Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 455 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 455 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 118 din 10 februarie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina             │-                 │
│Popescu-Marin      │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 8 şi ale art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Bogdana Laura Alina Elisei-Uzun în Dosarul nr. 410/43/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.989D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la al doilea termen de judecată. La primul termen de judecată, din data de 17 septembrie 2024, având în vedere cererea formulată de autoarea excepţiei, a fost acordat un nou termen, pentru data de 15 octombrie 2024, în vederea asigurării dreptului la apărare. Totodată, învederează Curţii că autoarea excepţiei a transmis la dosar note scrise în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În esenţă, arată că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, deoarece aspectele esenţiale referitoare la răspunderea disciplinară trebuie reglementate prin lege, însă normele de aplicare pot fi stabilite prin acte juridice cu forţă inferioară legii. În acest sens, invocă, ad similis, deciziile Curţii Constituţionale nr. 658 din 15 decembrie 2022 şi nr. 213 din 30 martie 2021. Totodată, precizează că nu este încălcat dreptul fundamental la apărare, de vreme ce, astfel cum este reglementat de art. 24 din Constituţie, acesta vizează posibilitatea de a se apăra în cadrul unui proces, în faţa unei instanţe judecătoreşti. Referitor la criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la dispoziţiile criticate din legea contenciosului administrativ, arată că acestea sunt inadmisibile.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea din 8 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 410/43/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 8 şi 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Bogdana Laura Alina Elisei-Uzun într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost respinsă cererea privind anularea unor prevederi din Statutul Medicilor din România.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece generează un „cadru juridic“ arbitrar, ostil şi obstacular pentru efectivitatea soluţionării plângerilor victimelor în materia răspunderii disciplinare a medicilor, cadru general obligatoriu şi pentru instanţele judecătoreşti.
    7. Astfel, se arată că prevederile art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 permit, contrar principiului separaţiei puterilor în stat, ca procedura judecării cauzelor disciplinare să fie reglementată nu prin lege, de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare, ci printr-un act administrativ (statut), de către un organ administrativ. De asemenea, prevederile legale criticate permit, în mod neconstituţional, ca procedura judecării cauzelor disciplinare să nu fie reglementată prin lege organică, după principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale, şi să nu cuprindă garanţii ale drepturilor constituţionale la apărare şi la un proces echitabil, lăsând organului administrativ reglementarea în mod partizan a acestei proceduri.
    8. Totodată, dispoziţiile legale criticate sunt contrare art. 20 din Constituţie, prin încălcarea art. 2 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care recunoaşte dreptul la un remediu eficient în materie disciplinară în cazul decesului pacientului spitalizat. Se arată că obligaţia statului în raport cu art. 2 din Convenţie nu poate fi considerată îndeplinită decât dacă mecanismele de protecţie prevăzute (inclusiv răspunderea disciplinară) funcţionează efectiv şi eficient în practică. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că din conţinutul complex al dreptului la viaţă consacrat de art. 2 din Convenţie fac parte şi dreptul cetăţenilor la un remediu disciplinar efectiv care să permită accesul neîngrădit la procedura disciplinară, investigarea amănunţită a plângerii şi angajarea răspunderii disciplinare a medicilor vinovaţi de neglijenţă medicală; or, dreptul la un remediu disciplinar efectiv este flagrant vătămat prin reglementările legale criticate ca fiind neconstituţionale, deoarece acestea lasă libertate totală, abuzivă şi arbitrară organului administrativ, spre a reglementa el însuşi procedura de judecată.
    9. De asemenea, în condiţiile lipsei oricăror garanţii legale pentru efectivitatea plângerii victimelor, prevederile legale criticate încalcă art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât sunt discriminatorii pentru reclamanţii-victime ale abaterilor disciplinare ale medicilor, aceştia fiind lipsiţi de absolut orice drepturi procedurale în comparaţie cu cei reclamaţi, care sunt privilegiaţi.
    10. În plus, prevederile legale criticate nu prevăd absolut nicio garanţie de independenţă (obiectivă şi subiectivă) pentru membrii organului jurisdicţional, care sunt astfel vădit părtinitori în favoarea colegilor lor medici.
