Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Armin Marian Gherman în Dosarul nr. 36.462/3/2013* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.671D/2017. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, Armin Marian Gherman, şi, pentru partea Gabriel Oprea - viceprim-ministru şi ministru al afacerilor interne, domnul avocat Dan Lupaşcu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Dan Lupaşcu, care ridică o chestiune prealabilă deschiderii dezbaterilor pe fond. Astfel, acesta arată că partea Gabriel Oprea nu este citată în calitate de persoană fizică, ci în calitate de reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne şi de viceprim-ministru. Arată că, în anul 2013, când a fost formulată acţiunea, a fost chemat în judecată ministrul afacerilor interne. La data pronunţării hotărârii instanţei de fond, respectiv în anul 2014, partea Gabriel Oprea ocupa funcţia de ministru şi a atacat cu recurs hotărârea pronunţată în cauză. Curtea Constituţională a fost sesizată în baza încheierii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal din anul 2017. Ca atare, în opinia sa, în mod eronat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a considerat că prevalează calitatea de persoană fizică a domnului Gabriel Oprea, care încă din anul 2015 nu mai avea nici calitatea de ministru al afacerilor interne şi nici de viceprim-ministru. Prin urmare, la data sesizării instanţei de contencios constituţional, în anul 2017, nu mai erau în discuţie aceste funcţii ale părţii Gabriel Oprea. În aceste condiţii, în baza dispoziţiilor art. 36 şi ale art. 255 şi următoarele din Codul de procedură civilă, avocatul invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a părţii Gabriel Oprea. 4. Având cuvântul autorul excepţiei afirmă că achiesează motivelor expuse de către reprezentantul părţii Gabriel Oprea şi apreciază că, nemaiavând calitatea de ministru al afacerilor interne, Gabriel Oprea nu poate fi parte în prezenta cauză. 5. Reprezentantul Ministerului Public arată că instanţa de contencios constituţional a fost învestită, prin încheierea de sesizare, în mod corect, atât cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi cu părţile care urmează a fi citate în cauză. 6. Curtea, deliberând, uneşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a părţii Gabriel Oprea, invocată prin reprezentant, cu fondul cauzei. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând, pe larg, motivele formulate în faţa instanţei de judecată şi aflate la dosarul cauzei. Astfel, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale, întrucât contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la previzibilitatea legii şi securitatea raporturilor juridice. Arată că, în speţă, a fost dedusă judecăţii anularea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 600/2005, nepublicat în Monitorul Oficial al României şi necomunicat autorului excepţiei, care a luat cunoştinţă de existenţa acestuia când i s-a comunicat actul prin care i s-a aplicat o sancţiune disciplinară. Autorul excepţiei afirmă că judecătorul care soluţionează fondul cauzei aplică dispoziţiile de lege criticate indiferent dacă la intrarea în vigoare a actului administrativ normativ au fost respectate sau încălcate prevederile art. 78 din Constituţie şi ale art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Or, actul administrativ normativ nepublicat nu este opozabil. În acest context, menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014 şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Petra împotriva României. 8. Reprezentantul părţii Gabriel Oprea solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, arătând că obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, iar autorul excepţiei nu face nicio referire la alin. (1^1) care vizează actele administrative normative. Or, Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 600/2005, a cărui anulare se cere, este un act administrativ normativ. Chiar dacă instanţa de trimitere apreciază că dispoziţiile de lege criticate au legătură cu soluţionarea cauzei, solicită respingerea excepţiei, ca inadmisibilă. Însă, în cazul în care Curtea va constata admisibilitatea excepţiei, solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât din motivare nu rezultă niciun argument care să conducă la această concluzie. Referitor la invocarea art. 31 din Constituţie, se arată că aceste prevederi nu au nicio legătură cu prezenta cauză. Cu privire la invocarea art. 21 din Constituţie, arată că instanţa de contencios constituţional are o bogată jurisprudenţă în sensul că art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu încalcă accesul liber la justiţie, în acest sens fiind Decizia nr. 1224 din 20 septembrie 2011 şi Decizia nr. 834 din 14 decembrie 2017, şi, întrucât nu au intervenit elemente noi, solicită menţinerea jurisprudenţei. În final, susţine că art. 52 din Constituţie reprezintă fundamentul adoptării Legii contenciosului administrativ. 9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât criticile autorului vizează chestiuni de aplicare a legii, de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în contencios administrativ. În subsidiar, pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, menţionând jurisprudenţa Curţii în materie, respectiv Decizia nr. 834 din 14 decembrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 10. Prin Încheierea din 26 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 36.462/3/2013*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Armin Marian Gherman în calea de atac a recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 1.633 din 26 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 contravin prevederilor constituţionale invocate, în măsura în care se interpretează în sensul în care l-ar obliga la formularea plângerii prealabile pe titularul acţiunii în anularea unui act administrativ normativ emis de un organ central de stat, act administrativ care nu a fost emis cu caracter secret sau militar şi nici nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României. 12. Se afirmă că ipoteza excepţiei de neconstituţionalitate are corespondenţă în situaţia de fapt dedusă judecăţii, întrucât Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005 este un act fără caracter secret sau militar şi care, după emitere, nu a fost publicat. 13. Se susţine că pentru actele normative administrative fără caracter secret sau militar, emise de autorităţi centrale, cum este şi ministrul de interne, există o singură variantă prevăzută de lege pentru intrarea în vigoare a acestora şi de aducere la cunoştinţă publică, şi anume publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, aşa cum prevăd art. 78 din Constituţie şi art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010. Or, consideră autorul excepţiei, în condiţiile în care Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 600/2005 a fost sustras, nejustificat, de emitentul său de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, unica formă legală în vederea intrării în vigoare şi aducerii la cunoştinţă publică, este lipsit de orice raţiune şi echitate a se impune printr-un text de lege reclamantului, drept condiţie de admisibilitate a acţiunii în anulare, să depună plângere prealabilă împotriva unui act normativ administrativ sustras nelegal de la publicare şi cu un conţinut necunoscut. În acest context, autorul menţionează şi considerentele Deciziei nr. 392 din 2 iulie 2014, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt neconstituţionale. 14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 7 alin. ( 1) din Legea nr. 554/2004 nu încalcă prevederile constituţionale indicate de autorul excepţiei, reţinând că procedura prealabilă reglementată de textul de lege criticat nu este de natură să afecteze accesul liber la justiţie ori dreptul la un proces echitabil, iar instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă, având în vedere că aceasta priveşte modul de interpretare şi aplicare a unor prevederi legale, respectiv dacă dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 îl obligă sau nu la formularea plângerii prealabile, anterior sesizării instanţei, pe titularul acţiunii în anulare a unui act administrativ normativ nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, act administrativ care nu a fost emis cu caracter secret sau militar. Însă neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu constituţional, iar în prezenta cauză autorul nu învederează o astfel de contradicţie. Modul de interpretare şi aplicare a unor prevederi legale revine instanţelor judecătoreşti, în opera de înfăptuire a justiţiei, excedând competenţei instanţei de contencios constituţional. 17. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat şi reţinut în Decizia nr. 335 din 18 aprilie 2006, Decizia nr. 1.246 din 18 noiembrie 2008 şi Decizia nr. 965 din 25 iunie 2009, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care la data sesizării Curţii prevedeau că: "(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. [...](2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicţională, iar partea nu a optat pentru aceasta.“" 21. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la statul român, art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie, art. 21 care reglementează accesul liber la justiţie şi ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. 22. Cu privire la excepţia invocată, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a părţii Gabriel Oprea, ridicată de aceasta prin avocat, Curtea constată că nu poate primi această cerere, întrucât, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a Curţii îl reprezintă încheierea instanţei judecătoreşti, iar litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi. Prin urmare, având în vedere prevederile art. 55 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora în faţa instanţei de contencios constituţional nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului, Curtea respinge cererea formulată. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Procedura prealabilă“, cuprins în capitolul II intitulat „Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ“, în ipoteza actului administrativ individual, instituie o procedură obligatorie, prealabilă sesizării instanţei de contencios administrativ competente. De asemenea, în cazul actului administrativ normativ, art. 7 alin. (1^1) din lege prevede că plângerea prealabilă poate fi formulată oricând. 24. Curtea reţine, atât din analiza înscrisurilor aflate la dosar, cât şi din susţinerile părţilor prezente, că obiectul cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă anularea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 600/2005, act administrativ normativ. 25. Astfel, având în vedere reglementările criticate raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. Or, „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. În aceste condiţii, având în vedere că obiectul cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă anularea unui act administrativ normativ, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Armin Marian Gherman în Dosarul nr. 36.462/3/2013* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2019. PREŞEDINTE prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
