Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din cap. II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Grigore-Florin Popescu în Dosarul nr. 31.365/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 752D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece aspectele criticate constituie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, în speţă a noţiunii de „domiciliu“. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 11.700 din 20 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 31.365/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din cap. II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Grigore-Florin Popescu, în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect principal pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de mutare, corespunzătoare chemării în rândul cadrelor militare în activitate, la data de 22 august 2013, într-o altă localitate decât cea de domiciliu, indemnizaţie egală cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază cuvenit pentru noua funcţie în care este încadrat. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece, „în situaţia în care s-ar interpreta în sensul că acordarea către personalul militar a indemnizaţiei de mutare este condiţionată de schimbarea domiciliului, titularul dreptului la indemnizaţia amintită ar fi obligat să îşi schimbe domiciliul pentru a putea beneficia de dreptul său.“ Or, conform art. 25 alin. (2) din Constituţie, oricărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra şi de a reveni în ţară. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, care prevăd că cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească sau să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul ori reşedinţa, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege (cum ar fi cazul minorilor, al interzişilor judecătoreşti etc.). Autorul excepţiei mai arată că „dispoziţia legală criticată prin excepţia de neconstituţionalitate nici nu are aplicabilitate, întrucât, în situaţia în care şi-ar fi schimbat domiciliul în municipiul Bucureşti, ar fi lipsit de consistenţă ipoteza normei care îi acordă dreptul la indemnizaţia de mutare“. Astfel, trebuia să facă dovada că a fost chemat în rândul cadrelor militare în activitate în altă localitate decât cea de domiciliu. Or, dacă ar fi avut domiciliul în Bucureşti la data cererii de acordare a indemnizaţiei de mutare, nu mai putea face dovada că anterior, la data chemării în rândul cadrelor militare în activitate, ar fi avut domiciliul în municipiul Timişoara, întrucât actul de identitate precedent nu ar mai fi fost în posesia lui. Nu în ultimul rând, se subliniază că, potrivit art. 59 din Codul civil, dreptul la domiciliu este unul dintre atributele de identificare ale persoanei fizice, alături de dreptul la nume, reşedinţă şi stare civilă. Prin urmare, obligarea la schimbarea domiciliului în vederea valorificării unui drept echivalează cu obligarea la modificarea unuia dintre atributele de identificare ale persoanei fizice. Aşa cum, de exemplu, nu poate fi obligat să îşi schimbe numele, tot aşa nu poate fi obligat să îşi schimbe domiciliul. 6. Cât priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, autorul excepţiei susţine că persoane (chemate în rândul cadrelor militare în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu) care se află în aceeaşi situaţie sau în situaţii similare (şi-au schimbat domiciliul în noua localitate ori şi-au stabilit reşedinţa în aceasta) au parte de un regim distinct în privinţa acordării indemnizaţiei de mutare, în funcţie de unicul criteriu al manifestării de voinţă a titularului, în sensul optării sau nu pentru schimbarea domiciliului. Astfel, există posibilitatea ca persoane chemate în rândul cadrelor militare în activitate în aceeaşi localitate, alta decât cea de domiciliu pentru fiecare dintre cei în cauză, să fie tratate diferit, respectiv celor care şi-au schimbat domiciliul în noua localitate să li se acorde indemnizaţia de mutare, iar celor care, deşi s-au mutat efectiv şi, eventual, şi-au stabilit reşedinţa în noua localitate să nu li se acorde indemnizaţia. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate creează o vădită inegalitate de tratament între persoane aflate în situaţii identice sau similare, inegalitate nejustificată în mod obiectiv şi rezonabil, contrară principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. 7. În final, se susţine că această îngrădire este neconstituţională, nefiind îndeplinite condiţiile restrictive stabilite de art. 53 din Constituţie, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 482 din 9 noiembrie 2004. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin art. 25 alin. (2) din Constituţie, deoarece, chiar dacă dreptul la indemnizaţia de mutare ar fi condiţionat de schimbarea domiciliului, reclamantul s-ar afla în situaţia de a-şi schimba domiciliul într-o altă localitate, nefiind în situaţia de a nu mai avea pe viitor un domiciliu într-o altă localitate din ţară. De asemenea, consideră că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece „o regulă privind momentul în care un anumit drept ar putea fi acordat s-ar aplica fără discriminare, pentru orice titular al dreptului în cauză, legiuitorul având posibilitatea de a stabili condiţiile de acordare a drepturilor reglementate, în funcţie de scopurile urmărite la momentul legiferării“. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile de lege criticate stabilesc un beneficiu pentru persoanele vizate, care, fiind mutate în interes de serviciu sau transferate, îşi schimbă domiciliul în localitatea unde urmează să îşi desfăşoare activitatea, situaţie în care beneficiază de indemnizaţia de mutare. Prin urmare, din nicio dispoziţie de lege nu rezultă obligaţia persoanei în cauză de a-şi schimba domiciliul, obligaţie care ar constitui o încălcare a art. 25 alin. (2) din Constituţie, ci doar faptul că legiuitorul a înţeles să ofere beneficiul indemnizaţiei de mutare doar celor care fac acest demers, în considerarea faptului că o astfel de schimbare angrenează automat anumite cheltuieli şi presupune anumite eforturi. De asemenea, nu se poate reţine nici încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, câtă vreme indemnizaţia de mutare este un beneficiu acordat de legiuitor „pentru a compensa efortul celor care decid să facă demersurile legale pentru schimbarea domiciliului în localitatea în care au fost mutaţi în interesul serviciului sau transferaţi şi nu pentru a recompensa activitatea prestată, situaţie în care ne-am fi aflat în ipoteza unei discriminări“. Or, în cazul de faţă, este identificată expres categoria beneficiarilor indemnizaţiei respective, şi anume cei care procedează la schimbarea domiciliului, iar regula este aplicată în aceleaşi condiţii pentru toţi cei aflaţi în această ipoteză. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (2) din cap. II al anexei nr. VII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, având următorul cuprins: „Indemnizaţia de mutare prevăzută la alin. (1) lit. a) se acordă personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în luna schimbării domiciliului.“ Dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) la care se referă dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, mutaţi sau transferaţi, în interes de serviciu, într-o altă localitate decât cea de domiciliu, individual ori împreună cu unitatea sau subunitatea, au dreptul la: a) o indemnizaţie de mutare egală cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază cuvenită/cuvenit pentru noile funcţii în care au fost încadraţi;“ 14. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de mutare, prevăzute de dispoziţiile de lege criticate. 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, în art. 25 alin. (2), potrivit căruia „Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra şi de a reveni în ţară“, şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate fac parte din secţiunea a 3a: „Drepturi specifice activităţii desfăşurate în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ a cap. II: „Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ din anexa nr. VII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 284/2010 şi reglementează dreptul la o indemnizaţie de mutare pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, mutaţi sau transferaţi, în interes de serviciu, într-o altă localitate decât cea de domiciliu, „în luna schimbării domiciliului“. 17. Autorul excepţiei, în calitate de magistrat militar, care îşi desfăşoară activitatea în altă localitate decât cea în care are domiciliul, susţine că textul de lege criticat este neconstituţional, „în situaţia în care s-ar interpreta în sensul că acordarea către personalul militar a indemnizaţiei de mutare este condiţionată de schimbarea domiciliului“, în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, iar nu de simpla schimbare de fapt a domiciliului. 18. Or, Curtea constată că această susţinere nu reprezintă o problemă de constituţionalitate a textului de lege criticat, ci o chestiune de interpretare şi aplicare a legii la cazul dedus judecăţii, ceea ce intră în competenţa instanţelor judecătoreşti. De altfel, în cauză, instanţa care a sesizat Curtea Constituţională a interpretat textul de lege criticat în sensul că „legiuitorul nu a condiţionat acordarea acestui drept de stabilirea domiciliului legal, situaţie în care ar fi fost posibilă aplicarea dispoziţiilor mai stricte prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, ci de stabilirea domiciliului, în sensul de locuinţă statornică a beneficiarului dreptului, în localitatea în care urma a-şi desfăşura activitatea“. 19. Având în vedere acestea, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate vizează o problemă de interpretare şi aplicare a legii, iar nu o problemă de constituţionalitate a textului de lege criticat şi, prin urmare, aceasta este inadmisibilă. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din cap. II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Grigore-Florin Popescu în Dosarul nr. 31.365/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
