Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌────────────────────────────┬────────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├────────────────────────────┼────────────────────────┤
│Claudia-Margareta Krupenschi│- magistrat-asistent-şef│
└────────────────────────────┴────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 5.351/99/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului nr. 588D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. 3. Cu privire la legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că dovada de îndeplinire a procedurii de citare a autorului excepţiei a fost restituită Curţii cu menţiunea „decedat“. Faţă de părţile Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi şi Roxana Ruja, procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, acestea au transmis la dosarul cauzei înscrisuri prin care, pe de o parte, invocă lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a autorului excepţiei, pe motivul decesului, şi, pe de altă parte, solicită suspendarea cauzei, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora. În subsidiar solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Faţă de acest incident procedural, magistratul-asistent-şef precizează că în dosar s-au făcut demersuri către Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă cu privire la verificarea introducerii în cauză a moştenitorilor numitului Emil Balaure. Potrivit Notei telefonice întocmite în acest sens şi anexată la dosar, Primăria municipiului Iaşi a comunicat, la cererea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doar un extras din Registrul de deces, fără a indica instanţei care sunt moştenitorii defunctului, această din urmă instanţă de judecată suspendând dosarul, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă. 5. Având cuvântul asupra cererii de suspendare a cauzei formulate de către părţile mai sus amintite, reprezentantul Ministerului Public apreciază că această măsură nu se justifică faţă de procedura specifică Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate fiind de ordine publică. 6. Preşedintele Curţii respinge cererea de suspendare şi dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, pe fond, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale susţinând, în esenţă, că textele de lege criticate nu împiedică efectivitatea accesului liber la justiţie, criticile de neconstituţionalitate formulate fiind nefundamentate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Decizia civilă nr. 334 din 28 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.351/99/2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Emil Balaure într-o cauză, aflată în apel, având ca obiect soluţionarea unui conflict de muncă, constând în suspendarea aplicării deciziei de desfacere a contractului de muncă emise pe numele autorului excepţiei de pârâta Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă încalcă dreptul constituţional la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, prin aceea că nu permit modificarea şi extinderea acţiunii judecătoreşti în apel, a obiectului ei şi nici prezentarea de noi probe, „fără să se ţină cont de faptul că în multe cazuri, ca şi în cazul de faţă, judecători incorecţi şi corupţi“ au împiedicat administrarea unor probe esenţiale pe care acesta le-a cerut. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, autorul excepţiei este nemulţumit de plafonul stabilit de legiuitor la maximum 300 lei, respectiv 600 lei venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, pentru acordarea ajutorului public judiciar, aspect de natură să încalce, în opinia sa, dreptul de acces liber la justiţie. 9. Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că textele de lege criticate nu contravin normelor constituţionale şi convenţionale invocate. În privinţa art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, se arată că acestea, contrar susţinerilor autorului excepţiei, dau expresie dreptului la un proces echitabil, constituind o modalitate eficientă de prevenire şi limitare a abuzului de drept în materie. Propunerea probelor, căreia i se asociază obligaţia de a proba şi sarcina probei, este succedată de încuviinţarea lor de către instanţă, adică de evaluarea admisibilităţii şi caracterului lor necesar în proces. În ce priveşte devoluţiunea, se arată că este guvernată de cele două mari reguli, tantum devolutum quantum apellatum (instanţa de apel va soluţiona pricina numai în limitele a ce s-a apelat) şi tantum devolutum quantum indicatum (efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce s-a judecat în primă instanţă). Noul Cod de procedură civilă permite, însă, la art. 478 alin. (4), explicitarea pretenţiilor cuprinse implicit în cererile şi apărările adresate primei instanţe, ceea ce, potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015), „nu are semnificaţia modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii şi a derogării de la dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţă“ . 