    11. În opinia autoarei excepţiei, se încalcă şi art. 13 coroborat cu art. 2 paragraful 1 şi art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie pentru că se împiedică recursul efectiv, care să asigure dreptul la un remediu disciplinar efectiv în cazul răspunderii medicilor. Lipsa recursului efectiv este evidenţiată de împiedicarea, prin art. 459 din Legea nr. 95/2006, a titularilor plângerilor disciplinare de a se adresa instanţelor judecătoreşti împotriva deciziilor comisiilor de disciplină ale Colegiului Medicilor din România, iar prin rămânerea definitivă a deciziilor la nivelul organului administrativ victimele sunt blocate şi nu mai pot uza de calea penală, întrucât s-ar încălca principiul ne bis in idem, medicul disculpat disciplinar nemaiputând fi inculpat pentru aceeaşi faptă, pe baza unei alte proceduri.
    12. Se mai susţine că dispoziţiile legii sunt neconstituţionale în măsura în care plângerea disciplinară a rudelor de gradul I ale pacientului decedat poate fi respinsă ca urmare a refuzului acestora de a se supune unei proceduri descurajante orale, inchizitoriale, care le încalcă dreptul fundamental de a nu fi supuse la suferinţe psihice legate de decesul rudei lor, sens în care sunt invocate dispoziţiile art. 53 din Constituţie şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    13. Referitor la dispoziţiile art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, se susţine, în esenţă, că acestea sunt neconstituţionale, în măsura în care ar constitui temeiul unui fine de neprimire a acţiunii prin care se solicită obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ normativ de modificare/completare a prevederilor actului administrativ normativ precedent, care a fost emis contrar legii şi/sau prin exces de putere.
    14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 este întemeiată. Reţine că norma este neconstituţională, întrucât procedura disciplinară reprezintă un aspect esenţial al raportului de muncă al medicului, iar art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie prevede că regimul general privind raporturile de muncă se reglementează prin lege organică. Prin urmare, norma atacată pe calea excepţiei de neconstituţionalitate încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat (prin delegarea unei competenţe ce aparţine în exclusivitate legiuitorului către un organism profesional), precum şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii. Instanţa judecătorească invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015 şi Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015), potrivit căreia actele de reglementare secundară au, de obicei, un grad sporit de instabilitate, suportând schimbări succesive în timp, iar omisiunea deliberată de reglementare la nivel de normă primară a procedurii disciplinare şi delegarea atribuţiilor de a stabili aceste norme Colegiului Medicilor determină o stare de incertitudine juridică, având consecinţe prejudiciabile asupra drepturilor persoanelor. Ţinând seama şi că actele administrative cu caracter normativ pot fi emise numai pe baza şi în executarea legii, ele ar trebui să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, neputând conţine soluţii normative care să înlocuiască legea. De asemenea, instanţa judecătorească apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 este neîntemeiată. Reţine că a fost invocată încălcarea art. 1 alin. (3)-(5), a art. 11 alin. (1) şi (2), a art. 15 alin. (1), a art. 16 alin. (1) şi (2), a art. 20 şi 21, a art. 61 alin. (1), a art. 24 alin. (1), a art. 52 alin. (1) şi (2), a art. 53, 124 şi 126 din Constituţie, raportat la art. 2 paragraful 1 şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, însă nu au fost prezentate argumente concrete în sprijinul celor invocate. Dimpotrivă, soluţiile normative cuprinse în art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 sunt în acord cu art. 1 alin. (4) din Constituţie, care impune inadmisibilitatea cererii de obligare a autorităţii publice pârâte la a statua infralegislativ în sensul cerut de titularul acţiunii în contencios administrativ.
    15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autoarea excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, precum şi ale art. 8 şi 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    19. Din analiza considerentelor încheierii de sesizare şi a notelor scrise ale autoarei excepţiei rezultă că, referitor la art. 8 din Legea nr. 554/2004, criticile de neconstituţionalitate vizează doar alin. (1) al acestui articol şi, în consecinţă, Curtea reţine ca obiect al excepţiei aceste prevederi legale.
    20. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:
    - Art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006: „Procedura judecării abaterilor este prevăzută în Statutul Colegiului Medicilor din România.“;
    – Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.“;
    – Art. 18 din Legea nr. 554/2004:
    "(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
(4) Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate:
    a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;
    b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;
    c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii;
    d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;
    e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale.
(5) Soluţiile prevăzute la alin. (1) şi alin. (4) lit. b) şi c) pot fi stabilite sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere.
(6) În toate situaţiile, instanţa poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părţii interesate, un termen de executare, precum şi amenda prevăzută la art. 24 alin. (2)."

    21. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) privind statul român, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 52 alin. (1) şi (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.
    22. De asemenea, sunt invocate prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 2 paragraful 1 privind dreptul la viaţă, art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv, precum şi prevederile Protocolului nr. 7 la Convenţie cuprinse în art. 4 privind dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă.
