Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40-91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile din Bucureşti, în numele şi pentru membrii de sindicat Marius Amariei, Florin Bică şi Corina Mănilă în Dosarul nr. 6.474/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti -Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.741D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile din Bucureşti, domnul avocat Andi Constantin Puiu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, domnul consilier juridic Horaţiu Viorel Raica, având delegaţie depusă la dosar, precum şi personal domnul Florin Bică, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile din Bucureşti a depus la dosar mai multe documente, precum şi note de şedinţă prin care a solicitat admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.815D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a punctelor 40-91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile din Bucureşti, în numele şi pentru membrul de sindicat Ştefan Dumitrache, în Dosarul nr. 15.552/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi în Dosarul nr. 1.950D/2019 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a punctelor 40-91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Sindicatul Lucrătorilor din Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în numele şi pentru membrii de sindicat Valentin Radu, Paul Damian, Cristina Carote, Corina Ioana Bors, Irina Petroviciu, Adela Baltac, Eugen-Silviu Teodor, Constantin Haita, Roman-Petru-Ovidiu Tentea, Diana-Maria Mandache şi Cătălin-Dragoş Bem, precum şi de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-media (FNSCMM), intervenient în interesul Sindicatului Lucrătorilor din Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în Dosarul nr. 26.575/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. 5. La apelul nominal, în Dosarul nr. 1.815D/2018, se prezintă, pentru partea Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile din Bucureşti domnul avocat Andi Constantin Puiu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi domnul consilier juridic Horaţiu Viorel Raica, având delegaţie depusă la dosar, precum şi personal domnul Ştefan Dumitrache, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 6. În Dosarul nr. 1.950D/2019, se prezintă pentru Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-media (FNSCMM) domnul consilier juridic Daniel Năstase, iar pentru Sindicatul Lucrătorilor din Muzeul Naţional de Istorie a României se prezintă doamna avocat Marcela Antonella Marinescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 7. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile a depus la dosar mai multe documente, precum şi note de şedinţă prin care a solicitat admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarelor nr. 1.815D/2018 şi nr. 1.950D/2019 la Dosarul nr. 1.741D/2018. 9. Atât părţile prezente, cât şi reprezentantul Ministerului Public pun concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarelor nr. 1.815D/2018 şi nr. 1.950D/2019 la Dosarul nr. 1.741D/2018, care este primul înregistrat. 10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Sindicatului Naţional din Telecomunicaţii Mobile. Domnul avocat Puiu Andi Constantin arată că în notele scrise depuse s-a făcut referire la mai multe documente, convenţii internaţionale pe care România trebuie să le respecte. Astfel, potrivit dispoziţiilor legale criticate, care încalcă prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, contribuţiile salariaţilor au depăşit 80% din necesarul acoperirii acestor nevoi în anii 2018 şi 2019. Principiul solidarităţii sociale este un principiu pe care se bazează convenţiile menţionate. Însă România trebuie să demonstreze că a respectat convenţiile internaţionale invocate care prevăd un prag de maximum 50%. 11. Se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legii. Astfel, acestea nu respectă principiul previzibilităţii legii. Aplicarea legii a fost foarte diferită: unii angajatori au mărit salariul brut pentru a se păstra salariul net la nivelul anului 2017, alţi angajatori nu au mărit salariul brut, ceea ce a condus la o scădere a salariului net, ajungându-se, astfel, la nerespectarea componentei sociale a statului român. Se ajunge la nerespectarea componentei sociale a statului român. 12. Prevederile legale criticate încalcă şi principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, precum şi dreptul la muncă prevăzut de art. 41 din Constituţie. Aceste dispoziţii au un impact semnificativ asupra derulării contractelor de muncă. Mai mult decât atât, nu a existat şi nu există nicio situaţie extraordinară ori vreo urgenţă în adoptarea dispoziţiilor legale criticate. Se mai arată că domeniul de reglementare nu putea face obiectul unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, neexistând o situaţie extraordinară. 13. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Sindicatului Naţional Telecomunicaţii Mobile, domnul Florin Bică. Acesta arată că prin prevederile legale criticate se încalcă dreptul la pensie. În condiţiile modificărilor legislative operate, apreciază că a fost obligat să muncească forţat. 