Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 456 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 456 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 161 din 24 februarie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina             │-                 │
│Popescu-Marin      │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Adrian Constantin Torma în Dosarul nr. 38.497/3/2019 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 51D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 300D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, excepţie ridicată de Mircea Pălăşan în Dosarul nr. 1.879/62/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 300D/2021 la Dosarul nr. 51D/2021, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 701 din 31 octombrie 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    7. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 38.497/3/2019, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Adrian Constantin Torma într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind anularea unui raport de evaluare, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese în materie administrativă.
    8. Prin Încheierea din 2 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.879/62/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Excepţia a fost ridicată de Mircea Pălăşan într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost respinsă cererea privind anularea unui raport de evaluare, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese în materie administrativă.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu îndeplinesc exigenţele de calitate a normelor juridice şi încalcă principiul proporţionalităţii. Astfel, se susţine că dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 stabilesc definiţia situaţiei conflictului de interese şi nu conţin o definiţie a conflictului de interese (obiect al unei răspunderi juridice). Legiuitorul explică noţiunea de situaţie a conflictului de interese prin raportare la existenţa posibilităţii că un eventual interes personal de natură patrimonială ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor. Această formulare este, în opinia autorului excepţiei, imprecisă şi inadecvată faţă de posibilitatea individului căruia i se adresează de a-şi controla conduita şi este astfel contrară jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Textul de lege criticat, aşa cum este formulat, încalcă normele de tehnică legislativă, deoarece verbul utilizat în cuprinsul acestuia („ar putea influenţa“) nu este utilizat „la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a accentua caracterul imperativ al dispoziţiei respective“, astfel cum stabileşte art. 38 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Cu alte cuvinte, imprecizia textului de lege criticat derivă din faptul că acesta are un caracter descriptiv. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere, prin această normă, instituirea unei răspunderi juridice, textul de lege trebuia să aibă caracter dispozitiv şi să prezinte norma instituită fără explicaţii sau justificări, astfel cum stabileşte art. 38 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
    10. Referitor la dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, se arată că aceste norme juridice sunt lipsite de claritate şi de previzibilitate, deoarece generează incertitudine în ceea ce priveşte întinderea/delimitarea noţiunilor privitoare la „interesul personal“ şi „conflictul de interese“. Pentru a corespunde standardelor de calitate a legii, art. 75 din Legea nr. 393/2004 trebuie să definească/să reglementeze exclusiv noţiunea de „interes personal“, care se referă exclusiv la conţinutul declaraţiei de interese pe care un ales local este obligat să o facă publică şi nicidecum la noţiunea de conflict de interese, reglementată de Legea nr. 161/2003. Câtă vreme scopul celor două categorii de reglementări este complet diferit, nu se poate ajunge, printr-o interpretare coroborată, ca una dintre ele să fie extinsă prin cealaltă ori restrânsă în mod corespunzător. Sunt invocate considerente din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (spre exemplu, deciziile nr. 598 din 20 septembrie 2016, nr. 664 din 8 noiembrie 2016, nr. 196 din 23 martie 2017, nr. 291 din 4 mai 2017, nr. 664 din 30 octombrie 2018 şi nr. 701 din 31 octombrie 2019).
    11. De asemenea, se susţine că, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, singura sancţiune posibilă în situaţia existenţei unei stări de conflict de interese este una foarte gravă, respectiv încetarea funcţiei publice şi interdicţia de a mai ocupa orice funcţie publică aleasă timp de 3 ani, în cazul în care contestaţia împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate este respinsă. În materia conflictelor de interese nu este relevantă în aplicarea pedepsei gravitatea faptei care a dat naştere respectivei situaţii, singura măsură ce poate fi luată în legătură cu acest aspect fiind încetarea de drept a mandatului şi interdicţia ocupării aceleiaşi funcţii timp de trei ani. Acest lucru contravine art. 53 alin. (1) din Constituţie, care stabileşte că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi (în speţă - exercitarea dreptului de a ocupa în mod liber o funcţie şi a dreptului de a fi ales) poate fi restrâns doar în situaţii excepţionale, printre care se numără şi aplicarea unei sancţiuni administrative. Însă alin. (2) al art. 53 din Constituţie impune ca respectiva sancţiune să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. Principiul proporţionalităţii presupune că oricare decizie sau măsură adoptată de organele abilitate urmează să se bazeze pe o justă şi echitabilă evaluare a faptelor, pe o echilibrare adecvată a intereselor implicate, precum şi pe o selectare coerentă a măsurilor ce urmează să fie utilizate în vederea atingerii scopului sancţionator. Din interpretarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se poate constata că acestea nu permit organelor abilitate să procedeze la o astfel de analiză, întrucât au la îndemână o singură sancţiune ce poate fi aplicată, indiferent de gravitatea faptei ce a dat naştere respectivei situaţii. Or, în practică pot apărea situaţii diverse ce dau naştere unui conflict de interese: persoane care acţionează în mod voit în scopul fraudării legii sau persoane care, din contră, ajung în această situaţie din imposibilitatea de a cunoaşte o serie de dispoziţii legale neclare, cum sunt cele conţinute de art. 70 din Legea nr. 161/2003.
