Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, obiecţie formulată de Preşedintele României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.593 din 14 iunie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 913A/2018. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei vizează intervenţii legislative referitoare la conflictul de interese şi la starea de incompatibilitate în ceea ce-i priveşte pe aleşii locali. Totodată, se stabileşte regimul juridic al prescripţiei faptelor săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate. Prin conţinutul normativ, dispoziţii ale legii menţionate contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) şi ale art. 11 alin. (1) din Constituţie. În acest context, se formulează critici de neconstituţionalitate structurate în punctul I - cu referire la articolul unic pct. 2 şi 3 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 11 alin. (1) din Constituţie, şi în punctul II - cu referire la articolul unic pct. 4 şi 5 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 4. Se susţine că prevederile articolului unic pct. 2 şi 3 din legea dedusă controlului de constituţionalitate încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, deoarece, prin conţinutul normativ, respectiv introducerea posibilităţii pentru primari şi viceprimari, precum şi pentru primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti de a exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimari ai municipiului Bucureşti, precum şi instituirea posibilităţii pentru consilierii locali/judeţeni de a exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate în calitate de consilieri locali sau consilieri judeţeni, potrivit legii, se încalcă standardele de integritate şi se ignoră jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. În acest context, este prezentată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2011, Decizia nr. 304 din 13 iunie 2013, Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014, Decizia nr. 93 din 3 martie 2015, Decizia nr. 683 din 20 octombrie 2015, Decizia nr. 640 din 1 noiembrie 2016 şi Decizia nr. 536 din 6 iulie 2016. 5. Scopul Legii nr. 161/2003, care instituie anumite incompatibilităţi pentru funcţii şi demnităţi publice, este acela de a asigura imparţialitatea, protejarea interesului social şi evitarea conflictului de interese în exercitarea acestora. Astfel, prin eliminarea unor cazuri de incompatibilitate, este înlăturată o garanţie a exercitării funcţiei publice cu imparţialitate şi departe de interese care ar putea să împiedice realizarea sa exclusiv în interes public. Prin diminuarea standardelor de integritate şi ignorarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei contravine art. 1 alin. (3) din Constituţie. 6. Se arată că, în vederea combaterii fenomenului corupţiei, România a ratificat, prin Legea nr. 365/2004, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, care prevede că fiecare stat parte elaborează şi aplică sau are în vedere, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, politici de prevenire a corupţiei, eficiente şi coordonate, care favorizează participarea societăţii şi care reflectă principiile de stat de drept, buna gestiune a problemelor politice şi bunurile publice, de integritate, transparenţă şi responsabilitate (art. 5 paragraful 1). Astfel, fiecare stat parte trebuie să încurajeze în mod special integritatea, cinstea şi răspunderea agenţilor publici, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, sens în care va aplica, în cadrul propriilor sisteme instituţionale şi juridice, coduri sau norme de conduită pentru exercitarea corectă, onorabilă şi corespunzătoare a funcţiilor publice (art. 8 paragrafele 1 şi 2). Dând eficienţă dispoziţiilor Convenţiei, prin jurisprudenţă, Curtea a reţinut că exceptarea anumitor categorii de persoane care deţin o funcţie publică de la anumite standarde de integritate poate reprezenta o încălcare a unor obligaţii asumate prin tratate internaţionale care constituie garanţii pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, ca element al statului de drept. 7. Totodată, sintagma utilizată în cuprinsul art. 87 alin. (3) şi art. 88 alin. (3), „în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate“ ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimari ai municipiului Bucureşti, consilieri locali sau consilieri judeţeni, are o natură generică, nu este clară şi previzibilă, poate conduce la interpretări diferite şi chiar practici diferite la nivelul administraţiei publice locale, fiind dificil de identificat care anume ar putea fi, în fiecare caz în parte, acele alte domenii de activitate care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie. 8. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, legea trebuie să întrunească cerinţe de calitate care rezultă din art. 1 alin. (5) din Constituţie, respectiv: claritatea, precizia şi previzibilitatea. Respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu îndeplineşte aceste cerinţe, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii. De aceea, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. Aşadar, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, respectiv să fie clar, precis şi previzibil (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016). Prin urmare, legiuitorului îi revine obligaţia ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii. Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează (Decizia nr. 183/2014). 9. Se apreciază că prevederile articolului unic pct. 4 şi 5 din legea dedusă controlului de constituţionalitate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, prin conţinutul normativ, respectiv completarea art. 91 din Legea nr. 161/2003 cu un nou alineat, alin. (1^1), prin care se prevede că „starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate“, norma cuprinsă la articolul unic pct. 4 este lipsită de logică normativă, iar dispoziţia cuprinsă la articolul unic pct. 5 creează un paralelism legislativ, ceea ce este incompatibil cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 10. Situaţiile de incompatibilitate pentru aleşii locali sunt reglementate în cuprinsul art. 87-90 din Legea nr. 161/2003, iar în cuprinsul art. 91 sunt reglementate momentele în care acestea pot interveni, respectiv: numai după validarea mandatului potrivit art. 91 alin. (1) teza întâi; în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2) numai după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcţie incompatibilă cu cea de ales local potrivit art. 91 alin. (1) teza a doua; în cazul prevăzut la art. 89, respectiv în situaţia în care alesul local are şi calitatea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local, respectiv de consiliul judeţean, incompatibilitatea cu calitatea de ales local intervine la data la care alesul local, soţul sau ruda de gradul I a acestuia devin acţionari, potrivit art. 91 alin. (2). 