Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 157 alin. (2) şi alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Mănăilă Ovidiu Neculai în Dosarul nr. 265/180/2016 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.680D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că modalitatea de reglementare a dispoziţiilor criticate ţine de politica penală a statului, fiind o dispoziţie consacrată de legiuitor, independent de voinţa părţii vătămate. De altfel, prin formularea plângerii prealabile se are în vedere infracţiunea. Astfel, este firesc ca, în măsura în care există mai mulţi participanţi, plângerea formulată împotriva unuia dintre ei să atragă răspunderea tuturor, infracţiunea fiind consecinţa contribuţiei tuturor participanţilor. Totodată, formularea unor plângeri prealabile are efecte in rem, cu privire la faptă. În noul Cod penal, în ceea ce priveşte retragerea plângerii prealabile, legiuitorul a renunţat la principiul solidarităţii. Apreciază că trebuie avută în vedere şi reconfigurarea instituţiei împăcării, care este posibilă exclusiv pentru infracţiunile la care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Având în vedere aceste aspecte, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 265/180/2016, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 157 alin. (2) şi alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Mănăilă Ovidiu Neculai într-o cauză penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia prezintă elemente referitoare la principiul oficialităţii şi excepţiile de la acest principiu, la principiul disponibilităţii şi la procedura plângerii prealabile. Susţine autorul excepţiei că o critică ce poate fi adusă dispoziţiilor art. 157 alin. (2) şi alin. (3) din Codul penal este aceea că făptuitorul nu va fi tras la răspundere penală pentru fapta care a vătămat mai multe persoane, decât dacă toate victimele îşi retrag plângerile prealabile, chiar şi în cazul în care doar una dintre victime a formulat plângere prealabilă. Totodată, este atrasă răspunderea penală a tuturor participanţilor la săvârşirea faptei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine cu privire numai la unii dintre aceştia. 6. Din analiza dispoziţiilor criticate rezultă o diferenţiere între persoane aflate în aceeaşi situaţie, acestea fiind supuse unui tratament juridic diferenţiat. De exemplu, în cazul indivizibilităţii active, făptuitorul împotriva căruia nu s-a formulat plângere prealabilă, în lipsa voinţei persoanei vătămate nu poate beneficia de instituţia retragerii plângerii sau de instituţia acordului de mediere. În continuare, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, autorul excepţiei arată că, din noţiunea de proces echitabil, pot fi sintetizate şi alte principii, şi anume egalitatea de arme şi respectarea contradictorialităţii. Egalitatea de arme presupune tratarea egală pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unui tribunal, fără ca una dintre părţi să fie avantajată în raport cu cealaltă. Trebuie să existe posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza în condiţii care să nu plaseze partea într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu adversarul. 7. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală instituie principiul liberului acces la justiţie, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, precum şi cel al dreptului la un proces echitabil, conform căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Apreciază că nu se poate reţine o încălcare a acestor principii constituţionale prin faptul că persoana vătămată printr-o infracţiune (care a adus vătămare mai multor persoane), deşi nu a formulat plângere împotriva făptuitorului, devine subiect procesual în cauza penală, dacă una dintre celelalte persoane vătămate au formulat plângere. Principiul liberului acces la justiţie consacră posibilitatea concretă şi efectivă pe care legea trebuie să o confere unei persoane de a se adresa unei instanţe de judecată pentru examinarea pretenţiilor şi valorificarea drepturilor sale. Pe de altă parte, liberul acces la justiţie nu presupune dreptul unei persoane, căreia legea îi atribuie o anumită calitate procesuală într-un proces penal, în anumite condiţii strict determinate de lege, de a nu participa la acea procedură. Totodată, nu se poate considera că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât normele legale vizate nu dau naştere unor situaţii discriminatorii între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, acestea fiind aplicabile în mod nediscriminatoriu pentru toate ipotezele ce intră sub incidenţa lor. