Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 46 din 19 iunie 2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 46 din 19 iunie 2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 749 din 19 septembrie 2017

Comenteaza legea

Dosar nr. 382/1/2017


┌───────────┬──────────────────────────┐
│Gabriela   │- vicepreşedintele Înaltei│
│Elena      │Curţi de Casaţie şi       │
│Bogasiu    │Justiţie - preşedintele   │
│           │completului               │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Lavinia    │- preşedintele delegat al │
│Curelea    │Secţiei I civile          │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Eugenia    │- preşedintele Secţiei a  │
│Voicheci   │II-a civile               │
├───────────┼──────────────────────────┤
│           │- preşedintele Secţiei de │
│Ionel Barbă│contencios administrativ  │
│           │şi fiscal                 │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Rodica     │- judecător la Secţia I   │
│Susanu     │civilă                    │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Florentin  │- judecător la Secţia I   │
│Sorin      │civilă                    │
│Drăguţ     │                          │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Eugenia    │- judecător la Secţia I   │
│Puşcaşiu   │civilă                    │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Simona Gina│- judecător la Secţia I   │
│Pietreanu  │civilă                    │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Andreia    │- judecător la Secţia I   │
│Liana      │civilă                    │
│Constanda  │                          │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Veronica   │- judecător la Secţia a   │
│Magdalena  │II-a civilă               │
│Dănăilă    │                          │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Nela       │- judecător la Secţia a   │
│Petrişor   │II-a civilă               │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Carmen     │- judecător la Secţia a   │
│Trănica    │II-a civilă               │
│Teau       │                          │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Valentina  │- judecător la Secţia a   │
│Vrabie     │II-a civilă               │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Ruxandra   │- judecător la Secţia a   │
│Monica Duţă│II-a civilă               │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Florentina │- judecător la Secţia de  │
│Dinu       │contencios administrativ  │
│           │şi fiscal                 │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Ana-Hermina│- judecător la Secţia de  │
│Iancu      │contencios administrativ  │
│           │şi fiscal                 │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Dana Iarina│- judecător la Secţia de  │
│Vartires   │contencios administrativ  │
│           │şi fiscal                 │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Emanuel    │- judecător la Secţia de  │
│Albu       │contencios administrativ  │
│           │şi fiscal                 │
├───────────┼──────────────────────────┤
│           │- judecător la Secţia de  │
│Eugenia Ion│contencios administrativ  │
│           │şi fiscal                 │
└───────────┴──────────────────────────┘

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 382/1/2017, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se lămuri dacă neataşarea dovezii plăţii taxei judiciare de timbru la cererea de recurs atrage sancţiunea nulităţii recursului sau lipsa dovezii achitării acesteia se poate complini ulterior depunerii cererii de recurs, urmând procedura prevăzută de art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare“.
    Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă.
    În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    1. Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din 10 ianuarie 2017, în Dosarul nr. 4.804/285/2014, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se lămuri dacă neataşarea dovezii plăţii taxei judiciare de timbru la cererea de recurs atrage sancţiunea nulităţii recursului sau lipsa dovezii achitării acesteia se poate complini ulterior depunerii cererii de recurs, urmând procedura prevăzută de art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013)“.

