Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel-Marius Morar │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Patricia Marilena Ionea│- magistrat-asistent│
└───────────────────────┴────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Valentin Popa în Dosarul nr. 38.285/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.126D/2016. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 13 iunie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 396 din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 22 iunie 2017, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 4 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 38.285/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Valentin Popa cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de concediere. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 sunt discriminatorii, contravenind, astfel, prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens arată că, potrivit textului de lege criticat, are la dispoziţie 30 de zile calendaristice de la data la care i s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară pentru a formula cererea privind soluţionarea conflictului de muncă. Dispoziţiile art. 211 alin. (1) lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011 prevăd, însă, un termen de 45 de zile pentru contestarea măsurilor unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv a angajamentelor de plată a unor sume de bani, termen calculat de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă. Aşadar, prin interpretare judecătorească, ar rezulta faptul că, în cazul abaterilor disciplinare, termenul de contestare este de 30 de zile de la data comunicării sancţiunii disciplinare, în vreme ce, în cazul măsurilor unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, termenul de contestare este de 45 de zile. Or, această diferenţă de tratament juridic între cele două reglementări amintite sub aspectul termenelor în care pot fi formulate constaţii este considerată de autorul excepţiei ca fiind lipsită de justificare raţională. 5. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că toţi salariaţii concediaţi disciplinar pot exercita calea de atac prevăzută de art. 268 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003, iar împrejurarea că prin dispoziţiile art. 211 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011 s-a prevăzut un alt termen de contestare a măsurilor unilaterale ale angajatorului ce exclud contestarea deciziilor prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinară nu reprezintă o încălcare a principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţie. 6. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens invocă Decizia nr. 1.154 din 13 septembrie 2011. De asemenea, arată că interpretarea dată de instanţele de judecată dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 prin raportare la dispoziţiile art. 211 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011 este o problemă de aplicare a legii, ce nu revine competenţei Curţii Constituţionale. 8. Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei solicită interpretarea dispoziţiilor de lege criticate în sensul în care contestarea deciziei de concediere disciplinară se face întrun termen de 45 de zile, potrivit art. 211 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011. Or, examinarea constituţionalităţii unui text de lege de către instanţa de contencios constituţional are în vedere compatibilitatea acestui text de lege cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Asemenea operaţiuni de interpretare şi aplicare a textului de lege criticat la diferitele circumstanţe ce caracterizează fiecare litigiu în parte nu pot fi atribuite competenţei de control a Curţii Constituţionale. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora: „(1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate:[…]b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care sa comunicat decizia de sancţionare disciplinară;“. 12. Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii de lege sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. b) din Codul muncii reglementează termenul în care poate fi formulată cererea privind soluţionarea unui conflict de muncă referitor la o decizie de sancţionare disciplinară. Acest termen este de 30 de zile calendaristice şi începe să curgă de la data la care s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară. 14. Art. 268 alin. (1) lit. a) Legea nr. 53/2003 a prevăzut acelaşi termen de 30 de zile calendaristice şi pentru acţiunile privind decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. Ulterior, prin art. 211 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, s-a prevăzut că „măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă;“. 15. Legea nr. 62/2011 nu a prevăzut abrogarea expresă a dispoziţiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003, astfel că sunt aplicabile regulile specifice succesiunii în timp a actelor normative aflate pe acelaşi palier normativ. Prin urmare, termenele şi ipotezele prevăzute în Legea nr. 53/2003 care nu au suferit modificări rămân aplicabile, producându-şi efectele - aşa cum este cazul textului de lege supus analizei de constituţionalitate -, în timp ce termenele şi situaţiile prevăzute de Legea nr. 62/2011, precum şi cele preluate cu modificări din Codul muncii se aplică cu întâietate, fiind norme adoptate ulterior. 16. Mai mult, Curtea observă că, modificând în sensul mai sus arătat termenele stabilite de art. 268 din Legea nr. 53/2003, Legea nr. 62/2011 nu a modificat şi termenul prevăzut de art. 252 alin. (5) din Legea nr. 53/2003, care, în contextul mai larg al materiei răspunderii disciplinare, prevede că „Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.“ În consecinţă, nu s-ar putea susţine că formularea generală a art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 ar încorpora atât ipoteza de la lit. a), cât şi pe cea de la lit. b) a art. 268 din Legea nr. 53/2003. 17. Autorul excepţiei, considerând că între ipoteza în care se află, respectiv cea a art. 268 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, şi ipoteza art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 nu există diferenţe care să justifice în mod obiectiv un tratament juridic distinct, susţine că termenul de 30 de zile calendaristice în care poate formula cererea de soluţionare a unui conflict de muncă privind o decizie de sancţionare disciplinară este discriminatoriu şi ar trebui să fie acelaşi cu cel prevăzut de art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011. 18. Referindu-se la principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că „egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi, deci, instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat“ (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005). 19. Având în vedere aceste criterii, Curtea observă că materia răspunderii disciplinare, chiar dacă este legată în mod esenţial de exercitarea obligaţiilor salariatului izvorând din contractul individual de muncă, reprezintă, totuşi, o materie distinctă faţă de celelalte aspecte care vizează executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea acestui contract. Chiar şi în situaţia în care se contestă o măsură care are ca efect încetarea contractului de muncă, Curtea apreciază că nu se poate pune un semn de egalitate între situaţia persoanei al cărei contract de muncă a fost desfăcut disciplinar, sancţiune însoţită de o procedură specifică, şi persoana concediată pentru alte motive decât cele disciplinare, având sau nu legătură cu persoana salariatului şi care se supun altor cerinţe. Prin urmare, Curtea apreciază că ipotezele comparate de autorul excepţiei nu impun în mod necesar o reglementare identică, categoriile de persoane comparate neaflându-se în situaţii identice sau egale. 20. De altfel, Curtea constată că, prin chiar reglementarea iniţială a art. 268 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 53/2003, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011, legiuitorul a optat pentru o tratare distinctă a situaţiei persoanelor care formulează o acţiune în justiţie privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă faţă de cele care contestă o decizie de sancţionare disciplinară, în două texte de lege diferite, subliniind astfel că ipotezele legale nu se supun aceluiaşi regim juridic. 21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valentin Popa în Dosarul nr. 38.285/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