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile art. 157 alin. (2) din Codul penal consacră principiul indivizibilităţii active a răspunderii penale, potrivit căruia, în cazul unei pluralităţi de persoane vătămate, nu se poate vorbi de lipsa plângerii prealabile decât dacă niciuna dintre acestea nu a introdus plângere în termenul legal. Dacă însă una dintre ele s-a plâns, este suficient pentru tragerea la răspundere penală a infractorului. Art. 157 alin. (3) din Codul penal consacră principiul indivizibilităţii pasive a răspunderii penale. Dacă persoana vătămată se plânge împotriva unuia dintre participanţi, este firesc să fie traşi la răspundere toţi participanţii, plângerea prealabilă fiind considerată ca fiind făcută împotriva tuturor. Dacă în cursul judecăţii apar date sau indicii că la săvârşirea faptei au participat şi alte persoane, procesul penal poate fi extins cu privire la aceste persoane, deoarece, prin lege, se consideră că plângerea prealabilă a fost făcută faţă de toţi participanţii. Astfel, dispoziţiile analizate nu conţin prevederi de natură să reglementeze existenţa unei discriminări, nefiind incidente în cauză niciunul dintre criteriile de discriminare prezente în art. 4 din Constituţie. Articolul de lege invocat se aplică nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără privilegii şi fără discriminări. Mai mult, dispoziţiile art. 157 alin. (3) din Codul penal nu numai că nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, dar chiar constituie o reflectare a acestuia, deoarece asigură tragerea la răspundere penală a tuturor făptuitorilor. 10. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textele legale criticate consacră principiul indivizibilităţii răspunderii penale, exprimate în regula că plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul participaţiei penale, atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor, chiar dacă ea a fost făcută numai cu privire la unul dintre aceştia. Acest efect al plângerii prealabile se produce chiar împotriva voinţei persoanei vătămate, astfel încât nu se poate vorbi de vreun privilegiu al acesteia şi deci de o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, Avocatul Poporului apreciază că art. 157 alin. (2) şi alin. (3) din Codul penal nu instituie niciun fel de discriminări de natură a determina aplicarea lor în mod diferenţiat tuturor persoanelor care se află în aceeaşi situaţie juridică, ci constituie o reflectare a prevederilor constituţionale invocate. De asemenea, dispoziţiile legale nu aduc atingere accesului liber la justiţie, consacrat în art. 21 din Constituţie. Infracţiunea fiind unică şi fiind rezultatul contribuţiei tuturor făptuitorilor, indiferent de forma de participaţie - coautorat, instigare, complicitate -, ea constituie temeiul răspunderii penale pentru toţi. Pluralitatea de infractori presupune contribuţii efective ce ţin de latura obiectivă a infracţiunii şi voinţa comună de a coopera la săvârşirea unei infracţiuni. De aceea, legea prevede că, pentru tragerea la răspundere penală a tuturor făptuitorilor, este suficient ca persoana vătămată să facă plângere numai cu privire la unul dintre aceştia, indiferent dacă îi cunoştea sau nu pe ceilalţi ori nu a dorit să depună plângere împotriva lor. Datorită indivizibilităţii răspunderii penale, care decurge din unitatea infracţiunii, plângerea prealabilă atrage răspunderea tuturor, indiferent de voinţa persoanei vătămate, astfel încât, fiind formulată cu privire la unul sau la unii dintre făptuitori, ea atrage, prin voinţa legii, răspunderea penală a tuturor. Dacă persoana vătămată nu doreşte să fie traşi la răspundere unii dintre participanţi, ea se poate împăca cu aceştia, fapt ce determină numai înlăturarea răspunderii lor penale, împăcarea având un caracter personal. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 157 alin. (2) şi alin. (3) din Codul penal, cu următorul conţinut: "(2) Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele.(3) Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea." 14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 7 din Codul de procedură penală consacră principiul oficialităţii procesului penal, care presupune regula potrivit căreia actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, de organele judiciare competente, independent de voinţa părţilor procesuale. În doctrină s-a precizat că raportul penal de conflict, născut din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, trebuie adus în faţa organelor judiciare în vederea stabilirii caracterului infracţional şi stabilirii consecinţelor pentru persoana vinovată. Cu toate acestea, există şi cazuri în care, pentru considerente de politică penală, promovarea sau exercitarea acţiunii penale este subordonată unor condiţii în lipsa cărora acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, un exemplu în acest sens fiind plângerea prealabilă. Plângerea prealabilă poate fi calificată ca fiind actul procesual prin care persoana vătămată prin infracţiune îşi manifestă voinţa de a fi tras la răspundere penală făptuitorul. 16. Aşa fiind, Curtea constată că principiul oficialităţii cunoaşte şi o serie de excepţii, care au un caracter absolut, denumite cazuri de disponibilitate. Astfel, condiţionarea punerii în mişcare a acţiunii penale de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate a fost caracterizată de Curte ca reprezentând o excepţie de la regula generală a oficialităţii procesului penal (Decizia nr. 162 din 21 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000). 