    II. Expunerea succintă a procesului
    2. Reclamanţii A, B şi C au solicitat instanţei obligarea pârâtei S.C. D - S.R.L. la predarea, în deplină proprietate şi liniştită posesie a suprafeţei de 2.363 mp teren, în valoare de 2.400 lei, situată în comuna Zamostea, judeţul Suceava, precum şi ridicarea unor construcţii provizorii amplasate de pârâtă pe terenul revendicat.
    3. În susţinerea acţiunii au arătat că sunt proprietarii suprafeţei totale de teren de 8.500 mp, dobândit în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx din 1 octombrie 2003, încheiat la Biroul Notarului Public X - Suceava. După încheierea contractului, suprafaţa de teren de 2.363 mp a fost ocupată iniţial de o societate comercială, iar la data de 22 martie 2008 a fost vândută către pârâtă. De la data ocupării de către pârâtă a suprafeţei de teren au încercat, în repetate rânduri, prin mijloace amiabile, să o determine să nu le încalce proprietatea, însă au primit refuzul categoric al acesteia.
    4. Prin întâmpinare, pârâta a susţinut că pretenţiile reclamanţilor nu sunt întemeiate, deoarece terenul a aparţinut unei societăţi comerciale, care a dobândit prin efectul legii dreptul de proprietate cu privire la terenul în litigiu.
    5. S-a pus în vedere reclamanţilor obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 233 lei (133 lei + 100 lei), conform prevederilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dovada achitării taxei fiind depusă la fila 24 din dosarul de fond.
    6. Judecătoria Rădăuţi, prin Sentinţa civilă nr. 4.172 din 11 decembrie 2015, a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând că titlul de proprietate al reclamanţilor a fost emis fără respectarea dispoziţiilor legale şi fără o corectă identificare a terenului deţinut la acea dată de societate, nefiind întocmite fişa cu schiţa terenului şi procesul-verbal de punere în posesie, în care să se regăsească situaţia din teren.
    7. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, care au susţinut că vânzătorii terenului aveau calitatea de proprietari, în calitate de moştenitori ai defunctului pe numele căruia s-a emis titlul de proprietate, însă pârâta a refuzat orice înţelegere cu privire la teren. În anul 2014 au demarat formalităţile pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, însă cererea lor a fost respinsă, deoarece exista suprapunere în schiţele care alcătuiesc documentaţiile cadastrale ale reclamanţilor şi ale pârâtei.
    8. S-a pus în vedere apelanţilor obligaţia achitării taxei de timbru în cuantum de 80 lei, conform dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, dovada plăţii fiind făcută cu chitanţa de la fila 14 dosar apel.
    9. Prin Decizia nr. 776 din 15 iunie 2016, Tribunalul Suceava a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi, hotărârea fiind definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. S-a avut în vedere faptul că prima instanţă a interpretat în mod corect probatoriul administrat în cauză, iar raportul de expertiză întocmit în apel a confirmat situaţia de fapt reţinută la fond.
    10. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, susţinând că instanţele au conferit în mod nelegal forţă probantă absolută unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, cât timp pentru terenul în litigiu a fost emis titlul de proprietate nr. xxxx din 13 mai 1995. Mai mult, au subliniat că raportul de expertiză şi suplimentul la acest raport au relevat o suprapunere a titlurilor în limita suprafeţei de 908 mp, însă instanţa a reţinut contrariul.
    11. La primirea cererii de recurs, curtea de apel a dispus comunicarea în scris către recurent a lipsurilor acesteia, respectiv dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.
    12. Chitanţa doveditoare a plăţii taxei a fost depusă la fila 27 din dosarul de recurs.
    13. La termenul de judecată din 6 decembrie 2016, instanţa de recurs a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, faţă de împrejurarea că dovada achitării taxei de timbru nu a fost ataşată la cererea de recurs. Faţă de această excepţie, din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.
    14. La termenul de judecată din 10 ianuarie 2017, Curtea de Apel Suceava, luând act de concluziile părţilor, a considerat admisibilă sesizarea; prin aceeaşi încheiere a dispus şi suspendarea judecăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

    III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
    15. Prin Încheierea pronunţată la data de 10 ianuarie 2017, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:
    - Dosarul nr. 4.804/285/2014 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă este în curs de judecată, fiind în faza recursului;
    – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în ultimă instanţă;
    – cauza care formează obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestită să soluţioneze cauza;
    – soluţionarea pe fond a recursului ar putea depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.
    Astfel, se constată că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept^1 s-a reţinut, în mod constant, că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. În speţă, această condiţie este îndeplinită, deoarece modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează şi soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii, în cauză fiind invocată excepţia nulităţii cererii de recurs.
──────────
    ^1 Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20.01.2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9.04.2014; Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17.06.2015; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26.05.2016.
──────────

    – Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.
    – Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor instanţei supreme, consultate la data de 10 ianuarie 2017.

    IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    16. Recurenţii-reclamanţi au arătat oral, prin apărător, că actele normative care prevăd facilităţi la plata taxei judiciare de timbru sunt aplicabile atât căilor ordinare, cât şi căilor extraordinare de atac, acestea nefiind excluse de sub incidenţa Ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008), şi, respectiv, nr. 80/2013 şi că nedepunerea dovezii achitării taxei judiciare de timbru odată cu cererea de recurs nu determină nulitatea recursului în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, atâta vreme cât obligaţia achitării acestei taxe a fost îndeplinită de parte, în termenul stabilit de instanţă, prin adresa comunicată.
    17. Intimata-pârâtă, prin apărător, a formulat în scris punctul său de vedere şi a arătat că, aşa cum rezultă din reglementările procedurale privind cerinţa timbrajului - art. 470 alin. (3), art. 486 alin. (2) şi art. 494 din Codul de procedură civilă - lipsa ataşării dovezii achitării taxei judiciare de timbru la cererea de recurs nu poate fi complinită până la termenul de judecată la care partea a fost citată în recurs. Pe de altă parte, având în vedere interesul fundamental al justiţiabililor de a avea acces la calea extraordinară de atac a recursului, ca ultim nivel de jurisdicţie în care îşi pot apăra drepturile, consideră că cerinţa ataşării dovezii achitării taxei judiciare de timbru la cererea derecurs, sancţionată cu nulitatea, este de natură a afecta grav efectivitatea exercitării căii de atac a recursului, cu consecinţa restrângerii nejustificate a accesului la justiţie. De asemenea trebuie avută în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că scopul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este să apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, iar atunci când normele referitoare la formele ce trebuie respectate pentru introducerea unui recurs şi aplicarea lor îi împiedică pe justiţiabili să se prevaleze de căile de atac sunt încălcate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţie. În consecinţă, apreciază că dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă trebuie interpretate în sensul că lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru la cererea de recurs se poate complini, ulterior depunerii cererii de recurs, urmând procedura prevăzută de art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