14. Preşedintele acordă cuvântul doamnei avocat Marcela Antonella Marinescu, care arată că adoptarea respectivelor măsuri fiscale s-a făcut printr-o modalitate neconstituţională, ele afectând atât dreptul la pensie, cât şi dreptul la muncă. Or, ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nu pot afecta drepturile şi libertăţile fundamentale. În sprijinul afirmaţiilor sale, invocă considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 82 din 15 ianuarie 2009. 15. În continuare, domnul consilier juridic Daniel Năstase arată că există o strânsă legătură între salariu, pensie şi dreptul de proprietate. Or, modificarea unilaterală a contractului de muncă a condus la diminuarea salariului net, aşadar, la afectarea unor drepturi fundamentale. Salariul intră în sfera dreptului de proprietate al lucrătorilor. Contractul individual de muncă nu este un contract de adeziune, iar cuantumul pensiei pe care lucrătorii o vor primi va fi, de asemenea, afectat. 16. Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că, în principiu, venitul brut nu se micşorează, astfel că venitul net rămâne acelaşi. Faptul că, în realitate, se poate ajunge la o diminuare a venitului net este legat de politica fiscală a statului, şi nu de încălcarea unui drept. În ceea ce priveşte criticile referitoare la justa aşezare a sarcinilor fiscale, se arată că angajaţii beneficiază de asigurări sociale, ca o contraprestaţie pentru taxele şi impozitele plătite. 17. Referitor la critica privitoare la persoanele care lucrează part-time, dar plătesc contribuţii la acelaşi nivel cu cei care muncesc cu normă întreagă, aceasta pare a fi întemeiată, dar niciunul dintre dosarele de faţă nu vizează persoane aflate în această situaţie. În aceste condiţii, această critică pare a fi inadmisibilă. 18. Având cuvântul în replică, domnul consilier juridic Daniel Năstase arată că nu este adevărat că nivelul salariului brut a rămas acelaşi, iar doamna avocat Marcela Antonella Marinescu respinge concluzia reprezentantului Ministerului Public potrivit căreia niciuna dintre părţi nu s-ar afla în ipoteza salariului plătit pentru o normă parţială. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 19. Prin Decizia civilă nr. 110/R din 25 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.474/3/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40-91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile, în numele şi pentru membrii de sindicat Marius Amariei, Florin Bică şi Corina Mănilă, într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti. 20. Prin Încheierea din 1 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 15.552/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a punctelor 40-91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile, în numele şi pentru membrul de sindicat Ştefan Dumitrache, într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti. 21. Prin Încheierea din 3 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 26.575/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a punctelor 40-91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Sindicatul Lucrătorilor din Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în numele şi pentru membrii de sindicat Valentin Radu, Paul Damian, Cristina Carote, Corina Ioana Bors, Irina Petroviciu, Adela Baltac, Eugen-Silviu Teodor, Constantin Haita, Roman-Petru-Ovidiu Tentea, Diana-Maria Mandache şi Cătălin-Dragoş Bem, precum şi de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-media (FNSCMM), intervenient în interesul Sindicatului Lucrătorilor din Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti. 22. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că textele legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece afectează stabilitatea normelor legislative şi coerenţa juridică. Astfel, normele criticate sunt în contradicţie cu principiile promovate de Legea nr. 263/2010 - actul normativ care tutelează domeniul pensiilor, inter alia prin stabilirea categoriilor de asiguraţi, de contribuabili, de acordare a dreptului la pensie, a tipurilor de prestaţii sociale. Ele încalcă principiul aşteptărilor legitime ale asiguraţilor care prestează activitatea în baza unor contracte individuale de muncă în sectorul privat, întrucât transferul contribuţiilor sociale în sarcina acestora va avea ca efect direct şi imediat diminuarea câştigului lor net. 23. Prin instituirea în sarcina exclusivă a asiguraţilor salariaţi a obligaţiei de a plăti contribuţiile sociale se nesocotesc principiul solidarităţii sociale, precum şi celelalte dispoziţii ale Legii nr. 263/2010 care atribuie calitatea de contribuabil atât asiguraţilor, cât şi angajatorilor - conducând la încălcarea flagrantă a principiului coerenţei legislative şi punându-i pe participanţii sistemului de asigurări sociale în imposibilitatea de a-şi conforma conduita cu normele legale aplicabile. 