10. Cu privire la dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 - criticate în cauză -, instanţa judecătorească apreciază că nici acestea nu se opun exercitării liberului acces la justiţie ci, dimpotrivă, îl facilitează, sens în care menţionează bogata jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 532 din 14 iulie 2015 sau Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în privinţa dispoziţiilor art. 478 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, se arată că acestea menţin soluţia juridică de principiu reglementată de vechiul Cod de procedură civilă din 1865 la art. 294 alin. (1) teza întâi, asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 424 din 25 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 26 iunie 2006, reţinând, pentru argumentele acolo expuse, că dispoziţiile legale examinate nu îngrădesc exercitarea dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. În ce priveşte dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, se susţine menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, exemplificată prin Decizia nr. 657 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010 şi respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, dispoziţiile art. 478 din Codul de procedură civilă dau valoare normativă principiului tantum devolutum quantum indicatum, oferind părţilor din proces posibilitatea invocării, prin criticile formulate, de motive, mijloace de apărare şi dovezi noi, cu condiţia de a nu contraveni interdicţiei statuate de art. 478 alin. (3) din acelaşi Cod, în sensul de a nu conduce la schimbarea calităţii părţilor, a cauzei sau a obiectului cauzei deduse judecăţii sau a unei noi pretenţii în apel. Aceste motive şi mijloace de apărare noi faţă de cele de care partea s-a prevalat la prima instanţă sunt legate, în general, de argumentele redate şi raţionamentul dezvoltat de instanţă în considerentele hotărârii, de care părţile iau cunoştinţă, în mod necesar, după închiderea dezbaterilor la prima instanţă, prin comunicarea hotărârii, şi pe care pot să le combată prin intermediul criticilor formulate în calea de atac. Ca atare, aceste texte legale nu contravin art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, se arată că nici aceasta nu poate fi reţinută, de vreme ce asigură efectivitatea dreptului de acces la justiţie, prin stabilirea unor minime şi rezonabile condiţii, determinate de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului în formele prevăzute la art. 6 din ordonanţa de urgenţă, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele depuse la dosar şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015 şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, astfel cum au fost modificate prin pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 251/2011 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 8 decembrie 2011. Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă - Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă: "(2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.(3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi." – Art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă: "(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.(2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%.(3) Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România." 18. În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin dreptului de acces la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, Curtea constată că s-a pronunţat în mai multe rânduri asupra conformităţii acestora cu exigenţele dreptului constituţional de acces liber la justiţie şi ale dreptului la un proces echitabil, analizând critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor formulate şi în prezenta cauză, referitoare la încălcarea normelor fundamentale invocate prin stabilirea unui plafon maxim al venitului mediu net lunar pe membru de familie (de 600 de lei) drept condiţie de acordare a ajutorului public judiciar. Relevante sunt, în acest sens, Decizia nr. 69 din 18 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 4 aprilie 2016, Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, Decizia nr. 532 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 14 august 2015 sau Decizia nr. 394 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013, prin care Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 20. În considerentele deciziilor mai sus enumerate, în esenţă, Curtea a observat că prin art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 sunt stabilite categoriile de venituri cu caracter periodic care se iau în calcul pentru determinarea venitului mediu net lunar pe membru de familie, precum şi sumele datorate în mod periodic (cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere etc.). Curtea a constatat că acestea reprezintă opţiunea legiuitorului, care stabileşte, astfel, sfera persoanelor îndreptăţite să solicite sprijinul statului. În acest context, Curtea a amintit că, prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că „dreptul efectiv de acces la un tribunal [...] nu înseamnă, însă, un drept necondiţionat de a obţine un ajutor judiciar gratuit din partea statului în materie civilă şi nici dreptul la o procedură gratuită în această materie“. Totodată, Curtea a reţinut că stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului public judiciar, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalităţii în drepturi şi accesul efectiv la justiţie. 21. Având în vedere că, faţă de cele stabilite prin deciziile precitate, în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei sale în materie, Curtea constată că se impune menţinerea aceleiaşi soluţii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. 