Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petrică Florea în Dosarul nr. 5.354/245/2018 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.480D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.348D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) şi ale art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Amet Imran în Dosarul nr. 16.516/300/2018 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul a comunicat la dosar o cerere de judecare în lipsă a excepţiei de neconstituţionalitate. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.348D/2018 la Dosarul nr. 1.480D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 8 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.354/245/2018, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Petrică Florea în cauza având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulată de acesta împotriva Încheierii nr. 44AC a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi, prin care s-a admis contestaţia privind durata procesului penal, formulată de contestatorul Viorel Nimerincu, şi prin care s-a stabilit ca procurorul să finalizeze urmărirea penală până la data de 30 aprilie 2018. 8. Prin Sentinţa penală nr. 861 din 6 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 16.516/300/2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) şi ale art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Amet Imran în cauza având ca obiect contestaţia în anulare formulată de acesta împotriva Încheierii din 5 iulie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. 12.754/300/2018, prin care a fost soluţionată contestaţia privind durata procesului penal. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.480D/2018 susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, nelegale şi imorale, îngrădesc persoanelor dreptul de a se adresa justiţiei atunci când le sunt încălcate drepturile prevăzute de lege şi dau posibilitatea unor judecători corupţi să pronunţe soluţii nelegale şi abuzive. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.348D/2018 susţine, în esenţă, că limitarea prin art. 426 alin. (1) din Codul de procedură penală a hotărârilor judecătoreşti supuse contestaţiei în anulare, cu excluderea încheierilor pronunţate în condiţiile art. 488^6 alin. (7) din acelaşi act normativ, aduce atingere prevederilor constituţionale invocate. 11. Tribunalul Iaşi - Secţia penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului şi invocă în acest sens dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129. Totodată, reţine că norma procesual penală criticată nu aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie şi - având în vedere natura cauzei reglementate prin dispoziţiile art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci dacă modalitatea de instrumentare a cauzei penale respectă criteriile de diligenţă necesare pentru respectarea drepturilor părţilor privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil - apreciază că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile. Cu privire la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, reţine că instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, nu contravine egalităţii cetăţenilor în drepturi, atât timp cât acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare. Apreciază că celelalte dispoziţii din Constituţie invocate de autor nu au relevanţă în cauză. 12. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. În acest sens reţine că limitarea cazurilor în care poate fi formulată contestaţie în anulare nu contravine niciunui principiu constituţional, precum cele referitoare la liberul acces la justiţie ori dreptul la un proces echitabil, câtă vreme contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, în care nu poate fi analizat fondul cauzei, acesta putând forma exclusiv obiectul căilor de atac ordinare, adică al apelului sau al contestaţiei. Cât priveşte dispoziţiile art. 488^6 din Codul de procedură penală, reţine că neprevederea unei căi de atac împotriva încheierii prin care se soluţionează contestaţia privind durata procesului penal este determinată de însăşi natura acestei proceduri, care este una ce reclamă urgenţă, prin această încheiere nedându-se o dezlegare problemelor de fond ale conflictului juridic de drept penal, ci sancţionându-se sau nu eventuala tergiversare a soluţionării cauzei. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 partea introductivă şi ale art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: - Art. 426 partea introductivă: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: [...]“.; – Art. 488^6 alin. (7): „Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa soluţionează contestaţia nu este supusă niciunei căi de atac.“ 17. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorul excepţiei din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.480D/2018 invocă încălcarea atât a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 11, 20, 21, 22, 31, 40, 44, 52, 124, 126, cât şi a dispoziţiilor art. 6, 7, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Invocă, totodată, şi prevederile art. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, precum şi dispoziţiile art. 1, ale art. 4 alin. (1) şi (4), art. 8, art. 9 alin. (1) şi ale art. 11 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. 18. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.348D/2018, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală, Curtea observă că a pronunţat Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 19 februarie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 20. În considerentele deciziei precitate, paragrafele 14-21, Curtea a reţinut că o contestaţie în anulare - cale extraordinară de atac - vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţii procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor), având în vedere caracterul aparte indus de legiuitor pentru această instituţie juridică, datorat aspectului că, prin aceasta, se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă şi care îşi produce efecte (în acelaşi sens, Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, şi Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017). Totodată, în Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reţinut că, indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei. 21. În ceea ce priveşte principiul respectării autorităţii de lucru judecat, în deciziile precitate, Curtea a reţinut că acesta este de o importanţă fundamentală atât în ordinea juridică naţională, cât şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe fiind necesar a fi interpretate în lumina preambulului la Convenţie, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Totodată, acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52). 22. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală, stabilind, totodată, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale. 23. Curtea reţine, de asemenea, că art. 21 alin. (3) din Constituţie garantează dreptul părţilor la acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Această normă constituţională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii. Prima teză exprimă, în alţi termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, conţinând aşadar o reglementare substanţială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanţei dreptului conferit prin cea dintâi teză decât în condiţiile restrictive stabilite în art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. 24. Dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare. În completare, art. 13 din Convenţie prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 paragraful 1 din Convenţie. 25. În aceste condiţii - având în vedere caracterul contestaţiei în anulare de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi a principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă - Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală. 26. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că şi acestea au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, fiind analizate critici similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin deciziile nr. 645 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015, nr. 567 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 31 ianuarie 2020, şi nr. 549 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 13 februarie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate. 27. În considerentele deciziilor sus-amintite, Curtea a reţinut că, deşi încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa soluţionează contestaţia nu este supusă niciunei căi de atac, acest fapt nu aduce atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil şi nici dreptului la apărare, consacrate de art. 21 şi 24 din Constituţie. Pentru argumentarea acestei soluţii, Curtea a făcut trimitere la Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 20 iulie 2015, paragraful 22, prin care a reţinut că procedura reglementată la art. 488^4-488^6 din Codul de procedură penală nu vizează fondul cauzei penale, prin procedura analizată nefiind judecată o acuzaţie în materie penală, în sensul prevederilor art. 6 din Convenţie. Prin încheierea pronunţată, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa de judecată nu dispune cu privire la vinovăţia inculpatului sau la pedeapsa aplicată acestuia, ci apreciază asupra duratei rezonabile a activităţii de urmărire penală sau de judecată, conform dispoziţiilor art. 488^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. În cazul respingerii contestaţiei, poate fi formulată o nouă contestaţie, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 488^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu menţiunea că abuzul de drept constând în formularea cu reacredinţă a contestaţiei se sancţionează cu amendă judiciară şi prin obligarea la plata cheltuielilor judiciare ocazionate. Dacă s-a constatat depăşirea duratei rezonabile, o nouă contestaţie în aceeaşi cauză se va soluţiona cu luarea în considerare, potrivit art. 488^6 alin. (3) din Codul de procedură penală, exclusiv a motivelor ivite ulterior contestaţiei anterioare. 28. Totodată, Curtea a constatat că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, iar dispoziţiile art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“, şi nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. În acest sens, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, Curtea a reţinut că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii, în condiţiile în care scopul reglementării criticate îl reprezintă obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care se exercită controlul judiciar cu privire la durata procesului penal, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a susţinerilor părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procurorului. 29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenţei anterior invocate, atât soluţia, cât şi considerentele reţinute în deciziile mai sus citate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petrică Florea în Dosarul nr. 5.354/245/2018 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală, respectiv de Amet Imran în Dosarul nr. 16.516/300/2018 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 426 partea introductivă şi ale art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