11. Astfel, în oricare dintre ipotezele normative expuse anterior, starea de incompatibilitate este sancţionabilă în baza Legii nr. 176/2010, care reprezintă sediul materiei pentru procedura de evaluare specifică a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor. Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, „Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora“. În temeiul alin. (2) al aceluiaşi articol, „Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice“. Reglementarea preconizată prin introducerea art. 116^1 în Legea nr. 161/2003 conduce la imposibilitatea Agenţiei Naţionale de Integritate - instituţie cu competenţă unică în materie, urmată de confirmarea/infirmarea instanţelor de judecată - să mai evalueze şi să sancţioneze nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese. 12. În acest context, se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la importanţa şi necesitatea reglementărilor în materia combaterii corupţiei şi promovării integrităţii în sectorul public, în cadrul sistemului normativ naţional, reglementări ce reprezintă răspunsul la o cerinţă reală a societăţii româneşti şi o componentă de bază a dialogului României cu partenerii săi europeni, în cadrul procesului de evaluare a modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate de aceasta ca stat membru al Uniunii Europene (Decizia nr. 1.412 din 16 decembrie 2008 şi Decizia nr. 1.082 din 8 septembrie 2009). Astfel, Curtea a statuat, printre altele, că, din raţiuni de prevenire a faptelor de corupţie de către anumite categorii de personal, anume individualizate, legiuitorul este liber să instituie în sarcina acestora obligaţii suplimentare, tocmai în considerarea activităţii pe care acesta o desfăşoară, activitate de o anumită natură şi importanţă socială. 13. Ca atare, se apreciază că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale mai sus menţionată, scopul iniţial urmărit de către legiuitor - respectiv acela de a asigura integritatea mandatului aleşilor locali, inclusiv prin înlăturarea tuturor celor care dovedesc dispreţ faţă de lege şi valorile comunităţii - este puternic afectat prin modificarea legislativă preconizată, care lipseşte de eficienţă lupta împotriva corupţiei la nivelul administraţiei locale, precum şi cadrul legislativ în materie de integritate. 14. Modificările propuse nu sunt însoţite de dispoziţii care să înlăture confuzia în raport cu legea aplicabilă în materia procedurii de constatare a stărilor de incompatibilitate ori conflict de interese în cazul aleşilor locali şi al persoanelor care exercită funcţii de demnitate publică şi, totodată, creează premisele pentru lipsirea de finalitate a procedurii reglementate în cuprinsul legii speciale. Această concluzie privind caracterul general al Legii nr. 161/2003 în raport cu legea specială, Legea nr. 144/2007, este întărită şi de considerentele Curţii Constituţionale exprimate în conţinutul Deciziei nr. 104 din 6 martie 2018. 15. Astfel, prin dispoziţia art. 116^1 din legea criticată se creează un paralelism legislativ cu reglementarea existentă în cuprinsul Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (art. 11), ceea ce este de natură să conducă la constatarea încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţia României, în componenta sa privind calitatea legii. 16. Totodată, prin stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, respectiv „de la data săvârşirii“ faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, norma este impredictibilă sub cel puţin două aspecte, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, în componenta privind calitatea normei. 17. Astfel, pe de o parte, dacă legiuitorul a înţeles să facă trimitere la termenul general de prescripţie de 3 ani din art. 2.517 din Codul civil, potrivit regimului general, prescripţia ar trebui să înceapă să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, în conformitate cu art. 2.523 din acelaşi act normativ. De altfel, neclaritatea vizează incidenţa regimului general al prescripţiei extinctive în ansamblul său, aşa cum acesta este reglementat în Cartea a VI-a „Despre prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor“ din Codul Civil, aspect deosebit de important de lămurit, mai ales din perspectiva identificării actului întrerupător al acestui termen de prescripţie. 18. Pe de altă parte, întrucât starea de incompatibilitate presupune o faptă continuă pe care chiar legiuitorul, la articolul unic pct. 4 din legea criticată, o consacră, în sensul că „starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate“, noţiunea „data săvârşirii“ este neclară, cu consecinţa aplicării neunitare în practică. 19. În final, pentru argumentele expuse, solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate şi să se constate că Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei este neconstituţională. 20. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi comunica punctele lor de vedere. 21. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, astfel încât propune respingerea acesteia. 22. În acest sens, cu privire la punctul I al sesizării, se arată că statul de drept constituie, în epoca contemporană, o problemă de mare importanţă teoretică şi practică, fiindu-i circumscrise multiple valenţe. În România, statul de drept este organizat, potrivit Legii fundamentale, în baza principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, în cadrul democraţiei constituţionale, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt garantate. 23. În acest context, precizează că, în viziunea autorului sesizării, Parlamentul, deşi are calitatea de „autoritate legiuitoare a ţării“, nu îşi poate îndeplini rolul consacrat constituţional, unul dintre atributele acestuia constând în modificarea sau completarea unor dispoziţii normative. Din această perspectivă, prevederile în vigoare ar deveni imuabile, ceea ce este inadmisibil, cu atât mai mult într-o societate în schimbare. 24. Totodată, se reţine că autorul sesizării remarcă, de principiu, că „prin eliminarea unor cazuri de incompatibilitate este înlăturată o garanţie a exercitării funcţiei publice cu imparţialitate şi departe de interese care ar putea să împiedice realizarea sa exclusiv în interes public“, fără a justifica modalitatea în care o asemenea măsură legislativă ar încălca prevederi ori principii constituţionale. În acest context, se apreciază că autorul sesizării exprimă mai degrabă o supoziţie sau poate o temere, invocând un risc ipotetic. Ca urmare, neconstituţionalitatea unei/unor prevederi legale trebuie analizată din perspectiva nerespectării, în concret, a unor dispoziţii ori principii din Legea fundamentală şi nu se poate reţine ca argument de neconstituţionalitate supoziţia/ presupunerea că prin exercitarea de funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primar/primar general al municipiului Bucureşti/viceprimar/viceprimar general al municipiului Bucureşti/consilier local/consilier judeţean, s-ar ajunge la situaţia în care funcţia publică nu ar mai fi exercitată cu imparţialitate şi în interes public. De altfel, eventuala deducere sau presupunere cu privire la interpretarea unei dispoziţii legislative, precum şi modalităţile de punere în practică a acesteia nu echivalează în drept cu neconstituţionalitatea normei juridice respective. 