Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Oana Cristina Puică │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 12.784/225/2015 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 630D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 36 din 22 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 12.784/225/2015, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate judecătorul de cameră preliminară, în calitate de autor al excepţiei, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale privind principiul legalităţii, dreptul la un proces echitabil, stabilirea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, precum şi prevederile referitoare la dreptul la viaţă şi la interzicerea torturii - sub aspectul obligaţiei impuse autorităţilor statale de a proceda la o anchetă efectivă - din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, arată că dispoziţiile de lege criticate - care impun judecătorului de cameră preliminară să dispună începerea judecăţii şi în cazul în care urmărirea penală este golită de conţinut prin excluderea aproape în întregime a probelor administrate în faza de urmărire penală, inclusiv a declaraţiilor de suspect şi de inculpat date de persoana trimisă în judecată, împiedicând, practic, trimiterea cauzei la parchet în această ipoteză - contravin principiilor legalităţii şi separaţiei funcţiilor judiciare în procesul penal şi, pe cale de consecinţă, aduc atingere prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, consideră că textul de lege criticat - impunând soluţia de începere a judecăţii, deşi cauzei penale îi lipseşte faza esenţială a urmăririi penale - este neconstituţional şi prin raportare la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la o anchetă penală efectivă. În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, arată că inculpatul ajunge să fie trimis în judecată fără a cunoaşte acuzaţia ce îi este adusă, din moment ce cvasitotalitatea probelor au fost excluse, inclusiv declaraţiile sale. Mai mult, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 371 din Codul de procedură penală, judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei, inculpatul ajunge să fie acuzat - prin actul de trimitere în judecată - de săvârşirea unor fapte ce nu au fost efectiv anchetate, astfel că nici cauza nu este absolut deloc lămurită şi nici garanţiile procesuale ale inculpatului nu sunt respectate, cum ar fi dreptul la apărare, dreptul la tăcere şi dreptul de a nu se autoacuza. Pe de altă parte, consideră că textul de lege criticat încalcă, în aceeaşi măsură, şi dreptul persoanei vătămate şi al părţii civile la un proces echitabil, având în vedere că fapta penală căreia i-au fost victime nu este anchetată în mod efectiv şi, pe cale de consecinţă, acţiunea penală şi o eventuală acţiune civilă alăturată nu pot fi exercitate corespunzător împotriva autorului faptei penale. Aşadar, având în vedere obligaţia statului de a exercita acţiunea penală - care presupune şi cercetarea corespunzătoare, efectivă şi cu celeritate a cauzei penale - prin omisiunea autorităţilor statului de a asigura condiţiile minime impuse de Convenţie, subiecţii procesuali principali şi părţile unei cauze penale nu au asigurat dreptul la un proces echitabil. Consideră că singurul remediu ce poate fi dispus este acela al refacerii actelor nelegale sau necorespunzătoare, inclusiv prin refacerea întregii urmăriri penale. Or, în condiţiile în care dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală interzic o asemenea soluţie, textul de lege criticat nu face altceva decât să impună o soluţie judecătorească la finalul procedurii de cameră preliminară care, în funcţie de datele concrete ale speţei, constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil pentru toţi participanţii în procesul penal. 6. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens, arată că soluţia legislativă ce interzice judecătorului de cameră preliminară să dispună începerea judecăţii atunci când a înlăturat ca nelegale toate probele administrate la urmărirea penală ţine seama de principiul separării funcţiilor judiciare prevăzut de art. 3 din Codul de procedură penală, întrucât reţinerea cauzei în vederea continuării judecăţii ar însemna ca instanţa să efectueze ea însăşi ancheta penală, substituindu-se organelor de urmărire penală. Prin urmare, este firesc ca - în cazul în care judecătorul de cameră preliminară înlătură numai unele dintre probele administrate în faza de urmărire penală - dosarul să nu fie restituit procurorului, ci judecata să aibă loc pe baza probelor legal administrate de către organul de urmărire penală, precum şi a probelor ce vor fi administrate nemijlocit de către instanţă în etapa cercetării judecătoreşti. 8. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 784 din 17 noiembrie 2015 şi nr. 35 din 9 februarie 2016, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280 - 282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii“. 