Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate „a sintagmei «în acea cauză» din art. 453 alin. (1) lit. f)“ şi a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală, ridicată de George Gătej în Dosarul nr. 24.832/197/2017 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.318D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.671D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Stelian Vlăduţ Tulcan în Dosarul nr. 29.910/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. 4. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.671D/2018 la Dosarul nr. 1.318D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional în materie. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 174 din 29 martie 2018, nr. 683 din 6 noiembrie 2018, nr. 723 din 5 noiembrie 2019 şi nr. 410 din 20 iunie 2019, în special paragrafele 28-35. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 23 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 24.832/197/2017, Judecătoria Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate „a sintagmei «în acea cauză» din art. 453 alin. (1) lit. f)“ şi a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de George Gătej în soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a),b) şi f) din Codul de procedură penală. 8. Prin Sentinţa penală nr. 2.129 din 12 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 29.910/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Stelian Vlăduţ Tulcan în soluţionarea cererii de revizuire formulată de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 2.193 din 17 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 27.090/3/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 7/A din 9 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia din Dosarul nr. 1.318D/2018 susţine, în esenţă, că sintagma „în acea cauză“, din cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, este neconstituţională, întrucât creează discriminare, deoarece „anumite sintagme şi articole au fost deja declarate neconstituţionale la cererea altor părţi, judecate în alte cauze, şi doar în rare noi situaţii este posibil să mai fie identificate alte excepţii de neconstituţionalitate.“ Cât priveşte dispoziţiile art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală, susţine că acestea încalcă dreptul la un proces echitabil prin limitarea la un an a termenului de introducere a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia din Dosarul nr. 1.671D/2018 susţine, în esenţă, că modificarea textului de lege criticat prin prevederile art. II pct. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, prin care s-a dorit punerea de acord a textului cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, a determinat o discriminare, o îngrădire nejustificată a liberului acces la justiţie a justiţiabilului, care, fără vreo culpă procesuală, nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a unui text pe care s-a întemeiat hotărârea de condamnare, pentru faptul că acea dispoziţie a fost deja atacată la instanţa de control constituţional de o altă parte, într-o altă cauză, aflată într-un alt stadiu procesual. 11. Judecătoria Braşov - Secţia penală, exprimându-şi opinia, reţine că excepţiile de neconstituţionalitate nu sunt fondate. Arată că sintagma „în acea cauză“ a fost introdusă în cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală ulterior pronunţării şi publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, în dispozitivul căreia s-a reţinut că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, forma în vigoare la acea dată, care nu limita cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, era neconstituţională. Apreciază că nu se impune o reorientare jurisprudenţială în acest domeniu, astfel încât consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) este nefondată. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală, apreciază că şi aceasta este nefondată, întrucât termenul de un an, pentru introducerea unei cereri de revizuire în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, este o opţiune a legiuitorului, iar despre publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, poate lua cunoştinţă cu uşurinţă orice persoană, fiind o informaţie publică. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f), cu referire la sintagma „în acea cauză“, şi ale art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală. Dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală au fost modificate prin prevederile art. II pct. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Textele criticate au următorul cuprins: - Art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală: "(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: [...] f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate." – Art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală: "(1) Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepţia cazului prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f), când cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I." 17. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.318D/2018, în susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil. 18. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.671D/2018, în susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, fiind examinate motive de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin deciziile nr. 410 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 8 noiembrie 2019, şi nr. 723 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 14 martie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 20. În motivarea soluţiilor sale, în considerentele deciziilor precitate, Curtea a reţinut că activitatea desfăşurată în ciclul ordinar al procesului penal - dacă a fost legală şi temeinică - trebuie să se finalizeze cu pronunţarea unei hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, în care faptele reţinute exprimă adevărul, iar legea penală şi cea civilă au fost aplicate corect. Practica a învederat însă şi cazuri de hotărâri definitive care au soluţionat cauzele penale cu grave erori de fapt şi de drept. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, raţiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desfiinţare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii şi adevărului. Având în vedere faptul că instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorităţii de lucru judecat - aşadar, stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, care este menită a da încredere în activitatea justiţiei -, cazurile şi condiţiile de exercitare a căilor extraordinare de atac trebuie să fie strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii de drept. În egală măsură, opţiunea legiuitorului în reglementarea căilor extraordinare de atac trebuie să se realizeze în limite constituţionale (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 30). 21. Curtea a constatat, totodată, că revizuirea este calea extraordinară de atac care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară. 22. În ceea ce priveşte obiectul căii de atac, Curtea a reţinut că revizuirea poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură penală - numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă (sentinţe) sau la instanţa de apel (decizii). Totodată, revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal (Decizia nr. 181 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, paragrafele 17 şi 18). 23. În ceea ce priveşte efectele unei decizii a Curţii Constituţionale asupra unor cauze definitiv soluţionate, legiuitorul a reglementat în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptăţite pot exercita o cale extraordinară de atac - şi anume revizuirea - pentru remedierea situaţiei lor în procesele penale în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate admisă de Curtea Constituţională după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. 24. Cu privire la instituţia revizuirii întemeiate pe acest motiv, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, citată anterior, Curtea a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. În acest sens, prin decizia mai sus menţionată, paragrafele 25 şi 33, Curtea a reţinut că, distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate (cauze pendinte) - în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale nu este definitiv consolidat -, în privinţa cauzelor care nu se mai află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiţii strict limitative. Pornind de la premisa că incidenţa deciziei instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii - cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive, Curtea a reţinut însă că declararea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanşat controlul de constituţionalitate într-o cauză concretă. În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, „o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică“. 25. De asemenea, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 1014-1016, Curtea a statuat că raţionamentul dezvoltat în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii atunci când aceasta priveşte orice decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micşorarea limitei maxime a pedepsei. Însă atunci când printr-o decizie a Curţii Constituţionale se constată neconstituţionalitatea totală sau parţială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privinţa efectelor, cu o lege de dezincriminare. 26. Continuând această linie jurisprudenţială, Curtea - prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018 - a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională, respectiv că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională. 27. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea a reţinut că există remedii procesuale efective prin care instanţele judecătoreşti să dea eficienţă deciziilor Curţii Constituţionale care au ca efect dezincriminarea faptei. Prin prevederile art. II pct. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, legiuitorul a pus de acord dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016. Prin urmare, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, inclusiv sintagma „în acea cauză“ din cuprinsul textului de lege criticat, nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate. 28. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 683 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 18 aprilie 2019. 29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 30. Cât priveşte dispoziţiile art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală, text de lege potrivit căruia cererea de revizuire în favoarea condamnatului, formulată în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f), se poate face în termen de un an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, faţă de criticile de neconstituţionalitate formulate de autor, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa anterioară a instanţei de control constituţional, că preocuparea legiuitorului de a limita cazurile de revizuire şi de a reglementa condiţii stricte pentru exercitarea acesteia îşi găseşte justificarea în caracterul extraordinar al căii de atac, în faptul că vizează hotărâri judecătoreşti definitive ce trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat. 31. În aceste condiţii, Curtea reţine că dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Această normă constituţională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii. Prima teză exprimă, în alţi termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, conţinând, aşadar, o reglementare substanţială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanţei dreptului conferit prin cea dintâi teză decât în condiţiile restrictive stabilite în art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Dispoziţiile constituţionale ale art. 21 coroborate cu cele ale art. 129 nu presupun însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. 32. În aceste condiţii, Curtea reţine că formularea, în mod condiţionat, a cererii de revizuire a hotărârilor judecătoreşti definitive, în cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, cu respectarea unui termen de introducere a acesteia, are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe de altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. De asemenea, instituirea unui termen pentru formularea cererii de revizuire, în cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal, şi o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura oricând efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Gătej în Dosarul nr. 24.832/197/2017 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală, respectiv de Stelian Vlăduţ Tulcan în Dosarul nr. 29.910/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f), cu referire la sintagma „în acea cauză“, şi ale art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
