Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (6), ale art. 14 alin. (4) teza a doua şi ale art. 15 alin. (3) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Cătălin Manta în Dosarul nr. 2.898/109/2018/a2 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.861D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care susţine respingerea excepţiei, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 24 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.898/109/2018/a2, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (6), ale art. 14 alin. (4) teza a doua şi ale art. 15 alin. (3) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Cătălin Manta într-o cauză având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ emis de prefect. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale, deoarece limitează posibilitatea de a introduce cereri de suspendare succesive, fără a oferi o definiţie explicită a sintagmei „aceleaşi motive“ din cuprinsul acestora. În lipsa unei definiţii sau unor elemente de individualizare a sintagmei „aceleaşi motive“, textul de lege conferă o sferă mult prea largă sau prea restrânsă de aplicare, lăsând loc arbitrarului, întrucât nu sunt definite motivele pentru care se poate formula o nouă cerere de suspendare. Sunt încălcate exigenţele de claritate şi precizie a normelor juridice, deoarece, din modul în care textul este redactat, nu se poate stabili dacă motivele noi ce pot constitui obiectul noii cereri de suspendare trebuie să fie anterioare, concomitente sau ulterioare introducerii primei cereri de suspendare. 6. Autorul mai susţine că art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 15 alin. (3) din acelaşi act normativ, care prevede posibilitatea formulării căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri pronunţate într-o cerere de suspendare a executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond asupra anulării actului, în condiţiile în care este vorba de un act administrativ a cărui anulare este soluţionată în mod definitiv în prima instanţă, conform dispoziţiilor art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, încalcă dreptul la un proces echitabil. Sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 228 din 6 aprilie 2017 şi nr. 507 din 17 iulie 2018 şi se susţine că este neconstituţional ca hotărârea primei instanţe prin care a fost soluţionată cererea de anulare a ordinului prefectului, contestat în temeiul art. 69 alin. (4) din Legea nr. 215/2001, să nu fie supusă niciunei căi de atac, iar hotărârea pronunţată cu privire la suspendarea aceluiaşi ordin al prefectului să fie supusă căii de atac a recursului reglementat de art. 14 alin. (4) coroborat cu art. 15 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Sunt încălcate principiul simetriei, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în condiţiile în care împotriva unei hotărâri care are un efect temporar, limitat în timp până la soluţionarea cauzei pe fond, partea adversă are la dispoziţie mai multe căi de atac decât ar avea autorul excepţiei în privinţa hotărârii ce se va pronunţa în cererea de anulare a ordinului prefectului. 7. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile criticate sunt constituţionale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (4) teza a doua şi alin. (6), precum şi ale art. 15 alin. (3) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: - Art. 14 alin. (4) teza a doua şi alin. (6): "(4) Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare. (...)(6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive.;" – Art. 15 alin. (3) teza a doua: „Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.“ 12. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului român şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Sunt invocate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe decizii Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate (spre exemplu, Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012, Decizia nr. 939 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007, Decizia nr. 1.352 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 7 decembrie 2010, Decizia nr. 747 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 7 iulie 2010, Decizia nr. 371 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007, Decizia nr. 257 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 26 aprilie 2006). 14. Curtea a reţinut că dreptul de a solicita suspendarea unui act administrativ constituie o garanţie procesuală aflată la îndemâna părţii interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia. 15. De asemenea, reţinând că principiul egalităţii de arme şi al unui proces echitabil obligă ca în cadrul unui litigiu părţile să beneficieze de aceleaşi mijloace prin care să-şi apere dreptul sau interesul legitim pretins, Curtea a constatat că prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu disting şi nici nu limitează categoriile de subiecte de drept titulare ale dreptului la acţiune, astfel că nu se poate susţine favorizarea unuia sau a altuia dintre aceştia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 371 din 17 aprilie 2007, precitată). 16. Distinct, cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (4) teza a doua şi ale art. 15 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea reţine că prevederile de lege criticate reprezintă norme de procedură prin care se instituie posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii pronunţate cu privire la cererea de suspendare a executării actului administrativ şi regula potrivit căreia recursul nu este suspensiv de executare. 17. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că suspendarea actelor administrative poate fi dispusă numai în condiţiile expres prevăzute de lege şi reprezintă o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate (a se vedea şi Decizia nr. 257 din 14 martie 2006, precitată, şi Decizia nr. 464 din 6 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 12 iulie 2006). 18. De asemenea, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, iar potrivit art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate (...) pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Totodată, art. 52 din Legea fundamentală stabileşte că dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică se exercită în condiţiile şi limitele stabilite de legea organică. Astfel, legiuitorul, în considerarea unor situaţii speciale, poate adopta norme de procedură derogatorii de la dreptul comun, atâta vreme cât îşi subordonează acest demers regulilor şi principiilor constituţionale. Necesitatea soluţionării cu celeritate a cauzelor din domeniul contenciosului administrativ a determinat reglementarea unei proceduri de judecată speciale, care nu se abate însă de la exigenţele drepturilor procesuale ale părţilor, consacrate în Legea fundamentală. 19. Aşa fiind, nu poate fi reţinută critica privind încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate prin prisma art. 20 din Constituţie, deoarece părţile beneficiază de toate garanţiile unui proces echitabil, atât în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare a actelor administrative, formulate pe cale principală sau pe cale separată, cât şi soluţionarea recursului împotriva soluţiei de suspendare a acestor acte. 20. În continuare, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocată prin prisma pretinsei lipse de claritate a sintagmei „aceleaşi motive“ din cuprinsul art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, Curtea reţine că, din perspectiva cerinţelor de calitate a legii, textul de lege criticat este clar, precis şi previzibil, în privinţa regulilor procedurale aplicabile suspendării executării actului administrativ. Absenţa unei definiţii nu reprezintă, în mod necesar, un impediment pentru destinatarii legii de a-şi adapta conduita la prescripţiile acesteia. Aşa cum a subliniat Curtea Constituţională, în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea, spre exemplu, în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016). 21. Totodată, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, din cauza generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie, interpretarea şi aplicarea unor asemenea norme legale depinzând de practică (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 25 mai 1993, pronunţată în Cauza Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, sau Hotărârea din 11 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). 22. Ca atare, stabilirea înţelesului sintagmei „aceleaşi motive“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în vederea interpretării şi aplicării normei, reprezintă un atribut al puterii judecătoreşti, nefiind de resortul controlului de constituţionalitate. 23. Referitor la critica formulată prin raportarea dispoziţiilor art. 14 alin. (4) şi art. 15 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 la prevederile art. 69 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată (în prezent, abrogată potrivit art. 597 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019), Curtea precizează că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional exercită un control de constituţionalitate a legilor şi a altor acte normative prin raportare la principiile şi dispoziţiile Constituţiei. Eventualele neconcordanţe între diferitele legi, chiar dacă ar fi reale, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de resortul autorităţii legiuitoare. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin Manta în Dosarul nr. 2.898/109/2018/a2 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 14 alin. (4) teza a doua şi alin. (6), precum şi ale art. 15 alin. (3) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