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, judecătorul de cameră preliminară, în calitate de autor al excepţiei, invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) teza întâi privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 126 alin. (2) referitor la stabilirea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, precum şi ale art. 20 alin. (2) referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 2 referitor la dreptul la viaţă şi ale art. 3 privind interzicerea torturii - sub aspectul obligaţiei impuse autorităţilor statale de a proceda la o anchetă efectivă - din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 octombrie 2016, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în titlul II - Camera preliminară al Părţii speciale din Codul de procedură penală. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. De altfel, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului în vederea remedierii încheierea pronunţată, în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. Cu privire la legalitatea probaţiunii, în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată (paragraful 20). 14. Aşa fiind, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. Împrejurarea că instanţa competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăşi să se pronunţe cu privire la cererile şi excepţiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară şi care au fost soluţionate în această procedură (atât pe fond, cât şi/sau în contestaţie) nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece au făcut deja obiect al controlului unui judecător. Instanţa competentă să se pronunţe asupra judecăţii pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicţie să statueze cu privire la temeinicia acuzaţiei în materie penală, deoarece, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi, deşi nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor sau pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în cazul în care readministrarea nu mai este posibilă, devin aplicabile dispoziţiile art. 383 alin. (4) din acelaşi cod care obligă instanţa să o pună în discuţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală şi încuviinţată de instanţă. Faptul că instanţa de judecată va ţine seama la judecarea cauzei de o astfel de probă implică filtrarea ei în raport cu exigenţele procedural penale referitoare la aprecierea probelor care, potrivit art. 103 din Codul de procedură penală, nu au o valoare dinainte stabilită şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, condamnarea putând fi dispusă numai atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă (paragrafele 21 şi 22). 15. De asemenea, Curtea a observat că, în urma pronunţării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, procedura în cadrul camerei preliminare se desfăşoară în cadrul unor dezbateri orale şi contradictorii. Aceasta presupune că în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obţinute nelegal sau neloial. Dacă s-ar aprecia în mod contrar s-ar ajunge la situaţia în care dreptul la o procedură orală şi contradictorie ar fi un drept formal a cărui exercitare nu s-ar bucura de efectivitate (paragraful 24). 16. În sfârşit, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale, deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări. De aceea, Curtea a apreciat că are competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţială în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei (Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014). Totodată, Curtea a apreciat că analiza sa din această perspectivă se va realiza în cazul existenţei unei practici unanime într-un anumit sens care determină neconstituţionalitatea textului de lege criticat (Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016). Aplicând aceste considerente la speţa supusă controlului de constituţionalitate, Curtea a constatat că nu poate reţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat, având în vedere că, în prezent, nu au fost relevate o practică şi o interpretare a acestor reglementări care să contravină Legii fundamentale (paragraful 25). 17. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, şi Decizia nr. 778 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 3 mai 2017. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 18. Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea reţine că procedura de cameră preliminară a fost concepută de legiuitor ca o procedură-filtru, în cadrul căreia se examinează competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, legalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză, precum şi legalitatea modului de administrare a probelor în faza de urmărire penală. Scopul acestei proceduri este acela de a identifica şi remedia eventualele neregularităţi survenite sub aspectele enumerate, aşa încât faza de judecată să se desfăşoare cu celeritate şi cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. 