Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 46 din 24 februarie 2025 referitoare la interpretarea art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 46 din 24 februarie 2025 referitoare la interpretarea art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 318 din 10 aprilie 2025
Comenteaza legea
    Dosar nr. 2.307/1/2024

┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena  │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag       │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana    │- preşedintele Secţiei │
│Surdu         │a II-a civile          │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Nicolae       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana       │- judecător la Secţia I│
│Hortolomei    │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana        │- judecător la Secţia I│
│Ruxandra      │civilă                 │
│Tirică        │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Irina         │- judecător la Secţia I│
│Alexandra     │civilă                 │
│Boldea        │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Liviu│- judecător la Secţia I│
│Zidaru        │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mărioara      │- judecător la Secţia a│
│Isailă        │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Zaharia│- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petronela     │- judecător la Secţia a│
│Iulia Niţu    │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen        │- judecător la Secţia a│
│Sandu-Necula  │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marcela Marta │- judecător la Secţia a│
│Iacob         │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Maria Hrudei  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreea       │- judecător la Secţia  │
│Marchidan     │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana       │- judecător la Secţia  │
│Florina       │de contencios          │
│Secreţeanu    │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina Nicoleta│- judecător la Secţia  │
│Ghica-Velescu │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Alina Pohrib  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘


    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare („Regulamentul“).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.089/86/2023.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii- raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) părţile au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării.
    6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la aceste probleme de drept.
    7. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    8. Prin Încheierea din 7 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.089/86/2023, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024“), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:
    Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic şi art. 76 alin. (4) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, se poate considera că dreptul la indemnizaţia lunară pentru locuinţă reprezintă un venit salarial impozabil, supus regulilor instituite de prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare?
    Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic şi art. 76 alin. (4^1) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, se poate considera că dreptul la indemnizaţia lunară pentru locuinţă este supus condiţiei ca soţul/soţia angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar al unei indemnizaţii de aceeaşi natură?
    Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an reprezintă un venit care face parte din venitul lunar brut al personalului silvic angajat al Gărzii Forestiere prevăzut la art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, supus impozitării conform art. 10 din Codul fiscal, precum şi regulilor instituite de prevederile art. 25 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare?

    9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 21 octombrie 2024, cu nr. 2.307/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 24 februarie 2025.

    II. Dispoziţiile legale supuse interpretării
    10. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare la data introducerii cererii (22.03.2023) („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000“)
    "ART. 25
    Personalul silvic care nu deţine locuinţă personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea beneficiază de locuinţă de serviciu, de protocol sau de intervenţie, după caz. În cazul în care acest lucru nu este posibil, personalul silvic beneficiază de o indemnizaţie lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie."

    "ART. 33
    (1) Personalul silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) are dreptul să primească, anual, gratuit, un volum de 6 mc lemn fasonat de foc. Contravaloarea lemnului, la nivelul ultimului preţ al lemnului fasonat de foc, stabilit de Institutul Naţional de Statistică, se suportă de angajator şi se prevede în bugetul de venituri şi cheltuieli.
    (2) Pentru personalul silvic angajat cu contract individual de muncă, acordarea dreptului prevăzut la alin. (1) se face în baza contractului colectiv de muncă negociat la nivel de unitate sau sector de activitate.
    (3) Dreptul prevăzut la alin. (1) se poate acorda şi din alte sortimente de lemn fasonat destinat valorificării la populaţie, în condiţiile legii, în echivalent valoric lemn fasonat de foc.
    (4) În situaţia în care angajatorul nu poate asigura volumul de lemn fasonat prevăzut la alin. (1), dreptul se acordă în bani personalului silvic, în cuantum reprezentând contravaloarea lemnului de foc.
    (5) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază şi persoanele care au avut cel puţin 15 ani calitatea de angajat la una din entităţile prevăzute la art. 2 şi s-au pensionat de la una din acestea. Acesta va fi asigurat de către ultimul angajator de la care s-au pensionat. În cazul în care ultimul angajator nu mai există, se află în organizare judiciară sau faliment, dreptul prevăzut la alin. (1) se asigură de către structura silvică de stat care administrează pădurile pe raza domiciliului solicitantului.
    (6) În cazul decesului titularului, de dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază soţul supravieţuitor sau, după caz, copiii aflaţi în întreţinere."

    11. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare la data introducerii cererii (22.03.2023) („Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal“ sau „Codul fiscal“)
    "ART. 10
    (1) În înţelesul prezentului cod, veniturile impozabile cuprind veniturile în numerar şi/sau în natură.
    (2) În cazul venitului în natură, valoarea acestuia se stabileşte pe baza cantităţii şi a preţului de piaţă pentru bunurile sau serviciile respective.
    Definirea veniturilor din salarii şi asimilate salariilor
    ART. 76
    (...)
    (4) Următoarele venituri nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit: (...)
    s) diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda practicată pe piaţă, pentru credite şi depozite; (...);
    (4^1) Următoarele venituri cumulate lunar nu reprezintă venit impozabil în înţelesul impozitului pe venit, în limita plafonului lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii: (...);
    c) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru spaţiile de cazare/de locuit puse de către angajatori la dispoziţia angajaţilor proprii, persoane fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern, în limita unui plafon neimpozabil de 20% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată/lună/persoană, în următoarele condiţii:
    (i) angajatul, soţul/soţia acestuia nu deţin o locuinţă în proprietate personală sau în folosinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea;
    (ii) spaţiul de cazare/de locuit se află în unităţile proprii, inclusiv de tip hotelier sau într-un imobil închiriat în acest scop de la o terţă persoană, de către angajator;
    (iii) contractul de închiriere dintre angajator şi terţă persoană este încheiat în condiţiile legii;
    (iv) plafonul neimpozabil se acordă unuia dintre soţi, în cazul în care ambii soţi desfăşoară activitate în aceeaşi localitate, la acelaşi angajator sau la angajatori diferiţi, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a acestuia.
    La determinarea plafonului de 20% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se ia în calcul valoarea cea mai mică a salariului minim brut pe ţară, în vigoare în luna pentru care se acordă avantajele.
    Verificarea îndeplinirii condiţiilor se efectuează pe baza documentelor justificative şi constituie responsabilitatea angajatorului; (...)"

