Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Szakacs-Czont Marton în Dosarul nr. 1.501/96/2017 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 900D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, ţinând cont de jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 394 din 26 aprilie 2012, Decizia nr. 1.024 din 14 iulie 2011 sau Decizia nr. 628 din 26 iunie 2007, prin care s-a statuat că soluţia legislativă criticată este firească, având în vedere că intervenţia accesorie nu este altceva decât o apărare exercitată în favoarea uneia dintre părţi. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 253/R din 19 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.501/96/2017, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Szakacs-Czont Marton într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe civile, într-un proces în care acesta are calitatea de intervenient accesoriu în interesul reclamantei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, invocându-se jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, se susţine că prevederile de lege criticate limitează dreptul intervenientului accesoriu de a beneficia de o cale de atac efectivă, ca urmare a simplei împrejurări că partea în favoarea căreia acesta a intervenit în proces a înţeles să nu promoveze o astfel de cale de atac sau să nu şi-o asume. Se arată că, în această materie, se pot întâlni un număr mare de excese datorate poziţiei subiective adoptate de partea în favoarea căreia se intervine, cum ar fi: nu se declară recurs; nu se timbrează recursul; nu se semnează recursul; recursul se declară tardiv; recursul nu este motivat; se renunţă la recurs. În toate aceste situaţii, intervenientul accesoriu este privat de dreptul la un recurs efectiv şi, implicit, la un proces echitabil. 6. Autorul excepţiei precizează că cererea de intervenţie accesorie este admisibilă în principiu doar dacă persoana respectivă poate justifica un interes juridic. Or, dacă i se pretinde să aibă un interes pentru a interveni (în cauza de faţă fiind vorba despre fostul administrator statutar al societăţii care este în procedură de insolvenţă, împotriva căruia se iniţiază procedura de angajare a răspunderii patrimoniale, fiind astfel interesat de anularea actului administrativ fiscal ce stabileşte marea parte a datoriilor societăţii), sunt inexplicabile restricţia stabilită prin textul de lege criticat şi condiţionarea dreptului său de a declara recurs de atitudinea celeilalte părţi. În realitate, intervenientul nu poate controla sau influenţa partea în favoarea căreia a intervenit pentru a formula recurs, situaţie în care condiţia impusă de lege este absurdă şi încalcă dreptul la un proces echitabil. De asemenea, susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, în cazul în care se interpretează în sensul că, în situaţia ridicării dreptului de administrare conform legislaţiei în materie de insolvenţă, administratorul statutar nu ar avea posibilitatea de a interveni în proces şi de a declara recurs dacă lichidatorul judiciar refuză. Consideră, totodată, că cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, care conţineau soluţia legislativă criticată şi în cauza de faţă, nu mai sunt de actualitate, raportat la specificul speţei. 7. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate au, în esenţă, un conţinut asemănător cu cele ale art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, asupra cărora Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, constatând conformitatea acestora cu dispoziţiile Legii fundamentale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(4) Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.“ 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 din Legea fundamentală referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi în art. 126 alin. (6) care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai exercitat controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă, prin prisma unor critici similare, constatând, prin Decizia nr. 80 din 12 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 24 mai 2019, că acestea nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie referitoare la dreptul la un proces echitabil. 14. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că legislaţia procedural civilă permite oricărei persoane care justifică un interes să intervină într-un proces în curs de judecată. Art. 61 din Codul de procedură civilă reglementează intervenţia voluntară, realizând o dihotomie între intervenţia voluntară principală şi cea accesorie. Astfel, intervenţia este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. În schimb, intervenţia este accesorie atunci când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi (paragraful 13). 