25. Cu privire la susţinerea că „sintagma utilizată în cuprinsul art. 87 alin. (3) şi art. 88 alin. (3) «în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate» ca primar sau viceprimari, primar general sau viceprimari generali ai municipiului Bucureşti, consilieri locali sau consilieri judeţeni, are o natură generică, nu este clară şi previzibilă, poate conduce la interpretări diferite şi chiar practici diferite la nivelul administraţiei publice locale, fiind dificil de identificat care anume ar putea fi, în fiecare caz în parte, acele alte domenii de activitate care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie“, se arată că principiul legalităţii, care reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, impune regula potrivit căreia normele juridice adoptate de Parlament să fie precise, clare şi previzibile. 26. În acest context, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, se precizează că modalitatea de redactare a prevederilor art. 87 alin. (3), astfel cum au fost modificate prin legea contestată, şi ale art. 88 alin. (3), nou-introdus în Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are caracter general, identificând, sub aspectul conţinutului normativ, raportul dintre genul proxim, definit prin activităţile din sectorul privat, şi diferenţa specifică, determinată de atribuţiile funcţiei publice exercitate. Având în vedere că, în situaţia examinată, era exclusă utilizarea enumerării cu caracter exhaustiv a domeniilor de activitate din sectorul privat în care aleşii locali pot exercita funcţii, tehnica de redactare utilizată este corectă, fiind, totodată, în acord cu teza finală a dispoziţiilor înscrise în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora „Pentru ca soluţiile să fie pe deplin acoperitoare se vor lua în considerare diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ, folosindu-se fie enumerarea situaţiilor avute în vedere, fie formulări sintetice sau formulări-cadru de principiu, aplicabile oricăror situaţii posibile“. Doar în acest mod soluţia legislativă adoptată acoperă întreaga problematică a relaţiilor sociale vizate, corespunzător obiectului de reglementare, evitându-se astfel lacunele legislative. 27. În ceea ce priveşte invocarea Legii nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, se consideră că simpla menţionare a acesteia nu poate constitui temei al încălcării dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Constituţie. Autorul sesizării nu arată în ce mod aceste norme încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, iar Curtea Constituţională a stabilit, cu valoare de principiu, că o excepţie este inadmisibilă în cazul în care autorul acesteia „se mărgineşte numai la a invoca în susţinerea acesteia o prevedere constituţională, precum şi o afirmaţie cu caracter absolut generic [...]. Simpla enumerare în susţinerea excepţiei a unor prevederi constituţionale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992“ (a se vedea Decizia nr. 143 din 25 februarie 2010). Este indubitabil că aceleaşi considerente sunt valabile şi în cazul sesizărilor de neconstituţionalitate. 28. Referitor la punctul II al sesizării de neconstituţionalitate, în care autorul acesteia susţine că „prevederile articolului unic pct. 4 şi 5 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie“, apreciază că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. 29. Se mai arată că, fără a reitera considerentele prezentate anterior cu privire la interpretarea şi aplicarea principiului legalităţii, ataşat intrinsec dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, se constată că prevederile pct. 4 al articolului unic al legii, prin care se reglementează un alineat nou, alin. (1^1), la art. 91 din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc durata stării de incompatibilitate, pe fondul unei lacune legislative preexistente. Noua dispoziţie legislativă se corelează cu prevederile art. 91 alin. (1) din aceeaşi lege, care stipulează momentul de la care intervine starea de incompatibilitate. Din această perspectivă, starea de incompatibilitate durează, după caz, până la apariţia uneia din următoarele situaţii juridice: „data încetării de drept a mandatului“, conform prevederilor înscrise în art. 92 alin. (1) şi (3) din lege, ori „data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate“. 30. Referitor la conţinutul normativ al art. 116^1 nou-introdus, se observă că art. 116^1 statorniceşte termenul de prescripţie de 3 ani în materia conflictului de interese ori a stării de incompatibilitate, în timp ce art. 11 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează reguli de procedură aferente activităţii Agenţiei Naţionale de Integritate, în concordanţă cu denumirea capitolului II al titlului II al legii, cuprinzând art. 8-26. 31. De asemenea, se arată că nici celelalte aprecieri cuprinse în sesizarea de neconstituţionalitate nu au relevanţă pentru soluţionarea acesteia, iar susţinerile privind înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate prin corelare cu alte dispoziţii legale vizează interpretarea şi aplicarea legilor în cauzele deduse judecăţii, operaţiuni care excedează controlului de constituţionalitate. Se remarcă faptul că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate în cazul aleşilor locali revine instanţei judecătoreşti care, cu prilejul soluţionării acţiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului de asigurare a imparţialităţii şi de protejare a interesului social ocrotit. 32. Faţă de cele prezentate, se apreciază că prezenta sesizare de neconstituţionalitate este neîntemeiată, astfel încât se propune respingerea acesteia. 33. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au transmis punctele de vedere. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 34. Curtea Constituţională este legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 35. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în ansamblul său. Însă, analizând motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, prin care se critică punctual numai anumite prevederi, Curtea constată că aceasta vizează, în realitate, articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua], pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)], pct. 4 [cu referire la art. 91 alin. (1^1)] şi pct. 5 (cu referire la art. 116^1) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Dispoziţiile criticate în mod punctual au următorul cuprins: - Articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua]: "(3) [...] Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimari ai municipiului Bucureşti, potrivit legii." – Articolul unic pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)]: "(3) Consilierii locali sau consilierii judeţeni pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate în calitate de consilieri locali sau consilieri judeţeni, potrivit legii." – Articolul unic pct. 4 [cu referire la art. 91 alin. (1^1)]: "(1^1) Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate." – Articolul unic pct. 5 (cu referire la art. 116^1): "ART. 116^1 Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare." 36. În susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), care consacră faptul că România este stat de drept, art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii şi art. 11 alin. (1) potrivit căruia statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. De asemenea, sunt menţionate prevederile Legii nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004. 37. Cu titlu preliminar, analizând admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate, sub aspectul obiectului şi al titularului sesizării, Curtea constată că sesizarea care formează obiectul prezentului dosar îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată de Parlament şi încă nepromulgată, cât şi sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de Preşedintele României. De asemenea, în privinţa termenului în care poate fi formulată obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că sunt respectate exigenţele stabilite prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018. 38. Cu privire la procesul legislativ de adoptare a legii criticate, din examinarea fişei legislative, Curtea observă că propunerea legislativă a fost iniţiată de un număr de 107 deputaţi, fiind înregistrată şi adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, iar, ulterior, a fost transmisă la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, unde a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie. 39. Referitor la cadrul legislativ existent în materie, respectiv textul de lege iniţial şi modificările aduse prin legea supusă controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că prin Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei se propun cinci modificări şi completări, astfel: - la articolul unic pct. 1 [cu referire la art. 77 alin. (3) din Legea nr. 161/2003], astfel cum reiese şi din expunerea de motive a legii, se face o corelare legislativă cu privire la trimiterea efectuată la art. 47 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 (trimitere ce nu mai corespunde ca urmare a modificărilor, completărilor şi a republicării Legii nr. 215/2001). De altfel, Legea nr. 215/2001 a fost modificată prin Legea nr. 286/2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 18 iulie 2006, iar prin art. III din această lege s-a dispus republicarea, dându-se textelor o nouă numerotare, art. 47 iniţial devenind art. 46 din Legea nr. 215/2001, republicată, păstrând soluţia legislativă în forma iniţială. Ulterior republicării, art. 46 alin. (1) a fost modificat prin art. I din Legea nr. 32/2017 pentru modificarea art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru completarea art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 29 martie 2017. Astfel, pct. 1 are următoarea redactare: „Art. 77. - Conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali şi judeţeni sunt prevăzute la art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.“; – articolul unic pct. 2, pct. 3, pct. 4 şi pct. 5 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 vizează modificări şi completări cu privire la unele aspecte ce ţin de incompatibilităţile privind aleşii locali cuprinse în art. 77, art. 87 alin. (3), art. 88 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003, respectiv: – prin articolul unic pct. 2 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 se aduc modificări la art. 87 din Legea nr. 161/2003, care, în prezent, statuează faptul că funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea anumitor funcţii sau calităţi prevăzute de lege, şi cuprinde şi unele excepţii în care se înscriu şi cele de la art. 87 alin. (3) ce se modifică prin prezenta lege. În fapt se completează cu o nouă teză, teza a doua. Astfel, pe lângă teza întâi care precizează că „Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice“, teza a doua, nou-introdusă prin prezenta lege supusă controlului de constituţionalitate, prevede că „Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimari ai municipiului Bucureşti, potrivit legii.“; – prin articolul unic pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 se aduc modificări/completări la art. 88 din Legea nr. 161/2003, care, în prezent, statuează faptul că funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu exercitarea anumitor funcţii sau calităţi. Se completează prin prezenta lege supusă controlului de constituţionalitate cu un nou alineat, astfel, „Consilierii locali sau consilierii judeţeni pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate în calitate de consilieri locali sau consilieri judeţeni, potrivit legii.“; – prin articolul unic pct. 4 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 se aduc completări la art. 91, care reglementează, în prezent, aspecte cu privire la starea de incompatibilitate - momentul când intervine etc. Astfel, prin legea modificatoare se propune completarea textului cu anumite precizări, în sensul că „starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate.“; – prin articolul unic pct. 5 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 se completează practic capitolul VII: Dispoziţii finale, din care fac parte art. 115-117, cu un nou articol - art. 116^1, care prevede că „Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.“ 40. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, prin criticile de neconstituţionalitate formulate, în primul rând, autorul acesteia consideră că modificările şi completările legislative operate prin articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua] şi pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3) ] din legea dedusă controlului de constituţionalitate conduc la încălcarea standardelor de integritate, prin ignorarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie de incompatibilităţi, inclusiv în ceea ce priveşte unele trimiteri la acte normative internaţionale, cum ar fi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, fiind, astfel, contrare art. 1 alin. (3) şi art. 11 alin. (1) din Constituţie, şi nu îndeplinesc nici cerinţele de calitate a legii, fiind în contradicţie cu art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. În al doilea rând, în ceea ce priveşte articolul unic pct. 4 şi 5 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, autorul obiecţiei consideră că noile prevederi sunt lipsite de logică normativă, în contextul integrării lor în cadrul legislativ existent, creează un paralelism legislativ prin raportare la prevederile Legii nr. 176/2010 şi ale Legii nr. 144/2007, iar neclaritatea vizează incidenţa regimului general al prescripţiei extinctive în ansamblul său, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. 