    12. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare la data introducerii cererii (22.03.2023) („Legea-cadru nr. 153/2017“)
    "Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi
    ART. 25
    (1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (...)"


    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept
    Cererea de chemare în judecată
    13. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la 22 martie 2023, cu nr. 1.089/86/2023, reclamantul A.B. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Suceava ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună printre altele: (i) anularea Răspunsului nr. aaaa/13.02.2023 al Gărzii Forestiere Suceava la Plângerea prealabilă înregistrată cu nr. bbbb/26.01.2023; (ii) acordarea indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, începând cu 26.09.2022; (iii) acordarea volumului de 6 mc lemn fasonat de foc anual şi gratuit, începând cu 26.09.2022.

    Sentinţa pronunţată de instanţa de fond
    14. Prin Sentinţa nr. 178 din 28 martie 2024, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal: a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A.B. în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Suceava; a anulat Răspunsul nr. aaaa/13.02.2023 emis de pârâta Garda Forestieră Suceava; a obligat pârâta să plătească reclamantului indemnizaţia prevăzută de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, începând cu 26.09.2022 până la stingerea dreptului sau la intervenirea unor modificări legislative, a obligat pârâta să acorde reclamantului cantitatea de 1,59 mc lemn fasonat de foc pentru anul 2022, iar, începând cu anul 2023, cantitatea de 6 mc lemn fasonat de foc/an pe toată durata îndeplinirii condiţiilor legale.
    15. Tribunalul a reţinut, în esenţă, în legătură cu capetele de cerere ce interesează obiectul prezentei sesizări, că, deşi drepturile solicitate de către reclamant nu sunt stabilite prin Legea-cadru nr. 153/2017, acestea sunt prevăzute prin acte normative speciale care reglementează statutul special al personalului silvic ce se încadrează în funcţia publică, fiind drepturi proprii specifice acestui tip de personal, neputându-se susţine că nu ar exista temei pentru acordarea lor. Omisiunea reglementării lor prin legea generală a salarizării unice nu ar putea reprezenta un caz de abrogare tacită a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi ale Legii nr. 47/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2006 privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană („Legea nr. 47/2008“), pe care îşi întemeiază reclamantul acţiunea, întrucât aceste prevederi fac parte din fondul legislaţiei active.
    16. În ceea ce priveşte indemnizaţia lunară neimpozabilă de 30% din salariul mediu brut pe economie, instanţa de fond a reţinut că aceasta este prevăzută de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, fiind introdusă prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic („Legea nr. 234/2019“), de la 16.12.2019.
    17. Cu referire la capătul de cerere prin care s-a solicitat acordarea volumului de 6 mc de lemn fasonat de foc pe an, prima instanţă a invocat prevederile art. 33, 34 şi art. 4 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, precum şi Metodologia privind acordarea unor drepturi personalului silvic de toate gradele profesionale din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor silvice teritoriale din subordinea acesteia („Metodologia“), aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 156/2002 privind exercitarea unor drepturi acordate de lege personalului silvic de toate gradele profesionale din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor silvice teritoriale din subordinea acesteia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 20 mai 2002 (art. 3 din Metodologie), reţinând că legiuitorul nu a condiţionat în niciun fel recunoaşterea şi acordarea dreptului de deţinerea materialului lemnos de către angajator, iar constrângerile bugetare nu îi pot fi opuse, întrucât dreptul subiectiv nu este unul condiţionat, atribuţia ordonatorului de credite fiind de a asigura sumele necesare, conform legislaţiei speciale în vigoare.