19. Neregularităţile constatate în procedura de cameră preliminară determină sancţiuni juridice diferite, în funcţie de elementele asupra cărora poartă şi de consecinţele pe care le-ar avea acestea în perspectiva continuării judecăţii. Astfel, dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit dispoziţiilor art. 50 şi art. 51 din Codul de procedură penală [art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală]. Încălcarea regulilor referitoare la competenţa instanţei sesizate determină declinarea competenţei şi desesizarea acesteia, având în vedere sancţiunea nulităţii absolute, prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală pentru încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti (atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente). De asemenea, dacă constată că una sau mai multe dintre probele administrate în faza de urmărire penală sunt nelegale, judecătorul de cameră preliminară va proceda la înlăturarea acestora din cadrul probatoriului, probele excluse neputând fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei [art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală], iar dacă apreciază că anumite acte de urmărire penală au fost efectuate cu nesocotirea legii, va proceda potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, dispunând anularea lor [art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală]. În fine, atunci când observă neregularităţi ale rechizitoriului ce fac imposibilă stabilirea obiectului sau a limitelor judecăţii, iar în termenul prevăzut de lege procurorul nu răspunde solicitării de remediere, judecătorul de cameră preliminară dispune restituirea cauzei la parchet [art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală], întrucât în lipsa acestor elemente instanţa nu poate cunoaşte persoanele şi faptele cu privire la care este chemată să se pronunţe. 20. Curtea reţine că aceeaşi soluţie de restituire a cauzei la parchet este prevăzută de lege şi pentru situaţia în care judecătorul de cameră preliminară exclude toate probele administrate în faza de urmărire penală [art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală]. Dacă însă înlătură numai unele dintre probele administrate în faza de urmărire penală, dosarul nu va fi restituit parchetului, ci judecata va avea loc pe baza probelor legal administrate de către organul de urmărire penală şi a probelor ce vor fi administrate nemijlocit de către instanţă în etapa cercetării judecătoreşti. 21. Curtea constată că dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Codul de procedură penală - care împiedică judecătorul de cameră preliminară să dispună începerea judecăţii atunci când a înlăturat ca nelegale toate probele administrate în cursul urmăririi penale - ţin seama tocmai de principiul separării funcţiilor judiciare, consacrat de prevederile art. 3 din Codul de procedură penală, având în vedere faptul că, într-o astfel de ipoteză, începerea judecăţii ar însemna ca instanţa să efectueze ea însăşi ancheta penală, substituindu-se organelor de urmărire penală. Pe de altă parte, a permite judecătorului de cameră preliminară să evalueze dacă probele legal administrate în faza de urmărire penală sunt sau nu suficiente pentru susţinerea acuzaţiei înseamnă depăşirea obiectului procedurii camerei preliminare şi, în mod implicit, încălcarea principiului legalităţii procesului penal, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, în această etapă se verifică exclusiv legalitatea administrării probelor de către organul de urmărire penală. Sub acest aspect, Curtea reţine că aptitudinea probelor de a susţine acuzaţia se analizează de instanţa de judecată în urma administrării întregului material probator [art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală], cu ocazia judecării fondului cauzei penale. Prin urmare, dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi ale art. 126 alin. (2) referitor la stabilirea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată. 22. De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile ce reglementează procedura camerei preliminare nu împiedică efectuarea unei anchete efective în cauzele penale, ci, dimpotrivă, contribuie la aceasta. Astfel, prin prevederile art. 346 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură penală, legiuitorul a stabilit că dosarul de urmărire penală se restituie parchetului dacă procurorul de caz solicită aceasta ori nu răspunde încheierii prin care judecătorul a exclus ca nelegale unele dintre probele administrate. Or, în acest fel, legiuitorul dă procurorului posibilitatea de a relua urmărirea penală în vederea desfăşurării unei anchete efective. Aşadar, în considerarea principiului separaţiei funcţiilor judiciare, dacă procurorul comunică judecătorului de cameră preliminară că, în ciuda excluderii unora dintre probele administrate, menţine dispoziţia de trimitere în judecată, judecătorul va proceda conform dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, dispunând începerea judecăţii. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 12.784/225/2015 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi constată că dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
