Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, ale art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu referire la dispoziţiile art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Marian Bălăşoiu în Dosarul nr. 1.896/103/2018 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.928D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Administraţia Naţională a Penitenciarelor a comunicat la dosar note scrise, prin care susţine respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, iar partea Penitenciarul Poarta Albă a solicitat judecarea cauzei în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care susţine respingerea excepţiei ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 27 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.896/103/2018, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, ale art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu referire la dispoziţiile art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Marian Bălăşoiu într-o cauză având ca obiect obligarea la plata ajutorului cuvenit la trecerea în rezervă cu drept de pensie. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia invocă dispoziţiile art. 20 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate încalcă exigenţele de precizie şi claritate care trebuie să caracterizeze normele juridice. De asemenea, dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 ar produce efecte şi după data de 1 iulie 2017, ar fi încălcat şi principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât aceste acte normative nu ar putea acţiona şi influenţa un act normativ ieşit definitiv din circuitul legislativ. Suspendarea, prin definiţie, se referă la prezent şi nicidecum la trecut. Dreptul la ajutoarele la trecerea în rezervă este un drept cu caracter temporar ce se naşte la data trecerii în rezervă şi se execută dintr-o dată, nu prin executări succesive, care ar fi guvernate de o lege ulterioară. Se solicită instanţei de contencios constituţional să constate că, după data de 1 iulie 2017, orice act normativ de suspendare a dreptului la ajutoare sau indemnizaţii la trecerea în rezervă este constituţional numai în măsura în care suspendă un act normativ în vigoare (aflat în dreptul pozitiv), iar sintagmele "dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie" din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 şi „nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă“ se referă la dispoziţii legale din actele normative în vigoare, nu şi din cele abrogate (cum este Legea-cadru nr. 284/2010). În susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1.595 din 14 decembrie 2011 şi Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017) şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 7. Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. Instanţa invocă dispoziţiile art. 20 din Legea-cadru nr. 284/2010 şi reţine că, potrivit art. 9 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, „în anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţia de ieşire la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă“. Măsura a fost menţinută în anul 2013, conform dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, în anul 2014, prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, în anul 2015, prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, pentru anul 2016, conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. 8. Pentru perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, conform art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică, iar pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2017, măsura a fost menţinută, astfel cum este prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017. De asemenea, prin dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 s-a prevăzut că în anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţia de ieşire la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Legea nr. 284/2010 a fost într-adevăr abrogată la data de 1 iulie 2017, prin art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017, însă este de notat că, deşi în întreaga perioadă în care Legea-cadru nr. 284/2010 a fost în vigoare, dispoziţiile privitoare la aceste drepturi nu au fost abrogate în mod expres, nu se poate susţine că acestea s-au născut efectiv în patrimoniul beneficiarilor avuţi în vedere iniţial, în condiţiile în care valorificarea lor a fost în mod repetat suspendată şi nicio altă dispoziţie legală sau soluţie de jurisprudenţă nu a diminuat efectul actelor normative reţinute care au suspendat exerciţiul drepturilor, pentru a concretiza o speranţă legitimă pentru viitor. Aşa cum s-a arătat prin Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa care gestionează dosarul trebuie doar să facă distincţia între norme care suspendă exerciţiul unor drepturi şi norme care abrogă drepturi subiective. În cazul primei categorii de norme şi al consecinţelor produse pe planul dreptului subiectiv afectat, instanţa supremă s-a pronunţat în mai multe rânduri, arătând că, pe fondul suspendării repetate prin acte normative reţinute ca fiind constituţionale, aceste drepturi nu au intrat în patrimoniul beneficiarilor avuţi în vedere de Legea-cadru nr. 284/2010, ele având în continuare un conţinut abstract, fiind condiţionate în recunoaşterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, motiv pentru care nu pot fi considerate bunuri din această perspectivă (Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi Decizia nr. 35 din 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept). În acelaşi sens s-a statuat că lipsa caracterului actual al dreptului şi inexistenţa unei „speranţe legitime“ de valorificare efectivă a acestuia s-au consolidat în contextul abrogării Legii-cadru nr. 284/2010 prin Legea-cadru nr. 153/2017 (paragraful 83 din Decizia nr. 35 din 4 iunie 2018). De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nicio dificultate de determinare a efectelor abrogării nu există cu referire la datele speţei deduse spre analiză în cadrul sesizării prealabile, câtă vreme prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a dispus abrogarea expresă a Legii-cadru nr. 284/2010, iar conform art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, „abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv“. Faptul că dispoziţia din Legea-cadru nr. 284/2010 referitoare la drepturile de natura celor pretinse în cauză avusese efectele suspendate în timp, prin acte normative succesive, trebuie interpretat cu referire la art. 66 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, menţionată anterior, din care rezultă că şi astfel de norme pot face obiect al abrogării. 