    Recursul formulat în cauză
    18. Împotriva sentinţei menţionate la paragraful 14 din prezenta decizie a declarat recurs pârâta Garda Forestieră Suceava, solicitând casarea/desfiinţarea sentinţei atacate, ca nelegală şi netemeinică, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii reclamantului A.B.
    19. Recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că, dat fiind faptul că raportul de serviciu al intimatului-reclamant este încheiat cu o instituţie publică, dispoziţiile legale aplicabile în materie de drepturi salariale cuvenite personalului silvic angajat al unei instituţii publice, care are statutul de funcţionar public, sunt, în mod exclusiv, cele înscrise în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Codul administrativ) şi în Legea-cadru nr. 153/2017.
    20. Reclamantul, la fel ca tot personalul silvic cu statut de funcţionar public angajat al Gărzii Forestiere Suceava, nu a avut şi nu are statut special şi nu se încadrează în prevederile art. 380 şi 382 din Codul administrativ.
    21. Au fost invocate, totodată, prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 44 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 1 alin. (2), art. 20 alin. (1) şi ale art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice („Legea-cadru nr. 284/2010“), concluzionându-se că textele care prevedeau acordarea de sporuri, premii sau alte drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului au fost abrogate expres, direct sau indirect, prin art. 39 din Legea-cadru nr. 284/2010.
    22. Referitor la indemnizaţia lunară neimpozabilă de 30% din salariul mediu brut pe economie, s-a invocat faptul că veniturile sunt impozabile, fiind supuse art. 76 alin. (4) lit. s) din Codul fiscal, precum şi regulilor instituite de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. S-a mai arătat că, pentru drepturi similare, prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal impun la art. 76 alin. (4^1) anumite condiţii în legătură cu „soţul/soţia beneficiarului“, ce pot avea relevanţă pentru că soţia reclamantului beneficiază de indemnizaţie pentru locuinţă în baza unei hotărâri judecătoreşti.
    23. În legătură cu acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc, s-a arătat că acesta reprezintă un venit în natură supus impozitării, potrivit art. 10 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru care angajatul datorează contribuţii la bugetul asigurărilor sociale şi care face parte din categoria veniturilor care se supun regulilor instituite de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.
    24. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii
    25. Prin Încheierea de şedinţă din 7 octombrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut, prin raportare la dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu problemele de drept menţionate la paragraful 8 din prezenta decizie este admisibilă, deoarece: litigiul se încadrează în categoria proceselor prevăzute de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere faptul că intimatul-reclamant este încadrat pe o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional superior în cadrul Serviciului Programe de împădurire/reîmpădurire şi monitorizare a acestora, Direcţia implementare şi avizare; drepturile solicitate prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 1.089/86/2023 sunt de natură salarială; soluţionarea cauzei depinde de lămurirea chestiunilor de drept indicate la paragraful 8 din prezenta decizie; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunilor de drept în discuţie şi acestea nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    26. Curtea de apel a constatat, totodată, că problemele de drept în discuţie nu au format obiectul analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cadrul deciziilor invocate în susţinerile intimatului-reclamant, respectiv deciziile nr. 7 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 9 martie 2021, nr. 72 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1158 din 6 decembrie 2021, şi nr. 42 din 29 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 24 august 2023.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept
    27. Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept în discuţie.

    VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept
    28. Cu privire la prima chestiune de drept ce formează obiectul sesizării, curtea de apel apreciază că dispoziţiile art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 sunt suficient de clare pentru a se putea stabili că indemnizaţia lunară pe care o reglementează acestea are caracter neimpozabil. Raportul dintre dispoziţiile normative invocate în cauză (ale art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi ale Codului fiscal) este cel specific existenţei unei norme derogatorii de la dispoziţiile Codului fiscal.
    29. Totodată, curtea de apel apreciază că indemnizaţia în discuţie se încadrează în categoriile prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, însă această împrejurare nu poate conduce la refuzul recunoaşterii de plano a îndreptăţirii beneficiarului la acordarea dreptului, fiind o chestiune care vizează executarea în concret a obligaţiei de plată în raport de disponibilul bănesc de la nivelul ordonatorului de credite.
    30. În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune de drept ce formează obiectul sesizării, instanţa de trimitere apreciază că dispoziţiile art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 sunt suficient de clare pentru a se putea stabili că indemnizaţia lunară are caracter intuitu personae. Raportul dintre dispoziţiile normative invocate în cauză (art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi dispoziţiile Codului fiscal) este cel specific existenţei unei norme derogatorii de la dispoziţiile Codului fiscal. Astfel, nu constituie o condiţie pentru acordarea indemnizaţiei în discuţie ca soţul/soţia angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar al unei indemnizaţii de aceeaşi natură.
    31. În ceea ce priveşte cea de-a treia chestiune de drept supusă dezlegării, curtea de apel apreciază că, în lipsa vreunei norme derogatorii, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an reprezintă un venit care face parte din venitul lunar brut al personalului silvic angajat al Gărzii Forestiere, prevăzut la art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, supus impozitării conform art. 10 din Codul fiscal, precum şi regulilor instituite de prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, însă această împrejurare nu poate conduce la refuzul recunoaşterii de plano a îndreptăţirii beneficiarului la acordarea dreptului, fiind o chestiune care vizează executarea în concret a obligaţiei de plată în raport de disponibilul bănesc de la nivelul ordonatorului de credite.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    32. Curţile de apel Bacău, Braşov, Galaţi şi Ploieşti au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la prima şi la cea de-a treia chestiune de drept supuse dezlegării, iar Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi tribunalele Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Iaşi şi Vaslui au transmis puncte de vedere teoretice asupra celor trei chestiuni.