17. Potrivit art. 295 din Codul de procedură penală, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere. Condiţia formulării unei plângeri prealabile pentru a putea fi pusă în mişcare acţiunea penală este menţionată expres pentru anumite infracţiuni şi nu poate fi extinsă cu privire la alte infracţiuni. 18. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 157 alin. (2) din Codul penal, Curtea observă că acestea au o reglementare similară celor din art. 131 alin. 3 din Codul penal din 1969, legiuitorul menţinând principiul indivizibilităţii (solidarităţii) active a plângerii prealabile. Cu alte cuvinte, în cazul existenţei mai multor persoane vătămate, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale este suficientă formularea plângerii prealabile doar de către una dintre acestea. Referitor la dispoziţiile art. 157 alin. (3) din Codul penal, Curtea observă că acestea au o reglementare similară celor din art. 131 alin. 4 din Codul penal din 1969, legiuitorul menţinând principiul indivizibilităţii (solidarităţii) pasive a plângerii prealabile. Cu alte cuvinte, în situaţia săvârşirii infracţiunii de mai multe persoane, fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut doar cu privire la unul dintre aceştia. 19. Referitor la aceste aspecte, Curtea a reţinut că, în cazul pluralităţii de făptuitori, legea prevede că, dacă plângerea s-a realizat numai cu privire la unul dintre ei, toţi făptuitorii vor fi traşi la răspundere penală, ca participanţi la infracţiune, chiar dacă persoana vătămată nu ar dori acest lucru. Infracţiunea fiind unică şi fiind rezultatul contribuţiei tuturor făptuitorilor, indiferent de forma de participaţie: coautorat, instigare, complicitate, ea constituie temeiul răspunderii penale pentru toţi. Pluralitatea de infractori presupune contribuţii efective ce ţin de latura obiectivă a infracţiunii şi voinţa comună de a coopera la săvârşirea unei infracţiuni. De aceea, legea prevede că, pentru tragerea la răspundere penală a tuturor făptuitorilor, este suficient ca persoana vătămată să facă plângere numai cu privire la unul dintre aceştia, indiferent dacă îi cunoştea sau nu pe ceilalţi ori nu a dorit să depună plângere împotriva lor. Datorită indivizibilităţii răspunderii penale, care decurge din unitatea infracţiunii, plângerea prealabilă atrage răspunderea tuturor, indiferent de voinţa persoanei vătămate, astfel încât, fiind formulată cu privire la unul sau la unii dintre făptuitori, ea atrage, prin voinţa legii, răspunderea penală a tuturor (Decizia nr. 183 din 20 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 15 octombrie 2002). 20. În continuare, Curtea constată că, în realitate, critica de neconstituţionalitate a autorului excepţiei rezidă în aceea că „făptuitorul împotriva căruia nu s-a formulat plângere prealabilă, în lipsa voinţei persoanei vătămate nu poate beneficia de instituţia retragerii plângerii sau instituţia acordului de mediere, deşi aceste instituţii impun premisa existenţei unei astfel de plângeri“. 21. Astfel, Curtea reţine că autorul criticilor de neconstituţionalitate este, în realitate, nemulţumit de dispoziţiile art. 158 alin. (2) din Codul penal, care dispun că „retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă“, dispoziţii care stabilesc o schimbare de optică a legiuitorului, care renunţă la preluarea principiului indivizibilităţii (solidarităţii) active şi pasive în materia retragerii plângerii prealabile. Cu alte cuvinte, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală doar în ceea ce priveşte persoana faţă de care plângerea a fost retrasă, producând efecte in personam. Astfel, în cazul mai multor făptuitori, retragerea plângerii prealabile faţă de unul dintre ei nu va produce efecte şi asupra celorlalţi faţă de care procesul penal va continua. 22. Aşa fiind, Curtea constată că problema de constituţionalitate ridicată de autorul excepţiei nu ţine de modul de reglementare a dispoziţiilor art. 157 alin. (2) şi alin. (3) din Codul penal, ci de modul de reglementare a dispoziţiilor art. 158 alin. (2) din acelaşi act normativ, care însă nu au fost criticate în prezenta cauză. Or, o eventuală pronunţare asupra constituţionalităţii dispoziţiilor procesual penale ar avea semnificaţia unei sesizări din oficiu a Curţii, care însă nu este posibilă având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată (...)“, iar potrivit art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“ (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 20 aprilie 2018, paragrafele 35-37). 23. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 157 alin. (2) şi alin. (3) din Codul penal. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 157 alin. (2) şi alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Mănăilă Ovidiu Neculai în Dosarul nr. 265/180/2016 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
