Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea 2D Centurion Vest - S.R.L., cu sediul în Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, în Dosarul nr. 930/115/2019 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.845D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 930/115/2019, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost invocată de Societatea 2D Centurion Vest - S.R.L., cu sediul în Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, cu prilejul soluţionării unei cauze având ca obiect o contestaţie formulată împotriva unui act administrativ fiscal, şi anume a unei decizii privind soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva unei decizii de impunere şi a unei decizii privind obligaţii fiscale şi accesorii, emise în anul 2018. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, pentru că organul fiscal, în mod obiectiv, nu poate stabili, în limitele atribuţiilor şi competentelor ce îi revin, dacă o operaţiune este realizată în scopul desfăşurării de operaţiuni taxabile, întrucât, în mod automat, prin lărgirea sferei de competenţă profesională acesta nu se poate subroga în toate profesiile/meseriile/activităţile de management din toate domeniile de activitate. Calitatea de organ fiscal devine sinonimă cu calitatea de „super profesionist“ pentru că acesta poate face aprecieri în toate domeniile de activitate în lipsa unei reglementări clare şi precise care să fie opozabilă atât justiţiabilului, cât şi organului statului. 6. Precizează că, în speţă, demersul judiciar are ca obiect exercitarea căii de atac împotriva unor acte administrative fiscale prin care a fost negat dreptul societăţii de deducere a taxei pe valoarea adăugată (TVA), ca urmare a unei interpretări abuzive de către organul fiscal a dispoziţiilor art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul că organul fiscal a reţinut că pentru deducerea TVA trebuie îndeplinite cumulativ atât condiţiile de formă, cât şi condiţiile de fond. În exercitarea dreptului său de apreciere, organul fiscal se pronunţă asupra faptului dacă bunurile sau serviciile achiziţionate pe bază de factură sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile. Or, textele de lege criticate nu menţionează şi nici nu fac trimitere la alt text de lege care să precizeze care sunt documentele justificative cu titlu de probă în faţa organului fiscal care pot să stabilească o legătură cu profilul de activitate al societăţii şi care să determine faptul că aceasta este realizată în scopul desfăşurării unor operaţiuni taxabile. Persoana vizată de control, respectiv contribuabilul, în momentul efectuării unei achiziţii pe bază de factură fiscală, nu ştie şi nici nu poate anticipa, în cazul unui control fiscal, care sunt documentele care ar fi suficiente ca probe pentru a justifica achiziţia în scopul efectuării unor operaţiuni taxabile. Menţionează, totodată, că în deciziile contestate organul fiscal a invocat inexistenţa unor documente cu profil tehnic, dar nu a indicat un temei de drept care să oblige contribuabilul să deţină şi anumite documente justificative, astfel încât această situaţie/această imprecizie a textelor de lege conferă prerogativa organului fiscal de a aprecia în mod cu totul arbitrar „destinaţia dovedită a achiziţiei în scopul desfăşurării de operaţiuni taxabile“, fără a exista repere legislative valabile atât pentru contribuabil, cât şi pentru organul statului. 7. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, instanţa reţine că dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 stabilesc condiţiile care trebuie respectate de către contribuabili pentru a putea beneficia de dreptul de deducere a TVA , acestea fiind însă suficient de clare şi previzibile pentru a respecta exigenţele impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie. O astfel de reglementare este necesară administrării eficiente a taxelor datorate bugetului general consolidat şi reprezintă, totodată, o detaliere a drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raporturile juridice fiscale. Dacă s-ar reglementa posibilitatea de a beneficia de deducerea TVA fără a fi respectate anumite condiţii legale imperative, s-ar crea posibilitatea eludării prevederilor legale fiscale şi a celor constituţionale care dispun asupra obligaţiilor fiscale ale contribuabililor. 8. Referitor la criticile aduse dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, instanţa reţine că acestea sunt neîntemeiate, norma fiind edictată într-o manieră suficient de clară, astfel încât nu se poate susţine că organului fiscal i s-ar fi acordat competenţe suplimentare faţă de cele stabilite în legislaţia fiscală. Este evident că legiuitorul a avut în vedere strict competenţele specifice în materia controlului fiscal, în condiţiile în care a specificat în mod expres în cuprinsul textului criticat că „organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin“. Instanţa arată că puterea de apreciere a autorităţilor fiscale este în strânsă legătură cu competenţa atribuită prin legile incidente în această materie, neputând fi enumerate în cuprinsul unui text de lege toate situaţiile care ar putea apărea şi implicit modalitatea în care organul fiscal ar trebui să analizeze/aprecieze fiecare caz particular în parte. Or, în măsura în care organul fiscal şi-ar depăşi atribuţiile prevăzute de lege, instanţa de judecată are posibilitatea de a cenzura acest aspect, fiind respectate astfel toate exigenţele legale impuse de legislaţia naţională şi europeană. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, şi ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, care au următorul cuprins normativ: - Art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni: a) operaţiuni taxabile;" – Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: „Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege şi să adopte soluţia întemeiată pe prevederile legale, precum şi pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii. În exercitarea dreptului său de apreciere, organul fiscal trebuie să ia în considerare opinia emisă în scris de organul fiscal competent respectivului contribuabil/plătitor în cadrul activităţii de asistenţă şi îndrumare a contribuabililor/ plătitorilor, precum şi soluţia adoptată de organul fiscal în cadrul unui act administrativ fiscal sau de instanţa judecătorească, printr-o hotărâre definitivă, emisă anterior, pentru situaţii de fapt similare la acelaşi contribuabil/plătitor. În situaţia în care organul fiscal constată că există diferenţe între starea de fapt fiscală a contribuabilului/plătitorului şi informaţiile avute în vedere la emiterea unei opinii scrise sau a unui act administrativ fiscal la acelaşi contribuabil/plătitor, organul fiscal are dreptul să consemneze constatările în conformitate cu situaţia fiscală reală şi cu legislaţia fiscală şi are obligaţia să menţioneze în scris motivele pentru care nu ia în considerare opinia prealabilă.“ 13. Curtea precizează că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată expres prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal vor fi supuse controlului de constituţionalitate. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile criticate contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 524 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1101 din 15 noiembrie 2022, paragraful 95), una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că actul trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii. 16. Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. 17. Astfel, Curtea observă că dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 stabilesc condiţiile care trebuie respectate de către contribuabili pentru a putea beneficia de dreptul de deducere, o astfel de reglementare fiind necesară administrării eficiente a taxelor datorate bugetului general consolidat, şi reprezintă, totodată, o detaliere a drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raporturile juridice fiscale. Potrivit regulii generale, dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată ia naştere în momentul în care taxa devine exigibilă. Dreptul de a deduce taxa pe valoarea adăugată aparţine oricărei persoane impozabile pentru bunurile care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă şi, nu în ultimul rând, asupra taxei pe valoarea adăugată achitate pentru bunurile importate, dacă acestea sunt destinate, potrivit criticii formulate în speţă, desfăşurării de operaţiuni taxabile. În acest context, prin Decizia nr. 941 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 4 august 2010, Curtea Constituţională a subliniat că normele criticate sunt norme tehnice puse la îndemâna autorităţilor fiscale prin care se prevede procedura de rambursare a taxei pe valoarea adăugată. 18. De asemenea, prin Decizia nr. 1542 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 8 martie 2012, Curtea a constatat că dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este supus îndeplinirii anumitor condiţii prevăzute de lege, dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal dispunând că orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile. Astfel, persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au dreptul să beneficieze de deducerea taxei aferente prestărilor de servicii (servicii care au fost prestate) dacă acestea sunt destinate în folosul operaţiunilor lor taxabile. Aşadar, dispoziţiile criticate dispun cu privire la condiţiile care trebuie respectate de către contribuabili pentru a putea beneficia de dreptul de deducere, condiţii a căror reglementare intră în competenţa legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili atât cuantumul impozitelor şi taxelor, cât şi eventualele scutiri sau deduceri de la plata acestor obligaţii. Condiţionarea dreptului de a beneficia de deducerea taxei pe valoarea adăugată de îndeplinirea unor condiţii legale este necesară în vederea administrării eficiente a impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat, reprezentând, totodată, o detaliere a drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raporturile juridice fiscale. Dacă s-ar reglementa posibilitatea de a beneficia de deducerea cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată fără a fi respectate anumite condiţii legale imperative, s-ar crea posibilitatea diminuării profitului impozabil al contribuabililor şi, implicit, posibilitatea unei eludări a prevederilor legale fiscale şi a celor constituţionale care dispun asupra obligaţiilor fiscale ale contribuabililor. 