    Prima chestiune de drept supusă dezlegării
    33. Într-o orientare jurisprudenţială unanimă s-a apreciat că dreptul la indemnizaţia lunară pentru locuinţă reglementat de dispoziţiile art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 reprezintă un venit salarial neimpozabil.
    34. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul curţilor de apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Decizia civilă nr. 784/2024 din 25 octombrie 2024 - Dosar nr. 613/110/2024, definitivă), Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 781/2023 din 24 octombrie 2023 - Dosar nr. 1.146/91/2022, definitivă), Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 101/R/2023 din 21 februarie 2023 - Dosar nr. 2.202/62/2022, definitivă) şi Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 470 din 9 mai 2023 - Dosar nr. 1.798/114/2022, definitivă).
    35. În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice ale următoarelor instanţe: Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi tribunalele Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Buzău - Secţia I civilă, Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Vaslui.
    36. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale s-a invocat faptul că dispoziţiile art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 sunt suficient de clare pentru a se putea stabili că indemnizaţia lunară prevăzută de acestea are caracter neimpozabil. Raportul dintre dispoziţiile normative anterior invocate şi prevederile Codului fiscal este cel specific existenţei unei norme derogatorii de la dispoziţiile Codului fiscal.
    37. Referitor la indemnizaţia prevăzută de art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi aplicarea limitărilor reglementate de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, într-o orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că dreptul la indemnizaţia lunară pentru locuinţă reglementat de dispoziţiile art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 reprezintă un venit salarial neimpozabil, care nu este supus limitărilor prevăzute de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, neavând caracteristicile unui venit salarial în sensul acestor norme.
    38. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul curţilor de apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 101/R/2023 din 21 februarie 2023 - Dosar nr. 2.202/62/2022, definitivă) şi Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 470 din 9 mai 2023 - Dosar nr. 1.798/114/2022, definitivă).
    39. În acelaşi sens a fost exprimat şi punctul de vedere teoretic, nesusţinut de practică judiciară, al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
    40. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale s-a invocat, în esenţă, că indemnizaţia prevăzută de art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 reprezintă un drept aferent statutului de personal silvic, care, în principiu, trebuie acordat în natură, nefiind un drept salarial care să intre sub incidenţa art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 a fost modificat la 16.12.2019, prin art. I pct. 20 din Legea nr. 234/2019, ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, aspect din care rezultă că prevederile normei menţionate au caracter special faţă de legea-cadru anterior indicată, întrucât privesc o indemnizaţie distinctă, acordată exclusiv personalului silvic. În cazul în care legiuitorul ar fi apreciat că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la indemnizaţia pentru locuinţă ar fi prevăzut, în mod expres, acest lucru.
    41. Într-o a doua orientare teoretică, nesusţinută de practică judiciară, regăsită la nivelul tribunalelor Ialomiţa, Ilfov, Buzău - Secţia I civilă şi Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a apreciat că dreptul la indemnizaţia lunară pentru locuinţă reglementat de dispoziţiile art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 reprezintă un venit salarial neimpozabil, care este supus limitărilor prevăzute de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, având caracteristicile unui venit salarial în sensul acestei norme.
    42. În susţinerea acestei opinii teoretice s-a arătat că încadrarea indemnizaţiei prevăzute de art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 în categoria veniturilor supuse limitării instituite prin art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu poate conduce la refuzul recunoaşterii de plano a îndreptăţirii beneficiarului la acordarea dreptului, fiind o chestiune care vizează executarea în concret a obligaţiei de plată în raport de disponibilul bănesc la nivelul ordonatorului de credite.

    Cea de-a doua chestiune de drept supusă dezlegării
    43. Într-o orientare teoretică, nesusţinută de practică judiciară, s-a considerat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, dreptul la indemnizaţia lunară pentru locuinţă este supus condiţiei ca soţul/soţia angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar al unei indemnizaţii de aceeaşi natură.
    44. Această orientare teoretică se regăseşte la nivelul tribunalelor Ialomiţa şi Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal.
    45. În susţinerea acestei opinii teoretice s-a apreciat că aceasta este o condiţie firească, dedusă din scopul reglementării, chiar dacă nu este reglementată în mod expres (cum este cazul, de exemplu, în cazul poliţiştilor, militarilor ori magistraţilor).
    46. Într-o altă orientare teoretică, nesusţinută de practică judiciară, s-a considerat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, dreptul la indemnizaţia lunară pentru locuinţă este un drept intuitu personae, nefiind supus condiţiei ca soţul/soţia angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar(ă) al/a unei indemnizaţii de aceeaşi natură.
    47. Această orientare teoretică se regăseşte la nivelul Curţii de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi al tribunalelor Ilfov, Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Vaslui, Buzău - Secţia I civilă şi Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    48. În motivarea acestei opinii teoretice s-a susţinut că dispoziţiile art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 sunt suficient de clare pentru a se stabili că indemnizaţia lunară în discuţie are caracter intuitu persoane.
    49. De asemenea, s-a argumentat că, din moment ce această condiţie - ca soţul/soţia angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar(ă) al/a unei indemnizaţii de aceeaşi natură - nu este prevăzută de lege, se aplică regula de drept potrivit căreia ubi lex non distinguit, nec nos distiguere debemus.
    50. Un punct de vedere nuanţat a fost exprimat de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a avut în vedere ipoteza în care ambii soţi ar avea calitatea de personal silvic - ceea ce ar însemna, în mod firesc, să le fie recunoscut dreptul de a beneficia de aceeaşi locuinţă de serviciu şi, deci, de o singură indemnizaţie, însă aceştia şi-ar desfăşura activitatea în localităţi diferite. În această situaţie s-a considerat că se impune a fi compensat efortul suplimentar reprezentat de deplasarea zilnică a unuia dintre ei, chiar dacă celălalt soţ beneficiază de locuinţă de serviciu.

