Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi (4), ale art. 65 lit. s) şi ş), ale art. 66 lit. a),b) şi c) şi ale art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 668D/2020. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru Avocatul Poporului, doamna Emma Turtoi, şef Serviciu contencios, cu delegaţie la dosar. 3. Prim-magistratul-asistent referă asupra cauzei, arătând că la dosar au fost depuse două memorii Amicus curiae. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Avocatului Poporului, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, expunând pe larg motivele de neconstituţionalitate susţinute în sesizarea adresată Curţii Constituţionale. În esenţă, potrivit motivării formulate, dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei puterilor în stat, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 108 care reglementează regimul constituţional al actelor Guvernului, ale art. 111-art. 115 referitoare la raporturile Parlamentului cu Guvernul şi ale art. 126 alin. (6) referitoare la controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ. În ceea ce priveşte art. 65 lit. s) şi ş),art. 66 lit. a),b) şi c) şi art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 55/2020 se susţine că încalcă exigenţele de calitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020 şi de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 lit. s) şi ş), ale art. 66 lit. a),b) şi c) şi ale art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 55/2020. 6. Astfel, în ceea ce priveşte art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020, arată că în conformitate cu Raportul Comisiei de la Veneţia adoptat la Strasbourg în data de 19 iunie 2020, pentru a lupta împotriva pandemiei statele au instituit măsuri de urgenţă pentru a limita răspândirea virusului şi a asigura protecţia sănătăţii. Comisia de la Veneţia a analizat modul în care statele au implementat aceste măsuri legitimate de o situaţie excepţională, cu sublinierea faptului că deşi pericolul în acest context este iminent, principiile dreptului trebuie să prevaleze. Astfel, la pct. 36 din Raport se face vorbire de competenţa de declarare a stării de urgenţă. În prezenta cauză este în discuţie starea de alertă, însă în sesizare s-a făcut referire şi la starea de urgenţă. Potrivit Comisiei de la Veneţia, declararea stării de urgenţă se poate face de Parlament sau Guvern, iar, în această din urmă situaţie, măsura trebuie să fie supusă aprobării Parlamentului. Or, din analiza textelor de lege criticate se constată că acestea reglementează aprobarea de către Parlament a măsurilor instituite de Guvern. Comisia de la Veneţia mai stabileşte că starea de urgenţă poate fi extinsă, însă numai sub controlul Parlamentului, deci consideră acest aspect ca fiind unul constituţional. În considerarea stării de urgenţă se pot limita anumite drepturi, revenind statelor şi autorităţilor naţionale sarcina reglementării acestor restricţii încât să respecte necesitatea şi proporţionalitatea. Concluziile Comisiei de la Veneţia sunt fundamentate pe o bogată jurisprudenţă a instanţei europene în materie. Trebuie să existe un control parlamentar efectiv al măsurilor instituite, iar actele adoptate să poată fi aduse în faţa unei instanţe independente, respectiv în faţa Curţii Constituţionale. Se apreciază că nu s-a încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, normele criticate fiind în concordanţă cu Constituţia şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Legea respectă aceste criterii întrucât, pe de o parte, măsura este supusă controlului Parlamentului, iar, pe de altă parte, se respectă proporţionalitatea, măsura fiind adoptată pe o perioadă determinată. Se invocă astfel dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 55/2020, referitoare la definirea şi condiţiile instituirii stării de alertă, arătându-se că legiuitorul român este mai exigent decât Comisia de la Veneţia. Astfel, Curtea Constituţională a României a statuat că restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi se poate face numai prin lege, iar în cauză este îndeplinită condiţia, reglementarea realizându-se prin lege. 7. În ceea ce priveşte criticile dispoziţiilor art. 65 lit. s), ş),art. 66 lit. a),b) şi c) şi art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 55/2020 se apreciază că sunt întemeiate, arătându-se, în esenţă, că deficienţele de redactare a textelor legale determină ca obiectul material al contravenţiilor să apară incert şi ambiguu, cu consecinţa neconstituţionalităţii prevederilor legale menţionate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Adresa nr. 10.236 din 3 iunie 2020, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) şi (4), ale art. 65 lit. s) şi ş), ale art. 66 lit. a),b) şi c) şi ale art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.833 din 3 iunie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 668 D/2020. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, referitor la prevederile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020, că încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, regimul constituţional al hotărârilor Guvernului, normele constituţionale care stabilesc raporturile Parlamentului cu Guvernul, pe cele referitoare la controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, şi, prin aceasta, liberul acces la justiţie al persoanelor vătămate în drepturile lor prin hotărâri ale Guvernului. 10. Astfel, în temeiul Legii nr. 55/2020, Guvernul este abilitat să adopte o hotărâre prin care instituie starea de alertă în vederea stabilirii unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, în ipoteza în care starea de alertă are în vedere cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale ale ţării, hotărârea Guvernului este supusă încuviinţării Parlamentului. Totodată, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 55/2020, Parlamentul poate încuviinţa, integral sau cu modificări, măsura adoptată de Guvern. În acest mod, Parlamentul, nemulţumit de eventualele măsuri adoptate de Guvern, şi-a arogat competenţa de a modifica conţinutul unei hotărâri a Guvernului, act administrativ normativ ce aparţine eminamente puterii executive. Această intervenţie a Parlamentului asupra unui act exclusiv al Guvernului, emis tocmai în aplicarea unui act normativ primar, este de natură să înfrângă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, Parlamentul acţionează în sfera de competenţă a autorităţii executive, singura autoritate publică cu atribuţii în organizarea executării legilor, prin adoptarea actelor cu caracter administrativ. 11. Se mai arată că, potrivit art. 108 alin. (2) şi (4) din Constituţie, hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern fiind semnate de prim-ministru şi contrasemnate de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare, dispoziţii dezvoltate în art. 37 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Aceste dispoziţii constituţionale şi legale trebuie coroborate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora „actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă“. Hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative sau individuale, emise în scopul bunei administrări a executării cadrului normativ primar, care reclamă stabilirea de măsuri şi reguli subsecvente şi care să asigure corecta aplicare a acestuia. Organizarea executării legilor pe calea hotărârilor Guvernului este atributul exclusiv al puterii executive, neputând fi, sub nicio formă, un atribut al puterii legiuitoare. Aşa fiind, prin reglementarea aprobării de către Parlament a unei hotărâri a Guvernului de instituire a stării de alertă, în cuprinsul art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020, se aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, deoarece o asemenea intervenţie a puterii legiuitoare în activitatea puterii executive nu are o consacrare constituţională. 