Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Teodor Ferariu în Dosarul nr. 524/40/2018 al Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.206D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.256D/2018, nr. 1.437D/2018 şi nr. 1.846D/2018, având obiect identic. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de Livia Vasile în Dosarul nr. 8.470/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Ramona Gabriela Popeangă şi alţii în Dosarul nr. 1.205/95/2018 al Tribunalului Gorj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Costică Coman şi alţii în Dosarul nr. 17.923/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Preşedintele pune în discuţie, din oficiu, conexarea dosarelor anterior menţionate la Dosarul nr. 1.206D/2018. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. 6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.256D/2018, 1.437D/2018 şi 1.846D/2018 la Dosarul nr. 1.206D/2018, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei, Curtea pronunţându-se în acest sens prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 20 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 524/40/2018, Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Teodor Ferariu şi face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.206D/2018. 9. Prin Încheierea din 29 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 8.470/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Livia Vasile şi face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.256D/2018. 10. Prin Încheierea din 28 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.205/95/2018, Tribunalul Gorj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ramona Gabriela Popeangă şi alţii şi face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.437D/2018. 11. Prin Încheierea din 8 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 17.923/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Costică Coman şi alţii şi face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.846D/2018. 12. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în litigii având ca obiect stabilirea drepturilor salariale în conformitate cu Legea-cadru nr. 153/2017. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în Dosarul Curţii nr. 1.206D/2018, autorul arată că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă o restrângere a dreptului la muncă, determinată de restrângerea exerciţiului dreptului la salariu - prin diminuarea cuantumului salariului. Dreptul la salariu este protejat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Remuneraţia corespunzătoare a funcţionarilor publici ar trebui să compenseze absenţa unor drepturi fundamentale, precum şi incompatibilităţile la care sunt supuşi aceştia pe parcursul întregii cariere. 14. Autorul invocă o serie de decizii ale Curţii Constituţionale potrivit cărora dreptul la salariu este o componentă a dreptului fundamental la muncă. Ca atare, restrângerea dreptului la salariu se poate realiza doar în condiţiile stricte prevăzute de art. 53 din Constituţie. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 restrâng dreptul la salariu fără să respecte aceste exigenţe constituţionale şi, ca atare, solicită menţinerea salariului în cuantumul existent în decembrie 2017, şi în condiţiile în care este superior celui prevăzut pentru 2022. 15. În Dosarul nr. 1.256D/2018, autoarea arată că este discriminatorie stabilirea salariilor pentru specialiştii IT din instanţe la o valoare mult sub salariile prevăzute pentru specialiştii IT din parchete, DNA şi DIICOT, aspect care, prin aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 asupra salariilor în plată a specialiştilor IT din instanţe, a determinat diminuarea cu aproximativ 40% a salariilor aflate în plată doar pentru specialiştii IT din instanţe. 16. De asemenea, autoarea arată că, deşi, potrivit Legii nr. 567/2004, specialiştii IT din instanţe şi din parchete au acelaşi statut (fiind consideraţi personal auxiliar de specialitate), iar, în Dispoziţiile comune ale Legii-cadru nr. 153/2017, specialiştii în domeniul informatic din instanţe şi parchete sunt prevăzuţi la un alineat separat de personalul auxiliar de specialitate, în final, prin dispoziţiile art. 17 şi, respectiv, art. 22 din anexa nr. V, salarizarea specialiştilor IT din instanţe este cuprinsă în anexa de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, pe când salarizarea specialiştilor IT din parchete, DNA, DIICOT şi PÎCCJ este stabilită printr-o anexă separată, motiv pentru care salarizarea acestora este diferenţiată. Specialiştii IT din instanţe, fiind consideraţi personal auxiliar al instanţelor, sunt salarizaţi potrivit art. 17 din secţiunea a 4-a a capitolului VIII din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, salarizarea fiind stabilită potrivit anexei nr. V, cap. I, lit. B, nr. crt. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017. În cazul salariilor specialiştilor IT din instanţe au devenit incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi nu li s-a mai aplicat nici majorarea de 25% acordată tuturor bugetarilor în scopul eliminării efectelor transferului de contribuţii de la angajator la angajat. În schimb, în cazul specialiştilor IT din parchete, DNA, DIICOT şi PÎCCJ, fiind salarizaţi potrivit art. 22 din secţiunea a 6-a a capitolului VIII din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, salarizarea fiind prevăzută în anexa nr. V, cap. I, lit. B, crt. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu sunt incidente dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi este aplicabilă şi majorarea de 25% pentru compensarea transferului de contribuţii. 