22. În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea nu conţin soluţii legislative noi faţă de vechea reglementare în materia dreptului procesual civil. Astfel, dispoziţiile art. 478 alin. (2) din actualul Cod de procedură civilă corespund celor de la art. 292 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat, prin prisma unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 169 din 11 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 30 iulie 2002, Decizia nr. 436 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 august 2011 şi Decizia nr. 270 din 22 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012. Prin aceste decizii Curtea a arătat, în esenţă, că limitarea instituită de legiuitor cu privire la motivele, mijloacele de apărare şi dovezile pe care părţile le pot utiliza înaintea instanţei de apel, exclusiv la cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului, nu contravine prevederilor art. 21 din Legea fundamentală, deoarece, ca orice alt drept, şi accesul liber la justiţie poate fi exercitat doar în anumite limite rezonabile, în aşa fel încât prin valorificarea lui să nu se aducă atingere drepturilor altor titulari, în aceeaşi măsură ocrotite prin lege. În absenţa acestei limitări, s-ar oferi câmp liber arbitrariului şi abuzului în exercitarea dreptului, dându-se posibilitatea reiterării, în scop exclusiv şicanatoriu, a unor cereri lipsite de relevanţă pentru soluţionarea cauzei, de natură să ducă la prelungirea nejustificată a duratei procesului. Că, într-adevăr, aceasta a fost finalitatea avută în vedere de legiuitor prin instituirea limitării menţionate, rezultă şi din faptul că acelaşi text dă posibilitatea instanţei de apel să încuviinţeze administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, prerogativă de natură a-i asigura deplinul control al derulării procesului şi finalizării sale legale şi temeinice, cu luarea în considerare şi a imperativului celerităţii. 23. Totodată, dispoziţiile art. 478 alin. (3) din Codul de procedură civilă au preluat aceeaşi soluţie legislativă cuprinsă la art. 294 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, text analizat de Curtea Constituţională, prin prisma unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare, prin Decizia nr. 424 din 25 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 26 iunie 2006 şi Decizia nr. 135 din 3 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 6 iunie 2003. Respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, Curtea a statuat, cu acele prilejuri, că interdicţia introducerii unor cereri noi în apel este justificată de caracterul devolutiv al apelului, iar nu de calitatea părţilor, astfel că această soluţie legislativă nu are semnificaţia încălcării principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Soluţia derivă din rolul instanţei de apel, şi anume acela de a examina regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile ce au fost deduse în faţa sa. S-a constatat, de asemenea, că interdicţia introducerii de cereri noi în apel nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, întrucât nimic nu împiedică părţile în proces să formuleze noi pretenţii pe calea unei alte acţiuni civile. 24. Curtea constată că, prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă sunt criticate pentru faptul că „nu permit modificarea şi extinderea acţiunii judecătoreşti în apel, a obiectului ei şi nici prezentarea de noi probe“, astfel că cele anterior menţionate în jurisprudenţa sa, mai sus indicată, îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 25. Distinct, Curtea reţine că, potrivit normelor Codului de procedură civilă, limitele efectului devolutiv ale apelului sunt determinate, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat (art. 477) şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă (art. 478). Astfel, este firesc ca, în apel, să nu poată fi schimbat cadrul procesual stabilit de la prima instanţă, respectiv calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici să nu poată fi formulate pretenţii noi. Cât priveşte administrarea de noi probe, acestea pot fi încuviinţate de instanţă, în măsura în care constată necesitatea administrării lor pentru dezbateri. 26. Curtea observă, totodată, că, pentru a se determina, la nivelul practicii judiciare în sens unitar, care este natura acestor probe noi şi până la ce limită pot fi ele încuviinţate, astfel încât să nu se schimbe cadrul procesual prestabilit în faţa instanţei de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1. în interpretarea şi aplicarea art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă se poate ajunge la schimbarea cadrului procesual, sub aspectul obiectului, în care a soluţionat prima instanţă, contrar art. 478 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă; 2. în situaţia în care în apel, fie din interpretarea art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă, fie în limitele efectului devolutiv, prevăzut de art. 477 din Codul de procedură civilă, se poate invoca excepţia necompetenţei materiale, urmând ca astfel să fie interpretate prevederile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din Codul de procedură civilă prin prisma celor anterioare. Prin Decizia menţionată, instanţa supremă a stabilit, în esenţă, că instanţa competentă să judece apelul are sarcina să aprecieze caracterul de pretenţie implicită sau virtuală a cererilor ori apărărilor din prima instanţă, în aşa fel încât să nu se ajungă, sub pretextul explicitării, la formularea unor cereri noi - ceea ce ar nesocoti limitele devoluţiunii în apel -, dar nici să rămână nesoluţionate pretenţii doar pentru că ele au fost defectuos exprimate şi au rămas în mod eronat nesoluţionate de către prima instanţă, deşi făcuseră obiectul învestirii acesteia. 27. Curtea constată că dispoziţiile art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost explicitate prin Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015, mai sus referită, nu îngrădesc exercitarea liberului acces la justiţie şi nici nu contravin dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituţie, ci, dimpotrivă, reprezintă concretizarea acestor drepturi, precum şi a dreptului de a exercita căile de atac, în condiţiile legii, astfel cum stabileşte art. 129 din Legea fundamentală. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 5.351/99/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituţionale, în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 ianuarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