24. Nicio formulă de finanţare exclusivă din partea angajatului nu se poate încadra în tiparul statului social prevăzut de Constituţie şi dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, iar prevederile legale criticate reprezintă un derapaj sancţionabil în ordinea constituţională. 25. Dispoziţiile legale criticate contravin Cartei Sociale Europene şi Codului european de securitate socială. Acesta din urmă prevede la art. 70 pct. 2 că totalul cotizaţiilor de asigurare care intră în obligaţia salariaţilor protejaţi nu trebuie să depăşească 50% din totalul resurselor alocate protecţiei salariaţilor, soţilor şi copiilor lor. 26. Se mai susţine că se încalcă principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, menţionându-se jurisprudenţa considerată relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010 şi Decizia nr. 504 din 30 iunie 2015. 27. Măsurile dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 discriminează salariaţii, întrucât cea mai mare pondere a contribuţiilor de asigurări sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate a fost stabilită în sarcina acestora. Astfel, în timp ce salariaţii sunt obligaţi să plătească o contribuţie la sistemul de sănătate la o bază de calcul reprezentând veniturile brute de care beneficiază, dar nu mai puţin de salariul de bază minim brut pe ţară, persoanele fizice autorizate plătesc această contribuţie la salariul de bază minim brut pe ţară, şi nu la veniturile pe care le realizează. Mai mult, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, salariaţii cu timp parţial de lucru vor datora contribuţii sociale la salariul de bază minim brut pe ţară chiar dacă veniturile brute lunare se situează sub acest nivel. Salariaţii cu timp parţial pot ajunge astfel să contribuie, proporţional, cu sume mai mari decât cei care lucrează cu normă întreagă. 28. Dacă o persoană fizică autorizată realizează venituri sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, aceasta nu datorează contribuţie la sistemul asigurărilor sociale de sănătate. În schimb, dacă un salariat realizează venituri sub nivelul salariului de bază minim pe ţară, el datorează contribuţie la sistemul asigurărilor sociale de sănătate la nivelul salariului de bază minim pe ţară. 29. În aceste condiţii, sistemul de sănătate va fi susţinut în cea mai mare parte prin contribuţia salariaţilor, aceştia fiind obligaţi să susţină prin contribuţia lor categoriile de asiguraţi scutiţi de la plata contribuţiei, ceea ce încalcă principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale. 30. Se apreciază că respectivele măsuri fiscal-bugetare care modifică în mod esenţial responsabilitatea fiscală a angajaţilor şi a angajatorilor şi finanţarea sistemului de securitate socială şi care afectează principiul statului social reglementat la nivel constituţional nu pot face obiectul reglementării printr-o ordonanţă de urgenţă, ci este obligatoriu ca aceste reglementări să fie supuse dezbaterilor parlamentare şi să fie, astfel, adoptate prin lege de către Parlament. 31. Mai mult decât atât, se arată că nu se justifică urgenţa în adoptarea unor astfel de măsuri, încălcându-se grav principiile reglementate de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Legiuitorul constituant a introdus în textul constituţional această posibilitate de delegare legislativă, în care Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă, exclusiv pentru situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. 32. În cazul de faţă, maniera de reglementare ar fi trebuit, din contră, să asigure predictibilitatea mediului economic şi social, ceea ce presupune o perioadă de pregătire suficientă a unor asemenea măsuri, în ceea ce priveşte contractele de muncă în vigoare, modalitatea de operare în sistemele de salarizare de către angajatori şi altele asemenea. Prin urmare, este contrar naturii sale ca o astfel de modificare legislativă să fie făcută prin ordonanţă de urgenţă. 33. Nu este lipsit de relevanţă nici faptul că, în ceea ce priveşte textul ordonanţei a cărei neconstituţionalitate se invocă, Guvernul justifică modificarea legislativă ca fiind una prevăzută în programul de guvernare. Având în vedere că aceasta a fost una predictibilă şi previzionată cu un an înainte, situaţia de faţă nu poate fi considerată ca extraordinar de urgentă, neexistând nimic de natură a opri Guvernul ca prin calitatea pe care o are - de iniţiator de proiect de lege - să supună Parlamentului un proiect de lege concomitent cu dezbaterea Legii-cadru nr. 153/2017, existând, astfel, timpul necesar pentru corelarea celor două acte normative şi posibilitatea eliminării erorilor care au condus la situaţia în care salariile au fost practic diminuate. 34. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază în Dosarul nr. 1.741D/2018 că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată şi că normele cu privire la care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate pot fi apreciate ca venind în contradicţie cu prevederile art. 1 alin. (3), precum şi ale art. 115 alin. (6) din Constituţie. 35. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 1.815D/2018. 36. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază în Dosarul nr. 1.950D/2019 că normele cu privire la care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate vin în contradicţie cu prevederile art. 1 alin. (3) şi cu ale art. 115 alin. (6) din Constituţie. 37. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 38. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, observând că, prin conţinutul său, critica de neconstituţionalitate nu este motivată sub aspectul pretinsului raport de contrarietate dintre textul legal criticat şi norma constituţională invocată, ceea ce contravine art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. După cum a statuat în numeroase rânduri, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional nu se poate pronunţa cu privire la probleme legate de omisiuni legislative, nici cu referire la aspecte ce vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a legislaţiei de către instanţele de judecată. 39. Autorii excepţiei sunt, în realitate, nemulţumiţi de faptul că transferul contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor care prestează activitatea în baza unor contracte individuale de muncă în sectorul privat are ca efect diminuarea câştigului net. În consecinţă, având în vedere că problemele de aplicare a legii nu sunt de resortul contenciosului constituţional şi că în susţinerea excepţiei nu se argumentează contrarietatea dispoziţiilor legale atacate cu prevederile Legii fundamentale, se arată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 40. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 41. În vederea soluţionării prezentei cauze, în temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost întocmită Adresa nr. 10.602 din 20 decembrie 2019 către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin care s-a solicitat comunicarea argumentelor avute în vedere de iniţiator la modificarea legislaţiei fiscale. Prin Adresa nr. 178 din 15 ianuarie 2020, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a comunicat faptul că Ministerul Finanţelor Publice are iniţiativa legislativă de modificare şi completare a prevederilor Codului fiscal şi este în măsură să răspundă la aceste întrebări. 42. Astfel, în urma Adresei nr. 285 din 17 ianuarie 2020 a Curţii Constituţionale, Ministerul Finanţelor Publice a comunicat prin Adresa nr. 642 din 30 ianuarie 2020 că măsurile implementate prin dispoziţiile art. I pct. 40-91 au făcut parte dintr-un pachet cuprins în Programul de guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, printre care principala măsură este cea referitoare la transferul sarcinii contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, celelalte fiind de natură tehnică, ce vizează corelări ale prevederilor fiscale ale titlului V din Codul fiscal ca efect al implementării transferului sarcinii fiscale. 43. S-a arătat că măsura contestată a vizat transferul contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, aceasta având ca scop valorificarea în beneficiul angajatului a întregii contribuţii de asigurări sociale datorate pentru venitul realizat, dar şi creşterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale şi responsabilizarea angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a acestora. 44. Drept urmare, începând cu 1 ianuarie 2018 a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, conform căreia contribuţiile sociale obligatorii datorate de contribuabili/plătitori sunt următoarele: 1. Angajaţii datorează contribuţii individuale sociale în cotă totală de 35%, respectiv: contribuţia de asigurări sociale în cotă de 25%; contribuţia de asigurări sociale de sănătate în cotă de 10%. 2. Angajatorii datorează: contribuţia de asigurări sociale în cotă de 4%, în cazul condiţiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, contribuţia de asigurări sociale în cotă de 8%, în cazul condiţiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010; contribuţia asiguratorie pentru muncă în cotă de 2,25%. 45. Ca urmare a implementării măsurii transferului sarcinii de la angajator la angajat, contribuţia de asigurări sociale a angajatului luată în calcul la stabilirea dreptului de pensie este în prezent în cotă de 25%, faţă de 10,5% aplicată la un câştig salarial brut majorat corespunzător. 46. De asemenea, prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 s-a realizat transferul sarcinii contribuţiilor sociale obligatorii datorate de angajator la angajat concomitent cu introducerea unor măsuri în scopul reducerii poverii fiscale pe forţa de muncă, respectiv: reducerea numărului contribuţiilor sociale obligatorii de la 9 (angajat şi angajator) la 3; reducerea cotei de impozitare a veniturilor de la 16% la 10%; reducerea nivelului contribuţiilor sociale obligatorii, per total, cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%; majorarea nivelului salariului lunar brut în funcţie de care se acordă deducerea personală ce vizează forţa de muncă cu venituri brute salariale de până la 3.600 lei. 47. În acest sens, pentru sectorul privat, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, s-a prevăzut ca în perioada 20 noiembrie-20 decembrie 2017 să se iniţieze obligatoriu negocieri colective cu reprezentanţii sindicatelor şi ai salariaţilor pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017. 48. Potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, pentru personalul bugetar, sumele reprezentând contribuţii de asigurări sociale sau, după caz, contribuţii individuale la bugetul de stat au fost avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce s-au acordat în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017. 49. Astfel, pentru angajat, s-a avut în vedere creşterea sumei cu care acesta contribuie la stabilirea dreptului de pensie, iar pentru angajator, simplificarea şi scăderea costurilor administrative, rezultate în urma reducerii numărului de contribuţii sociale şi, mai ales, a eliminării obligaţiilor angajatorului. 50. Din perspectiva administrării veniturilor statului, s-a constatat că în anul 2018, comparativ cu anii 2016 şi 2017, cuantumul contribuţiilor sociale obligatorii declarate şi încasate a crescut, aşa cum reiese din datele furnizate de Centrul Naţional de Informaţii Financiare din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 51. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 52. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat în actele de sesizare, îl constituie prevederile art. 40-91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Dosarul nr. 1.741D/2018) şi punctele 40-91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (dosarele nr. 1.815D/2018 şi nr. 1.950D/2019). Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în realitate, obiectul acesteia îl reprezintă prevederile art. I pct. 40-91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, prevederi în privinţa cărora Curtea urmează să se pronunţe prin prezenta decizie. 53. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind caracterul social al statului şi art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii şi principiul securităţii raporturilor juridice, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale şi art. 115 privind delegarea legislativă. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate se poate deduce în mod rezonabil că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au înţeles să invoce şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 41 privind dreptul la muncă în componenta sa privind dreptul la salariu. De asemenea, autorii excepţiei de neconstituţionalitate au invocat şi prevederile art. 12 pct. 1-3 privind dreptul la securitate socială din Carta Socială Europeană şi ale art. 70 pct. 1 şi 2 privind cuantumul cotizaţiilor de asigurare din Codul european de securitate socială. 54. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă jurisprudenţa sa relevantă în materia adoptării ordonanţelor de urgenţă, cu referire la art. 115 alin. (4) din Constituţie. Astfel, potrivit jurisprudenţei acesteia (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005 şi Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 20 ianuarie 2015), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, în accepţiunea Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, „inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă [...]. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu“ (a se vedea şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). 55. Mai mult, Curtea, prin Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, a statuat că „urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare“. Aşa fiind, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, precitată, Curtea a reţinut că „invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi [...]“ 56. Din analiza jurisprudenţei menţionate, rezultă că numai existenţa unor elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute, poate determina apariţia unei situaţii a cărei reglementare se impune cu celeritate. Constatarea acestor elemente se realizează de Guvern, care este obligat să motiveze intervenţia sa în preambulul actului normativ adoptat. Prin urmare, oportunitatea legiferării se limitează, deci, la decizia de a adopta actul normativ sau nu, de a avea o conduită activă sau pasivă, în condiţiile în care sunt demonstrate elementele cu caracter obiectiv, cuantificabil, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Cu alte cuvinte, decizia legiferării aparţine în exclusivitate legiuitorului delegat, care, dacă hotărăşte reglementarea unei anumite situaţii juridice, are obligaţia de a se conforma exigenţelor constituţionale (a se vedea şi Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017). 57. Pornind de la aceste premise jurisprudenţiale, Curtea urmează să analizeze în ce măsură, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, Guvernul s-a conformat exigenţelor constituţionale privind demonstrarea existenţei unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi motivarea urgenţei în cuprinsul actului normativ. 