    Cea de-a treia problemă de drept supusă dezlegării
    51. Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an, reglementat de dispoziţiile art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, face parte din venitul lunar brut al personalului silvic angajat al Gărzii Forestiere prevăzut la art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi nu se înscrie în categoria limitărilor prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    52. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul curţilor de apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 501/2024 din 20 mai 2024 - Dosar nr. 646/91/2023, definitivă) şi Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 312 din 28 martie 2024 - Dosar nr. 455/114/2023, definitivă).
    53. În acelaşi sens au fost formulate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe de judecată: tribunalele Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal.
    54. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost invocate dispoziţiile art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi s-a arătat că limitarea de la art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 se referă la anumite elemente de calcul indicate în mod expres în cuprinsul acestui articol, nefiind cuprinse toate elementele de salarizare suplimentare salariului de bază (alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar). Dreptul prevăzut de art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 este un drept distinct, care nu intră în suma cuantumului salariilor de bază.
    55. Într-o altă orientare teoretică, nesusţinută de practică judiciară, s-a apreciat că dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an, reglementat de dispoziţiile art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, face parte din venitul lunar brut al personalului silvic angajat al Gărzii Forestiere, prevăzut la art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, şi este supus impozitării conform art. 10 din Codul fiscal, precum şi regulilor instituite de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    56. Această orientare teoretică se regăseşte la nivelul Curţii de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi al tribunalelor Ialomiţa, Ilfov, Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Vaslui, Buzău - Secţia I civilă şi Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    57. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.
    58. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    59. Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, prin care s-a reţinut: „19. (...) stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.
    O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării. 20. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Legea fundamentală prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, «instituirea unui salariu minim brut pe ţară», fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele şi altele (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007).“

    60. Decizia nr. 433 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 27 octombrie 2023, potrivit căreia: „16. (...) Astfel, cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. 17. Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări. (...) 19. Curtea a subliniat că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora «Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite», şi ale art. 3 alin. (4) din acelaşi act normativ, potrivit cărora «Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.» Totodată, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că «limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII». Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării.“

    IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    61. În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate drept relevante pentru dezlegarea chestiunilor de drept supuse analizei:
    a) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 42 din 29 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 24 august 2023, în considerentele căreia se arată: „99. Coroborând dispoziţiile art. 2 cu cele ale art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se observă că legiuitorul a intenţionat să compenseze efortul suplimentar al unui angajat care nu îşi desfăşoară activitatea în localitatea de domiciliu, fiind astfel obligat să se deplaseze, în vederea derulării raportului de muncă/serviciu, între localitatea unde locuieşte şi locul de muncă indicat în contractul de muncă sau în actul de numire, raportat la felul muncii acestuia. 100. Prin urmare, norma reglementată de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 nu este aplicabilă salariatului căruia executarea raportului de serviciu însuşi îi impune efectuarea de deplasări către anumite destinaţii sau pe o arie geografică bine determinată, ci acelor salariaţi care locuiesc într-o altă localitate decât în cea în care se află structura teritorială a angajatorului indicată în actul juridic ce îi reglementează raportul de muncă/de serviciu ca fiind locul muncii (sediu social sau doar un sediu administrativ al acestuia), pentru că acest tip de indemnizaţie vizează doar compensarea efortului suplimentar reprezentat de deplasarea zilnică la sediul central sau al structurii locale a angajatorului în vederea începerii derulării raportului de muncă şi nu include cazul deplasărilor în scopul executării propriu-zise a raportului de muncă.“
    b) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, care reţine în considerente că: „84. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligaţia de a limita sporurile acordate angajaţilor în funcţie de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terţiari, aşa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terţiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază şi celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre aceşti ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferenţe între sporurile ce se cuvin salariaţilor din aceeaşi categorie profesională, stabilite şi acordate de ordonatori de credite diferiţi, pot proveni din aplicarea legii la situaţii de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie acelaşi. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite. 85. Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice. Relevante în acest sens sunt prevederile art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, care dispun că: «Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu (...) 92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale. (...) în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. «Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării.» (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)“.


    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    62. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este admisibilă în parte, propunând:
    - următoarele dezlegări ale chestiunilor de drept:
    "În interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, acordarea indemnizaţiei lunare neimpozabile, în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, este supusă limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    În interpretarea art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc nu intră sub incidenţa limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare“;"

    – respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    "În interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic şi art. 76 alin. (4) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la indemnizaţia lunară pentru locuinţă reprezintă un drept salarial impozabil?
    În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic şi art. 10 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an reprezintă un venit supus impozitării?
    În interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic şi art. 76 alin. (4^1) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la indemnizaţia lunară pentru locuinţă este supus condiţiei ca soţul/soţia angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar al unei indemnizaţii de aceeaşi natură?"



    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării
    63. Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută - preîntâmpinarea apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional - se impune a se verifica, în primul rând, dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    64. Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024. Acest act normativ cuprinde norme parţial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie“.
    65. În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate:
    (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze;
    (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac;
    (iii) existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei;
    (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    66. Evaluând elementele sesizării, în scopul de a se stabili dacă sunt întrunite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate anterior enunţate, se observă, prioritar, că se impune o restructurare a întrebărilor, pentru a se asigura o analiză adecvată a îndeplinirii tuturor acestor condiţii.
    67. Din modul de redactare a încheierii de sesizare se observă că întrebările numerotate cu nr. 1 şi 3 conţin, fiecare, câte două chestiuni de drept ce se solicită a fi lămurite. Astfel:
    - prima întrebare are drept scop determinarea, pe de o parte, a caracterului impozabil/neimpozabil al indemnizaţiei lunare pentru locuinţă, reglementată de dispoziţiile art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, prin raportare la prevederile art. 76 alin. (4) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, iar, pe de altă parte, stabilirea dacă această indemnizaţie se supune regulilor instituite de prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017;
    – prin cea de-a treia întrebare, instanţa de trimitere solicită a se stabili dacă dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an reprezintă venit supus impozitării conform art. 10 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi, totodată, dacă acest drept, la rândul lui, este supus regulilor instituite de prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

