Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Vasile Cornel Ilie în Dosarul nr. 15.601/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 174 D/2017. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prezent personal. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 909 D/2017 şi nr. 1.330 D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală şi, respectiv, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2), art. 341 alin. (8) şi art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepţii ridicate de acelaşi autor în Dosarul nr. 15.601/303/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi în Dosarul nr. 22.136/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală. 4. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prezent personal. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 909 D/2017 şi nr. 1.330 D/2017 la Dosarul nr. 174 D/2017. Autorul excepţiilor susţine că în Dosarul nr. 1.330 D/2017 procedura de citare este nelegal îndeplinită, motiv pentru care se impune acordarea unui nou termen, întrucât nelegala citare îi prejudiciază interesele procesuale, provocându-i, astfel, daune morale. Curtea constată că procedura de citare este legal îndeplinită, neputând fi reţinute susţinerile autorului excepţiei. Reprezentantul Ministerului Public solicită Curţii să constate că procedura este legal îndeplinită, având în vedere prezenţa în sală a autorului excepţiei, şi arată că este de acord cu măsura conexării dosarelor. 6. Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen în Dosarul nr. 1.330 D/2017, procedura de citare fiind legal îndeplinită, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 909 D/2017 şi nr. 1.330 D/2017 la Dosarul nr. 174 D/2017, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiilor de neconstituţionalitate, care prezintă situaţia de fapt şi solicită admiterea acestora. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Codul de procedură penală, se susţine că textul criticat dă posibilitatea organelor judiciare să renunţe la exercitarea acţiunii penale, în mod discreţionar, cu încălcarea drepturilor fundamentale ale petenţilor. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, se arată că, prin neasigurarea dreptului la dublul grad de jurisdicţie în situaţia procesuală reglementată, respectiv prin neasigurarea unei căi de atac împotriva încheierii pronunţate, conform art. 341 din Codul de procedură penală, prevederile legale criticate sunt neconstituţionale şi neconvenţionale, încălcând dreptul la un proces echitabil. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, se arată că aplicarea lor încalcă drepturile procesuale ale părţilor care invocă excepţii de neconstituţionalitate, prin nesuspendarea judecării cauzelor până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiilor astfel invocate. Se susţine că asigurarea, în privinţa persoanelor anterior menţionate, doar a căii de atac a revizuirii este de natură a le încălca acestora drepturile fundamentale, fiind menţionat dreptul la un proces echitabil, aşa cum acesta este reglementat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Referitor la dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Codul de procedură penală, se arată că susţinerile autorului nu pot fi reţinute, întrucât dreptul de acces liber la justiţie este garantat, în ipoteza juridică reglementată prin textul criticat, prin prevederile art. 318 alin. (14) şi următoarele din Codul de procedură penală, care prevăd că soluţiile de renunţare la urmărirea penală sunt supuse controlului judecătoresc. Cu privire la art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, se arată că acesta nu reglementează o acuzaţie în materie penală, motiv pentru care nu se impune, în situaţia procesuală pe care o prevede, asigurarea dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, precizându-se, totodată, că faptele cercetate se încadrează, oricum, în categoria celor care pot fi examinate într-un singur grad de jurisdicţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, se arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor similare din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respingând, ca neîntemeiate, respectivele excepţii, soluţii care sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 9. În replică, autorul excepţiei solicită să îi fie comunicată soluţia pe care Curtea o va pronunţa în prezenta cauză la o altă adresă decât cea de domiciliu. 10. Curtea dispune ca acesta să comunice grefei noua adresă de corespondenţă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 11. Prin încheierile din 10 noiembrie 2016 şi 9 martie 2017, precum şi prin Încheierea nr. 42/C din 22 februarie 2017, pronunţate în dosarele nr. 15.601/303/2016 şi nr. 22.136/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (2), art. 341 alin. (8) şi art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Vasile Cornel Ilie în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate de autorul excepţiei împotriva unei soluţii de clasare. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate, dând naştere la abuzuri din partea organelor judiciare. Se susţine, de asemenea, că prevederile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale şi neconvenţionale, întrucât nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţe în materia plângerilor împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, cu consecinţa încălcării accesului liber la justiţie şi a dreptului la apărare, precum şi a celorlalte drepturi fundamentale invocate în susţinerea excepţiei. Se mai susţine că dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, discriminând, totodată, persoanele cărora le sunt aplicabile în raport cu celelalte categorii de justiţiabili. Se susţine că nesuspendarea judecării cauzelor penale până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiilor de neconstituţionalitate lipseşte justiţiabilii de dreptul prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, întrucât organele judiciare nu sunt în măsură să aprecieze cu privire la temeinicia excepţiilor astfel invocate. 13. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele deciziilor nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 663 din 11 ianuarie 2014 şi nr. 432 din 9 iunie 2015. Se arată, de asemenea, că dispoziţiile art. 13 din Convenţie nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu echivalează cu accesul la toate căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, şi că reglementarea căilor de atac şi a procedurii de judecată este de competenţa exclusivă a legiuitorului, conform prevederilor art. 129 şi art. 126 alin. (2) din Constituţie. Se mai susţine că soluţia juridică prevăzută la art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală este justificată de folosirea în trecut a excepţiilor de neconstituţionalitate în scopul tergiversării soluţionării cauzelor. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, în ceea ce priveşte prevederile art. 7 alin. (2) şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, şi neîntemeiată, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) şi art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, se observă faptul că argumentele invocate în susţinerea excepţiei se rezumă la o simplă enumerare a unor dispoziţii din cuprinsul Constituţiei şi al Convenţiei, aspect ce contravine exigenţelor referitoare la motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, se face trimitere la soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate analizată. Se mai arată că textele criticate nu încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, întrucât procedura reglementată prin acestea nu are ca finalitate stabilirea vinovăţiei inculpatului. Se susţine, totodată, că nu există dispoziţii constituţionale şi convenţionale care să oblige la asigurarea tuturor căilor de atac în toate categoriile de cauze. 17. Avocatul Poporului arată că textele criticate sunt constituţionale şi face trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.106 din 22 septembrie 2010 şi nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiilor şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (2), art. 341 alin. (8) şi art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 7 alin. (2): „În cazurile şi în condiţiile prevăzute expres de lege, procurorul poate renunţa la exercitarea acţiunii penale dacă, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu există un interes public în realizarea obiectului acesteia.“; – Art. 341 alin. (8): „Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) este definitivă.“; – Art. 367 alin. (9): „Ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei.“ 21. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul român, ale art. 15 referitoare la universalitate, ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 50 referitoare la protecţia persoanelor cu handicap, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitor la asigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, fiind pronunţate în acest sens numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, sunt reţinute Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016, Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016, Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, şi Decizia nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 23. Prin Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a statuat că judecarea plângerii fără participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi a procurorului contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală nu permiteau comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. Odată citate, însă, toate părţile, inclusiv petentul, au posibilitatea să ia cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindu-le asigurate, în acest fel, toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată. Totodată, potrivit paragrafelor 40 şi 41 din Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, s-a reţinut că, aşa cum rezultă din art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, un exemplar al plângerii formulate este comunicat procurorului şi părţilor. Or, ţinând seama de art. 32 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că persoana vătămată şi suspectul, în calitate de subiecţi procesuali principali, nu au posibilitatea de aşi face apărarea cu privire la susţinerile petentului, deoarece acestora nu li se comunică un exemplar al plângerii. De asemenea, în situaţia în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, subiecţii procesuali principali sunt privaţi de dreptul la un proces echitabil prin aceea că necunoscând conţinutul plângerii nu pot întreprinde niciun fel de demersuri în apărarea intereselor lor legitime. Aşa fiind, a statuat Curtea, aceste neajunsuri pot fi acoperite în măsura în care judecătorul de cameră preliminară se va pronunţa asupra plângerii în cadrul unei proceduri contradictorii şi orale. 24. De asemenea, Curtea a mai constatat că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil constă în faptul că urmărirea penală trebuie să aibă un caracter contradictoriu şi să existe o egalitate a armelor între acuzare şi apărare, sens în care prin absenţa dezbaterilor contradictorii petentul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul sau persoana vătămată nu numai că nu pot, asemenea persoanei care a avut calitatea de inculpat, să formuleze cereri şi să ridice excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dar nu pot contesta în niciun fel aceste cereri sau excepţii, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. De aceea, în condiţiile în care persoanele interesate ar fi citate ar avea posibilitatea să se prezinte la dezbateri şi, prin urmare, ar putea beneficia de dreptul de a-şi exprima opiniile şi de a răspunde nu numai la aspectele relevate reciproc, dar şi la eventualele întrebări ale judecătorului de cameră preliminară. 