Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Liviu Filip în Dosarul nr. 2.340/99/2018 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 993D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei, având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 762 din 23 noiembrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia nr. 154 din 20 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.340/99/2018, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată de Liviu Filip într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei decizii emise de Casa Sectorială de Pensii de recuperare a unui debit provenit din dreptul la pensie de invaliditate de gradul III încasată în perioada 1 februarie-31 decembrie 2015. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale pronunţate în dezvoltarea acestuia, în măsura în care impun criterii general valabile şi obiective pentru toate persoanele, fără să se ţină seama de afecţiunile medicale care conduc la un anumit grad de invaliditate. Aceste criterii ar trebui, dimpotrivă, să ţină seama de fiecare caz în parte, respectiv de afecţiunile medicale particulare şi de natura fiecărei munci/prestaţii realizate. 6. Autorul excepţiei exemplifică aceste consideraţii principiale cu situaţia sa particulară, respectiv de pensionar încadrat în gradul III de invaliditate şi conferenţiar universitar, calitate în care desfăşoară 8 ore de muncă pe zi, considerând că se încalcă atât dreptul la muncă, cât şi demnitatea persoanei. 7. În ceea ce priveşte încălcarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arată că persoana vizată de prevederile legale criticate este izolată, se simtă diferită, deşi, la nivel declarativ, se doreşte tocmai combaterea discriminării. Măsura criticată este inechitabilă, în condiţiile care, deşi legiuitorul a dat posibilitatea cumulării pensiei de invaliditate de gradul III cu realizarea de alte venituri, pe de o parte, impune suspendarea pensiei de invaliditate de gradul III pentru depăşirea jumătăţii programului normal de lucru şi, pe de altă parte, afecţiunea medicală permite, în fapt, desfăşurarea anumitor activităţi dincolo de limita temporală stabilită de lege. Art. 114 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010 ar trebui să trateze în mod diferenţiat situaţia în care, în funcţie de natura muncii pe care o prestează, pensionarii cu grad de invaliditate III pot, în fapt, realiza muncă cu durată normală, faţă de situaţia pensionarilor cu grad de invaliditate care nu o pot realiza în condiţii obişnuite. Astfel, nu ar trebui să fie suspendată plata pensiei celor pe care afecţiunea medicală nu îi pune în imposibilitate de a lucra mai mult de jumătate din timpul normal de lucru. În plus, ei ar trebui să aibă şi dreptul de a opta între programul de lucru normal şi un program de lucru redus, atunci când este cazul, şi nu ar trebui să li se suspende pensia. 8. Autorul apreciază că sunt discriminaţi cei cărora legea nu le conferă dreptul de a primi pensie de invaliditate dacă activitatea desfăşurată depăşeşte jumătate din programul normal de lucru, deşi suferă de afecţiunea medicală invalidantă, faţă de cei care pot lucra în condiţii normale. Din cauza limitei legale criticate, autorul menţionează că şi veniturile sunt în mod proporţional afectate. 9. Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, fără a-şi motiva opinia. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 114 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, care au următorul conţinut: "(1) În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: […] f): pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul III de invaliditate, precum şi copilul pensionar de urmaş, încadrat în gradul III de invaliditate, realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II, depăşind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv.“ Art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) şi pct. II prevăd că: „(1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă; b) funcţionarii publici; [...] II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu cele ale persoanelor prevăzute la pct. I." 14. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la previzibilitatea şi claritatea legii, ale art. 41 referitor la dreptul la muncă şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile criticate instituie unul dintre cele 11 cazuri de suspendare a plăţii pensiei din sistemul public, reglementate de art. 114 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. Dintre aceste cauze, 4 îi vizează pe cei care beneficiază de o pensie de invaliditate, fiind reglementate de art. 114 alin. (1) lit. c)-f) din Legea nr. 263/2010. Cauza de suspendare reglementată de prevederile criticate nu a fost examinată de Curtea Constituţională până în prezent. În schimb, soluţia legislativă reglementată de art. 114 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia „În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: […] e) pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II de invaliditate, precum şi pensionarii urmaşi încadraţi în gradul I sau II de invaliditate realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II“, a fost în mai multe rânduri supusă controlului de constituţionalitate (a se vedea, exemplificativ, deciziile nr. 762 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 19 februarie 2018, nr. 4 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 17 februarie 2014, sau nr. 1.235 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 16 noiembrie 2011). 