    68. Având în vedere că ambele întrebări pun în discuţie caracterul impozabil/neimpozabil al celor două categorii de drepturi, precum şi supunerea lor regulilor instituite de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru o mai bună analiză a condiţiilor de admisibilitate, dar şi pentru dezlegarea în fond a chestiunilor de drept, obiectul sesizării va fi reformulat, după cum urmează:
    1. În interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic şi art. 76 alin. (4) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la indemnizaţia lunară pentru locuinţă reprezintă un drept salarial impozabil?
    2. În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic şi art. 10 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an reprezintă un venit supus impozitării?
    3. În interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic şi art. 76 alin. (4^1) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la indemnizaţia lunară pentru locuinţă este supus condiţiei ca soţul/soţia angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar al unei indemnizaţii de aceeaşi natură?
    4. În interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a şi art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, drepturile la indemnizaţia lunară pentru locuinţă şi la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc sunt supuse limitărilor instituite de dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017?

    69. Procedând la analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării, în urma reformulării întrebărilor înaintate de instanţa de trimitere, se constată că doar sesizarea cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul ultimei întrebări îndeplineşte cumulativ toate aceste condiţii.
    70. În acest sens, referitor la primele două întrebări, ce privesc caracterul impozabil/neimpozabil al dreptului la indemnizaţia lunară pentru locuinţă şi al dreptului la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.
    71. După cum rezultă din contextul factual prezentat în încheierea de sesizare şi relevat de înscrisurile anexate acesteia, litigiul în care s-a formulat sesizarea poartă asupra recunoaşterii, în patrimoniul reclamantului, a celor două categorii de drepturi anterior indicate, acesta solicitând în contradictoriu cu instituţia pârâtă obligarea la acordarea indemnizaţiei lunare reglementate de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi a volumului de 6 mc lemn fasonat de foc anual şi gratuit, reglementat de art. 33 din acelaşi act normativ. Nu rezultă din modul de prezentare a situaţiei de fapt că obiectul cauzei ar fi reprezentat de contestarea modului de impozitare/neimpozitarea acestor drepturi, nefiind dedus analizei instanţei de judecată un raport juridic de drept fiscal, care să reclame cercetarea incidenţei normelor de drept fiscal la care se face referire în încheiere. Aşadar, interpretarea solicitată în legătură cu aceste norme nu serveşte soluţionării cauzei.
    72. Suplimentar, în legătură cu indemnizaţia lunară pentru locuinţă, se constată că normele de drept fiscal apreciate a fi incidente cauzei au fost în mod eronat identificate de instanţa de trimitere. Textul supus interpretării, indicat în încheierea de sesizare, respectiv art. 76 alin. (4) lit. s din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a fost abrogat la 1.01.2024 de art. 53 punctul 54 din capitolul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023“), iar la data numirii în funcţie a reclamantului avea următorul conţinut: „(4) Următoarele venituri nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit: (...) s) diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda practicată pe piaţă, pentru credite şi depozite“. Or, obiectul litigiului nu are legătură cu astfel de sume şi nici nu dezleagă eventuale controverse în legătură cu caracterul lor impozabil ori neimpozabil.
    73. Nu în ultimul rând, atât în legătură cu indemnizaţia lunară pentru locuinţă, reglementată de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, cât şi în legătură cu dreptul la acordarea a 6 mc lemn fasonat de foc anual şi gratuit, reglementat de art. 33 din acelaşi act normativ, instanţa de trimitere nu identifică nicio dificultate în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale. Nici practica judiciară relevantă înaintată de instanţele naţionale şi nici opiniile juridice exprimate asupra modului de interpretare a normelor nu identifică vreo dificultate în stabilirea caracterului impozabil/neimpozabil al celor două categorii de drepturi, astfel că nu se prefigurează apariţia unei practici neunitare ce s-ar impune a fi preîntâmpinată prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    74. În jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit deja că procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu a unei probleme de drept reale, esenţiale şi controversate, care se impune cu evidenţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate de natură a reclama intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii, având menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014).
    75. Cum problemele de drept privind caracterul impozabil/ neimpozabil al indemnizaţiei lunare pentru locuinţă şi al dreptului la 6 mc lemn fasonat de foc anual şi gratuit nu ridică o reală dificultate, în condiţiile în care dispoziţiile legale ce le reglementează nu sunt lacunare, incomplete sau neclare, iar instanţa de trimitere nu a avut nicio dificultate în interpretarea normelor legale şi nici nu a arătat argumentele pentru care consideră că problemele de drept în discuţie sunt susceptibile a da naştere unor interpretări diferite, se reţine că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unei chestiuni de drept, astfel că, nefiind întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizările ce fac obiectul primelor două întrebări sunt inadmisibile.
    76. În ceea ce priveşte cea de-a treia întrebare, nici în privinţa acesteia nu se confirmă existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei dezlegare să depindă soluţionarea cauzei.
    77. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat acordarea indemnizaţiei lunare pentru locuinţă reglementate de art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, în legătură cu care instanţa de trimitere face referire, prin întrebarea formulată, la o eventuală limitare a acestui drept, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 76 alin. (4^1) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Însă, dispoziţiile alin. (4^1) al art. 76 din Codul fiscal conţin reglementări specifice la literele a)-j), neputând fi identificată în conţinut litera „s“, la care se referă încheierea de sesizare. Totodată, instanţa de trimitere nu redă, în cuprinsul încheierii, textul normei a cărei interpretare a fost solicitată, astfel că nu poate fi identificat în mod corespunzător obiectul sesizării.
    78. În egală măsură, se constată din conţinutul încheierii de sesizare că nici titularul cererii de recurs, Garda Forestieră Suceava, nu a indicat dispoziţiile art. 76 alin. (4^1) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal drept norme ce condiţionează acordarea indemnizaţiei reglementate de art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 de inexistenţa unei indemnizaţii similare acordate soţului/soţiei. Criticile din recurs fac trimitere doar la „drepturi similare celor care fac obiectul litigiului“, cărora li se aplică dispoziţiile art. 76 alin. (4^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
    79. În aceste condiţii, având în vedere că încheierea de trimitere nu identifică în mod corespunzător normele de drept care ar putea pune în discuţie existenţa ori limitarea dreptului solicitat în temeiul art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, iar aplicarea în concret a textului de lege situaţiei particulare din litigiul cu care a fost sesizată reprezintă atributul exclusiv al instanţei de trimitere, Înalta Curte reţine că nici în privinţa celei de-a treia întrebări nu este îndeplinită cerinţa existenţei unei veritabile chestiuni de drept de a cărei dezlegare să depindă soluţionarea cauzei, ceea ce atrage inadmisibilitatea sesizării.
    80. În ceea ce priveşte ultima întrebare, toate condiţiile de admisibilitate anterior enunţate sunt îndeplinite, impunându-se dezlegarea în fond a chestiunilor de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    81. În acest sens, primele cerinţe de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării şi existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sunt îndeplinite. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu soluţionarea căii de atac a recursului formulat într-un litigiu ce se înscrie în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris în art. 1 alin. (1) din actul normativ menţionat, titularul cererii de chemare în judecată fiind personal plătit din fonduri publice (funcţionar public). Totodată, este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate ca problemele de drept să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    82. În privinţa condiţiei referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept, de lămurirea căreia să depindă soluţionarea în fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod constant, în jurisprudenţa sa, că obiectul sesizării pentru o hotărâre prealabilă îl poate constitui o chestiune de drept, dacă, prin consecinţele pe care le produce, interpretarea normei de drept are aptitudinea de a determina soluţionarea cauzei pe fond, adică rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. În cauză, această condiţie este îndeplinită în privinţa ultimei întrebări, obiectul acesteia privind probleme de drept apte să devină surse ale unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, ale unei jurisprudenţe neunitare. Necesitatea soluţionării pe fond a sesizării răspunde nevoii de asigurare a uniformităţii jurisprudenţiale, aceasta fiind formulată într-un litigiu care poate fi replicat la un număr mai mare de subiecţi şi care, astfel fiind, ar putea genera un impact direct şi considerabil asupra bugetului general consolidat, în ipoteza dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare.
    83. În ceea ce priveşte riscul dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare, acesta nu este cu totul exclus, câtă vreme hotărârile înaintate de instanţele naţionale, precum şi punctele de vedere exprimate asupra chestiunii de drept identificate în conţinutul ultimei întrebări a sesizării relevă o abordare diferită în legătură cu incidenţa prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 asupra drepturilor reglementate de art. 25 teza a II-a şi art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

