Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 95 alin. (4) şi art. 86 alin. (2) cu trimitere la art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Luminiţa Laura Gliga, în Dosarul nr. 2.959/107/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.969D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 28 aprilie 2015. Cât priveşte invocarea de către autoarea excepţiei a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2016 apreciază că aceasta nu are legătură cu situaţia din cauza de faţă, în care suspendarea din funcţie operează de drept, în temeiul legii. Totodată, arată că din dispoziţiile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 rezultă că măsura suspendării din funcţie are caracter temporar. În final, cu privire la celelalte critici apreciază că acestea constituie probleme de interpretare şi aplicare a legii, care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia nr. 2.854 din 27 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.959/107/2017, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 95 alin. (4) şi art. 86 alin. (2) cu trimitere la art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurenta Luminiţa Laura Gliga într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţei civile a Tribunalului Alba, prin care s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 284 din 6 aprilie 2014, emisă de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, până la pronunţarea instanţei de fond. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea excepţiei susţine că, la momentul săvârşirii faptelor de care este acuzată, nu avea calitatea de funcţionar public. Mai susţine că, „într-o orientare nouă a practicii Curţii Constituţionale“, după pronunţarea Deciziei nr. 302 din 28 aprilie 2015, Curtea a pronunţat Decizia nr. 261 din 5 mai 2016, declarând neconstituţionale prevederile din Codul muncii referitoare la posibilitatea suspendării raportului de serviciu până la soluţionarea cercetării disciplinare. Invocând Decizia nr. 12 din 27 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi jurisprudenţa curţilor de apel, autoarea excepţiei susţine că, în caz de condamnare sub supraveghere, suspendarea raportului de serviciu ar produce efecte definitive, iar nu provizorii, depăşind ceea ce a permis legiuitorul. Într-o atare ipoteză nu va mai putea beneficia de acele garanţii menţionate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. În final, autoarea excepţiei susţine că art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 reglementează „strict şi exclusiv în cazul de achitare, renunţare la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei şi încetarea procesului penal, nefiind reglementată situaţia încetării efectelor suspendării.“ Această exprimare generală şi neexplicită a textului de lege criticat a generat o inechitate juridică, în conflict cu Legea fundamentală, fără a se lua în seamă că, la momentul săvârşirii faptei, aceasta nu avea calitatea de funcţionar public, iar raporturile sale de serviciu nu erau reglementate de Legea nr. 188/1999. 6. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece măsura suspendării din funcţie are ca finalitate protejarea interesului public, nefiind încălcat echilibrul necesar a fi existent între interesul public şi cel privat, având în vedere că: măsura are natură temporară; este justificată de trimiterea în judecată a funcţionarului public pentru săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită: persoana este repusă în funcţie în cazul în care nu este găsită vinovată, cu plata retroactivă a salariului. Pe de altă parte, măsura de suspendare operează de drept, în baza legii, nefiind consecinţa săvârşirii unei abateri disciplinare. Cu privire la săvârşirea infracţiunii imputate prin actul de trimitere în judecată, în cadrul dosarului penal, inculpatului - funcţionar public suspendat de drept - îi este asigurat accesul la justiţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 219 din 2 aprilie 2015, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 95 alin. (4) şi art. 86 alin. (2) cu trimitere la art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut: - Art. 86 alin. (2): „În cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.“; – Art. 94 alin. (1) lit. m): „Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: (…) m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h);“; – Art. 95 alin. (4): „Suspendarea raportului de serviciu se constată în cazurile prevăzute la alin. (1) şi la art. 94 alin. (1), precum şi în alte cazuri reglementate prin legi speciale, respectiv se aprobă în cazul prevăzut la alin. (2), prin act administrativ al persoanei care are competenţa numirii în funcţia publică.“ 12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 48 paragraful 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 14 paragraful 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, referitoare la prezumţia de nevinovăţie. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva aceloraşi critici ca şi cele aduse în prezenta cauză, prin Decizia nr. 522 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, prin Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, sau prin Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015, Curtea Constituţională respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a acestora. Curtea a reţinut, în esenţă, că sancţiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru anumite infracţiuni, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, paragraful 22). 14. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 41 din Constituţie, Curtea a statuat că suspendarea din funcţie sau suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, în cazul trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, nu încalcă principiul alegerii libere a profesiei, a meseriei, a ocupaţiei sau a locului de muncă, deoarece, pe de-o parte, măsura suspendării este temporară, iar, pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a funcţionarului public pentru infracţiuni de o gravitate deosebită (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015, paragraful 13). 15. Totodată, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu aduc atingere nici prevederilor art. 47 din Constituţie privind nivelul de trai, deoarece, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, paragraful 25). 16. Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este relevantă nu numai în acţiunea penală, dar şi în alte cauze în care instanţele naţionale nu au trebuit să stabilească problema vinovăţiei, scopul său esenţial fiind să prevină orice autoritate naţională să reflecte opinia că reclamantul este vinovat înainte ca acesta să fie găsit vinovat conform legii. În acest sens s-a pronunţat instanţa de contencios al drepturilor omului în Cauza Ţehanciuc împotriva României, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, paragraful 17. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că cererea reclamantului privind încălcarea dreptului său la prezumţia de nevinovăţie din cauza suspendării din funcţie în momentul trimiterii în judecată este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă, deoarece suspendarea sa era obligatorie şi automată conform Legii nr. 188/1999 şi nimic din această lege nu arată că scopul măsurii de suspendare ar fi unul punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de serviciu şi, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte (paragraful 19). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că, şi în absenţa unui scop punitiv, trebuie evaluat impactul acestei măsuri asupra drepturilor individuale apărate la art. 6 paragraful 2 din Convenţie şi, în mod special, trebuie să se ţină seama de garanţiile prevăzute de lege în acest sens, menţionând că dispoziţiile relevante din Legea nr. 188/1999 prevăd că, la terminarea procesului, persoana este repusă în funcţie dacă nu a fost găsită vinovată, cu plata retroactivă a salariului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 24 iulie 2017, paragraful 19). 17. Cât priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate nu conţin norme contrare acestora (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015, paragraful 17). 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 19. Referitor la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, invocate de autoarea excepţiei, Curtea constată că şi această critică este neîntemeiată, deoarece decizia prin care se constată suspendarea de drept din funcţie a funcţionarului public poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, ceea ce s-a întâmplat şi în speţă. 20. Cu privire la susţinerea potrivit căreia textele de lege criticate au o „exprimare generală şi neexplicită“, deoarece, la momentul săvârşirii faptelor de care este acuzată, autoarea excepţiei nu avea calitatea de funcţionar public, Curtea constată că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci ţine de interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii de către instanţele judecătoreşti. 21. În final, Curtea reţine că invocarea Deciziei nr. 12 din 27 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, nu are legătură cu analiza excepţiei de neconstituţionalitate. Totodată, Curtea reţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 7 iulie 2016, pe care o invocă autoarea excepţiei, nu are relevanţă în cauza de faţă, deoarece această decizie vizează suspendarea contractului individual de muncă, în cazul începerii cercetării disciplinare prealabile împotriva salariatului, iar nu suspendarea de drept ca urmare a trimiterii în judecată a funcţionarului public, pentru infracţiunile prevăzute de lege. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Luminiţa Laura Gliga, în Dosarul nr. 2.959/107/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 95 alin. (4) şi art. 86 alin. (2) cu trimitere la art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