17. Măsura criticată, care are ca efect reducerea cu aproximativ 3.555 lei a salariilor personalului IT din instanţe deja încadrat pe funcţii şi ale personalului din Ministerul Justiţiei, este contrară şi prevederilor art. 44 şi art. 53 din Constituţie, precum şi principiilor stabilităţii şi securităţii juridice, precum şi al previzibilităţii normelor legale. Sunt invocate, în susţinere, decizii ale Curţii Constituţionale referitoare la caracterul fundamental al dreptului la salariu şi la condiţiile în care se poate restrânge exerciţiul acestuia, precum şi o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că salariul reprezintă posesie, în sensul pe care îl dă Convenţia Europeană acestei noţiuni. 18. În Dosarul nr. 1.437D/2018, autorii arată că, urmare a majorării cotelor de contribuţii sociale în sarcina angajaţilor, aceştia suferă pierderi salariale la a căror compensare sunt îndreptăţiţi. Acest drept de compensare şi, în general, dreptul la salariu, intră sub incidenţa art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Diminuarea pentru viitor a drepturilor patrimoniale prin Legea-cadru nr. 153/2017, coroborată cu trecerea contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator la angajaţi, impune o sarcină excesivă şi disproporţionată. În plus, această măsură nu a fost luată în vederea ocrotirii altor drepturi, Legea-cadru nr. 153/2017 nefăcând nicio precizare de acest fel. De asemenea, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie este încălcat, deoarece dreptul de a primi un salariu deja stabilit este un drept în sensul acestor dispoziţii, precum şi din cauza faptului că „s-a încălcat speranţa legitimă, dreptul la o coerenţă şi siguranţă legislativă, în baza căreia să poată fi valorificate şi apărate drepturile patrimoniale, devenind iluzoriu“. 19. În continuare, se arată că funcţiile publice din cadrul centrelor judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) sunt singurele care au înregistrat pierderi salariale începând cu luna ianuarie 2018, restul personalului din structurile centrale ale APIA înregistrând creşteri semnificative ale salariilor de bază. Măsura criticată reprezintă o restrângere a exerciţiului dreptului la salariu care, având în vedere că este corolar al dreptului fundamental la muncă, are, la rândul său, caracter constituţional. Dar această măsură nu a fost luată cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţie care impun condiţiile în care statul poate restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, având un caracter definitiv, şi nu temporar. 20. Se arată că scopul majorării salariale prevăzute de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 este relevat de art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, potrivit cărora „Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017“. Or, prin plafonarea prevăzută de dispoziţiile legale criticate, s-a creat o situaţie discriminatorie între funcţionarii publici din cadrul aceleiaşi instituţii, dar şi din alte familii ocupaţionale, fiind încălcat dreptul de a obţine compensarea pierderilor salariale rezultate prin majorarea cotelor de contribuţii de asigurări sociale stabilite în sarcina angajatului. 21. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.846D/2018, autorii arată că măsura criticată este în totală contradicţie cu intenţia legiuitorului avută la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii-cadru nr. 153/2017, în conformitate cu care transferul contribuţiilor de la angajator la salariat urma să fie acoperit prin majorarea salariului de bază lunar cu 25%, majorare prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017. 22. Se încalcă art. 16 din Constituţie, deoarece, deşi majoritatea categoriilor de personal bugetar au beneficiat de o majorare a salariului de bază cu 25%, păstrându-şi, astfel, salariile nete şi/sau brute avute în luna decembrie 2017, reclamanţilor le-a fost refuzată acordarea majorării salariului de bază cu 25%. Astfel, începând cu ianuarie 2018, aceştia au beneficiat de un salariu lunar net/brut diminuat considerabil faţă de cel încasat în decembrie 2017. Pe de altă parte, arată autorii, discriminarea rezultă şi din împrejurarea că, deşi Legea-cadru nr. 153/2017 dispune în mod clar că salariile de bază stipulate în anexele la lege se vor aplica doar începând cu anul 2022, în privinţa autorilor le-a fost aplicat salariul de bază regăsit în anexă la lege, începând cu ianuarie 2018. Pentru înlăturarea discriminării, conchid autorii excepţiei, aplicarea salariilor brute regăsite în anexă ar fi trebuit implementată începând cu anul 2022 pentru toate categoriile de personal. 23. Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal arată că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu face decât să concretizeze art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece are rolul de a reduce diferenţele salariale nejustificate între funcţiile publice, nu restricţionează dreptul la muncă al salariatului, ci doar îi plafonează salariul, în vederea instituirii unei salarizări unitare. 24. Se mai arată că salariile viitoare nu se bucură de garanţiile pe care le oferă art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Chiar şi dacă s-ar aprecia că salariilor viitoare le sunt aplicabile aceste dispoziţii convenţionale, instanţa arată că ingerinţa statală nu reprezintă o violare a acestora. În particular, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 respectă acest test de proporţionalitate: măsura criticată este prevăzută de lege; interesul în vederea căruia a fost luată este legitim; se păstrează proporţionalitatea între mijloacele folosite şi scopul urmărit şi există un echilibru echitabil între interesele generale şi protecţia drepturilor fundamentale. 25. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal arată că se impune admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care, prin aplicarea acestora, se reduce salariul de bază stabilit anterior prin legi succesive de majorare salarială, cu încălcarea art. 16, art. 53 şi art. 41 din Constituţie. 