58. În cauza de faţă, Curtea constată că întreaga expunere de motive a ordonanţei de urgenţă analizate se axează pe existenţa unor situaţii care reprezintă o ameninţare la adresa drepturilor sociale ale cetăţenilor. Astfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 se arată, printre altele, că promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea reformării sistemelor sociale publice din România în vederea creşterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a contribuţiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceştia, cât şi de către angajaţi. În acest sens, se reduce numărul contribuţiilor sociale obligatorii, angajatorul urmând ca, în continuare, să stabilească, să reţină, să declare şi să plătească obligaţiile datorate. De asemenea, în acest context, s-a avut în vedere necesitatea elaborării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi a Legii bugetului de stat pentru anul 2018. 59. S-a ţinut seama de faptul că neadoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 ar fi putut avea consecinţe negative, în sensul că nu puteau fi promovate modificările corelative ale legislaţiei din domeniul muncii, sănătăţii, de către instituţiile de specialitate, începând cu aceeaşi dată, respectiv data de 1 ianuarie 2018, modificări care aduceau beneficii salariaţilor din sistemul bugetar. Totodată, neîndeplinirea de către operatorii economici a obligaţiei de a vira contribuţiile sociale către stat ar fi fost de natură să conducă la nerealizarea planului de execuţie bugetară şi, implicit, la încălcarea drepturilor sociale ale cetăţenilor, drepturi fundamentale prevăzute chiar de textul Constituţiei. Or, măsura contestată a vizat transferul contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, aceasta având ca scop valorificarea în beneficiul angajatului a întregii contribuţii de asigurări sociale datorate pentru venitul realizat, dar şi creşterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale şi responsabilizarea angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a acestora. 60. De asemenea, Curtea reţine faptul că la stabilirea punctajului de pensie şi a stagiului de cotizare potrivit legislaţiei în materie, în funcţie de care se determină drepturile de pensie ale angajatului, contribuţia datorată de angajator nu era luată în calcul, aceasta fiind datorată în virtutea principiului solidarităţii sociale care stă la baza funcţionării sistemului public de pensii. Trebuie avut în vedere că elementele care se iau în calcul la stabilirea dreptului de pensie se determină atât pe baza contribuţiei individuale de asigurări sociale, cât şi a câştigului lunar brut al salariatului, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale. 61. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constată că Guvernul a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, în sensul motivării urgenţei în preambulul actului normativ şi a dovedirii existenţei unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, cu ocazia elaborării actului normativ. 62. De asemenea, Curtea constată că prevederile legale criticate nu afectează vreun drept fundamental al cetăţenilor dintre cele la care se referă art. 53 din Legea fundamentală şi, în consecinţă, nu încalcă dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea a statuat că sensul juridic al noţiunii de „a afecta“ din cuprinsul art. 115 alin. (6) din Constituţie este acela de „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, „a leza“, „a antrena consecinţe negative“; în schimb, ordonanţele de urgenţă pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin [a se vedea mutatis mutandis şi Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010, sau Decizia nr. 1.610 din 15 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010]. Prin urmare, concepţia de ansamblu a textului analizat este aceea ca ordonanţa de urgenţă să nu antreneze consecinţe negative, să nu lezeze/vatăme/prejudicieze instituţiile fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie şi drepturile electorale. 63. Astfel, legiuitorul delegat a dorit să contracareze rapid o anumită tendinţă de creştere a sumelor neachitate la bugetele de asigurări sociale, fapt ce a condus la afectarea considerabilă a acestora, şi implicit a sistemului de prestaţii sociale constând în pensii, servicii medicale, indemnizaţii de şomaj şi altele asemenea, de care ar trebui să beneficieze salariaţii - asiguraţi pentru care se datorează aceste contribuţii. 64. Aşadar, în cazul de faţă, legiuitorul a adoptat măsuri fiscale de ordin tehnic, fără a opera vreo reducere punctuală a unor salarii, ci punând în aplicare o politică fiscală impusă de o situaţie extraordinară. Astfel, legiuitorul a redimensionat, în condiţiile date, politica sa fiscală, aspect care se înscrie în marja sa de apreciere, în scopul îmbunătăţirii colectării contribuţiilor la bugetul de asigurări sociale şi, implicit a protejării drepturilor fundamentale ale salariaţilor (dreptul la sănătate, dreptul la un nivel de trai decent etc.). 65. Analizând criticile intrinseci de neconstituţionalitate, Curtea reţine faptul că aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice. În concordanţă cu ceea ce instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când, pentru situaţii similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004). Or, Curtea constată că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidenţa lor, de la momentul de referinţă stabilit de legiuitor. 66. Principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor, întrucât fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele [contribuţiile sociale] pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993 şi Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010). 67. Prin conduita sa legiuitorul a respectat întru totul dispoziţiile art. 56 şi 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale. Astfel, instituirea, în această formă, a unor contribuţii financiare are un scop legitim, şi anume asigurarea ritmicităţii şi certitudinii alimentării bugetului asigurărilor sociale de stat cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale ce revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecţie a bugetului asigurărilor sociale, precum şi eficientizarea colectării şi, totodată, evitarea unor costuri suplimentare din partea statului pentru proceduri ce ţin de recuperarea sumelor datorate cu titlul de contribuţii sociale. Ca atare, legiuitorul a urmărit predictibilitatea şi eficientizarea încasării impozitelor datorate la bugetul consolidat al statului, respectiv la bugetele locale, pentru protejarea titularului dreptului de creanţă, respectiv statul, care este ţinut de realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale constituţionale (protecţie socială etc.), inclusiv cu privire la menţinerea unei discipline fiscale coerente. 68. În acest context, Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară, spre exemplu Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, paragraful 44, reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui „just echilibru“ între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită adoptarea unui act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc“ (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49). 69. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia salariaţii cu timp parţial pot ajunge astfel să contribuie mai mult decât primesc ca plată a muncii lor, Curtea reţine faptul că, potrivit Cartei sociale europene: „În vederea exercitării efective a dreptului la muncă, părţile se angajează: 1. să recunoască drept unul dintre principalele obiective şi responsabilităţi, realizarea şi menţinerea nivelului cel mai ridicat şi stabil posibil al locului de muncă în vederea realizării unui loc de muncă cu normă întreagă“; 70. Aşadar, măsura legiuitorului de a impune salariaţilor cu timp parţial acelaşi nivel de contribuţii ca celor care muncesc cu normă întreagă apare ca fiind justificată în condiţiile în care a încercat înlăturarea situaţiei în care angajaţii sunt afectaţi de precaritatea locului lor de muncă şi a dorit să încurajeze încheierea de contracte de muncă cu normă întreagă, de natură să contracareze anumite practici defavorabile salariaţilor de pe piaţa muncii. Curtea constată că măsura se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, motiv pentru care nu poate reţine existenţa vreunei discriminări. 71. Referitor la critica potrivit căreia salariaţii sunt obligaţi să plătească acele contribuţii la sistemul de sănătate la o bază de calcul reprezentând veniturile brute de care beneficiază, dar nu mai puţin de salariul de bază minim brut pe ţară, în timp ce persoanele fizice autorizate plătesc această contribuţie la salariul de bază minim brut pe ţară şi nu la veniturile pe care le realizează, Curtea reţine că această critică nu poate fi primită, întrucât salariaţii sunt într-o situaţie diferită faţă de persoanele fizice autorizate, regimul acestora din urmă fiind reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016. O persoană fizică autorizată nu poate avea calitatea de angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 16, chiar dacă colaborarea este exclusivă [art. 17 alin. (3)]. Potrivit art. 5 din ordonanţa de urgenţă menţionată, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege. Art. 148 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a ţinut cont de specificul activităţii persoanelor fizice autorizate care acţionează în calitate de întreprinzători cu toate riscurile aferente acestei activităţi. 72. Afirmaţia potrivit căreia persoanele fizice autorizate plătesc contribuţiile de asigurări sociale, în mod automat, prin raportare la salariul minim brut, este eronată, întrucât organele fiscale au posibilitatea de a verifica activitatea şi veniturile realizate de această categorie de persoane în condiţiile legislaţiei fiscale. 73. O altă critică este cea legată de faptul că nici Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 şi nici Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 nu îi obligă pe angajatori să menţină în plată salariul net avut în plată înainte de modificările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017. Însă, legiuitorul a creat cadrul legislativ favorabil pentru a se ajunge la acest rezultat. 