    XI.2. Asupra fondului sesizării
    84. Prima chestiune ce se impune a fi dezlegată în fond se referă la aplicarea limitărilor reglementate de dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 inclusiv indemnizaţiei cuvenite personalului silvic în temeiul normelor speciale, respectiv în baza art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.
    85. În dezlegarea acestei chestiuni de drept urmează a se avea în vedere, cu prioritate, natura indemnizaţiei pentru locuinţă, sens în care îşi vor găsi aplicare dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 42 din 29 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 24 august 2023, potrivit cărora:
    "99. Coroborând dispoziţiile art. 2 cu cele ale art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se observă că legiuitorul a intenţionat să compenseze efortul suplimentar al unui angajat care nu îşi desfăşoară activitatea în localitatea de domiciliu, fiind astfel obligat să se deplaseze, în vederea derulării raportului de muncă/serviciu, între localitatea unde locuieşte şi locul de muncă indicat în contractul de muncă sau în actul de numire, raportat la felul muncii acestuia. 100. Prin urmare, norma reglementată de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 nu este aplicabilă salariatului căruia executarea raportului de serviciu însuşi îi impune efectuarea de deplasări către anumite destinaţii sau pe o arie geografică bine determinată, ci acelor salariaţi care locuiesc într-o altă localitate decât în cea în care se află structura teritorială a angajatorului indicată în actul juridic ce îi reglementează raportul de muncă/de serviciu ca fiind locul muncii (sediu social sau doar un sediu administrativ al acestuia), pentru că acest tip de indemnizaţie vizează doar compensarea efortului suplimentar reprezentat de deplasarea zilnică la sediul central sau al structurii locale a angajatorului în vederea începerii derulării raportului de muncă şi nu include cazul deplasărilor în scopul executării propriu-zise a raportului de muncă."