    23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 stabilesc că, în cazul medicilor, procedura judecării abaterilor disciplinare este prevăzută în Statutul Colegiului Medicilor din România (CMR).
    24. În acelaşi timp, Curtea reţine că prevederile de lege criticate fac parte din secţiunea 6: Răspunderea disciplinară, cuprinsă în capitolul III, intitulat Organizarea şi funcţionarea CMR, din Legea nr. 95/2006, care prin dispoziţiile art. 450-459 reglementează răspunderea disciplinară a medicilor, prevăzând, în esenţă, posibilitatea formulării unei plângeri împotriva unui medic la colegiul al cărui membru este acel medic; organizarea şi funcţionarea comisiei de disciplină de la nivelul colegiului teritorial şi a Comisiei superioare de disciplină de la nivelul CMR, reguli privind membrii comisiilor; sancţiunile disciplinare; examinarea dosarului cauzei disciplinare de către comisia de disciplină de la nivelul colegiului teritorial; dreptul persoanei fizice sau juridice care a făcut sesizarea de a fi informată cu privire la soluţionarea cauzei de către comisia de disciplină de la nivelul colegiului teritorial; posibilitatea contestării deciziei acestei comisii de către medicul sancţionat, persoana care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătăţii, preşedintele colegiului teritorial sau de către preşedintele Colegiului Medicilor din România la Comisia superioară de disciplină; termenul în care poate fi pornită acţiunea disciplinară şi dreptul medicului sancţionat de a ataca în contencios administrativ decizia de sancţionare dată de Comisia superioară de disciplină.
    25. În consecinţă, Curtea reţine că Legea nr. 95/2006 trasează reguli esenţiale privind răspunderea disciplinară a medicilor, în timp ce aspectele de ordin procedural privind judecarea abaterilor disciplinare sunt, potrivit opţiunii legiuitorului, lăsate la nivelul de reglementare al unui act normativ de reglementare secundară, susceptibil a fi supus controlului judecătoresc de legalitate pe calea contenciosului administrativ.
    26. Curtea observă că însăşi Legea nr. 95/2006 conferă CMR posibilitatea de a adopta reglementări prin care să aducă la îndeplinire rolul său privind monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de medic, astfel cum acesta este consacrat de art. 379 din lege. În acest sens, relevante sunt şi dispoziţiile din Legea nr. 95/2006 care instituie pentru Adunarea generală naţională - organ de conducere la nivel naţional al CMR - atribuţia de a adopta Statutul Colegiului Medicilor din România [art. 433 lit. a)] şi cele care stabilesc atribuţia Consiliului naţional al CMR de a elabora Statutul Colegiului Medicilor din România, precum şi proiectele de modificare a acestuia.
    27. În acest context, Curtea precizează că, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din Constituţie, controlul exercitării profesiilor medicale se stabileşte „potrivit legii“. În consecinţă, Curtea reţine că Legea fundamentală nu impune reglementarea prin lege a controlului exercitării profesiilor medicale, ci lasă legiuitorului libertatea de a stabili reguli privind acest control, evident cu respectarea principiilor şi normelor constituţionale.
    28. Prin urmare, nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, pe considerentul invocat de autoarea excepţiei, potrivit căruia o competenţă obligatorie a Parlamentului, aceea de a reglementa prin lege organică în materia procedurii judecării abaterilor disciplinare, în cazul medicilor, ar fi fost în mod neconstituţional delegată Colegiului Medicilor din România.
    29. De asemenea, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 871 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, şi Decizia nr. 222 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 15 mai 2012), instanţa de contencios constituţional a reţinut că răspunderea disciplinară a medicilor îşi are temeiul în obligaţiile ce izvorăsc din prevederile legilor şi regulamentelor profesiei medicale, ale Codului de deontologie medicală şi ale regulilor de bună practică profesională, ale Statutului Colegiului Medicilor din România ori ale deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, obligaţii a căror nerespectare prejudiciază onoarea şi prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din România. Prin urmare, această formă specială de răspundere vizează strict raporturile dintre medic, pe de o parte, şi categoria profesională din care face parte sau reprezentantul acestei categorii, Colegiul Medicilor din România, ale căror interese sunt prejudiciate, de cealaltă parte.
    30. Acest cadru al răspunderii disciplinare justifică soluţia legislativă criticată care consacră dreptul de a ataca în justiţie decizia Colegiului Medicilor din România doar pentru medicul sancţionat prin această decizie.