41. Cu privire la statul de drept, instanţa de contencios constituţional a statuat că, în ceea ce priveşte conceptul „statului de drept“, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, acesta presupune capacitatea statului de a asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi de a crea mijloacele pentru a spori încrederea acestora în instituţiile şi autorităţile publice (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 582 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 21 septembrie 2016). De asemenea, acesta presupune obligaţia statului de a impune standarde etice şi profesionale, în special celor chemaţi să îndeplinească activităţi ori servicii de interes public şi, cu atât mai mult, celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică acelor agenţi publici sau privaţi care sunt învestiţi şi au abilitarea de a invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul este dator să creeze toate premisele - iar cadrul legislativ este una dintre ele - pentru exercitarea funcţiilor sale de către profesionişti care îndeplinesc criterii profesionale şi de probitate morală. 42. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 11 alin. (1) din Constituţie şi invocarea prevederilor Legii nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, Curtea observă că, potrivit art. 65: Aplicarea convenţiei din acest act normativ, fiecare stat parte ia măsurile necesare, inclusiv legislative şi administrative, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, pentru a asigura executarea obligaţiilor asumate în baza prezentei convenţii; fiecare stat parte poate lua măsurile necesare mai stricte sau mai severe decât cele prevăzute prin această convenţie, în scopul de a preveni şi de a combate corupţia. 43. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 536 din 6 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 21 septembrie 2016, paragraful 30, în considerentele avute în vedere la stabilirea neconstituţionalităţii prevederilor prin care legiuitorul a reglementat posibilitatea celor condamnaţi la pedepse privative de libertate, dar care nu execută pedeapsa în regim de detenţie, de a continua să exercite demnitatea publică, cu toate drepturile şi responsabilităţile pe care exerciţiul autorităţii de stat le implică, Curtea a menţionat că România a ratificat, prin Legea nr. 365/2004, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, care prevede că „Fiecare stat parte elaborează şi aplică sau are în vedere, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, politici de prevenire a corupţiei eficiente şi coordonate care favorizează participarea societăţii şi care reflectă principiile de stat de drept, buna gestiune a problemelor politice şi bunurile publice, de integritate, transparenţă şi responsabilitate“ (art. 5 paragraful 1). Astfel, „Fiecare stat parte are în vedere, de asemenea, să adopte măsuri legislative şi administrative corespunzătoare, compatibile cu obiectivele prezentei convenţii şi conforme cu principiile fundamentale ale dreptului său intern, cu scopul de a determina criterii pentru candidatura şi alegerea la un mandat public“ (art. 7 paragraful 2), iar, „Pentru a lupta împotriva corupţiei, fiecare stat parte trebuie să încurajeze în mod special integritatea, cinstea şi răspunderea agenţilor publici, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic“, sens în care va aplica, „în cadrul propriilor sisteme instituţionale şi juridice, coduri sau norme de conduită pentru exercitarea corectă, onorabilă şi corespunzătoare a funcţiilor publice“ (art. 8 paragrafele 1 şi 2). 44. Or, având în vedere dispoziţiile cu privire la aplicarea Convenţiei mai sus menţionate, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie de incompatibilităţi, precum şi faptul că stabilirea standardelor de integritate constituie o chestiune de oportunitate care intră în marja de apreciere a legiuitorului (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 71 din 22 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 26 iunie 2018, paragraful 21), unica autoritate decizională în crearea cadrului legal corespunzător protejării acestei valori sociale, precum şi că nu orice diminuare a acestor standarde reprezintă automat o încălcare a prevederilor constituţionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 32 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 20 februarie 2018, paragraful 51), Curtea nu poate reţine presupusa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi art. 11 alin. (1), întrucât considerentele formulate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa menţionată de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate cu privire la incompatibilităţi sau cu referire la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, nu se pot converti de plano în motive ce ar conduce la suprimarea dreptului constituţional al puterii legiuitoare de a adopta acte normative (a se vedea Decizia nr. 104 din 6 martie 2018), mai ales că, prin normele criticate, prin intervenţia sa, legiuitorul optează pentru o adaptare a standardului de integritate, în funcţie de anumite circumstanţe, iar nu pentru o eliminare sau anihilare a acestuia. În sensul eliminării standardului de integritate şi constatării neconstituţionalităţii unor astfel de prevederi, a se vedea Decizia nr. 32 din 23 ianuarie 2018, precitată, paragraful 52. 45. Astfel, există dreptul legiuitorului de a avea o marjă de apreciere în ceea ce priveşte stabilirea unor incompatibilităţi suplimentare celor prevăzute de textul constituţional pentru funcţiile şi demnităţile prevăzute expres de Constituţie sau de legile infraconstituţionale sau, dimpotrivă, de a renunţa la unele deja stabilite pe cale infraconstituţională, respectiv stabilirea unor reguli specifice în funcţie de valorile sociale ocrotite, de evoluţia societăţii, în care persoanele îşi pot organiza conduita, conştientizând ele însele supremaţia Constituţiei şi a valorilor sociale ce trebuie protejate pentru a concura la respectarea statului de drept. De altfel, trebuie dată eficienţă şi prevederilor art. 57 din Constituţie, potrivit cărora cetăţenii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, norme care au incidenţă şi în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, întrucât, nu prin instituirea unor norme severe, in extremis, se poate ajunge la combaterea corupţiei, a evitării unor stări de incompatibilitate sau conflicte de interese, ci prin conştientizarea şi responsabilizarea persoanelor ce ocupă demnităţile şi funcţiile publice. 46. Prin urmare, având în vedere aceste argumente, Curtea reţine că articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua] şi pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei nu este contrar art. 1 alin. (3) şi art. 11 alin. (1) din Constituţie. 47. Cu privire la incompatibilităţile stabilite prin dispoziţiile legale în vigoare, Curtea, în jurisprudenţa sa, a arătat că acestea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011). 