Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Irena Silberstein în Dosarul nr. 43.583/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 178D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna avocat Corina Ruxandra Popescu, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa părţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. 3. Magistratul-asistent învederează Curţii că la dosarul cauzei a fost înregistrată o cerere din partea domnului Lesman Ysi Noel, prin apărător ales, avocat Corina Ruxandra Popescu, care arată că autoarea excepţiei a decedat ulterior ridicării excepţiei de neconstituţionalitate şi, în calitate de moştenitor al acesteia, solicită Curţii să ia act de transmiterea calităţii procesuale, în temeiul art. 38 din Codul de procedură civilă. 4. Având cuvântul, apărătorul autoarei excepţiei precizează că îl reprezintă şi pe moştenitorul acesteia şi reiterează cererea transmisă la dosarul cauzei. 5. Având în vedere acest incident procedural, preşedintele Curţii dă cuvântul reprezentatului Ministerului Public, care arată că este de acord cu admiterea cererii formulate. 6. Curtea, având în vedere art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi art. 38 din Codul de procedură civilă, ia act de transmiterea calităţii procesuale, admite cererea de introducere în cauză a succesorului în drepturi al autoarei excepţiei şi constată că procedura de citare este legal îndeplinită. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată, în esenţă, că este încălcat principiul nediscriminării, întrucât este vorba despre două categorii de persoane aflate în situaţii identice, şi anume cesionarii de drepturi litigioase care şi-au valorificat aceste drepturi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi cei care şi le valorifică în baza Legii nr. 165/2013. Lentoarea procedurilor administrative de valorificare nu poate reprezenta un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. Invocă, de asemenea, principiul neretroactivităţii şi principiul securităţii juridice, întrucât textul de lege criticat se aplică unor situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Susţine, totodată, că se aduce atingere înseşi substanţei dreptului de proprietate, fiind afectată nu doar valoarea, ci şi natura dreptului transmis cesionarului de proprietarul iniţial. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, prin Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, Curtea s-a mai pronunţat asupra unor critici referitoare la pretinsa încălcare a principiului nediscriminării, constatând că acestea sunt neîntemeiate. În ceea ce priveşte critica prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, face referire la cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că cesionarilor drepturilor de creanţă izvorâte din legislaţia reparatorie nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 14 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 43.583/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Irena Silberstein într-o cauză civilă având ca obiect anularea unei decizii de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii, corespunzătoare unui alt număr de puncte. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate contravin principiului egalităţii, deoarece vizează două categorii de persoane aflate în situaţii juridice identice, cărora li se aplică un tratament juridic diferit, fără a exista o justificare obiectivă şi raţională. Astfel, deşi cesionarii de drepturi litigioase care au obţinut măsuri reparatorii anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, şi cesionarii care urmează procedura instituită prin textul de lege criticat, pe de altă parte, beneficiază de un drept la despăgubiri recunoscut de aceeaşi lege, respectiv Legea nr. 10/2001, totuşi măsurile reparatorii nu sunt identice, prima categorie având vocaţia legală de obţinere a unor măsuri reparatorii în sumă egală cu valoarea imobilului, iar cea de-a doua categorie - măsuri compensatorii diminuate cu 85% faţă de valoarea imobilului. Se susţine că acest tratament juridic este în mod evident discriminatoriu, în condiţiile în care are la bază un element pur aleatoriu, şi anume celeritatea procedurilor administrative şi/sau judiciare derulate în fiecare caz. Or, nici rapiditatea şi nici celeritatea valorificării drepturilor litigioase nu pot constitui criterii obiective şi rezonabile care să justifice existenţa unui tratament diferenţiat aplicabil celor două categorii de persoane care se află în situaţii juridice identice. Se invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008. Se mai susţine şi încălcarea principiului statului de drept, în componenta sa referitoare la securitatea juridică, şi a celui al neretroactivităţii legii, întrucât prevederile criticate se aplică unor situaţii născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind ignorată ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice născute în baza Legii nr. 10/2001 şi intervenindu-se în raporturile private dintre cedent şi cesionar. Diminuarea valorii măsurilor compensatorii printr-o lege intrată în vigoare ulterior naşterii raportului juridic în conţinutul căruia intră dreptul persoanelor îndreptăţite la primirea de măsuri reparatorii egale cu valoarea imobilului reprezintă o măsură cu un evident caracter retroactiv. 11. Totodată, prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 încalcă şi dreptul de proprietate privată, întrucât persoanele îndreptăţite la restituire, îndeplinind condiţiile specifice din legile reparatorii, au dobândit o „speranţă legitimă“, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, beneficiind de un „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Acest „bun“, respectiv valoarea patrimonială recunoscută, este stabilit prin raportare la valoarea imobilului naţionalizat şi exista în patrimoniul persoanelor îndreptăţite la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Or, diminuarea valorii măsurilor compensatorii în cazul altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, aduce atingere înseşi substanţei dreptului, în sensul de valoare patrimonială aparţinând persoanei îndreptăţite, întrucât dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii s-a stabilit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. De asemenea, textul de lege criticat intervine în raporturile juridice dintre transmiţător şi dobânditor, nesocotind libertatea de a dispune de dreptul de proprietate recunoscut de lege şi transmis de către fostul proprietar, limitându-l la 15%, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conţinut: „(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6)“. 