    31. Aceasta nu are însă semnificaţia restrângerii dreptului persoanei care a formulat plângerea împotriva medicului de a obţine în justiţie repararea drepturilor sau intereselor sale vătămate prin conduita medicului. În acest sens, trebuie observat că art. 442 din Legea nr. 95/2006 [devenit art. 450 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată] prevede că „Răspunderea disciplinară a membrilor CMR, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravenţională sau civilă, conform prevederilor legale“.
    32. Din analiza ansamblului normelor legale dedicate problematicii în discuţie şi având în vedere considerentele reţinute în jurisprudenţa sa, antereferită, Curtea constată că prevederile legale menţionate oferă suficiente elemente care să configureze un cadru clar şi previzibil privind răspunderea disciplinară a medicilor, fiind respectate exigenţele deduse din prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    33. Referitor la invocarea în cuprinsul opiniei instanţei judecătoreşti a considerentelor şi soluţiilor cuprinse în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 18 ianuarie 2016), Curtea precizează că prin deciziile menţionate a fost constatată neconstituţionalitatea unor prevederi legale care vizau o categorie profesională al cărei statut este de rang constituţional (funcţionari publici).
    34. Or, astfel cum dispune art. 381 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia. O asemenea soluţie legislativă, instituită de legiuitor având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, plasează, fără echivoc, categoria profesională a medicilor în afara categoriei profesionale a funcţionarilor publici, analizată din perspectiva dreptului administrativ. Aşadar, în lumina prevederilor legale evocate, Curtea reţine că medicul nu este funcţionar public, iar profesia de medic nu beneficiază de un statut constituţional.
    35. În consecinţă, întrucât vizează o ipoteză juridică distinctă, Curtea constată că în prezenta cauză nu pot fi aplicate mutatis mutandis considerente reţinute de Curtea Constituţională în deciziile nr. 392 din 2 iulie 2014, nr. 637 din 13 octombrie 2015 şi nr. 803 din 24 noiembrie 2015, precitate.
    36. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, invocată din perspectiva unei discriminări a persoanei care sesizează presupusa abatere disciplinară săvârşită de medic, pe de o parte, şi medicul vizat, pe de altă parte, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între persoane aflate în ipoteze juridice distincte.
    37. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit normei constituţionale de referinţă, regimul general privind raporturile de muncă se reglementează prin lege organică. Or, procedura judecării abaterilor disciplinare în cazul medicilor nu se circumscrie domeniului privind regimul general al raporturilor de muncă, în sensul dispoziţiilor constituţionale antereferite. Prin urmare, Curtea constată că aceste norme fundamentale nu au incidenţă în cauză.
    38. Întrucât, prin conţinutul lor normativ, prevederile de lege criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, Curtea constată că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză.
    39. De asemenea, Curtea subliniază că aspectele referitoare la interpretarea şi aplicarea normelor juridice nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate, fiind, în caz de litigiu, de competenţa instanţelor judecătoreşti.
    40. În consecinţă, reţinând că reglementarea procedurii judecării abaterilor disciplinare prin statutul adoptat de Colegiul Medicilor din România nu este de natură să se convertească într-un viciu de neconstituţionalitate, Curtea urmează să respingă ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la dispoziţiile art. 452 din Legea nr. 95/2006.
    41. În continuare, referitor la dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea reţine că aceste norme juridice au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe decizii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.093 din 22 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 18 decembrie 2007, Decizia nr. 1.210 din 18 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 6 februarie 2008, Decizia nr. 638 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 7 noiembrie 2006, Decizia nr. 282 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 12 august 2022, Decizia nr. 429 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 23 octombrie 2019) Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate.
    42. În esenţă, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează obiectul acţiunii judiciare în faţa instanţei de contencios administrativ şi constituie însăşi transpunerea în planul legii organice a prevederilor art. 52 din Constituţie, cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
    43. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că acestea conţin norme procedurale specifice materiei contenciosului administrativ, care nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 alin. (1), ce oferă persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. De asemenea, Curtea a reţinut că textul de lege criticat dă expresie prevederilor art. 52 alin. (2) din Constituţie, care stabilesc că exercitarea acestui drept se face în condiţiile şi în limitele stabilite prin lege organică.
    44. Distinct de aceste considerente, raportat la criticile formulate în prezenta cauză, Curtea reţine că modificarea sau completarea unui act administrativ normativ excedează controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ, fiind de competenţa instituţiei emitente.
    45. În consecinţă, întrucât criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi reţinute, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
    46. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdana Laura Alina Elisei-Uzun în Dosarul nr. 410/43/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 455 din 15 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 455 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 455 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004