Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse la nr. crt. 1-6 şi pct. 2 din nota din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a celor ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Vasarhely Istvan Szilard, Szoverfi Gyula Zsolt şi Sebastian Sasu în Dosarul nr. 8.530/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.725D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 2.258 din 11 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.530/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse la nr. crt. 1-6 şi pct. 2 din nota din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a celor ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Vasarhely Istvan Szilard, Szoverfi Gyula Zsolt şi Sebastian Sasu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că pct. 2 din nota de la capitolul II „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 este în contradicţie cu prevederile art. 10 alin. (2) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, pentru funcţiile de la nr. crt. 1-6 nu este stabilit salariul de bază, cu includerea celor 5 gradaţii, cum este în cazul funcţiilor de la nr. crt. 7-14 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile art. 3 alin. (2) şi ale art. 60 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi se arată că la nr. crt. 1-6 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu se recunoaşte vechimea în muncă (aşa cum precizează nota de subsol nefiind prevăzut salariul de bază la gradaţia „0“ în anexă, similar funcţiilor de execuţie) şi nici vechimea în specialitate, pentru funcţiile de conducere. Astfel persoanele care deţin funcţii de conducere şi au vechime în muncă şi în funcţie sunt discriminate în raport cu persoanele care ocupă funcţii de execuţie, dar şi în raport cu personalul cu funcţii de conducere care are o vechime foarte mică în muncă şi în funcţie (un grefier cu studii superioare cu vechime de 6 luni şi un specialist IT cu studii superioare 3 ani) şi cu care au un salariu de bază egal. 6. Referitor la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 se susţine, în esenţă, că acestea sunt neconstituţionale deoarece, în cazul autorilor excepţiei, au determinat diminuări ale salariilor lunare nete (veniturilor nete salariale) cu procente între 37,13%-40,93% pe lună faţă de salariul lunar net (venitul net salarial) în plată la 31 decembrie 2017. Sunt invocate prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care s-a reglementat transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şi se arată că legiuitorul, la data publicării acestui act normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, trebuia să prevadă în Legea-cadru nr. 153/2017 situaţia în care salariul net lunar începând cu anul 2018 este sub nivelul salariului net lunar aferent lunii decembrie 2017 şi să se acorde tuturor salariaţilor o sumă compensatorie pentru a nu fi diminuate salariile. Pentru a nu scădea veniturile salariale nete lunare au fost efectuate până în prezent modificări la Legea-cadru nr. 153/2017 prin 15 acte normative, care au stopat scăderea veniturilor salariale nete lunare doar pentru anumite categorii de personal, nu şi pentru specialiştii IT din cadrul instanţelor judecătoreşti, care prin aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 au înregistrat diminuări ale salariului lunar net, această categorie fiind discriminată începând cu ianuarie 2018. Autorii mai susţin că nu sunt respectate prevederile art. 22, art. 41 şi art. 47 din Constituţie, deoarece, deşi salariul trebuie să fie predictibil/previzibil, în cazul autorilor excepţiei, care continuă să presteze aceeaşi muncă, salariile nete lunare au fost diminuate aproape la jumătate. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în cazul excepţiei de neconstituţionalitate invocate, fără a-şi exprima opinia asupra acesteia. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile cuprinse la nr. crt. 1-6 şi pct. 2 din nota din capitolul II „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ al anexei nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Curtea observă că prevederile anexei nr. V, capitolul II, nr. crt. 5 şi 6 au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018. 12. Prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“ 13. Prevederile cuprinse la nr. crt. 1-6 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 instituie salariul de bază pentru anul 2022, coeficientul şi nivelul studiilor pentru funcţii specifice personalului auxiliar din cadrul instanţelor şi parchetelor. 14. Prevederile cuprinse la pct. 2 din nota la capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: „Nota: (...) 2. Salariile de bază prevăzute la poziţiile 1-6 cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.“ 15. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 alin. (1) şi (2) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 41 privind dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 7, art. 23 şi art. 