25. Prin urmare, suspectul beneficiază de posibilitatea de a contesta în faţa unui judecător şi în cadrul unui proces echitabil. 26. În sfârşit, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragraful 25, Curtea s-a pronunţat cu privire la soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Cu acel prilej a reţinut că o astfel de reglementare este constituţională, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. 27. De asemenea, referitor la presupusa atingere adusă prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu sunt contrare principiului egalităţii în drepturi, deoarece instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare (a se vedea Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, paragraful 16). 28. Cât priveşte critica raportată la art. 52 din Constituţie, Curtea a constatat că acesta nu are incidenţă în cauză. 29. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 30. Având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu contravin nici prevederilor constituţionale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, întrucât textul criticat asigură garanţiile procesuale specifice exercitării acestui drept, care semnifică posibilitatea părţilor procesului penal de a-şi formula apărările pe care le consideră necesare, personal sau prin intermediul unui avocat, ales sau numit din oficiu. 31. În ceea ce priveşte încălcarea, prin prevederile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 15 şi art. 50 din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât acestea reglementează cu privire la statul român, la universalitatea legii şi la protecţia persoanelor cu handicap, aspecte ce nu sunt incidente în procedura soluţionării plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, reglementată la art. 341 din Codul de procedură penală. 32. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea reglementează o soluţie similară prevederilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, prin care prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevedeau suspendarea, de drept, a judecării cauzelor până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, au fost abrogate. Dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 au fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, Curtea pronunţând în acest sens mai multe decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, se reţin Decizia nr. 297 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 18 iunie 2015, şi Decizia nr. 222 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 15 mai 2012, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 33. Prin Decizia nr. 297 din 28 aprilie 2015, Curtea a reţinut, în esenţă, că opţiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condiţiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecăţii cauzelor la instanţele de fond a fost acela de a asigura părţilor o garanţie procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, prin eliminarea posibilităţii judecării cauzei în temeiul unei dispoziţii legale considerate a fi neconstituţională, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual şi arbitrarul într-o formă care nu poate fi sancţionată, atâta vreme cât suspendarea procesului este privită ca o consecinţă imediată şi necesară a exercitării liberului acces la justiţie. Astfel, scopul primordial al controlului de constituţionalitate - interesul general al societăţii de a asana legislaţia în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituţionalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal al unor părţi litigante, care au folosit excepţia de neconstituţionalitate drept pretext pentru amânarea soluţiei pronunţate de instanţa în faţa căreia a fost dedus litigiul. Or, Curtea a reţinut că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voinţa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituţie şi lege, preîntâmpinând pentru viitor exercitarea abuzivă de către părţi a acestui drept procesual. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime. 34. Având în vedere similitudinea reglementării, Curtea reţine că jurisprudenţa anterior invocată este aplicabilă şi în privinţa prevederilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală. 35. Referitor la criticile formulate de autorul excepţiei cu privire la dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea nu îndeplinesc exigenţele unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate, întrucât nu poate fi stabilită o legătură rezonabilă între dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate şi argumentul adus în susţinerea excepţiei. În acest sens, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a statuat, cu valoare de principiu, că, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, respectiva excepţie va fi respinsă ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. 36. Având în vedere aceste considerente, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Vasile Cornel Ilie în dosarele nr. 15.601/303/2016 şi nr. 22.136/303/2016 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Vasile Cornel Ilie în dosarele nr. 15.601/303/2016 şi nr. 22.136/303/2016 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi în Dosarul nr. 15.601/303/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) şi art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