    IV. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    18. Completul de judecată învestit cu soluţionarea recursului în Dosarul nr. 4.804/285/2014 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă a apreciat că dispoziţiile art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora neîndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. (2), şi anume ataşarea dovezii achitării taxei judiciare de timbru, este sancţionată cu nulitatea (exceptând dispoziţiile referitoare la asistarea, respectiv reprezentarea prin avocat, declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24.10.2014), au caracter special. Spre deosebire de judecata în primă instanţă, când neîndeplinirea cerinţei timbrării prevăzută de art. 197 din Codul de procedură civilă se comunică reclamantului, acesta primind un termen de 10 zile pentru complinirea lipsei [art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă] şi de procedura prevăzută pentru calea de atac a apelului, unde lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată [art. 470 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură civilă], în calea de atac a recursului există procedura expresă prevăzută de art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, această prevedere înlăturând de la aplicare dispoziţiile cu caracter general, la care face referire art. 494 din Codul de procedură civilă.
    19. Opinia instanţei este că textul de lege menţionat mai sus, care prevede „ataşarea“ la cererea de recurs a chitanţei doveditoare a plăţii, trebuie interpretat în sensul său literal, deducându-se că declaraţia de recurs trebuie însoţită, sub sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, de dovada plăţii taxei judiciare de timbru. Prevederile din Codul de procedură civilă nu conţin alte precizări din care să rezulte posibilitatea prezentării, la o dată ulterioară, a dovezii plăţii taxei judiciare de timbru.
    20. Reglementarea oferită de Codul de procedură civilă chestiunii timbrajului, pentru calea de atac a recursului, se coroborează cu prevederi din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, referitoare la această cale de atac. Astfel, dispoziţiile art. 24 şi 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 prevăd sume fixe, respectiv sume minime fixe pentru acţiunile evaluabile în bani, datorate în funcţie de criticile avansate în recurs şi de obiectul cauzei, scopul prezumat fiind acela de a nu pune partea în dificultate în ceea ce priveşte aprecierea cuantumului taxei, dat fiind faptul că, anterior înregistrării declaraţiei de recurs, cuantumul taxei judiciare de timbru nu poate fi stabilit de instanţa ce urmează a fi sesizată. Astfel, în opinia instanţei, imposibilitatea indicării de către instanţa de recurs a unui cuantum determinat al taxei judiciare de timbru, necesar părţii pentru efectuarea plăţii şi ataşarea dovezii la declaraţia de recurs, este complinită de dispoziţiile menţionate anterior.
    21. De asemenea, art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 prevede că solicitarea pentru acordarea ajutorului public judiciar în vederea exercitării unei căi de atac se adresează instanţei a cărei hotărâre se atacă, în mod obligatoriu, înăuntrul termenului pentru exercitarea căii de atac, termen care se întrerupe o singură dată, dacă solicitantul depune înscrisurile prevăzute la art. 14 din ordonanţă, iar de la data comunicării încheierii prin care s-a soluţionat cererea de ajutor public judiciar ori, după caz, cererea de reexaminare, în sensul admiterii, respectiv al respingerii, începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac. Se poate spune că textele de lege menţionate anterior sunt corelate cu dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, prin aceea că prevăd, în cazul recursului, o sumă fixă pentru toate situaţiile, astfel încât partea este în măsură să cunoască cel puţin suma minimă pe care o are de plătit (pentru acţiunile evaluabile în bani) încă de la momentul formulării recursului, existând posibilitatea ca ulterior instanţa să pună în vedere părţii să achite, într-un anumit termen, eventualele diferenţe aferente valorii obiectului acţiunii.

    V. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    22. Jurisprudenţa Curţii de Apel Suceava - instanţa de trimitere a comunicat că la nivelul Secţiei a II-a civile şi al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal ale Curţii, precum şi la tribunalele din circumscripţie practica judiciară este unitară, în sensul că lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru se poate complini ulterior depunerii cererii de recurs, urmând procedura prevăzută de art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.
    Practica este neunitară doar la Secţia I civilă a Curţii, în sensul că unul din cele trei complete de recurs, respectiv cel care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciază că taxa judiciară de timbru aferentă recursului trebuie achitată cel mai târziu la data declarării căii de atac, iar celelalte complete apreciază că această taxă poate fi achitată inclusiv în termenul prevăzut de art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    În sensul celor arătate au fost ataşate hotărâri judecătoreşti relevante ale Secţiei I civile.

    Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară
    23. Practica cvasiunanimă a instanţelor naţionale, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători sunt în sensul că neataşarea dovezii plăţii taxei judiciare de timbru la cererea de recurs nu atrage automat sancţiunea nulităţii recursului, această lipsă putând fi complinită ulterior depunerii cererii de recurs, în condiţiile art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.
    În argumentarea acestei opinii s-a susţinut că:
    - între desfiinţarea actului de procedură nul sau anulabil şi înlăturarea vătămării procesuale prin refacerea actului de procedură este prevalentă refacerea actului cu respectarea tuturor condiţiilor de valabilitate (art. 176-179 din Codul de procedură civilă);
    – instanţa are obligaţia de a atrage atenţia părţii asupra neregularităţii (art. 200 din Codul de procedură civilă), în condiţiile art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013; numai în situaţia în care recurentul nu acoperă această neregularitate devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului;
    – nulitatea absolută expres prevăzută de textul ce se propune a fi interpretat prezumă o vătămare care poate fi înlăturată, aşa cum rezultă din economia dispoziţiilor art. 105 din Codul de procedură civilă de la 1865;
    – raportat la dispoziţiile art. 494 sunt şi prevederile art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care stipulează că actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia.