74. În acest sens, pentru sectorul privat, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, s-a prevăzut ca în perioada 20 noiembrie-20 decembrie 2017 să se iniţieze obligatoriu negocieri colective cu reprezentanţii sindicatelor şi ai salariaţilor pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017. 75. Tot pentru sectorul privat, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare au fost implementate măsuri care au vizat asigurarea stabilităţii locurilor de muncă şi menţinerea salariului net la nivelul celui din decembrie 2017 în cazul angajaţilor care fac parte din categoria persoanelor fizice scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor conform dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi a celor aflate în concedii medicale. 76. Legiuitorul nici nu ar fi putut să menţină salariul net în sectorul privat, în urma modificărilor legislative operate, la nivelul de dinainte de menţionatele modificări, având în vedere că acesta se stabileşte pe baza negocierilor dintre operatorii economici şi angajaţi. Legiuitorul are doar competenţa să creeze cadrul legislativ favorabil pentru ajungerea la un acord dintre operatorii economici şi angajaţi, chiar dacă a făcut-o printr-un act normativ distinct. 77. În sectorul public, angajatorul public prin natura cheltuielilor angajate în legătură cu plata drepturilor salariale, respectiv cheltuieli bugetare, şi prin temeiul stabilirii sistemului de salarizare, respectiv legea, nu este în aceeaşi situaţie cu cel privat, astfel încât unei situaţii de fapt diferite îi corespunde şi un tratament juridic diferenţiat. Egalitatea nu presupune uniformitate, astfel încât este evident că angajatorul din sfera publică se conduce, în privinţa modului de stabilire a drepturilor salariale şi a marjei de apreciere de care dispune în privinţa stabilirii salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute, după alte reguli faţă de angajatorul privat (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011). Astfel, în sectorul public, legiuitorul a putut interveni în vederea menţinerii nivelului salariului net în urma aplicării noilor norme fiscale, în anumite condiţii prevăzute de lege. În aceste condiţii, care ţin de aplicarea politicii fiscale a statului, Curtea nu poate reţine că legiuitorul a încălcat vreun drept sau vreo libertate fundamentală. 78. Astfel, din punct de vedere al angajatului, s-a avut în vedere creşterea sumei cu care acesta contribuie la stabilirea dreptului de pensie, iar pentru angajator, simplificarea şi scăderea costurilor administrative, rezultate în urma reducerii numărului de contribuţii sociale şi mai ales, ca urmare a eliminării obligaţiilor angajatorului. 79. Drept urmare, din punct de vedere al măsurilor fiscale introduse prin art. I pct. 40-91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, acestea au asigurat continuitatea respectării principiului constituţional al egalităţii de tratament între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, precum şi a principiului fiscal al justeţei impunerii sau echităţii fiscale conform căruia prin legislaţia fiscală se asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia. 80. Ca atare, pentru argumentele mai sus arătate, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale invocate, respectiv ale art. 1 alin. (3) privind caracterul social al statului şi alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii şi principiul securităţii raporturilor juridice, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 41 privind dreptul la muncă în componenta sa privind dreptul la salariu, ale art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, precum şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind regimul adoptării ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. 81. În ceea ce priveşte prevederile art. 70 pct. 1 şi 2 privind cuantumul cotizaţiilor de asigurare din Codul european de securitate socială şi cele ale art. 12 pct. 1-3 privind dreptul la securitate socială din Carta Socială Europeană, Curtea constată că acestea se referă la altă ipoteză normativă decât cea cuprinsă în dispoziţiile legale criticate, astfel că acestea nu au incidenţă în cauză. 82. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile, în numele şi pentru membrii de sindicat Marius Amariei, Florin Bică şi Corina Mănilă, în Dosarul nr. 6.474/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile, în numele şi pentru membrul de sindicat Ştefan Dumitrache, în Dosarul nr. 15.552/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Sindicatul Lucrătorilor din Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în numele şi pentru membrii de sindicat Valentin Radu, Paul Damian, Cristina Carote, Corina Ioana Bors, Irina Petroviciu, Adela Baltac, Eugen-Silviu Teodor, Constantin Haita, Roman-Petru-Ovidiu Tentea, Diana-Maria Mandache şi Cătălin-Dragoş Bem, precum şi de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-media (FNSCMM), intervenient în interesul Sindicatului Lucrătorilor din Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) în Dosarul nr. 26.575/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. I pct. 40-91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