48. De asemenea, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este în sensul că instituirea unor incompatibilităţi pentru funcţii publice elective nu contravine prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, prin Hotărârea din 15 iunie 2006, pronunţată în Cauza Lykourezos împotriva Greciei, paragraful 51, s-a statuat că, în virtutea obligaţiei statelor contractante de a organiza alegeri în condiţii care să asigure libertatea de exprimare a opiniei poporului, prevăzută la art. 3 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statele au o largă marjă de apreciere în instituirea unor limitări sau incompatibilităţi ale funcţiilor publice şi a unor reguli specifice cu privire la statutul parlamentarilor, în funcţie de factori istorici şi politici proprii fiecărui stat. În acelaşi sens s-au pronunţat şi Hotărârea din 18 februarie 1999, în Cauza Matthews împotriva Regatului Unit, paragraful 63, Hotărârea din 6 aprilie 2000, în Cauza Labita împotriva Italiei, paragraful 201, şi Hotărârea din 9 aprilie 2002, în Cauza Podkolzina împotriva Letoniei, paragraful 33. Totodată, prin Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Hirst împotriva Regatului Unit (nr. 2), paragraful 61, Curtea de la Strasbourg a reţinut că există numeroase moduri de organizare şi de funcţionalitate a sistemelor electorale, precum şi o multitudine de diferenţe în Europa, care decurg în special din evoluţia istorică, din diversitatea culturală şi din opinia politică, diferenţe care impun fiecărui stat contractant să le încorporeze în propria viziune asupra democraţiei (a se vedea în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 876 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 5 septembrie 2011). 49. În Secţiunea a 4-a: Incompatibilităţi privind aleşii locali, la art. 87 şi art. 88 din Legea nr. 161/2003 sunt prevăzute, în concret, incompatibilităţile acestora. Astfel, funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: funcţia de prefect sau subprefect; calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia; funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv la bănci sau alte instituţii de credit, la societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice, cu excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deţine participaţie; funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială; calitatea de comerciant persoană fizică; calitatea de membru al unui grup de interes economic; calitatea de deputat sau senator; funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcţie asimilată acestora; orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale [art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003]. 50. Aşadar, textul legal în vigoare prevede, în concret, calităţile şi funcţiile care, deţinute concomitent cu funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, generează starea de incompatibilitate. 51. Totodată, prevederile legale în vigoare conţin anumite statuări cu privire la deţinerea concomitentă a unor funcţii de către aceştia, respectiv primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti nu pot deţine, pe durata exercitării mandatului, funcţia de consilier judeţean [art. 87 alin. (2) din Legea nr. 161/2003]. 52. Însă textul în vigoare stabileşte şi faptul că, în situaţia în care se desfăşoară alte activităţi care sunt prevăzute de lege, activitatea desfăşurată de primar şi viceprimar, de primarul general şi viceprimarul municipiului Bucureşti, de preşedintele şi vicepreşedintele consiliului judeţean, în calitate de membru al consiliului de administraţie al unei entităţi economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deţine participaţie, la unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat sau confesionale şi la spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale nu este retribuită [art. 87 alin. (2) din Legea nr. 161/2003]. 53. Mai mult, art. 87 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, în vigoare, prevede expres, prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), şi unele funcţii sau activităţi ce pot fi exercitate de primari şi viceprimari, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, respectiv aceştia pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice. 54. Ca atare, dispoziţiile Legii nr. 161/2003, în partea referitoare la incompatibilităţile privind aleşii locali, prevăd în mod concret atât ceea ce este permis, cât şi ceea ce este interzis. În acest context se înscriu şi prevederile articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua] din legea supusă controlului de constituţionalitate, care nu fac altceva decât să completeze dispoziţiile art. 87 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, în sensul că primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimari ai municipiului Bucureşti, potrivit legii. În acest sens sunt şi prevederile articolului unic pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)] din legea criticată, care se referă la consilierii locali sau consilierii judeţeni, care pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate în calitate de consilieri locali sau consilieri judeţeni, potrivit legii, text introdus prin articolul unic pct. 3 la art. 88 din Legea nr. 161/2003. 55. Ca atare, textele nou-introduse la articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3), prin care se concretizează o nouă teză, respectiv teza a doua, şi pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 ar trebui să dea un plus de valoare prevederilor existente. Însă prin normele cuprinse în articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua] şi pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)] din legea criticată se poate crea o confuzie în cadrul acestei secţiuni, în sensul că, pe de o parte, anumite incompatibilităţi sunt deja stabilite, spre exemplu, la art. 87 alin. (1) lit. d) şi e), lit. g)-k) şi la art. 88 alin. (1) lit. a)-h), unde sunt menţionate incompatibilităţile în raport cu calitatea de membru al unui grup de interes economic, în raport cu unele funcţii prevăzute de Legea societăţilor nr. 31/1991, la instituţiile publice, calitatea de comerciant persoană fizică ce, în prezent, este reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale etc., iar, pe de altă parte, dispoziţiile articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua] şi pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 prevăd că primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, respectiv consilierii locali sau consilierii judeţeni pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimari ai municipiului Bucureşti, respectiv cu atribuţiile exercitate în calitate de consilieri locali sau consilieri judeţeni, după caz, potrivit legii. Aşadar, din evaluarea acestui cadru legislativ nu reiese cu claritate dacă normele nou-introduse le exclud pe cele în vigoare şi nici nu se precizează care ar putea fi acele funcţii şi domenii de activitate din sectorul privat care ar putea fi exercitate fără a atrage starea de incompatibilitate. 