    12. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 conţin doar definiţia conflictului de interese prin trimiterea la eventualele interese de natură patrimonială pe care le-ar putea avea persoana evaluată, iar dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 reglementează decăderea/interdicţia de a ocupa o funcţie, care intervine (în mod automat) în situaţia constatării conflictului de interese ori a stării de incompatibilitate, fără să încalce dispoziţiile din Constituţie invocate. Instanţa evocă şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (spre exemplu, deciziile nr. 481 din 21 noiembrie 2013, nr. 483 din 21 noiembrie 2013, nr. 93 din 3 martie 2015, nr. 418 din 3 iulie 2014 şi nr. 449 din 16 iunie 2015).
    13. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că dispoziţiile de lege criticate satisfac exigenţele dreptului la un proces echitabil şi, totodată, sunt precise şi previzibile, astfel încât destinatarul normelor juridice este capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acestora, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 75 din Legea nr. 393/2004 faţă de art. 1 alin. (5) din Constituţie, instanţa judecătorească apreciază că prevederile de lege criticate reprezintă garanţii ale imparţialităţii autorităţilor publice şi a membrilor consiliilor locale în exercitarea atribuţiilor lor şi nu conţin norme discriminatorii. Invocă dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate doar „în condiţiile legii“, şi reţine că raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut pentru aleşii locali interdicţia de a participa la dezbaterea şi la adoptarea acelor hotărâri care au ca obiect probleme ce prezintă un interes material (patrimonial) pentru ei ori pentru soţul (soţia), afinii sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv este aceea de a se asigura eliminarea subiectivismului şi a interesului particular ori de grup în adoptarea hotărârilor consiliului local. Este cazul „conflictului de interese“, pe care Legea nr. 161/2003 îl defineşte ca fiind situaţia în care cel ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin. Conflictul de interese priveşte toate categoriile de funcţionari publici, precum şi funcţiile de demnitate publică din sfera celor trei puteri ale statului, anume prevăzute în art. 69 din lege. Astfel, este evident, încă din titlul Legii nr. 161/2003, că scopul legiuitorului şi al reglementărilor a fost acela de prevenire a corupţiei, urmărindu-se ca persoana care deţine o demnitate/funcţie publică să adopte o conduită preventivă de natură să o împiedice să ajungă într-un conflict de interese, raţiunea fiind aceea de a garanta principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei decizionale şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, prin sancţionarea situaţiilor în care interesul privat ar putea prevala asupra interesului public, în exercitarea acestora. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, instanţa judecătorească reţine că interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă, această reglementare integrându-se scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, nefiind contrară normelor constituţionale privind dreptul de a fi ales şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, şi ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004.
    18. Referitor la dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, Curtea observă că, prin Legea nr. 88/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 6 mai 2019, acest articol a fost completat cu alin. (2), cu următorul cuprins: „Fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.“ De asemenea, Curtea observă că, după această completare, Legea nr. 393/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 597 alin. (2) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019.
    19. Însă, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate (Dosarul nr. 300D/2021) îl reprezintă anularea raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate în anul 2017.
    20. Prevederile legale care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au următorul cuprins:
    - Art. 70 din Legea nr. 161/2003: „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.“;
    – Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010: „Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.“;
    – Art. 75 din Legea nr. 393/2004:
    "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:
    a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;
    b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia;
    c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri;
    d) o altă autoritate din care fac parte;
    e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;
    f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte."

    21. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului român şi principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe decizii Curtea Constituţională a decis respingerea, ca neîntemeiate, a excepţiilor de neconstituţionalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 21 iulie 2015, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 3 februarie 2017, Decizia nr. 664 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 19 decembrie 2018, Decizia nr. 701 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 24 februarie 2020, şi Decizia nr. 42 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 17 mai 2024).
    23. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 75 din Legea nr. 393/2004, formulată în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, referitor la exigenţele de calitate a legii, instanţa de contencios constituţional a evocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a reţinut că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul prevederii legale, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68). Dat fiind principiul generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, sens în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a remarcat că „una din tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive şi că numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie“.
    24. Curtea a observat că sediul materiei în ceea ce priveşte conflictul de interese în materie administrativă (definiţie şi principii) se regăseşte în capitolul II din titlul IV al Legii nr. 161/2003. Astfel, art. 70 din Legea nr. 161/2003 defineşte noţiunea stabilind că „prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative“. Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice, conform art. 71 din Legea nr. 161/2003, sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public. Aceste prevederi legale au în vedere conflictul de interese de natură administrativă, conflict ce poate conduce la aplicarea unei sancţiuni, potrivit art. 25 din Legea nr. 176/2010.
    25. Prin urmare, interpretarea sistematică a dispoziţiilor evocate din Legea nr. 176/2010, precum şi a celor ale Legii nr. 161/2003 relevă concluzia că prevederile de lege criticate sunt clare, precise şi previzibile, iar aplicarea lor coroborată oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora - în cazul de faţă, alesul local - să înţeleagă sensul lor, putând să îşi adapteze conduita în mod corespunzător.