18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra unei excepţii identice, ridicată de aceeaşi autoare şi motivată prin prisma aceloraşi argumente şi prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale, prin Decizia nr. 379 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 26 octombrie 2017. În considerentele acesteia (paragrafele 16-20), Curtea a observat că, în bogata sa jurisprudenţă cu privire la textul de lege criticat (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, paragraful 19, sau Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 18), a statuat, referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 165/2013 raportată la art. 16 din Constituţie, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective. Altfel spus, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluţionate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum. 20. Totodată, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragraful 24, Curtea a arătat că, în sensul jurisprudenţei sale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. Aceeaşi idee se regăseşte şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48, şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea europeană recunoaşte statului contractant o largă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 pronunţată în Cauza Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012). 21. S-a mai reţinut că, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi o cotă de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit de lege - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi o cotă de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului (Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, mai sus citată). 22. De asemenea, prin Decizia nr. 176 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2016, paragraful 21, Curtea a apreciat că este firesc ca obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condiţiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus regit actum şi a principiului aplicării imediate a legii noi. Situaţia celor care au calitatea de beneficiari ai unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, diferă de cea a persoanelor faţă de care, printr-o hotărâre judecătorească, a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005, ipoteză reglementată de art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013. 23. Totodată, prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, paragrafele 30 şi 31, Curtea a remarcat că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate, în privinţa obiectului de reglementare a legii analizate, intervenţia legiuitorului nefiind una aleatorie, ci justificată şi impusă firesc ca urmare a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Acesta este, de altfel, motivul pentru care cele reţinute în Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, nu îşi găsesc aplicabilitatea în ipoteza în discuţie. 24. De asemenea, prin Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014 (paragraful 31), Curtea a constatat, în esenţă, că politicile de restituire ce au stat la baza legilor cu caracter reparatoriu combină o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială ce priveşte dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 este acela al prevalenţei restituirii în natură - rezervată proprietarilor sau moştenitorilor acestora -, iar în ipoteza despăgubirii prin echivalent, numărul de puncte stabilit prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate (fost proprietar sau moştenitori legali ori testamentari ai acestuia) stabileşte că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este soluţia legislativă din Legea nr. 165/2013 în situaţia în care persoanele care se considerau îndreptăţite şi care au depus notificări potrivit Legii nr. 10/2001 au cesionat dreptul de creanţă asupra statului român unor terţe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune, situaţie pentru care legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului. Pornind de la analiza naturii juridice a acestor contracte de cesiune şi de la caracterul lor aleatoriu şi oneros, Curtea a reţinut că specificul lor constă în incertitudinea, pentru ambele părţi, la momentul încheierii contractului, asupra întinderii sau chiar existenţei obligaţiei pentru una dintre părţi ori pentru ambele părţi contractante, deoarece depinde de un eveniment viitor şi incert - în cazul de faţă, confirmarea dreptului de proprietate al cedentului. Fără a se putea stabili cu certitudine existenţa unui drept de proprietate al cedentului, care să determine un drept la despăgubire al cesionarului, nu se poate aprecia cuantumul câştigului ori al pierderii sau existenţa acestora, având în vedere că persoanele care se consideră îndreptăţite la măsurile reparatorii, dar şi cesionarii drepturilor de creanţă izvorâte din legile de restituire au doar vocaţia obţinerii unor măsuri reparatorii, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurilor prevăzute de legile restituirii (paragrafele 31-33 din Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, mai sus citată). 25. În plus, analizând normele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea noţiunii de „bun“ cuprinsă în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, Curtea Constituţională, prin aceeaşi decizie, a conchis că cesionarii drepturilor de creanţă izvorâte din legile de restituire nu se bucură de un bun în sensul Convenţiei, astfel încât, corelativ, nu pot invoca încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 44 din Constituţie (paragrafele 34 şi 35), şi că, nefiind vorba despre restrângerea exerciţiului unor drepturi, ci despre stabilirea, prin lege, a limitelor unor reparaţii, nu se poate vorbi nici despre aplicarea art. 53 din Constituţie (paragraful 36). 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Irena Silberstein în Dosarul nr. 43.583/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 ianuarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