    86. În considerarea acestor dezlegări obligatorii, indemnizaţia pentru locuinţă reprezintă, aşadar, un drept lunar de natură salarială acordat personalului silvic ce ocupă o funcţie publică, în scopul compensării efortului suplimentar reprezentat de relocarea acestuia în afara localităţii de domiciliu, în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, în ipoteza în care nu este posibilă asigurarea unei locuinţe de serviciu, de protocol sau de intervenţie.
    87. Odată stabilită natura juridică a indemnizaţiei pentru locuinţă se impun a fi observate prevederile art. 1 alin. (1) ale Legii-cadru nr. 153/2017: „(1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului“, precum şi cele ale art. 6 lit. a) din acelaşi act normativ, potrivit cărora: „Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege.“ Totodată, potrivit art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017: „m) venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.“
    88. Recurgând la metodele de interpretare gramaticală, logică şi sistematică a textelor de lege enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că sistemul de salarizare reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017 determină cadrul general aplicabil în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, însă voinţa legiuitorului a fost, totodată, de a permite ca, prin norme juridice de forţa legii, să reglementeze şi alte drepturi de natură salarială corespunzătoare fiecărei categorii din sectorul bugetar, în funcţie de specificul activităţii prestate, cu condiţia ca acestea să se încadreze „în limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege“, asigurându-se astfel respectarea principiului legalităţii.
    89. Or, una dintre limitele impuse de Legea-cadru nr. 153/2017 este cea reglementată de art. 25 al actului normativ, ce priveşte „Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi“, în primul alineat stabilindu-se că: „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (...)“.
    90. După cum se remarcă din conţinutul normei, intenţia legiuitorului a fost aceea ca, raportat la bugetul fiecărui ordonator de credite, în acordarea de sporuri, indemnizaţii, compensaţii etc., acesta să nu depăşească o anumită limită, fără ca legiuitorul să distingă în funcţie de norma juridică de forţa legii în temeiul căreia aceste drepturi au fost acordate.
    91. De altfel, cu privire la modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, din perspectiva obligaţiilor impuse ordonatorilor de credite, Curtea Constituţională a arătat, în Decizia nr. 433 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 27 octombrie 2023, că: „16. (...) statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. 17. Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări.“ (paragrafele 16 şi 17).
    92. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut în jurisprudenţa sa că: „Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligaţia de a limita sporurile acordate angajaţilor în funcţie de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terţiari, aşa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. (....) Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice. Relevante în acest sens sunt prevederile art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, care dispun că: «Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu»“. (Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, paragrafele 84 şi 85).
    93. Aşadar, în condiţiile în care art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 reglementează cu privire la drepturi lunare de natură salarială cuvenite personalului silvic căruia nu i se poate asigura locuinţă de serviciu, iar art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează cu caracter general obligativitatea încadrării tuturor drepturilor cuvenite personalului plătit din fonduri publice în limitele determinate de lege, prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 dispunând cu privire la instituirea unor astfel de limite în ceea ce priveşte totalitatea „sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă“, fără distincţie în funcţie de norma juridică în temeiul cărora au fost acordate, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că indemnizaţia lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie intră sub incidenţa limitărilor reglementate de aceste din urmă dispoziţii.
    94. Referitor la cea de-a doua categorie de drepturi ce face obiectul sesizării, respectiv dreptul la acordare anuală şi în mod gratuit a unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc, reglementat de art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se constată că acesta se încadrează în categoria avantajelor în natură anuale de care beneficiază personalul silvic în temeiul unui statut special, fiind acordat în scopul îndeplinirii unor nevoi de consum, cu ajutorul bunurilor sau serviciilor oferite de către instituţie, pe lângă salariu.
    95. Totodată, se constată că, deşi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 poartă denumirea marginală „Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi“, prevederile alineatului (1) dispun în mod limitativ asupra aplicării plafonului de 30%, doar în legătură cu „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă“. Nu se face nicio referire în conţinutul normei la „alte drepturi“, inclusiv cele în natură, acordate personalului plătit din fonduri publice.
    96. Aşadar, în aplicarea aceluiaşi principiu ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, reţinându-se că, pe cale de interpretare, nu pot fi adăugate în conţinutul art. 25 alin. (1) al Legii-cadru nr. 153/2017 drepturi noi, nereglementate explicit, care să fie avute în vedere la aplicarea plafonului de 30%, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie concluzionează în sensul că dreptul personalului silvic la acordarea anuală, gratuită, a unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc nu intră sub incidenţa limitărilor impuse de acest text de lege.
    97. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite, în parte, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.089/86/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
    În interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, acordarea indemnizaţiei lunare neimpozabile, în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, este supusă limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    În interpretarea art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc nu intră sub incidenţa limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    În interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic şi art. 76 alin. (4) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la indemnizaţia lunară pentru locuinţă reprezintă un drept salarial impozabil?
    În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic şi art. 10 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an reprezintă un venit supus impozitării?
    În interpretarea dispoziţiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic şi art. 76 alin. (4^1) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la indemnizaţia lunară pentru locuinţă este supus condiţiei ca soţul/soţia angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar(ă) al/a unei indemnizaţii de aceeaşi natură?

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2025.


                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena-Mădălina Ivănescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 46 din 24 februarie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016