15. Curtea a observat că dispoziţiile art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă prevăd că, în ipoteza în care partea pentru care s-a realizat intervenţia accesorie nu a exercitat calea de atac, atunci calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită. Cu alte cuvinte, aceasta nu va fi analizată de instanţă, fiind considerată inexistentă. Curtea a apreciat că o astfel de soluţie legislativă este firească, având în vedere că intervenţia accesorie nu este altceva decât o apărare exercitată în favoarea uneia dintre părţi. Ca atare, dacă partea originară, în interesul căreia s-a realizat intervenţia accesorie, şi-a demonstrat intenţia de a nu utiliza beneficiul căii de atac prevăzute de lege pentru litigiul în cauză, prin neexercitare sau renunţare, atunci examinarea căii de atac introduse de intervenientul accesoriu în interesul acesteia este inutilă, lipsind însuşi interesul, care se materializează exclusiv în susţinerea demersurilor procesuale întreprinse de partea în favoarea/interesul căreia s-a realizat intervenţia accesorie. Caracterul auxiliar al acestui tip de intervenţie voluntară îi determină particularitatea imposibilităţii efectuării altor acte procesuale în afara acelora care sunt în indisolubilă legătură cu finalitatea sprijinirii interesului părţii originare, explicându-se astfel soluţia legislativă criticată. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil (Decizia nr. 80 din 12 februarie 2019, paragraful 14). 16. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate au un conţinut normativ similar, în esenţă, cu cel al art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, care stabilea că „Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs“. Constituţionalitatea acestor dispoziţii legale a mai fost analizată, prin raportare la acelaşi reper normativ din Legea fundamentală, Curtea Constituţională pronunţându-se în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate având acest obiect. Astfel, prin Decizia nr. 394 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012, Decizia nr. 1.024 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 2011, şi Decizia nr. 628 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, Curtea a reţinut că intervenţia în interesul altei persoane, având caracter accesoriu în raport cu cererea principală (formulată de partea în interesul căreia s-a făcut intervenţia), permite unei persoane să se alăture şi să susţină interesele unei părţi aflate într-un litigiu pentru a întări poziţia acesteia din urmă. Prin urmare, intervenţia în interesul altei persoane este menită să sprijine reclamarea şi realizarea drepturilor unei părţi din litigiu, dar nu să îndeplinească acte şi fapte în locul titularului parte în proces. Din acest motiv, textul criticat stabileşte că nu poate fi primit apelul sau recursul făcut de către un intervenient în interesul altuia şi introdus în locul apelului sau recursului celui pentru care s-a făcut intervenţia, întrucât intervenientul nu poate invoca un interes propriu (Decizia nr. 80 din 12 februarie 2019, paragraful 15). 17. În cauza de faţă, autorul excepţiei pretinde că situaţia ar prezenta anumite elemente distinctive faţă de cauzele în care Curtea Constituţională s-a pronunţat deja, întrucât intervenientul accesoriu în interesul reclamantei - societate aflată în insolvenţă - este chiar fostul administrator statutar al societăţii, împotriva acestuia iniţiindu-se procedura de angajare a răspunderii patrimoniale, motiv pentru care este interesat de anularea actului administrativ fiscal ce stabileşte o mare parte din datoriile societăţii. Curtea apreciază însă că aceasta este o problemă de opţiune procesuală a justiţiabilului, care a ales să intervină pe cale accesorie în interesul reclamantei, deşi putea solicita să intervină în proces în interesul său propriu, utilizând instituţia juridică a intervenţiei principale. Ca atare, o astfel de împrejurare nu este de natură să conducă la reconsiderarea jurisprudenţei dezvoltate în această materie de către instanţa de contencios constituţional. 18. Tot astfel, nu poate fi reţinută nici invocarea dispoziţiilor art. 126 alin. (6) care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, prin raportare la care autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate ar fi neconstituţionale în cazul în care se interpretează în sensul că, în situaţia ridicării dreptului de administrare conform legislaţiei în materie de insolvenţă, administratorul statutar nu ar avea posibilitatea de a interveni în proces şi de a declara recurs dacă lichidatorul judiciar refuză. În ceea ce priveşte această susţinere, Curtea observă că se evidenţiază, în realitate, o împrejurare de fapt, ce ţine de circumstanţele specifice cauzei şi a cărei clarificare intră în competenţa instanţei a quo, învestită cu soluţionarea procesului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia. De altfel, această susţinere a autorului excepţiei nici nu are legătură cu conţinutul normativ al textului de lege criticat, ci ar putea eventual să vizeze alte prevederi legale aplicabile în procedura insolvenţei, neprecizate şi neindividualizate însă în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Szakacs-Czont Marton în Dosarul nr. 1.501/96/2017 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 octombrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