16. Una dintre diferenţele care subzistă între cele două cauze de suspendare a plăţii pensiei de invaliditate constă în categoria de persoane vizată de această măsură. Astfel, în vreme ce art. 114 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 îi vizează pe pensionarii de invaliditate, încadraţi în gradul I sau II de invaliditate, precum şi pe pensionarii urmaşi încadraţi în gradul I sau II de invaliditate, prevederile art. 114 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010 îi vizează pe pensionarii de invaliditate, încadraţi în gradul III de invaliditate, precum şi pe copilul pensionar de urmaş, încadrat în gradul III de invaliditate. În acest sens, Curtea observă că, potrivit art. 69 din Legea nr. 263/2010, „În raport cu gradul de reducere a capacităţii de muncă, invaliditatea este: a) de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă şi a capacităţii de autoîngrijire; b) de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu păstrarea capacităţii de autoîngrijire; c) de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă“. În condiţiile în care Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea suspendării plăţii pensiei în situaţia reglementată de art. 114 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, considerentele reţinute în sprijinul acestei soluţii sunt aplicabile mutatis mutandis şi în constatarea constituţionalităţii soluţiei legislative criticate în prezenta cauză. Această soluţie se impune a fortiori, având în vedere că pensionarul încadrat în gradul I sau II de invaliditate se află, în mod obiectiv, într-o situaţie mai grea decât cea în care se află pensionarul încadrat în gradul III de invaliditate. 17. Astfel, în jurisprudenţa sa antereferită, Curtea a reţinut că justificarea măsurii criticate ţine de faptul că persoana în cauză beneficiază de acest drept în considerarea faptului că şi-a pierdut total capacitatea de muncă, fiind încadrată în gradul I sau II de invaliditate; în măsura în care persoana îşi redobândeşte, parţial sau total, capacitatea de muncă, va fi încadrată în gradul III de invaliditate sau chiar îşi încetează calitatea de pensionar de invaliditate, după caz. Astfel, legiuitorul a prevăzut, în mod firesc, suspendarea plăţii pensiei de invaliditate în cazul în care persoana beneficiară desfăşoară activitate, urmând ca, în funcţie de rezultatul revizuirii medicale, fie să se dispună încetarea plăţii acesteia, fie plata ei într-un alt cuantum, dacă persoana este încadrată în gradul III de invaliditate. Este lipsit de orice sens şi raţiune ca o persoană să poată cumula veniturile realizate prin prestarea unei munci cu cele de care beneficiază în temeiul invalidităţii tocmai pentru faptul că şi-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă. Dreptul la muncă al persoanei nu este în niciun mod îngrădit, aceasta având posibilitatea nelimitată de a presta o muncă; suspendarea plăţii pensiei de invaliditate este consecinţa recăpătării capacităţii de muncă a persoanei respective. Prin urmare, prestarea muncii nu este condiţionată în niciun fel de pensia de invaliditate primită, plata acesteia din urmă fiind însă condiţionată de pierderea în totalitate a dreptului la muncă. 18. Invaliditatea de gradul III, spre deosebire de invaliditatea de gradul I şi II care implică faptul că persoana şi-a pierdut complet capacitatea de muncă, presupune că persoana şi-a pierdut cel puţin jumătate din capacitatea de muncă. Într-o atare situaţie, considerând, în mod firesc, că invaliditatea şi, în consecinţă, pensia acordată pe acestei temei reprezintă situaţii excepţionale, legiuitorul a oferit posibilitatea ca beneficiarul pensiei de invaliditate de gradul III să presteze o activitate profesională corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă. Cu alte cuvinte, legiuitorul a stabilit o corelaţie, în oglindă, între gradul de afectare a capacităţii de muncă şi gradul de neafectare a acesteia, care permite prestarea unei activităţi profesionale. Orice abatere de la acest echilibru conduce, în mod necesar, la anularea a înseşi raţiunii care l-a ghidat pe legiuitor în demersul de a armoniza două împrejurări care caracterizează simultan una şi aceeaşi persoană: pierderea capacităţii de muncă cu cel puţin 50% şi păstrarea corelativă a capacităţii de muncă până la 50%, de natură să facă posibilă desfăşurarea, mai departe, de activităţi profesionale. Cu alte cuvinte, eventualitatea ca persoanele care beneficiază de pensie de invaliditate de gradul III să poată lucra mai mult de 50% din timpul normal de muncă reprezintă o contradicţie in terminis. Prin urmare, soluţia legislativă criticată nu încalcă prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liviu Filip în Dosarul nr. 2.340/99/2018 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 114 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