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Carta social europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999, şi Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi cele cuprinse în capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Decizia nr. 134 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iunie 2020, Decizia nr. 706 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 8 ianuarie 2021, Decizia nr. 813 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 22 februarie 2021, sau Decizia nr. 818 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 10 februarie 2021, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate. 17. Curtea a reţinut că stabilirea prin prevederile de lege criticate a anumitor valori ale salariului de bază şi ale coeficienţilor pentru funcţiile specifice personalului auxiliar din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Astfel, prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi prin Decizia nr. 408 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 26 octombrie 2017, Curtea Constituţională a statuat că este dreptul şi obligaţia autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. 18. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 41 şi ale art. 53 din Constituţie, Curtea a precizat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. De asemenea, acest text constituţional nu se opune competenţei legiuitorului de a reforma sistemul de salarizare, de a reaşeza coeficienţii sau salariile de bază ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv ale personalului auxiliar din instanţe şi parchete. 19. Întrucât nu s-a constatat restrângerea exerciţiului unui drept fundamental, în sensul art. 53 din Constituţie, Curtea a precizat că aceste dispoziţii constituţionale nu au relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut că stabilirea unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. 21. Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie şi că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. Totodată, faptul că prin aplicarea regulii plafonării la nivelul anului 2022 a drepturilor salariale anumite categorii de personal plătit din fonduri publice ajung în situaţii apreciate ca defavorabile, în raport cu alte categorii de personal, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea prevederilor art. 38 alin. (6) din lege, de vreme ce premisele specifice fiecărei categorii sunt diferite. Situaţia obiectiv deosebită a diferitelor categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică, aşadar, un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20). 22. Curtea a statuat că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 23. Curtea a subliniat, de asemenea, că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice abilitate, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 25. Distinct, referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse la nr. crt. 1-6 şi pct. 2 din nota din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, vizând instituirea unei discriminări între personalul auxiliar din instanţe şi parchete care ocupă funcţii de conducere, pe de o parte, şi cel care ocupă funcţii de execuţie, pe de altă parte, sub aspectul stabilirii salariului de bază, Curtea reţine că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Neutilizarea criteriului vechimii în funcţie, pentru diferenţierea salariilor de bază, în cazul personalului auxiliar din instanţe şi parchete care ocupă funcţiile prevăzute la nr. crt. 1-6 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi stabilirea, prin dispoziţiile pct. 2 din nota din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, a regulii privind cuprinderea sporului de vechime în muncă la nivel maxim în valoarea salariului de bază instituit pentru funcţiile prevăzute la nr. crt. 1-6 din capitolul II din anexa nr. V la legea-cadru menţionată ţin de competenţa şi opţiunea liberă a legiuitorului. 26. În consecinţă, Curtea constată că prevederile cuprinse la nr. crt. 1-6 şi pct. 2 din nota din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu conţin norme contrare principiilor egalităţii şi nediscriminării, consacrate de art. 16 alin. (1) din Constituţie, de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Aceste dispoziţii se aplică în mod unitar tuturor categoriilor de personal vizate de ipoteza normei, fără privilegii şi fără discriminări, după cum, tot în baza principiului egalităţii, între categorii diferite de persoane este justificat un tratament juridic diferenţiat. 27. În ceea ce priveşte susţinerea autorilor excepţiei în sensul că textele de lege criticate contravin unor norme de rang legal [art. 10 alin. (2) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi dispoziţii cuprinse în Legea nr. 567/2004], Curtea reţine că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional exercită un control de constituţionalitate a legilor şi altor acte normative prin raportare la principiile şi dispoziţiile Constituţiei. Eventualele neconcordanţe între diferitele legi, chiar dacă ar fi reale, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de resortul autorităţii legiuitoare. 28. În legătură cu invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a art. 15 şi art. 22 din Constituţie, Curtea reţine că, prin conţinutul reglementărilor pe care le cuprind, acestea nu interferează sub niciun aspect cu sfera de incidenţă a prevederilor de lege criticate, motiv pentru care nu poate fi reţinută relevanţa acestora în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasarhely Istvan Szilard, Szoverfi Gyula Zsolt şi Sebastian Sasu în Dosarul nr. 8.530/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche şi constată că prevederile cuprinse la nr. crt. 1-6 şi pct. 2 din nota din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