56. Cu privire la exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că acestea se circumscriu condiţiilor de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate. Astfel, în acest context, Curtea observă că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). 57. De aceea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. 58. Totodată, potrivit principiului generalităţii legilor, Curtea reţine că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă claritatea şi previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 59. Raportând considerentele de principiu cu privire la exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, Curtea reţine că articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua] şi pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei nu îndeplineşte condiţiile de calitate a legii, prin prisma faptului că dau posibilitatea exercitării unor funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate, nu sunt în acord cu normele de tehnică legislativă, care prevăd că sfera de cuprindere a soluţiilor preconizate prin proiectul de act normativ trebuie să acopere întreaga problematică a relaţiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare pentru a se evita lacunele legislative. Astfel, pentru ca soluţiile să fie pe deplin acoperitoare, se vor lua în considerare diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ, folosindu-se fie enumerarea situaţiilor avute în vedere, fie formulări sintetice sau formulări-cadru de principiu, aplicabile oricăror situaţii posibile. 60. Ca atare, având în vedere principiul generalităţii legilor, coroborat cu normele de tehnică legislativă cu privire la sfera de cuprindere a soluţiilor preconizate, Curtea reţine că soluţia legislativă adoptată nu se circumscrie cerinţelor mai sus precizate, spre exemplu, astfel cum este precizat la art. 82^1 din Legea nr. 161/2003 (cu referire la deputatul sau senatorul care, pe durata exercitării mandatului de parlamentar, doreşte să exercite şi profesia de avocat, însă acesta nu poate să pledeze în anumite situaţii). Astfel, forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor. Or, Curtea constată că prevederile articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua] şi pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 nu au fost redactate într-un limbaj clar şi precis, care să excludă orice echivoc, astfel încât destinatarii acestor norme să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi să aibă reprezentarea corectă a ceea ce este permis şi ceea ce este interzis, adică să cunoască în mod clar funcţiile şi domeniile de activitate din sectorul privat care ar putea fi exercitate concomitent cu cea de primar, viceprimar, consilier local şi consilier judeţean, după caz. 61. Prin urmare, având în vedere aceste argumente, Curtea reţine că dispoziţiile cuprinse în articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua] şi pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legii. 62. Cu privire la articolul unic pct. 4 [cu referire la art. 91 alin. (1^1)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003, Curtea observă că se aduc completări la art. 91, care reglementează, în prezent, aspecte cu privire la Starea de incompatibilitate - momentul când intervine starea de incompatibilitate etc., însă nu şi durata stării de incompatibilitate. 63. Astfel, potrivit textului în vigoare, respectiv art. 91 alin. (1)-(4) din Legea nr. 161/2003, starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2) (O persoană nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeţean), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcţie incompatibilă cu cea de ales local [alin. (1)]. În cazul prevăzut la art. 89, incompatibilitatea cu calitatea de ales local intervine la data la care alesul local, soţul sau ruda de gradul I a acestuia devin acţionari [alin. (2)]. Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi [alin. (3)]. În situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut la alin. (3), prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale [alin. (4)]. 64. Prin legea modificatoare se propune completarea textului cu anumite precizări cu privire la durata stării de incompatibilitate, în sensul că starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate. 65. Ca atare, raportând soluţiile de principiu referitoare la calitatea legii, mai sus menţionate, la prevederile criticate, Curtea nu poate reţine faptul că norma cuprinsă în articolul unic pct. 4 [cu referire la art. 91 alin. (1^1)] din legea criticată este „lipsită de logică normativă“, întrucât chiar dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 24/2000 prevăd că soluţiile legislative preconizate prin proiectul de act normativ trebuie să acopere întreaga problematică a relaţiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare, pentru a se evita lacunele legislative, or, durata stării de incompatibilitate nu era legiferată în concret. Pentru asigurarea unei succesiuni logice a soluţiilor legislative preconizate şi realizarea unei armonii interioare a actului normativ, redactarea textului proiectului trebuie precedată de întocmirea unui plan de grupare a ideilor în funcţie de conexiunile şi de raportul firesc dintre ele, în cadrul concepţiei generale a reglementării [art. 35 din Legea nr. 24/2000]. 66. De aceea, astfel cum s-a arătat mai sus, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. 67. Or, textul în discuţie conduce la îndeplinirea condiţiilor de calitate a Legii nr. 161/2003, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţă, prin cuprinderea momentului când intervine starea de incompatibilitate şi, corelativ, a duratei stării de incompatibilitate, astfel că articolul unic pct. 4 [cu referire la art. 91 alin. (1^1)] din Legea nr. 161/2003 reflectă exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta cu privire la calitatea legii. 68. Cu privire la articolul unic pct. 5 [cu referire la art. 116^1] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003, Curtea observă că, prin acesta, se completează capitolul VII: Dispoziţii finale, din care fac parte art. 115-117, cu un nou articol - art. 116^1, care prevede că „Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“. 69. Faţă de acest text, nemulţumirea autorului sesizării constă în faptul că se creează un paralelism legislativ, prin raportare la prevederile Legii nr. 176/2010 şi ale Legii nr. 144/2007, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. 70. Astfel, prin prevederile articolului unic pct. 5 [cu referire la art. 116^1] din legea criticată, se reglementează aspecte şi corelări cu privire la faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate şi termenele generale de prescripţie prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, în timp ce dispoziţiile din Legea nr. 176/2010, la care se face referire în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, prevăd chestiuni legate de efectuarea activităţii de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor ce se efectuează potrivit legii. 