12. Din analiza modului în care legiuitorul primar a înţeles să reglementeze instituirea stării de alertă se observă că s-a încercat o analogie cu instituirea stării de urgenţă, fără a ţine cont de faptul că aceasta din urmă are o reglementare constituţională, fapt care conduce şi la o diferenţă de regim juridic între decretul Preşedintelui şi hotărârea Guvernului. Cu trimitere la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 637 din 3 octombrie 2006 şi nr. 152 din 6 mai 2020, se susţine că dispoziţiile legale criticate anulează, practic, orice posibilitate pe care o are o persoană vătămată prin emiterea hotărârii Guvernului pentru instituirea stării de alertă, de a se adresa instanţei de judecată. Dacă acest aspect este permis în privinţa decretului emis de Preşedintele României pentru instituirea stării de urgenţă, chiar de către Constituţie, în privinţa hotărârii Guvernului o asemenea îngrădire echivalează cu nesocotirea liberului acces la justiţie, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituţie. Potrivit Avocatului Poporului, prin prevederile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020, Parlamentul a eliminat hotărârea Guvernului privind instituirea stării de alertă din sfera actelor administrative normative supuse controlului judecătoresc în contencios administrativ, incluzând-o în sfera excepţiilor reglementate de art. 126 alin. (6) din Constituţie, şi anume actele care vizează raporturile cu Parlamentul. Or, nu se poate susţine că hotărârea Guvernului de instituire a stării de alertă întruneşte cerinţele legale care să îi imprime caracter de act emis în cadrul raporturilor de natură politică cu Parlamentul, controlul politic al Parlamentului asupra Guvernului realizându-se exclusiv prin mecanismele constituţionale prevăzute la art. 111-115 din Legea fundamentală. De aceea, se arată că excluderea hotărârii Guvernului de instituire a stării de alertă, prin efectul art. 4 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 55/2020, din sfera actelor administrative supuse controlului judecătoresc tinde la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4), art. 21,art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală. 13. În continuare sunt prezentate textele constituţionale care reglementează raporturile Parlamentului cu Guvernul, arătându-se că singurele acte normative ale Guvernului care se supun spre aprobare Parlamentului sunt ordonanţele de urgenţă. În situaţia în care Guvernul a adoptat un act normativ secundar (hotărâre) inoportun sau nelegal, Parlamentul are la dispoziţie instrumente consacrate constituţional, prin intermediul cărora poate determina Guvernul să renunţe la un asemenea act, printre care: întrebările (fiind solicitate informaţii suplimentare sau explicaţii despre politica guvernării), interpelările (Constituţia consacră în sarcina membrilor Guvernului obligaţia de a răspunde interpelărilor formulate) şi moţiunile (simple sau de cenzură). Prin introducerea unei noi forme de control parlamentar asupra actelor Guvernului, Parlamentul a convertit natura juridică tradiţională de act administrativ normativ a hotărârii Guvernului într-un document politic ce vizează exclusiv raportul constituţional dintre Parlament şi Guvern. Se subliniază faptul că Parlamentul nu deţine pârghiile constituţionale de a-şi atribui, în mod discreţionar, orice tip de control asupra oricărui act administrativ secundar, pe care, odată aprobat prin hotărâre, îl exclude de la controlul judecătoresc. 14. Referitor la prevederile art. 65 lit. s) şi ş), ale art. 66 lit. a),b) şi c) şi ale art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 55/2020 se susţine că sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, contravenind dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii. Se arată că dispoziţiile art. 65 lit. s) şi lit. ş) din Legea nr. 55/2020 fac trimitere la un alineat inexistent în cuprinsul art. 5 al aceluiaşi act normativ, şi anume alineatul (4), întrucât articolul 5 cuprinde doar trei alineate. De asemenea, prin prevederile art. 66 lit. a),b) şi c) din Legea nr. 55/2020 sunt sancţionate contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. s), ş) şi t), iar prevederile art. 67 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ reglementează constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 65 din Legea nr. 55/2020 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 66 din Legea nr. 55/2020, făcând trimitere la art. 65 lit. b), c), d),e),f),g), h), i), j), k), l), m), n), o), s), ş) şi t) din acelaşi act normativ. Acelaşi raţionament este aplicabil şi pentru situaţia în care acelaşi legiuitor a impus sancţionarea unei fapte care nu există, respectiv pentru art. 66 lit. c) din Legea nr. 55/2020, prin care se sancţionează fapta prevăzută la art. 65 lit. t) din aceeaşi lege. Ca urmare, normele legale criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, întrucât obiectul material al contravenţiei este incert şi ambiguu, din cauza trimiterii la o normă legală inexistentă în fondul activ al legislaţiei. Or, pentru respectarea principiului legalităţii, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al contravenţiei în cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea, fie la o dispoziţie legală din cuprinsul legii, fie la un alt act normativ de rang egal cu care textul sancţionator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei contravenţiei. 15. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 16. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu Adresa nr. 2/3.783 din 10 iunie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.996 din 10 iunie 2020, punctul său de vedere prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 17. Consideră că nu poate fi reţinută critica referitoare la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât Parlamentul încuviinţează măsura adoptată, având în vedere că printr-o asemenea măsură sunt afectate (restrânse) drepturi şi libertăţi fundamentale, venind în întâmpinarea şi asigurând, astfel, respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) si (5) din Constituţie. Principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale presupune, pe de o parte, că niciuna dintre cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte, iar, pe de altă parte, controlul prevăzut de lege asupra actelor emise de fiecare putere în parte (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008). 