Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia Sportivă Fotbal Club Progresul Bucureşti (A.S. F.C. Progresul) în Dosarul nr. 45.986/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 986D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.412D/2019 şi nr. 2.322D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, ridicată de aceeaşi autoare în Dosarul nr. 24.936/300/2017/a2 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi în Dosarul nr. 6.274/95/2017/a1.3 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.412D/2019 şi nr. 2.322D/2019 la Dosarul nr. 986D/2019. 6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.412D/2019 şi nr. 2.322D/2019 la Dosarul nr. 986D/2019, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile din Constituţie invocate. Precizează că existenţa unor condiţii legale stabilite cu privire la posibilitatea terţilor de a interveni într-un proces pendinte nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 22 martie 2019, Decizia civilă nr. 1.318A din 19 aprilie 2019 şi Încheierea din 5 iunie 2019, pronunţate în dosarele nr. 45.986/3/2017, nr. 24.936/300/2017/a2 şi, respectiv, nr. 6.274/95/2017/a1.3, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia Sportivă Fotbal Club Progresul Bucureşti (A.S. F.C. Progresul) în cauze având ca obiect soluţionarea apelurilor, respectiv a recursului, declarate împotriva unor încheieri de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie accesorie într-un proces, ca urmare a lipsei interesului solicitantului. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate aduc atingere accesului liber la justiţie, deoarece au un caracter echivoc şi puţin previzibil, fiind încălcat dreptul terţilor de a interveni în proces. Se arată că textul de lege criticat nu face distincţie între cererea de intervenţie principală şi cererea de intervenţie accesorie, astfel că în ambele tipuri de cerere intervenientul trebuie să aibă interes, în conformitate cu prevederile art. 33 din Codul de procedură civilă potrivit căruia interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Însă, în conformitate cu jurisprudenţa bogată a Curţii Constituţionale, intervenientul accesoriu nu poate invoca un interes propriu, ci se alătură şi susţine interesele unei părţi aflate într-un litigiu (Decizia Curţii Constituţionale nr. 74 din 21 februarie 2013). În aceste condiţii, în mod evident, orice cerere de intervenţie accesorie poate fi respinsă ca inadmisibilă în principiu, deoarece intervenientul, neavând un interes propriu, nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate impuse de art. 33 din Codul de procedură civilă. 11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate, întrucât existenţa unor condiţii legale de exercitare a unor acţiuni civile sau de intervenire a terţilor într-un proces pendinte nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiţie. Subliniază că Legea fundamentală nu protejează un acces nelimitat sau necondiţionat la justiţie, ci doar pe acela care are ca scop apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanei care se adresează justiţiei. Or, în cazul de faţă, textul legal nu limitează accesul la justiţie, ci îl supune unor condiţionări. Precizează că este necesar ca legea să condiţioneze dreptul terţilor de a interveni în proces de respectarea cerinţelor de formă şi de fond (de interes şi de conexitate cu cererea principală), în caz contrar, ar putea să intervină în proces orice persoană care nu ar justifica niciun interes conex cu procesul, cu implicaţii asupra limitelor cadrului procesual subiectiv. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, deşi intervenţia accesorie are natura unei apărări în sprijinul părţii în favoarea căreia se intervine, aceasta nu poate să deroge de la condiţiile impuse de art. 32 alin. (1) din Codul de procedură civilă pentru formularea oricărei cereri, printre care se numără şi justificarea unui interes. 13. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că existenţa unor condiţii legale de exercitare a unor acţiuni civile sau de intervenire a terţilor întrun proces nu constituie o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Arată că se impune ca legiuitorul să condiţioneze dreptul terţilor de a interveni în proces de respectarea unor cerinţe de formă şi de fond, pentru evitarea participării la proces a oricărei persoane care nu ar justifica niciun interes conex, cu implicaţii asupra limitelor cadrului procesual subiectiv. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) Oricine are interes poate interveni întrun proces care se judecă între părţile originare.“ 18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi art. 21 - Accesul liber la justiţie. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că a mai analizat constituţionalitatea prevederilor de lege criticate, în redactarea pe care acestea o aveau anterior intrării în vigoare a actualului Cod de procedură civilă, similară celei criticate în cauza de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 615 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 2 august 2007, sau Decizia nr. 47 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 5 martie 2010, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 49 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 conform cărora „Oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane“ sunt constituţionale, reamintind că, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa cu rea-credinţă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. 20. Totodată, Curtea a observat că art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum şi art. 129 care prevede că „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“ atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Curtea a apreciat că, aşa fiind, dispoziţiile criticate reprezintă expresia aplicării acestor dispoziţii constituţionale. 21. În plus faţă de cele deja reţinute în jurisprudenţa prezentată şi având în vedere că în prezenta cauză se critică, în esenţă, faptul că inclusiv pentru admiterea cererii de intervenţie accesorie este necesară justificarea interesului efectuării unui astfel de demers procesual, Curtea observă că cele două tipuri de intervenţie voluntară - cea principală şi cea accesorie - prezintă caracteristici proprii, ambele subsumate însă îndeplinirii condiţiei existenţei interesului terţului de a interveni în procesul în care alte persoane sunt părţi originare. 22. Astfel, interesul intervenientului principal este direct, având în vedere că, potrivit art. 61 alin. (2) din Codul de procedură civilă, acesta pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. Aşadar, acesta dobândeşte o poziţie procesuală similară cu a părţilor iniţiale, între care s-a declanşat litigiul dedus judecăţii instanţei, urmărind ca soluţia pronunţată de judecător să îi profite în mod nemijlocit. 23. În schimb, intervenientul accesoriu nu face decât să sprijine apărarea uneia dintre părţi, astfel cum prevede art. 61 alin. (3) din Codul de procedură civilă, urmărind ca aceasta să obţină o soluţie favorabilă. Dar scopul unui asemenea demers de susţinere a unei anumite părţi din proces nu poate fi pur abstract, ci trebuie să servească, în cele din urmă, interesului însuşi al intervenientului accesoriu. Într-o asemenea situaţie, interesul nu mai este direct, ca în cazul intervenţiei principale, ci este un interes mediat, determinat de necesitatea intervenientului de a preveni eventualele consecinţe prejudiciabile pentru propriile drepturi şi interese pe care le-ar putea avea hotărârea ce ar urma să se pronunţe împotriva părţii în apărarea căreia intervine pe cale accesorie. 24. Cu alte cuvinte, deşi nu poate proba un interes imediat, în strânsă legătură cu dreptul aflat în litigiu, persoanei care solicită să intervină în proces în interesul uneia dintre părţi i se va admite cererea dacă va demonstra chiar şi un interes de perspectivă, dar propriu, şi anume acela de a evita posibilele efecte negative viitoare care s-ar putea produce asupra drepturilor sau intereselor sale legitime în ipoteza în care partea în apărarea căreia intervine ar pierde procesul. 25. Condiţia justificării unui interes, fie că este direct sau indirect, imediat sau ulterior, este una dintre condiţiile obligatorii ale oricărei cereri formulate în justiţie. În acest sens, art. 33 din Codul de procedură civilă impune, de principiu, ca interesul să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Acelaşi text reglementează însă, în teza doua, şi situaţia în care, deşi interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. 26. În ipoteza în care orice persoană ar putea interveni în orice proces, indiferent de obiectul acestuia şi de părţile implicate şi indiferent dacă ar justifica vreun interes sau nu, accesul la justiţie şi-ar pierde capacitatea de a contribui la realizarea statului de drept, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, vulnerabilizând actul de justiţie prin posibilele abuzuri şi comportamente procesuale excesive. 27. În consecinţă, Curtea constată că nu pot fi reţinute criticile formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Totodată, nici art. 1 alin. (4) din Constituţie, invocat de aceasta, nu este nesocotit, instituirea condiţiei justificării interesului atât în cazul intervenţiei principale, cât şi în cazul intervenţiei accesorii nefiind de natură să aducă atingere principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Sportivă Fotbal Club Progresul Bucureşti (A.S. F.C. Progresul) în dosarele nr. 45.986/3/2017, nr. 24.936/300/2017/a2 şi, respectiv, nr. 6.274/95/2017/a1.3 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 octombrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