    26. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, Curtea a observat că aceste norme juridice fac parte din capitolul VIII al acestui act normativ, intitulat „Registrul de interese“, şi stabilesc conţinutul noţiunii de „interes personal“. Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 definesc noţiunea de „interes personal într-o anumită problemă“, cuprinsă în art. 74 referitor la obligaţia tuturor aleşilor locali de a depune declaraţia pe propria răspundere privind interesele personale.
    27. Referitor la pretinsa neclaritate a textului de lege criticat, Curtea a constatat că instituirea obligaţiei aleşilor locali de a-şi face publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere are tocmai menirea de a evita starea de conflict de interese. Curtea a reţinut că „interesul personal“ - noţiune cuprinsă în prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 - nu vizează doar aspectele patrimoniale, ci se referă în mod complex la natura interesului alesului local, care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului, şi posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj pentru sine ori pentru subiectele de drept prevăzute de lege. Astfel, Curtea a reţinut că a determina în mod concret dacă un ales local manifestă un interes patrimonial, în vederea stabilirii existenţei stării de conflict de interese, constituie un aspect referitor la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, respectiv Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de această agenţie.
    28. Cu privire la celelalte aspecte invocate cu privire la existenţa unei neclarităţi pe care o determină fiecare dintre cele două texte de lege criticate, Curtea a reţinut că acestea vizează interpretarea şi aplicarea legii, care intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu a instanţei de contencios constituţional.
    29. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Curtea observă, mai întâi, că, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie“ se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. Prin urmare, orice altă interpretare contrară este neconformă cu normele şi principiile fundamentale. În acest sens, prin Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile. Având în vedere că instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate identice sub aspectul obiectului, dar şi al criticilor de neconstituţionalitate, se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale. Or, prezenta excepţie de neconstituţionalitate, deşi se identifică prin acelaşi obiect [art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010], este distinctă sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate formulate, astfel încât Curtea urmează să examineze constituţionalitatea acestor prevederi de lege.
    30. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instituie, în cazul persoanei eliberate sau destituite din funcţie ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate, sancţiunea decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Curtea a reţinut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile. Astfel, interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale. De altfel, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii“.
    31. Referitor la susţinerile care vizează încălcarea principiului proporţionalităţii sancţiunii, Curtea a făcut referire la Decizia nr. 69 din 9 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 15 noiembrie 2017. Astfel, referitor la soluţia legislativă reglementată de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că decăderea persoanei al cărei mandat a încetat, ca urmare a încălcării normelor privind conflictul de interese sau incompatibilitatea, din dreptul de a mai ocupa anumite funcţii pentru o perioadă de 3 ani reprezintă o sancţiune ce operează automat atunci când sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, fără a fi necesar un act de autoritate prin care să se constate intervenită decăderea. Instanţa supremă a arătat că această interdicţie afectează dreptul de a fi ales, dar restrângerea este limitată în timp şi există o vădită legătură între fapta imputată şi sancţiune. Se menţionează, în acelaşi sens, Hotărârea din 21 octombrie 2014, pronunţată în Cauza Naidin împotriva României, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o interdicţie de ocupare a unei funcţii publice aplicată în mod automat tuturor persoanelor cu privire la care s-a constatat că au avut calitatea de lucrători sau colaboratori ai fostei securităţi este conformă cu Convenţia, inclusiv sub aspectul proporţionalităţii (a se vedea paragrafele 51-56 din Decizia nr. 69 din 9 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).
    32. Curtea a observat că atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudenţa la care se face referire, confirmă practic caracterul ope legis al sancţiunii prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în sensul respectării principiului proporţionalităţii. Relevante în acest sens sunt chiar considerentele expuse în paragraful 49 din Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului mai sus menţionată, în care se reaminteşte că, din principiu, statele au interes legitim de a reglementa condiţiile de angajare în serviciul public şi că un stat democratic are dreptul de a impune ca funcţionarii acestuia să fie loiali principiilor constituţionale care stau la baza sa.
    33. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, Curtea a reţinut că nici acestea nu pot fi primite. Astfel, norma invocată din Constituţie vizează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit art. 6 din Convenţie, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Astfel, Curtea a observat că niciuna dintre dispoziţiile legale criticate nu îngrădeşte dreptul persoanelor interesate de a se adresa unei instanţe judecătoreşti pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime. În plus, Curtea a reţinut că art. 22 din Legea nr. 176/2010 consacră posibilitatea persoanei supuse evaluării de a se adresa instanţei judecătoreşti cu o contestaţie împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ceea ce reprezintă o garanţie a liberului acces la justiţie. Totodată, partea interesată are deschisă posibilitatea să formuleze apărările necesare pentru valorificarea pretenţiilor sale, fiind asigurată respectarea exigenţelor dreptului la un proces echitabil.
    34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză.
    35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Constantin Torma în Dosarul nr. 38.497/3/2019 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi de Mircea Pălăşan în Dosarul nr. 1.879/62/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 456 din 15 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"