analiza condiţiilor subiective necesare pentru numirea într-o funcţie de către Parlament nu intră în competenţa sa de verificare, ci în competenţa exclusivă a Parlamentului. În concluzie, şi această critică de neconstituţionalitate referitoare la Hotărârea Senatului nr. 56 din 26 aprilie 2021 privind numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare este inadmisibilă. 44. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. l) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 56/2021 privind numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Senat. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