18. Se mai susţine că, „ţinând cont de domeniul de reglementare al Legii nr. 55/2020, trebuie avute în vedere exigenţele stabilite de instanţa de contencios constituţional cu privire la stabilirea unor garanţii sustenabile, care să ateste protecţie în ceea ce priveşte măsurile legislative de natură să afecteze exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale“. Astfel, se arată că, prin încuviinţarea măsurii Guvernului, conform art. 4 din Legea nr. 55/2020, Parlamentul a respectat jurisprudenţa Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi care stabileşte că trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerinţele expres prevăzute prin dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală. Prin raportare la acestea din urmă, se apreciază că soluţia legislativă a încuviinţării măsurii, prevăzută la art. 4 din Legea nr. 55/2020, constituie o garanţie împotriva oricăror excese sau abuzuri care s-ar face din partea executivului. Ca atare, rolul puterii legiuitoare nu poate fi deturnat prin posibilitatea oferită Guvernului de a stabili - în speţă, prin Hotărârea nr. 349/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 - dispoziţiile imperative privind modalitatea concretă de restrângere a drepturilor şi a libertăţilor constituţionale. Se arată că aceste condiţii şi procedura de urmat trebuie reglementate numai prin lege, cu respectarea cadrului constituţional care configurează atribuţiile Guvernului în domeniul instituirii stării de alertă, precum şi a principiilor separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi cooperării loiale între autorităţile publice, principii pe care, deopotrivă, toate autorităţile trebuie să le respecte în exercitarea atribuţiilor lor. 19. Referitor la critica de neconstituţionalitate conform căreia textele ce fac obiectul excepţiei adăugă la textele constituţionale privind controlul parlamentar asupra activităţii Guvernului se arată că este neîntemeiată şi în dezacord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Se susţine că, în lipsa prevederii legale de la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 55/2020, referitoare la încuviinţarea de către Parlament a măsurii Guvernului de instituire a stării de alertă prin Hotărârea nr. 349/2020, hotărâre prin care sunt restrânse drepturi şi libertăţi constituţionale, ar fi încălcată jurisprudenţa Curţii Constituţionale în domeniul analizat. Curtea a stabilit, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, înţelesul constituţional al verbului „a afecta“, statuând că sensul juridic al noţiunii, sub diferitele sale nuanţe, este: „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, „a leza“, „a antrena consecinţe negative“. Potrivit acestei jurisprudenţe şi prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, în domeniul drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale nu pot fi adoptate ordonanţe de urgenţă, dacă prin reglementările pe care le conţin „afectează“ sau au „consecinţe negative“ asupra acestora, aşa cum este cazul situaţiei de faţă. Or, premisa este aceea că statul de drept, chiar şi în perioada stării de alertă, consacră o serie de garanţii menite să asigure respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, respectiv încadrarea autorităţilor publice în coordonatele dreptului, impunând ca garanţiile juridice ale drepturilor prevăzute de Legea fundamentală în beneficiul cetăţenilor să fie utilizate potrivit scopului pentru care au fost reglementate. 20. Guvernul a transmis, cu Adresa nr. 5/2.964/2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.354 din 23 iunie 2020, punctul său de vedere prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 21. Dezvoltând o serie de consideraţii care privesc înţelesul noţiunii de „lege“, competenţa Parlamentului şi a Guvernului, precum şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, Guvernul apreciază că din acestea rezultă că dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 55/2020, care presupun posibilitatea Parlamentului de a încuviinţa măsura instituirii stării de alertă de către Guvern prin hotărâre, inclusiv prin modificarea hotărârii Guvernului, contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Astfel, Parlamentul intră în sfera de competenţă a autorităţii executive, singura autoritate publică cu atribuţii în organizarea executării legilor, prin adoptarea actelor cu caracter administrativ. Parlamentul nu se poate subroga în competenţa originară a puterii executive de a institui starea de alertă. Cadrul legislativ pentru instituirea stării de alertă a fost stabilit în mod expres prin Legea nr. 55/2020, care a prevăzut că instituirea stării de alertă se realizează prin hotărâre a Guvernului, ca act administrativ al Guvernului. Or, potrivit art. 108 din Constituţie, hotărârile Guvernului reprezintă acte de punere în executare a legilor, regimul lor juridic fiind de acte administrative cu caracter normativ sau individual, emise secundum legem şi supuse controlului judecătoresc în condiţiile art. 21 şi art. 52 din Legea fundamentală. Astfel, dacă Parlamentul ar putea să le aprobe conţinutul, inclusiv prin modificarea acestuia, s-ar subroga competenţei originare a Guvernului de exercitare a puterii executive, ceea ce ar contraveni art. 1 alin. (4) din Constituţie, privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. În consecinţă, critica de neconstituţionalitate prin raportare la art. 1 alin. (4) şi art. 108 din Legea fundamentală este, în opinia Guvernului, întemeiată. 22. Cât priveşte critica prin raportare la art. 126 alin. (6) din Constituţie se precizează că hotărârea Guvernului nu este emisă în exercitarea unei atribuţii constituţionale a Guvernului, cum este cazul decretului Preşedintelui României de instituire a stării de urgenţă, motiv pentru care nu sunt aplicabile prin analogie considerentele din Decizia nr. 152 din 6 mai 2020 (aşa cum susţine Avocatul Poporului în sesizarea sa), potrivit cărora decretul Preşedintelui privind instituirea stării de urgenţă face parte din categoria actelor exceptate de la controlul judecătoresc în baza art. 126 alin. (6) din Constituţie. Prin dispoziţiile legale criticate, Parlamentul aprobă, practic, măsura stării de alertă instituită de către Guvern prin hotărâre, ceea ce contravine principiului separaţiei puterilor în stat; însă prin aceste prevederi legale nu este exclus de plano controlul judecătoresc asupra conţinutului normativ al hotărârii Guvernului. Prin urmare hotărârea Guvernului rămâne un act administrativ normativ asupra căruia poate fi exercitat controlul de legalitate prin intermediul instanţelor de contencios administrativ în condiţiile art. 21 şi art. 52 din Legea fundamentală. Cu atât mai mult, constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 4 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 55/2020 prin raportare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat vine să întărească argumentul conform căruia hotărârile Guvernului sunt acte emise în executarea legii, controlul legalităţii acestora urmând a fi realizat pe cale judecătorească, aceste acte neputând fi încadrate în categoria excepţiei menţionate de art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală. Prin urmare, în opinia Guvernului, critica de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 21,art. 52 şi art. 126 alin. (6) nu este întemeiată. 23. Se mai arată că măsura încuviinţării stării de alertă de către Parlament nu se încadrează în niciuna dintre formele de control parlamentar, dispoziţiile constituţionale privind controlul parlamentar nefiind incidente în cauză. De altfel, şi Avocatul Poporului menţionează în sesizare că în realitate nici nu este prea clar ce fel de control realizează Parlamentul asupra hotărârii Guvernului de instituire a stării de alertă, dacă este unul de oportunitate, de conformitate sau de legalitate. Oricare ar fi condiţiile şi indiferent ce tip de verificare s-ar realiza, este evident că extinderea controlului parlamentar asupra unei hotărâri a Guvernului şi includerea acesteia în categoria actelor care privesc raporturile cu Parlamentul creează premisele unui nou tip de control parlamentar. Mai mult, prin încuviinţarea de către Parlament a stării de alertă instituite de Guvern prin hotărâre se afectează principiul separaţiei puterilor în stat, fără a se putea considera că hotărârile Guvernului s-au transformat din acte administrative cu caracter normativ în acte cu caracter politic, astfel încât acestea continuă să fie supuse controlului judecătoresc în condiţiile art. 21 şi art. 52 din Legea fundamentală. 