Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, ale art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de Mihai Ţibuleac în Dosarul nr. 20.486/4/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.953D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal şi de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Cu privire la dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, se susţine că autorul excepţiei, practic, solicită constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiei legale anterior menţionate ca urmare a comparării acesteia cu prevederile art. 18^1 din Codul penal din 1969. Se arată că, în viziunea autorului excepţiei, pentru individualizarea pedepsei de către judecător nu este suficientă constatarea că faptele nu aduc atingere unei valori sociale, aceste fapte trebuind să prezinte o anumită gravitate. Se arată că examinarea comparativă a celor două dispoziţii legale anterior menţionate nu este de competenţa Curţii Constituţionale. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, este invocată jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 255 din 5 mai 2022 şi nr. 512 din 30 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 7 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 20.486/4/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, ale art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de Mihai Ţibuleac într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor apeluri formulate împotriva unei sentinţe penale prin care, printre altele, autorul excepţiei a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de contrabandă prevăzute la art. 270 alin. (3) şi art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, care reglementează instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, nu asigură efectele juridice ale prevederilor art. 18^1 din Codul penal din 1969, încălcând principiul ultimo ratio în materie penală, întrucât, pentru a fi justificată aplicarea unei sancţiuni penale, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite de legea penală, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate sau de gravitate. Se arată că, potrivit textului criticat, incidenţa instituţiei renunţării la aplicarea pedepsei este condiţionată nu doar de constatarea unei gravităţi reduse a faptelor săvârşite, ci şi de numeroase alte cerinţe suplimentare, printre care se numără şi limita de cel mult 5 ani a pedepsei cu închisoarea prevăzute pentru fapta comisă. Se susţine că, astfel reglementată, renunţarea la aplicarea pedepsei nu răspunde necesităţii de a nu fi trase la răspundere penală persoanele ale căror fapte nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. 6. În ceea ce priveşte prevederile art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, se susţine, în esenţă, că acestea sunt neconstituţionale în lipsa reglementării unui prag valoric dincolo de care faptele de contrabandă pe care le reglementează să constituie infracţiuni. Se arată că, în cazul în care o persoană comite o astfel de infracţiune de contrabandă având ca obiect material o cantitate mică de bunuri (spre exemplu, ţigări), iar procurorul nu renunţă la urmărirea penală şi emite o soluţie de trimitere în judecată, nu există un alt mijloc procesual prin care judecătorul să poată exclude respectiva faptă din sfera ilicitului penal. 7. Se susţine că, din practica organelor judiciare din ultimii ani, se observă că, în lipsa unui prag valoric în cazul infracţiunilor reglementate prin textele criticate, numeroase persoane au fost trimise în judecată pentru fapte de contrabandă derizorii, dându-se drept exemple cazurile a doi inculpaţi care au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de contrabandă având ca obiect material 10 sau chiar 2 pachete de ţigări. 8. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă prin raportare la condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dar că, în susţinerea acesteia, nu sunt formulate veritabile critici de neconstituţionalitate, autorul excepţiei fiind nemulţumit, pe de o parte, de modul de stabilire de către instanţa de judecată a pericolului concret al faptelor pe care le-a comis şi de individualizare a pedepselor, iar, pe de altă parte, de modalitatea de reglementare a normelor de incriminare criticate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, ale art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Având în vedere structura art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal şi ale art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, care, la data invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, aveau următorul cuprins: - Art. 80 alin. (2) lit. d): „(2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: […] d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.“; – Art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006: „Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.“; – Art. 274 din Legea nr. 86/2006: „Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.“ 13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal şi ale art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 176 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022. 15. Prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2022, precitată, Curtea a admis, în parte, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în redactarea acestora de la data invocării prezentei excepţii, sunt neconstituţionale. 