Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 465 din 15 octombrie 2024  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 465 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 175 din 27 februarie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, excepţie ridicată de Vasile-Emilian Cutean în Dosarul nr. 9.837/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 453D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 198 din 24 martie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 11 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.837/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Vasile-Emilian Cutean într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 a fost adoptată, în regim de urgenţă, în şedinţa din 30 decembrie 2019, fiind introdusă pe ordinea de zi suplimentară, fără să respecte dispoziţiile constituţionale şi prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 a fost adoptată fără a avea avizul obligatoriu al Consiliului Legislativ, avizul Consiliului Economic şi Social şi nici al ministerului de resort, în speţă al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD) fiind un institut de cercetare.
    6. Se susţine că din analiza preambulului actului normativ criticat rezultă că Guvernul nu s-a conformat exigenţelor constituţionale privind demonstrarea unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, deoarece motivele invocate nu au o bază reală care să justifice urgenţa. Autorul excepţiei consideră că prin adoptarea actului normativ criticat au fost golite de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă, potrivit cărora Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia să motiveze urgenţa în cuprinsul acestora. Or, nici în nota de fundamentare şi nici în preambulul actului normativ nu sunt prezentate elemente de fapt şi de drept din care să reiasă existenţa unei situaţii extraordinare care să impună adoptarea unor soluţii legislative pe calea ordonanţei de urgenţă. Existenţa unor disfuncţionalităţi în desfăşurarea activităţii unei instituţii publice, aşa cum sunt prezentate de Guvern în preambul, nu poate justifica adoptarea soluţiilor legislative propuse şi, cu atât mai puţin, nu ar putea constitui justificări ale urgenţei adoptării acestora, ci impun, eventual, adoptarea unor soluţii în scopul eficientizării funcţionării acesteia.
    7. De asemenea, se susţine că, având în vedere obiectul de activitate al IRRD, respectiv „analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor - în plan politic, economic şi social ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentare, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre“, prin adoptarea actului normativ criticat, Guvernul a încălcat drepturile şi libertăţile consfinţite prin Constituţie, precum: libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare, dreptul la informaţie şi regulile constituţionale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    8. În opinia autorului excepţiei, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 încalcă şi art. 41 alin (2) şi (5) din Constituţie, în condiţiile în care Guvernul nu a considerat necesar să prevadă în acest act normativ dispoziţii cu privire la situaţia juridică a salariaţilor, angajaţi şi numiţi la IRDD, ulterior desfiinţării acestuia, astfel ca dreptul la măsurile de protecţie socială şi dreptul cu privire la convenţiile colective garantate de Constituţie să fie respectate.
    9. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 214 din 9 aprilie 2019, nr. 421 din 9 mai 2007 şi nr. 255 din 11 mai 2005.
    10. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1059 din 31 decembrie 2019.
    15. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (2) şi (5) privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 79 privind Consiliul Legislativ, art. 108 alin. (3) privind actele Guvernului, art. 94 privind atribuţiile Preşedintelui României, art. 115 alin. (4) şi (6) privind ordonanţele de urgenţă ale Guvernului.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, ulterior sesizării sale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, a pronunţat Decizia nr. 198 din 24 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 21 aprilie 2021, prin care a decis că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 este neconstituţională, în ansamblul său.
    17. Prin această decizie, Curtea a reţinut că Guvernul nu a justificat adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate în regimul derogatoriu prevăzut de art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci s-a limitat la a expune argumente care demonstrează necesitatea reglementării. Curtea a subliniat că disfuncţionalităţile în activitatea unei instituţii, caracterul său controversat sau pur şi simplu lipsa utilităţii din punctul de vedere al interesului public pot justifica o măsură de desfiinţare, însă nu pe calea ordonanţei de urgenţă a Guvernului, al cărei regim este unul strict reglementat de Constituţie.
    18. În prezenta cauză, în considerarea datei încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate (11 ianuarie 2021), care este anterioară publicării Deciziei nr. 198 din 24 martie 2021 în Monitorul Oficial al României (21 aprilie 2021), şi având în vedere soluţia de admitere pronunţată de instanţa constituţională prin această decizie (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 1.640 din 10 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2010), excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
    19. Curtea precizează că, de principiu, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii poate reprezenta motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 497 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19 şi 20).
    20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, excepţie ridicată de Vasile-Emilian Cutean în Dosarul nr. 9.837/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016