71. Atât din evaluarea legilor în ansamblu, cât şi a textelor indicate, în concret, de autorul sesizării, Curtea observă că acestea nu reprezintă paralelisme legislative. Astfel, Legea nr. 161/2003 este o reglementare complexă, care, pe lângă dispoziţiile care au ca scop principal prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cuprinde şi dispoziţii din alte materii conexe, absolut indispensabile realizării scopului urmărit. Modificările operate prin prevederile criticate sunt în acord cu criteriile privind calitatea legii privite prin prisma normelor de tehnică legislativă, potrivit cărora reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ. 72. Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, reglementează proceduri de asigurare a integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, spre exemplu, secţiunea a 3-a din capitolul I al titlului II fiind dedicată procedurii de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor (a se vedea Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013). 73. Prin urmare, având în vedere aceste argumente, Curtea reţine că dispoziţiile articolului unic pct. 5 [cu referire la art. 116^1] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 nu sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legii din perspectiva unui pretins paralelism legislativ. 74. Cu privire la termenul de prescripţie, ataşat perioadei pentru care se poate efectua evaluarea conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, Curtea, în jurisprudenţa sa, a arătat că este în logica reglementării ca verificarea existenţei împrejurărilor de natură să atragă un conflict de interese sau o stare de incompatibilitate să vizeze perioada în care persoana în cauză a deţinut funcţia publică (a se vedea Decizia nr. 449 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 18 august 2015). 75. Prin decizia precitată, Curtea a arătat că normele, regulile şi termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) este înlăturată, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii. Astfel, în materie civilă, care acoperă şi sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, calculat în funcţie de momentul săvârşirii faptei şi, implicit, de legea aplicabilă. În materie penală, răspunderea pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, incriminat ca atare la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, se prescrie în termen de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod. 76. Ca atare, faţă de cele prezentate, legiuitorul, prin articolul unic pct. 5 [cu referire la art. 116^1] din legea dedusă controlului, nu face altceva decât să dea eficienţă celor statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi să facă trimitere directă la normele de drept comun în materie de prescripţie prevăzute de Codul civil. 77. Însă, având în vedere principiul general de drept potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice, modalităţile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci şi spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor, care nu poate fi prezumat ab initio că îşi exercită rolul de legiferare în sensul negării atât a drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate de Constituţie, cât şi a principiilor constituţionale, Curtea observă că textul criticat, astfel cum este formulat, nu respectă cerinţele limbajului juridic consacrat. 78. Astfel, în limbajul normativ, aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni, iar dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat ori poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie. 79. Or, Codul civil, care cuprinde cartea a Vl-a „Despre prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor“ şi care este reglementarea comună în materie de prescripţie extinctivă, la art. 2.500 alin. (1), prevede că dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termenul general de prescripţie de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen [art. 2.517 din Codul civil], în timp ce textul criticat se referă la faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ce se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor. Însă, prescripţia extinctivă este definită ca fiind acel mod de înlăturare a răspunderii civile, constând în stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul stabilit de lege. 80. Ca atare, nu se prescrie fapta, ci dreptul material la acţiune, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar, corelativ, se înlătură şi răspunderea juridică - civilă, administrativă sau penală, după caz - ca efect al prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv dacă Agenţia Naţională de Integritate nu a îndeplinit niciun act de întrerupere a prescripţiei, potrivit legii, răspunderea juridică nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie. Dacă, în schimb, conform art. 2.537 din Codul civil, prescripţia se întrerupe printr-un act al autorităţii îndrituite prin lege în acest sens, devin aplicabile prevederile art. 2.541 din Codul civil cu privire la efectele întreruperii prescripţiei. 81. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că articolul unic pct. 5 [cu referire la art. 116^1] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei nu respectă normele de tehnică legislativă cu privire la conţinutul şi limbajul juridic al actului normativ. Raportat la utilizarea în cuprinsul prevederilor criticate a unui limbaj juridic normativ inadecvat, Curtea constată că textul criticat este deficitar din punctul de vedere al tehnicii legislative, ceea ce conduce la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legii. 82. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua] şi pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 şi cu unanimitate de voturi în privinţa articolului unic pct. 4 [cu referire la art. 91 alin. (1^1)] şi pct. 5 [cu referire la art. 116^1] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că dispoziţiile articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua], pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)] şi pct. 5 (cu referire la art. 116^1) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt neconstituţionale. 2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile articolului unic pct. 4 [cu referire la art. 91 alin. (1^1)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data din 4 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
![Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 456 din 4 iulie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua], pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)], pct. 4 [cu referire la art. 91 alin. (1^1)] şi pct. 5 (cu referire la art. 116^1) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei](http://www.monitoruljuridic.ro/_images/ico_yahoo.png)