24. În măsura în care se apreciază că hotărârea Guvernului prin care a fost instituită starea de alertă este sustrasă controlului judecătoresc exercitat de către instanţele de contencios administrativ, ca urmare a încuviinţării măsurii instituirii stării de alertă prin hotărâre a Parlamentului, ce nu este supusă unui astfel de control, rezultă că se naşte un real dubiu cu privire la respectarea principiului accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. De asemenea, în măsura în care se aduc modificări hotărârii Guvernului prin hotărârea Parlamentului, legea nu prevede un mecanism de reglementare/implementare, rezultând astfel incertitudine în procesul de normare, contrar art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. 25. Cu privire la lipsa de claritate şi previzibilitate a unor prevederi referitoare la constatarea contravenţiilor se arată că, într-adevăr, textele legale indicate de Avocatul Poporului fac trimitere la norme inexistente în cuprinsul actului normativ criticat. Astfel, din textul lit. s) a art. 65 din Legea nr. 55/2020 nu rezultă despre ce instituţii şi autorităţi publice este vorba şi, prin urmare, nici persoanele care ar putea avea calitatea de contravenient nu pot fi identificate nici măcar la nivel de categorie. De asemenea, din textul lit. ş) a art. 65 din Legea nr. 55/2020 nu se pot deduce lucrările care ar putea reprezenta elementul material al contravenţiei respective. Se subliniază că neclaritatea textelor nu transpare din modalitatea ambiguă de formulare, care ar putea induce modalităţi diferite de interpretare şi aplicare, ci din trimiterea eronată la texte inexistente în cuprinsul actului normativ. Prin urmare, textele respective nu pot fi aplicate şi nu pot produce efecte juridice. În consecinţă, nici textele care stabilesc competenţa referitoare la constatarea contravenţiilor şi sancţiunile incidente nu pot fi aplicate, fiind lipsite de efecte juridice. În concluzie, în opinia Guvernului, în măsura în care efectele sunt cele reţinute de Curtea Constituţională în considerentele din Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019 şi Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, art. 65 lit. s) şi lit. ş),art. 66 lit. a),b) şi c) şi art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 55/2020 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. 26. Pentru toate aceste considerente, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată prin raportare la art. 1 alin. (4) din Constituţie şi prin raportare la alin. (5) din acelaşi text, în ipoteza de mai sus, şi neîntemeiată prin raportare la restul prevederilor constituţionale invocate. 27. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 28. La dosar au fost depuse memorii amicus curiae în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate de către doamna Silvia Uscov, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 3.307 din 22 iunie 2020 şi de către doamnele Anca Sorina Popescu- Cruceru, Elena Radu şi Lavinia Maria Văcărescu, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 3.319 din 23 iunie 2020. CURTEA, examinând susţinerile Avocatului Poporului, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit sesizării Avocatului Poporului, îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4), ale art. 65 lit. s) şi ş), ale art. 66 lit. a),b) şi c) şi ale art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, având următorul cuprins: - Art. 4 alin. (3) şi (4): „(3) Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată. – (4) Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.“; – Art. 65 lit. s) şi ş): "Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă (...) s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate potrivit art. 5 alin. (4) lit. g); ş) împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri, stabilite potrivit art. 5 alin. (4) lit. h).;" – Art. 66 lit. a), b) şi c): "Contravenţiile prevăzute la art. 65 se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) şi ş); b) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. a), b), f), i), o), q) şi s); c) cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. l), r) şi t);“;" – Art. 67 alin. (2) lit. b): "(2) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 65 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 66 se fac de către: (...) b) personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi subofiţerii şi ofiţerii de pompieri şi protecţie civilă, pentru contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n), o), s), ş) şi t);" 31. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că acestea vizează, în realitate, dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4), precum şi pe cele ale art. 65 lit. s) şi ş), ale art. 66 lit. a),b) şi c) în ceea ce priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) şi ale art. 67 alin. (2) lit. b) în ceea ce priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astfel încât va reţine acest obiect al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului. 32. Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cuprinse în art. 1 alin. (4) şi alin. (5) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi la calitatea legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 108 cu privire la actele Guvernului şi în art. 126 alin. (6) privind instanţele judecătoreşti. 33. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, mai întâi, că Legea nr. 55/2020 a avut ca iniţiator Guvernul României. Potrivit expunerii de motive, oportunitatea reglementării a fost motivată prin dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale, dar şi internaţionale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, care ar reclama adoptarea de noi măsuri care să permită autorităţilor publice să intervină eficient şi cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei, luând în considerare necesitatea asigurării în continuare, chiar şi după încetarea stării de urgenţă, a unei protecţii adecvate împotriva îmbolnăvirii. Întrucât, potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi fundamentale poate fi restrâns numai prin lege şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de acelaşi text constituţional, iar, în contextul situaţiei de criză generată de pandemia de COVID-19, a apărut ca fiind necesară adoptarea de către Parlament, prin lege, a unor măsuri restrictive, cu caracter esenţialmente temporar şi, după caz, gradual, proporţionale cu nivelul de gravitate prognozat sau manifestat al acesteia, pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa drepturilor la viaţă, integritate fizică şi psihică, s-a promovat proiectul de lege devenit, după dezbaterea şi adoptarea de către Parlament, Legea nr. 55/2020. Prin proiectul de lege, cu referire la instituţia „stării de alertă“, s-au stabilit măsuri în sensul celor arătate în expunerea de motive, în domeniul economic, al sănătăţii, al muncii şi protecţiei sociale, al transporturilor şi infrastructurii, al educaţiei şi cercetării, al tineretului şi sportului, al culturii şi cultelor, al insolvenţei, al executării pedepselor. De asemenea, s-au propus modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare. 34. Comparând forma iniţiatorului şi forma legii adoptată de Parlament, Curtea constată că definirea stării de alertă şi a modului în care se instituie aceasta, aşadar şi textele criticate în prezenta cauză, reprezintă rezultatul amendamentelor adoptate cu prilejul dezbaterilor în Camerele Parlamentului. Motivaţia adoptării lor este prezentată, cât priveşte art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020, în punctul de vedere depus de Camera Deputaţilor la dosarul prezentei cauze. Astfel, prin art. 4 alin. (1) din lege s-a stabilit că „starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne“. Potrivit punctului de vedere menţionat, Parlamentul a stabilit încuviinţarea măsurii adoptate de Guvern „ca o garanţie în respectarea prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi“. Se invocă în acest sens şi procedura stabilită de prevederile constituţionale ale art. 93 - Măsuri excepţionale, potrivit cărora „(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia“, arătându-se că „această încuviinţare de către Parlament a măsurii adoptate de Preşedintele României vine, evident, în întâmpinarea şi respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, tocmai în sensul respectării principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale“. 35. Ţinând seama deopotrivă de raţiunea reglementării, aşa cum rezultă din punctele de vedere depuse la dosar şi din documentele care însoţesc parcursul legislativ al Legii nr. 55/2020, Curtea va analiza criticile formulate, grupate în raport cu obiectul acestora. (1) Criticile vizând art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020 în raport cu prevederile art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei puterilor în stat, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 108 - Actele Guvernului, art. 111-115 referitoare la raporturile Parlamentului cu Guvernul şi art. 126 alin. (6) referitoare la controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ 36. În susţinerea acestor critici se arată, în esenţă, că reglementarea intervenţiei Parlamentului asupra unei hotărâri a Guvernului, act exclusiv al acestei autorităţii executive, este de natură să încalce competenţa celor două autorităţi publice menţionate, să anuleze, practic, orice posibilitate pe care o are persoana vătămată prin emiterea hotărârii Guvernului pentru instituirea stării de alertă de a se adresa instanţei de judecată şi, de asemenea, să introducă o nouă formă de control parlamentar asupra actelor Guvernului, în sensul convertirii naturii juridice tradiţionale de act administrativ normativ a hotărârii Guvernului într-un document politic ce vizează exclusiv raportul constituţional dintre Parlament şi Guvern. 37. Observând, mai întâi, cadrul constituţional care configurează rolul şi raporturile dintre Parlament şi Guvern, precum şi regimul juridic al actelor acestora, Curtea reţine că, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“ iar, potrivit art. 102 alin. (1) din Constituţie, „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice“. 38. Raporturile dintre Parlament şi Guvern sunt guvernate de principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat expres de prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, fiind reglementate în capitolul IV din titlul III - Autorităţile publice, după capitolul I - Parlamentul, capitolul II - Preşedintele României şi capitolul III - Guvernul. În structura titlului III, capitolul IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul cuprinde dispoziţii referitoare la informarea Parlamentului (art. 111), întrebări, interpelări şi moţiuni simple (art. 112), moţiunea de cenzură (art. 113), angajarea răspunderii Guvernului (art. 114) şi delegarea legislativă (art. 115). 39. În ceea ce priveşte actele pe care le pot adopta cele două autorităţi în exercitarea atribuţiilor conferite de Constituţie, Curtea reţine că, potrivit art. 67 din Constituţie, „Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni (…)“, iar, potrivit art. 108 alin. (1) din Constituţie, „Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe“. 40. Regimul constituţional al hotărârilor Guvernului - ce face obiectul analizei în prezenta cauză - este stabilit de dispoziţiile art. 108 alin. (2) şi (4) din Constituţie, potrivit cărora „(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. (..) (4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile cu caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.“ În aplicarea dispoziţiilor constituţionale, art. 37 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, stabileşte că „în exercitarea atribuţiilor sale, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor“. 41. Dispoziţiile art. 108 alin. (2) şi (4) din Constituţie se coroborează cu cele ale art. 126 alin. (6) care consacră controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, precum şi cu cele ale art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, care îndreptăţesc persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. 42. Faţă de dispoziţiile constituţionale şi legale citate rezultă că hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative sau individuale, expresie a competenţei originare a Guvernului, prevăzută în Constituţie, tipică pentru rolul acestuia de autoritate publică a puterii executive. Organizarea executării legilor pe calea hotărârilor este un atribut exclusiv al Guvernului, neputând fi, în niciun caz, un atribut al Parlamentului care, de altfel, a adoptat legea/actul normativ principal. Potrivit regimului său constituţional, hotărârea Guvernului intervine atunci când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Ca urmare, hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza şi în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau ducerea la îndeplinire a acestora. Atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la dispoziţiile legii, ea poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ în temeiul art. 52 şi al art. 126 alin. (6) din Constituţia României, republicată, şi al dispoziţiilor conţinute în legea specială în materie, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. 43. Examinând textele ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, cu raportare la cadrul constituţional menţionat, Curtea constată că Parlamentul a stabilit, prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, competenţa Guvernului de a institui, prin hotărâre, starea de alertă. 44. Conceptul de stare de alertă este definit în art. 2 din aceeaşi lege, prin acesta înţelegându-se „răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii.“ 45. Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, „Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz.“ Pentru situaţia în care starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării [aşadar, în mod evident, şi pentru ipoteza instituirii pe întreg teritoriul ţării, ipoteză implicită ce rezultă din redactarea art. 4 alin. (3) din lege şi coroborarea sa cu alin. (2) al aceluiaşi articol], legiuitorul a prevăzut regula potrivit căreia măsura instituită prin hotărârea Guvernului se supune încuviinţării Parlamentului, care o poate încuviinţa integral sau cu modificări. Cum, potrivit definiţiei mai sus citate, starea de alertă presupune în mod inerent un ansamblu de măsuri, instituirea sa - prin hotărârea Guvernului ar presupune stabilirea respectivelor măsuri, descrise în art. 2 din Legea nr. 55/2020. Astfel fiind, „încuviinţarea integral sau cu modificări“ prevăzută de art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020 presupune intervenţia Parlamentului asupra hotărârii Guvernului de instituire a stării de alertă. 