26. Scopul noului act normativ care reglementează salarizarea la nivelul sistemului bugetar se bazează pe o creştere a salariilor, pe principii echitabile, nefiind motivată de necesitatea unor restrângeri bugetare în ceea ce priveşte salarizarea. Într-adevăr, acest scop este atins prin aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 care are rolul de a reduce diferenţele salariale nejustificate între diferite funcţii publice. Însă, dacă unele salarii de bază s-ar reduce după ce însuşi legiuitorul, prin legi anterioare, a apreciat că se impune creşterea nivelului acestuia, se aduce atingere art. 53 din Constituţie. Or, aşa cum a arătat autoarea, în anumite situaţii, prin aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, este posibilă reducerea salariului de bază faţă de nivelul salariului de bază din luna decembrie 2017, cu încălcarea art. 53 din Constituţie. În final, se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale care, pe de o parte, evocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care asimilează salariile noţiunii de bun în sensul pe care îl are această noţiune în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi, pe de altă parte, stabileşte rangul constituţional al dreptului la salariu. 27. Tribunalul Gorj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal nu îşi exprimă opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 28. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece scopul avut în vedere de către legiuitor a fost de a înlătura inechităţile produse în domeniul salarizării bugetarilor prin acte normative abrogate prin Legea-cadru nr. 153/2017 şi de a aduce la acelaşi nivel salariile angajaţilor din aceeaşi categorie profesională. 29. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 30. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 31. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 32. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care prevăd că: „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022“. 33. Se apreciază că dispoziţiile criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 alin. (2) referitor la proprietatea privată, art. 47 referitor la nivelul de trai decent, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 6 referitor la dreptul la muncă din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale la dreptul la muncă, art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul de proprietate privată. 34. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, paragraful 37, a statuat că măsura reglementată de textul criticat are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. Curtea a conchis că o asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. 35. De asemenea, în Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, precitată, paragraful 41, Curtea a menţionat că măsura criticată nu pune în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. De asemenea, cu referire la invocarea unor aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind dreptul fundamental la salariu, Curtea a reţinut că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 36. Cu referire concretă la presupusa discriminare impusă de prevederile criticate, în paragraful 46 al aceleiaşi decizii, Curtea a stabilit că situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică şi chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20) şi a conchis că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie. 37. În continuare, Curtea observă că şi în cauza soluţionată prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019 s-a criticat scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, în particular cel al funcţionarilor publici, angajaţi ai direcţiilor de sănătate publică judeţene sau ai casei judeţene de asigurări de sănătate. Curtea a statuat că, în fapt, sunt vizate consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, care a prevăzut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017. 38. În jurisprudenţa sa, Curtea a decis că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, la diferite autorităţi sau instituţii publice şi, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferenţiat apare ca justificată (Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020). 39. În plus, cu titlu general, se observă că acceptarea criticilor autorilor excepţiei privind diminuarea salariilor odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 ar echivala cu acceptarea faptului că legiuitorul nu mai poate modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferenţe faţă de sistemul anterior de salarizare [pentru această soluţie, a se vedea Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020 prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei din anexa nr. V Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“ şi Curtea Constituţională la Legea-cadru nr. 153/2017]. 40. În această decizie, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa, respectiv Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010, în care a stabilit că neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate. Nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - aşadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de faţă -, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese (această soluţie de principiu se regăseşte, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996 sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008). Având în vedere jurisprudenţa enunţată, precum şi faptul că nu au survenit raţiuni de natură să impună reconsiderarea acesteia, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Teodor Ferariu în Dosarul nr. 524/40/2018 al Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Livia Vasile în Dosarul nr. 8.470/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Ramona Gabriela Popeangă şi alţii în Dosarul nr. 1.205/95/2018 al Tribunalului Gorj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Costică Coman şi alţii în Dosarul nr. 17.923/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Gorj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