19. Referitor la prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Curtea reţine că acestea dispun că organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege şi să adopte soluţia întemeiată pe dispoziţiile legale, precum şi pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii. În vechea reglementare cuprinsă în Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 6 prevedea că organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză. Aşa fiind, Curtea observă că, în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere, în art. 6 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a fost introdusă o modificare cu privire la soluţiile adoptate de organele fiscale, în sensul că nu se mai face trimitere la o soluţie admisă de lege, ci la „soluţia întemeiată pe prevederile legale“, modificare de natură să determine o interpretare unitară a legii, şi la respectarea principiului legalităţii. În acest sens, se instituie obligaţia, pentru organul fiscal, de a lua în considerare: (i) opinia emisă de organul fiscal, în scris, în cadrul activităţii de asistenţă şi îndrumare; (ii) soluţiile adoptate de organele fiscale în acte administrative fiscale; sau (iii) soluţiile instanţelor judecătoreşti emise anterior pentru situaţii de fapt similare. 20. Curtea învederează faptul că exercitarea dreptului de apreciere este condiţionată de realizarea unei analize complete a tuturor aspectelor care descriu situaţia de fapt. Astfel cum s-a subliniat în literatura de specialitate, dreptul de apreciere nu este însă unul discreţionar, ci se bazează pe principiul rezonabilităţii şi proporţionalităţii (M. Brăgaru, T. Anghel, Codul de procedură fiscală adnotat, Editura Rosetti, 2006, p. 36). Prin urmare, respectând limitele atribuţiilor şi competenţelor sale, organul fiscal are dreptul de apreciere asupra stărilor de fapt fiscale şi dreptul/obligaţia de a adopta o soluţie întemeiată pe prevederile legale aplicabile. Aprecierea se bazează pe mijloacele de probă prevăzute de lege şi, chiar dacă administraţia fiscală are o anumită putere de apreciere şi îşi exercită acest drept, utilizarea acestuia nu poate fi discreţionară, organul fiscal trebuind să acţioneze rezonabil şi echilibrat în toate actele şi deciziile sale, asigurând o justă proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele folosite pentru atingerea acestuia. Codul de procedură fiscală stabileşte o legătură directă între exercitarea dreptului de apreciere a situaţiei de fapt fiscale şi utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege (a se vedea capitolul III al titlului I). În consecinţă, aprecierile organului fiscal trebuie să fie probate, potrivit legii, evitând abordările parţiale (incomplete) ale situaţiei de fapt. 21. Prin urmare, Curtea constată că norma criticată este edictată într-o manieră suficient de clară, fiind evident faptul că legiuitorul a avut în vedere strict competenţele specifice în materia controlului fiscal, în condiţiile în care a menţionat în mod expres în cuprinsul textului criticat că organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin. Această formulare generică nu este de natură să încalce criteriile de claritate şi previzibilitate, întrucât nu ar fi fost posibilă enumerarea, în cuprinsul acestui text de lege, a tuturor atribuţiilor şi competenţelor organului fiscal, puterea de apreciere a autorităţilor fiscale fiind în strânsă legătură cu competenţa atribuită prin legile incidente în această materie, neputând fi enumerate în cuprinsul unui text de lege toate situaţiile care ar putea apărea şi implicit modalitatea în care organul fiscal ar trebui să analizeze/aprecieze fiecare caz particular în parte. 22. Distinct de cele mai sus menţionate, Curtea observă că în speţă demersul judiciar are ca obiect exercitarea căii de atac împotriva unor acte administrative fiscale prin care a fost negat dreptul societăţii de deducere a taxei pe valoarea adăugată, ca urmare a unei interpretări presupuse abuzive de către organul fiscal a dispoziţiilor art. 145 alin. (2) lit.a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Aşadar, criticile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate vizează, de fapt, modul în care organul fiscal a interpretat şi a aplicat legea cu privire la deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată, aspecte care urmează să fie verificate şi, eventual, cenzurate de către instanţa judecătorească în faţa căreia a fost dedusă judecata cauzei de contencios administrativ fiscal. Or, în virtutea rolului constituţional al instanţelor de judecată, revine acestora competenţa de a stabili anumite chestiuni de fapt aplicabile speţei în funcţie de contextul legislativ, de probatoriul administrat şi de principiile aplicabile în materie fiscală. Aşadar, revine judecătorului cauzei rolul de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauza dedusă judecăţii, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea 2D Centurion Vest - S.R.L., cu sediul în Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, în Dosarul nr. 930/115/2019 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