46. De aici rezultă esenţa problemei aduse de Avocatul Poporului în faţa Curţii Constituţionale, în sensul că se invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale care stabilesc încuviinţarea, respectiv modificarea de către Parlament a măsurilor dispuse prin hotărârea Guvernului. Aşa cum observă Avocatul Poporului în sesizarea formulată (fila 2), după ce Parlamentul îndrituieşte Guvernul să adopte o hotărâre în executarea Legii nr. 55/2020, îi impune să revină în faţa sa, pentru a aproba măsurile de executare a legii, integral sau cu modificări. Apare astfel configurată, prin textele legale criticate, o instituţie nouă, şi anume aceea a hotărârii Guvernului încuviinţată/modificată de Parlament, instituţie creată probabil prin „analogie“ cu instituţia decretului de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă, reglementată de dispoziţiile constituţionale ale art. 93 - Măsuri excepţionale. 47. Or, astfel cum se poate constata din lecturarea dispoziţiilor Legii fundamentale, instituţia stării de asediu şi instituţia stării de urgenţă au consacrare constituţională şi reguli constituţionale exprese, care configurează raporturile specifice dintre Parlament şi Preşedintele României în legătură cu instituirea lor, inclusiv aceea a încuviinţării de către Parlament a măsurii adoptate de Preşedintele României prin decret. 48. În schimb, instituţia stării de alertă este o creaţie exclusivă a legiuitorului, în temeiul prerogativelor sale de legiferare. Această instituţie trebuie să se conformeze - în temeiul art. 1 alin. (5) din Constituţie care consacră respectarea Constituţiei şi a supremaţiei acesteia - cadrului constituţional de referinţă, respectiv, în cazul de faţă, regimului constituţional care guvernează raporturile dintre Parlament şi Guvern şi actele acestora. Ca urmare, în măsura în care legiuitorul a stabilit că starea de alertă se instituie prin hotărâre a Guvernului, a stabilit atribuţii ale Guvernului în legătură cu starea de alertă şi acte pe care Guvernul le adoptă în exercitarea atribuţiilor menţionate, toate acestea nu pot fi decât în limitele Constituţiei. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a statuat de principiu în jurisprudenţa sa că „prin nicio lege nu se poate stabili ori înlătura, prin extindere sau restrângere, o competenţă a unei autorităţi, dacă o asemenea acţiune este contrară dispoziţiilor ori principiilor Constituţiei“ (Decizia nr. 127 din 27 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003). 49. Normele constituţionale nu disting însă în privinţa hotărârilor Guvernului în funcţie de obiectul acestora. Astfel fiind, în lipsa unui regim constituţional derogator pentru hotărârile Guvernului prin care se instituie starea de alertă, nu se poate conferi, prin acte infraconstituţionale, un asemenea regim cu caracter de excepţie. Ca urmare, hotărârea Guvernului prin care se instituie starea de alertă poate fi doar un act administrativ normativ, deci un act de reglementare secundară care pune în executare un act de reglementare primară. 50. De asemenea, câtă vreme un control parlamentar al hotărârilor Guvernului în sensul încuviinţării/respingerii/ modificării acestora nu apare între mecanismele de rang constituţional instituite pentru a regla raporturile dintre autorităţile publice în cadrul regimului de separaţie şi echilibru al puterilor în stat, iar hotărârile Guvernului constituie - aşa cum s-a precizat - expresia competenţei originare a Guvernului, prin excelenţă de natură executivă, prin încuviinţarea/modificarea măsurilor adoptate prin hotărâri ale Guvernului, Parlamentul ajunge să cumuleze funcţiile legislativă şi executivă, situaţie incompatibilă cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din constituţie. Ingerinţa Parlamentului asupra unui act specific Guvernului, destinat punerii în executare a legii, semnifică o imixtiune a puterii legiuitoare în cea de reglementare secundară pentru executarea legilor, ce aparţine exclusiv Guvernului. Or, Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi prin care să creeze cadrul în care să aducă atingere competenţelor constituţionale ce aparţin, în mod exclusiv, altor puteri ale statului. 51. Acolo unde legiuitorul constituant a dorit ca actele normative ale Guvernului să fie supuse încuviinţării Parlamentului, a stabilit-o în mod expres, în acest sens fiind instituţia delegării legislative, reglementată de art. 115 din Constituţie, în temeiul căruia Guvernul poate adopta ordonanţe simple în baza unei legi de abilitare, precum şi ordonanţe de urgenţă. Cât priveşte prima categorie menţionată, art. 115 alin. (3) din Constituţie prevede că „dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare (…)“. În privinţa ordonanţelor de urgenţă, legiuitorul constituant a stabilit în art. 115 alin. (5) obligaţia Guvernului de a le depune spre „dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată (…)“, condiţionând intrarea în vigoare a actelor normative respective de îndeplinirea acestei obligaţii. 52. Curtea observă însă că ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, adoptate în temeiul delegării legislative, sunt acte normative care cuprind norme cu caracter primar, de domeniul legii. Astfel, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a statuat că „în ceea ce priveşte conceptul de «lege» (…) acesta are mai multe înţelesuri în funcţie de distincţia ce operează între criteriul formal sau organic şi cel material. Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorităţii legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat să o adopte şi prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Această concluzie rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conform cărora «Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a ţării», cu prevederile art. 76, 77 şi 78, potrivit cărora legea adoptată de Parlament este supusă promulgării de către Preşedintele României şi intră în vigoare la trei zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în conţinutul său nu este prevăzută o altă dată ulterioară. Criteriul material are în vedere conţinutul reglementării, definindu-se în considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relaţiilor sociale reglementate. În ceea ce priveşte ordonanţele Guvernului, (…) elaborând astfel de acte normative, organul administrativ exercită o competenţă prin atribuire care, prin natura ei, intră în sfera de competenţă legislativă a Parlamentului. Prin urmare, ordonanţa nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material. În consecinţă, întrucât un act juridic normativ, în general, se defineşte atât prin formă, cât şi prin conţinut, legea în sens larg, deci cuprinzând şi actele asimilate, este rezultatul combinării criteriului formal cu cel material (…) Ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, sub aspect material, conţin norme de reglementare primară, având o forţă juridică asimilată cu a legii“ (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 62 şi 63). Fiind vorba de norme având acelaşi nivel de reglementare, Parlamentul le poate aproba, respinge, aproba cu modificări, expresie a unei competenţe partajate a celor două autorităţi şi a unui control pe care Parlamentul îl exercită asupra actelor de legiferare ale Guvernului. 