    24. În sens contrar, Curtea de Apel Iaşi a comunicat că opinia unanimă a judecătorilor este în sensul că menţiunea referitoare la obligativitatea ataşării la dosar a dovezii plăţii taxei judiciare de timbru este preluată din vechea reglementare; fiind vorba de o cerinţă legală extrinsecă cererii de recurs, atrage nulitatea cererii, necondiţionată de existenţa vreunei vătămări; dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nu sunt aplicabile în recurs, deoarece reglementează ipoteza neplăţii taxei de timbru pentru cererea de chemare în judecată. O astfel de opinie a fost exprimată şi de o parte dintre judecătorii secţiilor a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a IV-a civilă ale Curţii de Apel Bucureşti şi ai Tribunalului Călăraşi, cu argumentul că sancţiunea nulităţii recursului în această situaţie este aplicabilă, potrivit art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, care au caracter special, astfel că nu se va aplica procedura din apel, prevăzută la art. 470 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură civilă.
    25. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei Judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

    VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    26. Prin Decizia nr. 608 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 24.11.2015, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, reţinând că „autorul excepţiei nu critică, în sine, conţinutul normativ al art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, ci modalitatea în care instanţa de judecată a procedat la aplicarea acestor prevederi legale în cauza concretă dedusă judecăţii.“ Curtea a subliniat că „în jurisprudenţa sa a statuat, în mod constant, că reglementarea de către legiuitor a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite“.
    Cât priveşte dispoziţiile art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, instanţa de contencios constituţional le-a analizat din altă perspectivă decât cea care interesează în cauza de faţă.

    VII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
    27. Deşi nu vizează în mod direct aspectele cuprinse în sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, relevantă în ceea ce priveşte dovada achitării taxei judiciare de timbru este Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Hietsch împotriva României din 23 septembrie 2014, prin care sa constatat încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constatându-se că reclamanta a achitat efectiv taxa judiciară de timbru prevăzută pentru examinarea recursului său şi că a transmis tribunalului, prin scrisoare recomandată, dovada acestei plăţi, în forma şi termenele prevăzute de Codul de procedură civilă. Aşa fiind, Curtea a reţinut că:
    "1. Având în vedere dovada necontestată a acestei plăţi şi a transmiterii sale prin scrisoare recomandată se impune să se constate că anularea recursului este viciată de o eroare evidentă (a se vedea, mutatis mutandis, Şega împotriva României, nr. 29.022/04, pct. 37, 13 martie 2012).
2. Curtea consideră că nu i se poate imputa reclamantei că nu s-a asigurat că scrisoarea sa a parvenit instanţei înainte de 30 ianuarie 2007, întrucât Codul de procedură civilă nu prevede o astfel de obligaţie, ci impune numai transmiterea actelor de procedură prin scrisoare recomandată, ceea ce reclamanta a făcut în termenul prevăzut de lege. În consecinţă, Curtea consideră că prin respingerea contestaţiei reclamantei pe motiv că dovada plăţii nu se afla la dosar, tribunalul a dat dovadă de un formalism extrem de rigid care a adus atingere dreptului reclamantei de acces la o instanţă.
3. Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că, prin anularea recursului reclamantei şi prin respingerea contestaţiei sale în anulare, Tribunalul Suceava a privat reclamanta de dreptul acesteia de acces la o instanţă.
4. În consecinţă, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie."

    VIII. Raportul asupra chestiunii de drept
    28. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv condiţia ca instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă, soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere şi această chestiune de drept să fie nouă.

    IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
    Asupra admisibilităţii sesizării
    29. În privinţa regularităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi îndeplinite în mod cumulativ, respectiv:
    - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
    – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza în ultimă instanţă;
    – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
    – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    30. Procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei.
    31. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a arătat, în mod constant, că procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă are în vedere o chestiune de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile, cu finalitatea împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie (spre exemplu, Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5.10.2016).
    32. Atunci când întrebarea adresată instanţei supreme face referire la texte de lege sau la conţinutul unui act normativ în vigoare, chestiunea de drept trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziţii legale, iar nu din aplicarea acesteia în condiţiile particulare ale speţei, operaţiune ce rămâne în atribuţiile instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.
    33. Metoda de interpretare constând în coroborarea unei norme juridice cu o altă normă de drept fie din acelaşi act normativ, fie dintr-un alt act normativ conduce la stabilirea înţelesului normei prin raportare la acele dispoziţii legale care pot servi acestui scop, dată fiind legătura cu norma supusă interpretării. Dacă prin sesizarea formulată nu se urmăreşte, însă, stabilirea înţelesului sau conţinutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispoziţiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie adoptată în cauză, nu se poate vorbi despre o chestiune de drept în înţelesul art. 519 din Codul de procedură civilă.
    34. Chestiunea de drept care face obiectul pronunţării unei hotărâri prealabile în cauza de faţă vizează modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul procedură civilă, în sensul de a stabili dacă neataşarea dovezii plăţii taxei judiciare de timbru la cererea de recurs atrage sancţiunea nulităţii recursului sau lipsa dovezii achitării acesteia se poate complini ulterior depunerii cererii de recurs, urmând procedura prevăzută de art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.
    35. Altfel spus, sesizarea Curţii de Apel Suceava vizează următorul aspect: dacă în aplicarea sancţiunii nulităţii recursului (excepţie procesuală ce nu pune în discuţie fondul dreptului) pentru neataşarea dovezii plăţii taxei judiciare de timbru la cererea de recurs poate fi urmată procedura prevăzută de art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.
    36. Aşadar, în analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor expres şi imperativ prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă se va avea în vedere împrejurarea că sesizarea vizează dezlegarea unei excepţii procesuale, cea a nulităţii recursului, determinată de o neregularitate procedurală, ce constă în neataşarea la cererea de recurs a dovezii achitării taxei judiciare de timbru.
    37. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că instanţa care a formulat sesizarea a pornit tocmai de la un anumit rezultat al interpretării dispoziţiilor legale - art. 486 alin. (2) din Codul de procedură civilă - cu scopul de a identifica soluţia ce trebuie adoptată în cauză.
    38. Ceea ce se solicită presupune stabilirea chiar a modului de aplicare a legii la situaţia de fapt printr-un raţionament juridic ce ar conduce la însăşi soluţionarea cauzei, operaţiune ce excede atribuţiilor Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    39. Prima condiţie de admisibilitate instituită de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă impune ca pricina în care se iveşte chestiunea de drept să se afle pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.
    40. Aceste instanţe pot sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, atunci când judecă potrivit competenţei lor, în recurs sau în apel, în situaţia în care hotărârea pronunţată nu este supusă recursului.
    41. Din această perspectivă se constată că litigiul în cadrul căruia a fost pronunţată încheierea de sesizare, aflat pe rolul Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, are ca obiect recursul declarat de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 776 din 15 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Suceava, hotărâre definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.
    42. Prin urmare, cauza a fost soluţionată în ultimă instanţă de Tribunalul Suceava, care a pronunţat o hotărâre definitivă, ce nu se circumscrie dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ce reglementează obiectul recursului.
    43. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este îndeplinită nici condiţia ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, chestiune ce trebuie să fie esenţială.
    44. În acelaşi timp, noţiunea de „soluţionare pe fond a cauzei“ trebuie înţeleasă în sensul dat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care în jurisprudenţa sa^2 a reţinut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural dacă, „prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii.“
──────────
    ^2 Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015 etc.
──────────