9. În consecinţă, instanţa apreciază că nu se poate reţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 şi art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, ale art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, ale art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, toate acestea cu referire la dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 153/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, de vreme ce valorificarea drepturilor pretinse de reclamant a fost suspendată de la intrarea în vigoare a legii ce le consacra şi până în prezent. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 şi art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, ale art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, ale art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, şi ale art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Însă, din analiza notelor scrise ale autorului excepţiei şi a considerentelor încheierii de sesizare, Curtea observă că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează: art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 22 decembrie 2016, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi ale art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017. 14. De asemenea, Curtea observă că, deşi prevederile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, ale art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 au aplicabilitate limitată în timp, acestea continuă să producă efecte juridice în cauza dedusă spre soluţionare instanţei judecătoreşti. În aceste condiţii, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, aceste dispoziţii de lege urmează să fie reţinute ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Prevederile legale ce formează obiectul excepţiei au următorul cuprins: - Art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017: „Prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017.“; – Art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 : „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.“; – Art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017: „În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“; – Art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018: „În perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“; – Art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: (...); 9. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;." 16. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a mai examinat constituţionalitatea unor prevederi referitoare la ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 9 octombrie 2019, Decizia nr. 461 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 30 octombrie 2019, Decizia nr. 814 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 10 martie 2020, Decizia nr. 331 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1212 din 11 decembrie 2020, Decizia nr. 834 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 8 martie 2021, sau Decizia nr. 45 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 7 mai 2020). 18. Astfel, Curtea a observat că printr-o serie de acte normative legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele de natură salarială. 19. În ceea ce priveşte natura drepturilor acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aceste drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora. Ele nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013, Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014, Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015, sau Decizia nr. 154 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 6 august 2018). 20. Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant, în jurisprudenţa sa, faptul că statul are deplină legitimitate constituţională să acorde sporuri, premii periodice şi alte stimulente personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea sunt drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul are libertatea de a le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda şi chiar de a dispune anularea lor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011). 21. De asemenea, Curtea a reţinut că, în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, referindu-se la anumite drepturi de natură bănească acordate angajaţilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare. 22. În ceea ce priveşte caracterul lipsit de previzibilitate al dispoziţiilor referitoare la neacordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor cu prilejul ieşirii la pensie, al retragerii sau al încetării raporturilor de serviciu, ori la trecerea în rezervă, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 541 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 17 august 2015, paragraful 17, a reţinut că „persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum“. Prin urmare, neacordarea, pentru mai mulţi ani succesivi, a drepturilor băneşti mai sus arătate nu poate fi privită ca un eveniment care afectează previzibilitatea normei, de vreme ce dreptul la pensie şi condiţiile de pensionare, precum şi drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislaţie la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câştigat. 23. Curtea reţine că acţiunile legiuitorului în privinţa neaplicării, respectiv abrogării prevederilor legale care stabileau acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă se înscriu în marja sa de apreciere, având drept scop prezervarea unui interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile şi veniturile statului. 24. Aplicând aceste considerente în prezenta cauză, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au un conţinut clar, precis şi previzibil producând efecte juridice, pentru viitor, pe durate clar precizate în timp, în domeniul propriu de aplicare. În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 15 alin. (2) din Constituţie nu sunt încălcate. 25. De asemenea, Curtea subliniază că prin Decizia nr. 20 din 20 mai 2019 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi stabilirea „modalităţii în care mai pot fi considerate suspendate ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, ulterior datei de 1 iulie 2017, dată la care au fost abrogate aceste drepturi prin Legea-cadru nr. 153/2017“, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „rezolvarea chestiunii de drept sesizate nu presupune decât aplicarea corectă a regulilor referitoare la succesiunea legilor în timp şi la efectul suspensiv sau abrogator al unor norme“ şi că „nicio dificultate nu poate fi identificată în legătură cu interpretarea vreunor dispoziţii legale neclare sau imprecise ori în ce priveşte determinarea şi aplicarea corectă a principiilor care guvernează aplicarea legii în timp“. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Bălăşoiu în Dosarul nr. 1.896/103/2018 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ şi constată că prevederile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