53. Această formă de control nu se poate realiza în cazul hotărârilor Guvernului, care se emit numai pentru „organizarea executării legilor“ [art. 108 alin. (2) - Actele Guvernului din capitolul III - Guvernul]. Spre deosebire de actele normative adoptate prin delegare legislativă, în privinţa hotărârilor Guvernului legiuitorul constituant nu a stabilit vreo aprobare de către Parlament, motiv pentru care intervenţia acestei din urmă autorităţi în sfera categoriei de acte administrative menţionate constituie o evidentă abatere de la prerogativele sale constituţionale consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, în sensul cumulării unor prerogative ale puterii executive. Ca urmare, „încuviinţarea“ sau „modificarea“ de către Parlament a măsurilor adoptate de Guvern prin hotărâre este lipsită de temei constituţional şi denaturează regimul juridic al hotărârilor Guvernului, ca acte de executare a legii, consacrat de art. 108 din Constituţie. 54. Cu referire la regimul juridic al hotărârilor Guvernului şi raporturile dintre Parlament şi Guvern în această privinţă, Curtea mai constată că, în situaţia în care Parlamentul consideră că Guvernul a adoptat o hotărâre inoportună sau nelegală, are la dispoziţie instrumente consacrate constituţional, respectiv informarea (art. 111), întrebările, interpelările, moţiunile simple şi de cenzură (art. 112 şi art. 113), care reprezintă, practic, luări de poziţie ale Parlamentului cu privire la activitatea Guvernului, în exercitarea controlului politic asupra acestuia. Controlul parlamentar astfel configurat de legiuitorul constituant nu se poate extinde şi asupra conţinutului normativ al hotărârilor Guvernului, în sensul încuviinţării, modificării sau respingerii acestora. O asemenea intervenţie schimbă radical sensul atribuit de legiuitorul constituant conceptului de control parlamentar, precum şi natura juridică tradiţională a hotărârilor Guvernului, care capătă trăsături de acte administrative care privesc raporturile cu Parlamentul, cu consecinţe în planul accesului la justiţie pentru contestarea acestora. 55. Curtea reţine în acest sens distincţia - realizată şi în literatura de specialitate - între controlul parlamentar asupra executivului - atât cel tradiţional, sub forma informărilor prezentate de Guvern şi de celelalte organe ale administraţiei publice (art. 111), a întrebărilor şi interpelărilor (art. 112), a dezbaterii rapoartelor şi declaraţiilor prim-ministrului (art. 107), a dezbaterii rapoartelor unor organe centrale autonome (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, serviciile de informaţii), a analizelor în comisiile permanente sau în comisiile de anchetă, cât şi cel modern, prin intermediul unor autorităţi publice ce depind de Parlament, fără a fi subordonate acestuia, precum Avocatul Poporului şi Curtea de Conturi - şi controlul instanţelor judecătoreşti asupra administraţiei publice, reglementat de art. 21,art. 52, art. 126 alin. (6) din Constituţie. 56. În ceea ce priveşte hotărârile Guvernului, tocmai în considerarea naturii lor juridice, legiuitorul constituant a prevăzut competenţa de control a instanţelor de judecată. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut că „separaţia puterilor în stat nu înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului, ci dimpotrivă, presupune existenţa unui control reciproc, precum şi realizarea unui echilibru de forţe între acestea. Actele puterii executive sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ (Decizia nr. 594 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 18 iunie 2008). Ca urmare, indiferent ce verificare ar realiza Parlamentul în privinţa conţinutului normativ al hotărârii Guvernului privind instituirea stării de alertă (pentru a o încuviinţa/modifica/respinge), adaugă în mod nepermis la textele constituţionale ce reglementează raporturile dintre Parlament şi Guvern şi le încalcă pe cele care privesc controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice. O asemenea formă de control parlamentar asupra actelor adoptate de Guvern pentru executarea unui act normativ nu se poate realiza prin lege organică sau ordinară, ci numai prin lege constituţională. În acord cu sesizarea formulată de Avocatul Poporului, Curtea reţine că Parlamentul nu are temei constituţional să-şi atribuie, în mod discreţionar, orice tip de control asupra actelor administrative secundare, acte care, odată aprobate prin hotărâre a Parlamentului, ridică problema exceptării acestora de la controlul instanţelor judecătoreşti. 57. Astfel, cu privire la controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ, Curtea observă că, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie, acesta este garantat, „cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar“. 58. Cu referire la hotărârea Guvernului în discuţie în prezenta cauză, dispoziţiile legale criticate folosesc noţiunile de „încuviinţare“ şi „modificare“ de către Parlament, operaţiuni care presupun adoptarea unui act de către Parlament, act ce nu poate avea decât natură juridică (întrucât poate „modifica“ măsurile adoptate de Guvern), iar, faţă de enumerarea cu caracter limitativ prevăzută la art. 67 din Constituţie, nu poate fi decât o hotărâre. De altfel, în acest sens este Hotărârea Parlamentului nr. 5/2020 pentru încuviinţarea stării de alertă şi a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 421 din 20 mai 2020. Potrivit articolului unic din hotărârea Parlamentului menţionată, „se încuviinţează starea de alertă şi măsurile instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, potrivit art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu următoarele modificări şi completări: (...)“. Apare astfel configurată prin normele criticate o hotărâre a Guvernului modificată şi completată printr-o hotărâre a Parlamentului, act hibrid fără nicio bază constituţională, creat doar printr-o confuzie de atribuţii în privinţa Parlamentului şi a Guvernului şi ignorarea principiilor care guvernează raporturile dintre aceste autorităţi publice, şi cu un regim juridic incert din perspectiva incidenţei art. 126 alin. (6) din Constituţie. 59. Se poate interpreta astfel că, prin dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020, s-a eliminat hotărârea Guvernului privind instituirea stării de alertă din sfera actelor administrative normative supuse controlului judecătoresc în contencios administrativ, fiind inclusă în sfera excepţiilor reglementate de art. 126 alin. (6) din Constituţie, şi anume a actelor care vizează raporturile cu Parlamentul. În aplicarea regulii constituţionale de referinţă, art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stabileşte că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public“. Exceptarea prevăzută de art. 126 alin. (6) din Constituţie în privinţa actelor care privesc raporturile cu Parlamentul este de strictă interpretare şi aplicare şi nu poate fi extinsă prin norme infraconstituţionale. 60. Faţă de considerentele reţinute, Curtea constată că prin încuviinţarea de către Parlament a măsurilor adoptate prin hotărârea Guvernului de instituire a stării de alertă (ceea ce semnifică, în sine, un control asupra acestui act al Guvernului) se creează un regim juridic confuz al hotărârilor Guvernului, de natură să ridice problema exceptării acestora şi, astfel, a sustragerii lor de la controlul judecătoresc în condiţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie, cu consecinţa încălcării prevederilor art. 21 şi art. 52 din Constituţie, care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. 