    45. În cauză, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită se circumscrie unei excepţii procesuale, titularul sesizării punând în discuţie modul de aplicare a sancţiunii nulităţii recursului în cazul neataşării dovezii privind plata taxei judiciare de timbru, prevăzută de art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă.
    46. Art. 245 din Codul de procedură civilă defineşte excepţia procesuală ca fiind „mijlocul prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.“
    47. Toate situaţiile enumerate de dispoziţiile sus-evocate sunt situaţii în care nu se pune în discuţie fondul dreptului, motiv pentru care excepţiile procesuale (inclusiv excepţia nulităţii recursului) nu pot face obiect al pronunţării unei hotărâri prealabile.
    48. În sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul înlăturării oricărei incertitudini ce ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.
    49. Or, în cauza de faţă, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite, atât timp cât chestiunea de drept nu prezintă o dificultate în rezolvare, textul de lege în discuţie este complet, clar, concis, aşa încât o interpretare corectă a prevederilor în vederea soluţionării cauzei impune realizarea unei analize de conţinut, fiind atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative, consacrate doctrinar şi jurisprudenţial, inclusiv principiul dreptului de acces la justiţie prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi corelarea lor cu alte dispoziţii legale, în ipoteza în care cele prezente nu sunt complete şi această corelare este permisă.
    50. În cauză nu este îndeplinită nici condiţia noutăţii chestiunii de drept. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „noutate“ şi nici nu oferă criterii pentru conturarea acesteia, aşa încât rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să decidă dacă chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.
    51. Pentru a conchide asupra noutăţii chestiunii de drept este necesar a se observa scopul legiferării acestei instituţii procesuale a hotărârii prealabile, ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în practica instanţelor judecătoreşti (control a posteriori).
    52. Un act normativ recent adoptat sau recent intrat în vigoare are mai degrabă un potenţial de a conţine probleme noi de drept care ar fi susceptibile de a genera practică neunitară, decât un act normativ intrat în vigoare de mai mult timp. Cu toate acestea, nu se poate nega de plano, doar pe baza criteriului vechimii, că un act normativ mai vechi nu poate genera chestiuni noi de drept, întrucât este posibil ca o instanţă să fie chemată să se pronunţe pentru prima dată asupra respectivei probleme de drept, după cum sunt posibile modificări sau completări ulterioare mai recente ale actului normativ, care să ridice probleme de interpretare.
    53. Ca atare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor în urma unei interpretări mai adecvate, în timp ce opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.
    54. Orientarea majoritară a instanţelor spre o anumită interpretare a normelor analizate face ca, pe de o parte, chestiunea de drept supusă dezbaterii să îşi piardă caracterul de noutate, iar, pe de altă parte, ca problema de drept să nu mai prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    55. Or, aşa cum rezultă din jurisprudenţa analizată la punctul V din prezenta decizie, chestiunea ce se solicită a fi dezlegată prin pronunţarea unei hotărâri prealabile şi-a clarificat înţelesul în practica şi în opinia majoritară a instanţelor, acestea stabilind aceeaşi interpretare a dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, în raport cu procedura prevăzută de art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. Chiar şi instanţa de trimitere - Curtea de Apel Suceava - prin Adresa nr. 1.686/A/25 aprilie 2017 a arătat că, asupra problemei de drept enunţate, practica este unitară şi că doar la nivelul Secţiei I civile unul din cele 3 complete de recurs, respectiv cel care a formulat sesizarea, are o altă opinie.
    56. Pentru toate aceste considerente,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 4.804/285/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se lămuri dacă neataşarea dovezii plăţii taxei judiciare de timbru la cererea de recurs atrage sancţiunea nulităţii recursului sau lipsa dovezii achitării acesteia se poate complini ulterior depunerii cererii de recurs, urmând procedura prevăzută de art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare.
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2017.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    GABRIELA ELENA BOGASIU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Adriana Stamatescu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 46 din 19 iunie 2017

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 46 din 19 iunie 2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 46 din 19 iunie 2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă