Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) şi ale art. 118 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Rafael Dunarinţu în Dosarul nr. 3.633/101/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.171D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul a depus o cerere de judecată în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală ca neîntemeiată şi de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul de procedură penală. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul de procedură penală, se solicită respingerea acesteia ca devenită inadmisibilă, având în vedere Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020 şi Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale din 21 mai 2019 a Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, se solicită respingerea, ca neîntemeiată, având în vedere Decizia nr. 108 din 25 februarie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 21 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.633/101/2016, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 alin. (3) şi ale art. 118 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Rafael Dunarinţu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor apeluri, printre care şi cel declarat de autorul excepţiei, împotriva unei sentinţe penale prin care acesta a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de instigare la infracţiunea de tăiere de arbori din fondul forestier naţional. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, în practică, din combinarea dispoziţiilor din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, s-a creat instituţia „martorului denunţător“, ca „subspecie“ a două instituţii autonome, şi anume „denunţătorul“ (reglementat de dispoziţiile art. 290 din Codul de procedură penală) şi „martorul“ (reglementat de dispoziţiile art. 114 din Codul de procedură penală). Apreciază că „martorul denunţător“ nu oferă aceleaşi garanţii de obiectivitate şi imparţialitate ca martorul obişnuit, deoarece este un martor condiţionat de o dublă subiectivitate, una derivând din statutul său de denunţător, iar cealaltă derivând din beneficiul pe care i-l acordă legea, reprezentat de reducerea la jumătate a limitelor prevăzute de lege pentru infracţiunile pe care le-a comis. Se susţine, totodată, că, pe de o parte, persoana care formulează un denunţ penal cu rea-credinţă este pasibilă de angajarea răspunderii penale atât pentru comiterea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, cât şi pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, iar, pe de altă parte, „martorul denunţător“ este o persoană profund interesată de obţinerea beneficiului reducerii de pedeapsă. Apreciază că aceste două elemente, dublate de presiunea exercitată de procuror, determină lipsa de obiectivitate şi bună-credinţă a „martorului denunţător“ şi că, în practică, deşi „martorul denunţător“ şi-a reconsiderat declaraţiile date anterior, instanţele judecătoreşti au valorizat primele declaraţii ale acestuia, acestea fiind considerate suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie. Consideră că, în acest mod, se ajunge ca soluţia de condamnare să se întemeieze „în mod exclusiv sau determinant“ pe declaraţiile „martorului denunţător“, cu afectarea principiilor procesului echitabil şi al prezumţiei de nevinovăţie. Totodată, se susţine că se aduce atingere principiului egalităţii de arme între acuzare şi apărare. Dacă legiuitorul a limitat de o manieră absolută libertatea judecătorului de apreciere a probatoriului în ipotezele altor martori, potenţial subiectivi, ca o măsură eficientă de contrabalansare şi de menţinere a echilibrului între diferitele principii fundamentale care guvernează procesul penal, aceeaşi măsură trebuie reglementată şi cu privire la „martorul denunţător“. Or, nereglementarea de către legiuitor în acest sens determină încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 20, ale art. 21 alin. (3), ale art. 23 alin. (11), ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 53. În concluzie, se susţine că dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu sunt incluse în excepţia de la regula libertăţii aprecierii probelor şi ipotezele declaraţiilor învinuiţilor, ale suspecţilor, ale inculpaţilor din acea cauză, ale martorilor, care beneficiază de exonerare de răspundere pentru faptele denunţate. 7. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, face trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 778 din 17 noiembrie 2015, nr. 63 din 22 ianuarie 2019 şi nr. 519 din 6 iulie 2017, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia probelor în procesul penal. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 103 alin. (3) şi ale art. 118 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 103 alin. (3): „Hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.“; – Art. 118: „Declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară.“ 13. Se susţine că textele legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiectul unor critici de neconstituţionalitate similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 118 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 24 mai 2021, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 15. Prin Decizia nr. 118 din 2 martie 2021, paragrafele 20-28, Curtea a reţinut că, prin dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, legiuitorul a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor. Totodată, luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 februarie 2006, pronunţată în Cauza Krasniki împotriva Republicii Cehe, paragrafele 76-79; Hotărârea din 14 februarie 2002, pronunţată în Cauza Visser împotriva Olandei, paragrafele 43-46), Curtea a apreciat că, reglementând dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere echitatea procesului penal în contextul existenţei unor situaţii în care martorii protejaţi nu sunt prezenţi pentru a fi audiaţi într-un proces public şi contradictoriu, astfel că persoana acuzată nu beneficiază de toate garanţiile procedurale, iar nu atât faptul că aceste persoane au anumite interese legate de tragerea la răspundere penală a propriei persoane. 16. Din perspectiva denunţătorului, în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi acesta dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile. În cazul în care denunţătorul nu dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile, denunţătorul putând fi audiat în calitate de martor, într-o procedură publică şi contradictorie, cu respectarea dispoziţiilor referitoare la audierea martorilor. În acest din urmă caz, Curtea a distins două situaţii, după cum există sau nu există un interes în obţinerea unui beneficiu din perspectiva tragerii acestora la răspundere penală. Astfel, în cazul în care denunţătorul nu are niciun beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, declaraţia sa dată în calitate de martor este comparabilă, din perspectivă procesuală, cu declaraţia oricărui alt martor, beneficiind de acelaşi tratament. 17. În cazul în care denunţătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, poziţia sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente. Referitor la aceştia din urmă, Curtea a precizat că, fiind interesaţi în proces, ei acţionează pentru apărarea intereselor lor legitime; ca urmare, declaraţiile lor în legătură cu cauza în care au calitate procesuală principală sunt, de principiu, concentrate în susţinerea poziţiei pe care o au, ceea ce îi poate determina să facă declaraţii necorespunzătoare adevărului. Or, spre deosebire de vechea reglementare, Codul de procedură penală a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declaraţiile părţii (persoanei) vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepţia declaraţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, celelalte declaraţii au o valoare probatorie necondiţionată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor. 18. Totodată, Curtea a constatat că în majoritatea ţărilor membre ale Consiliului Europei nu există vreo dispoziţie legală care să reglementeze valoarea probantă predefinită a declaraţiei denunţătorului date în calitate de martor, fiind aplicabil principiul liberei aprecieri a probelor de către instanţa judecătorească. 19. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală este neîntemeiată în raport cu criticile formulate. 20. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 118 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat, prin aceeaşi Decizie nr. 118 din 2 martie 2021, paragraful 26, că a pronunţat Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 8 iulie 2020, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a stabilit că soluţia legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare, este neconstituţională. De asemenea, Curtea a apreciat că motivele dezvoltate în considerentele Deciziei nr. 236 din 2 iunie 2020, precitată, sunt relevante şi în ceea ce priveşte susţinerile formulate în cauză. 21. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că, din perspectiva participantului la săvârşirea unei fapte penale, care poate fi audiat în calitate de martor în cauza penală disjunsă, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi acesta dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile. Dimpotrivă, în ipoteza în care persoana care are calitatea de suspect sau inculpat nu dobândeşte, în cauza penală disjunsă, calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile, aceasta putând fi audiată în calitate de martor, într-o procedură publică şi contradictorie, cu respectarea dispoziţiilor referitoare la audierea martorilor. În acest din urmă caz însă, în acord cu considerentele Deciziei nr. 236 din 2 iunie 2020, se reţine că, deşi legea procesual penală permite persoanei care are deja calitatea de suspect sau inculpat să dobândească calitatea de martor în cauze penale disjunse, această persoană nu poate fi un „martor veritabil“, de vreme ce a participat la săvârşirea infracţiunii şi nu are doar cunoştinţă despre aceasta ori despre fapte sau împrejurări esenţiale care determină soarta procesului. Cu alte cuvinte, participantul la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală are o strânsă legătură cu infracţiunea dedusă judecăţii, astfel încât în cazul său operează o prezumţie de parţialitate - similar părţilor şi subiecţilor procesuali principali. Or, Curtea a reţinut în considerentele Deciziei nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019, referitoare la denunţători, că, în cazul în care denunţătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, poziţia sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, aşa încât aceştia acţionează pentru apărarea intereselor lor legitime; ca urmare, declaraţiile lor în legătură cu cauza în care au calitate procesuală principală sunt, de principiu, concentrate în susţinerea poziţiei pe care o au, ceea ce îi poate determina să facă declaraţii necorespunzătoare adevărului. În acest context, Curtea a observat că actuala lege procesual penală a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declaraţiile părţii (persoanei) vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, Curtea a constatat că, exceptând declaraţiile prevăzute de dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, celelalte declaraţii au o valoare probatorie necondiţionată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor. 22. Astfel, Curtea a reţinut că, dincolo de criteriile obiective care pot fi folosite pentru a discerne valoarea probatorie a declaraţiei martorilor, rămân de actualitate considerentele potrivit cărora numai adânca şi serioasa pricepere a judecătorilor poate fi chezăşie pentru o evaluare mai aproape de adevăr a declaraţiilor făcute de martori, concluzie aplicabilă mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte persoana care are calitatea de suspect sau inculpat şi care dobândeşte, în cauza penală disjunsă, calitatea de martor. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că, întrucât nu există o normă care să reglementeze valoarea probantă predefinită a declaraţiei persoanei care are calitatea de suspect sau inculpat şi care este audiată în cauza penală disjunsă ca martor, rămâne aplicabil principiul liberei aprecieri a probelor de către instanţa judecătorească, în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa mai sus menţionată, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată prin decizia mai sus invocată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Rafael Dunarinţu în Dosarul nr. 3.633/101/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 103 alin. (3) şi ale art. 118 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