16. Având în vedere că, în prezenta cauză, Curtea a fost sesizată prin Încheierea din 7 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 20.486/4/2017 de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, anterior pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 176 din 24 martie 2022 şi anterior datei publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, iar, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. Aşadar, având în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 176 din 24 martie 2022 va produce efecte şi în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2022, precitată, paragrafele 13-16, Curtea a reţinut că acestea au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 113 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut că sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal considerentele Deciziei nr. 407 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 28 iulie 2016, şi ale Deciziei nr. 721 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, prin care instanţa de control constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că normele penale care reglementează condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei în ipoteza în care infractorul a mai suferit anterior o condamnare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 18. Curtea a reţinut, cu privire la instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, că aceasta este o instituţie nouă, care nu are corespondent în Codul penal anterior şi care constă în facultatea recunoscută instanţei de judecată de a renunţa definitiv la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârşirea unei infracţiuni, pentru resocializarea căreia - ţinând seama de gravitatea infracţiunii, de persoana infractorului şi de conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii faptei - este suficientă aplicarea unui avertisment. Raţiunea renunţării la aplicarea pedepsei o reprezintă săvârşirea unor fapte infracţionale care au o gravitate redusă, infractorul putând fi exonerat de la aplicarea unei pedepse, fiind suficiente constatarea faptelor şi atenţionarea infractorului cu privire la conduita viitoare. Curtea a observat totodată că prevederi similare se regăseau în art. 18^1 din Codul penal din 1969, ce aveau drept raţiune nepedepsirea infractorului pentru lipsa pericolului social concret al faptei, în condiţiile atingerii minime a valorilor apărate prin lege. Curtea a observat însă că, pentru a se renunţa la aplicarea pedepsei, Codul penal actual reglementează, în art. 80, noi criterii cu privire la fapta şi la persoana infractorului. Aşadar, în vechiul Cod penal, fapta care nu prezenta pericolul social al unei infracţiuni nu constituia infracţiune, pe când în noul Cod penal, cu privire la faptă, deşi aceasta este infracţiune, s-ar putea renunţa la aplicarea pedepsei, această din urmă operaţiune fiind la latitudinea instanţei de judecată care va dispune în condiţiile prevăzute de art. 80 din Codul penal. 19. Curtea a reţinut, de asemenea, că, pentru ca instanţa să poată dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, trebuie să fie întrunite condiţiile pozitive referitoare la gravitatea redusă a infracţiunii şi la conduita infractorului, reglementate în art. 80 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, renunţarea la aplicarea pedepsei nefiind un drept al infractorului, ci o facultate a instanţei de judecată, care apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea cu privire la persoana acestuia. Curtea a reţinut, totodată, că renunţarea la aplicarea pedepsei nu este exclusiv o exprimare a voinţei instanţei de judecată, actualul Cod penal stabilind, de asemenea, în art. 80 alin. (2), condiţii negative cu privire la persoana infractorului sau cu privire la limita maximă specială a pedepsei pentru care se poate aplica, faţă de prevederile art. 18^1 din Codul penal din 1969, care ţineau seama doar de gradul de pericol social concret al faptei, aşadar de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care s-a săvârşit fapta, de urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, toate aceste din urmă criterii ce ţineau de pericolul social al faptei fiind apreciate de instanţă. Aşadar, Curtea a reţinut că art. 80 alin. (2) lit. a)-d) din Codul penal reglementează situaţiile în prezenţa cărora instanţa nu poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, acestea fiind condiţii ce ţin de persoana infractorului, precum şi de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. Una dintre condiţiile negative referitoare la conduita infractorului anterioară săvârşirii faptei este reglementată în art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal, care stabileşte că nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 42 lit. a) - faptele nu mai sunt prevăzute de legea penală şi lit. b) - infracţiunile amnistiate sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare. 20. În raport cu cele reţinute în motivarea soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal, Curtea a constatat, în esenţă, că legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea şi sancţionarea pluralităţii de infracţiuni, aşa încât norma penală în vigoare răspunde unei puternice exigenţe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional, stabilirea condiţiilor în care instanţa de judecată poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei intrând în atribuţiile Parlamentului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei anterior menţionate, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Referitor la dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, care fac trimitere la prevederile art. 270 din aceeaşi lege, Curtea reţine că, întrucât viciul de neconstituţionalitate a prevederilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României a fost înlăturat de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2022, nu mai subzistă critica de neconstituţionalitate formulată în privinţa acestora, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 274 din Legea nr. 86/2006 urmând a fi respinsă ca neîntemeiată. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de Mihai Ţibuleac în Dosarul nr. 20.486/4/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal şi ale art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