61. Conchizând, Curtea reţine că sunt întemeiate criticile formulate de Avocatul Poporului, cu consecinţa neconstituţionalităţii art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020 în raport cu prevederile art. 1 alin. (4), art. 21,art. 52, art. 108 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, întrucât, prin aceste texte de lege: Parlamentul cumulează funcţiile legislativă şi executivă, situaţie incompatibilă cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie; se denaturează regimul juridic al hotărârilor Guvernului, ca acte de executare a legii, consacrat de art. 108 din Constituţie; se creează un regim juridic confuz al hotărârilor Guvernului, de natură să ridice problema exceptării acestora de la controlul judecătoresc în condiţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie, cu consecinţa încălcării prevederilor art. 21 şi art. 52 din Constituţie, care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. (2) Criticile vizând art. 65 lit. s) şi ş),art. 66 lit. a),b) şi c) şi art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 55/2020 în raport cu art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii şi, implicit, exigenţele de calitate a legii 62. Se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 65 lit. s) şi ş) din Legea nr. 55/2020 fac trimitere la un alineat inexistent în cuprinsul art. 5 al aceluiaşi act normativ, respectiv alin. (4), iar art. 66 lit. a),b) şi c) şi art. 67 alin. (2) lit. b) trimit la rândul lor la art. 65 lit. s) şi ş), ceea ce face ca respectivele texte să fie imposibil de aplicat, întrucât fie sancţionează contravenţii al căror conţinut constitutiv nu este clar, fie nu stabilesc cu claritate personalul desemnat pentru constatarea contravenţiei. Se încalcă astfel, în opinia Avocatului Poporului, dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în privinţa clarităţii şi previzibilităţii legii. 63. Examinând dispoziţiile criticate, Curtea constată că şi aceste critici sunt întemeiate. Într-adevăr, art. 5 din Legea nr. 55/2020 are un număr de 3 alineate. Întrucât nu există alineatul 4 al art. 5 din lege, nu se poate determina care sunt instituţiile şi autorităţile publice „desemnate potrivit art. 5 alin. (4) lit. g)“, la care se referă art. 65 lit. s), şi nici lucrările pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri „stabilite potrivit art. 5 alin. (4) lit. h)“, la care se referă art. 65 lit. ş), pentru a stabili elementele constitutive ale contravenţiilor la care se referă aceste texte legale. Această imprecizie afectează, în mod corespunzător, şi prevederile care trimit la art. 65 lit. s) şi ş) din lege, respectiv art. 66 lit. a) şi b) şi art. 67 alin. (2) lit. b), criticate, de asemenea. Tot astfel, întrucât nu există lit. t) a art. 65, dispoziţiile art. 66 lit. c) şi ale art. 67 alin. (2) lit. b), care trimit la lit. t) a art. 65, inexistentă, sunt, practic, fără obiect. 64. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. De principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate-care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist-să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010; Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011; Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015). Respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă şi previzibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii. De aceea, legiuitorul trebuie să manifeste o deosebită atenţie atunci când adoptă un act normativ (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014). O dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul (Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). 65. Cu referire la exigenţele de calitate a legii în materie contravenţională, Curtea a statuat recent că „dreptul contravenţional, asemenea dreptului penal, are un caracter subsidiar, intervenind doar acolo unde alte mijloace juridice nu sunt suficiente pentru protejarea anumitor valori sociale. În aceste condiţii, actele normative cu putere de lege şi actele administrative cu caracter normativ prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii trebuie să întrunească toate condiţiile de calitate ale normei: accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate“ (Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, paragraful 130). Stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii trebuie realizată cu respectarea acestor exigenţe, iar nu lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. 66. Pentru considerentele arătate, Curtea constată că art. 65 lit. s) şi ş),art. 66 lit. a),b) şi c) în ceea ce priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) şi art. 67 alin. (2) lit. b) în ceea ce priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt neconstituţionale. 67. Conchizând cu privire la aspectele de neconstituţionalitate reţinute în privinţa textelor criticate în prezenta cauză, Curtea observă că într-un studiu invocat, de altfel, şi de Ministerul Public în sprijinul concluziilor sale, Comisia de la Veneţia a reamintit că „[el] conceptul de stare de urgenţă“ se bazează pe presupunerea că în anumite situaţii de urgenţă de ordin politic, militar şi economic, sistemul de limitări impuse de ordinea constituţională trebuie să cedeze în faţa puterii sporite a executivului. Cu toate acestea, chiar şi în stare de urgenţă publică, principiul fundamental al statului de drept trebuie să prevaleze. Statul de drept constă în mai multe aspecte care sunt toate de importanţă capitală şi trebuie menţinute într-un mod integral. Aceste elemente sunt principiul legalităţii, separarea puterilor, împărţirea puterilor, drepturile omului, monopolul statului asupra forţei, administrarea publică şi independentă a justiţiei, protecţia vieţii private, dreptul la vot, libertatea de acces la puterea politică, participarea democratică a cetăţenilor şi supravegherea de către aceştia a procesului decizional, luarea deciziilor, transparenţa guvernării, libertatea de exprimare, asociere şi întrunire, drepturile minorităţilor, precum şi regula majorităţii în luarea deciziilor politice. Statul de drept înseamnă că agenţiile guvernamentale trebuie să funcţioneze în cadrul legii şi acţiunile lor trebuie să fie supuse controlului de către instanţele independente. Securitatea juridică a persoanelor trebuie să fie garantată. [CDL-AD(2011)049, Aviz cu privire la proiectul de lege asupra regimului stării de urgenţă din Armenia, § 44, citat în recentul studiu Respect for democracy, human rights and the rule of law during states of emergency - reflections, CDL-PI(2020)005rev, 26 mai 2020.] 68. În România, derogările specifice stării de urgenţă sunt reglementate la nivel constituţional, inclusiv sub aspectul puterilor sporite oferite executivului, adică Preşedintelui României, iar nu Guvernului. A „construi“ prin lege o instituţie nouă - „starea de alertă“, cu un regim evident mai puţin restrictiv decât starea de urgenţă reglementată de legiuitorul constituant - dar care să permită eludarea cadrului constituţional care guvernează legalitatea, separaţia puterilor în stat, condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, contravine exigenţelor generale ale statului de drept, astfel cum sunt consacrate de Constituţia României. 69. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4), precum şi ale art. 65 lit. s) şi ş), ale art. 66 lit. a), b) şi c) în ceea ce priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) şi ale art. 67 alin. (2) lit. b) în ceea ce priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
