Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Deneş în Dosarul nr. 1.721/112/2016 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.755D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care acesta arată că dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost declarate neconstituţionale ulterior sesizării Curţii Constituţionale în acest dosar, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a rămas fără obiect. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (4) din Codul de procedură penală, autorul solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta arată că, deşi dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală au suferit anumite modificări legislative, autorul excepţiei critică textul în varianta de dinainte de aceste modificări. În continuare, susţine că textul criticat a fost declarat neconstituţional, prin Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016. Astfel, având în vedere că decizia de admitere a fost publicată la data de 28 noiembrie 2016, iar încheierea de sesizare a instanţei de contencios constituţional în prezentul dosar este din 5 septembrie 2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (4) din Codul de procedură penală solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată. Apreciază că textul criticat reprezintă o garanţie a dreptului la apărare, asigurând persoanei interesate posibilitatea de a contesta ordonanţa procurorului prin care s-a prelungit măsura controlului judiciar. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 5 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.721/112/2016, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Deneş într-o cauză ce are ca obiect „plângere control judiciar“. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale deoarece, în cazul prelungirii controlului judiciar de către procuror, nu sunt prevăzute garanţii minimale precum citarea şi audierea inculpatului. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 215^1 alin. (4) din Codul de procedură penală apreciază că acestea sunt neconstituţionale, deoarece nu reglementează nicio sancţiune în cazul nerespectării obligaţiei de a comunica inculpatului, în aceeaşi zi, măsura prelungirii controlului judiciar. 6. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că lipsa unor dispoziţii legale care să prevadă citarea şi audierea inculpatului în procedura prelungirii măsurii preventive a controlului judiciar nu înfrânge dispoziţiile constituţionale invocate, voinţa legiuitorului de a crea o procedură simplificată (dar care să respecte garanţiile procesuale) pentru cea mai blândă dintre măsurile preventive fiind legitimă. Pe de altă parte, lipsa unei sancţiuni prevăzute în lege pentru întârzierea în comunicarea actului procesual de prelungire a măsurii preventive (ordonanţa procurorului) nu poate fi calificată ca fiind de natură a leza normele constituţionale în discuţie. Este evident că, într-o atare ipoteză, întârzierea în comunicarea ordonanţei nu rămâne fără consecinţe, rezultatul fiind, însă, acela că, de la momentul expirării măsurii anterioare şi până la primirea noii comunicări, eventualele încălcări ale obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului nu pot fi sancţionate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul, făcând referire la Decizia nr. 452 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015, şi Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, susţine că dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În ce priveşte critica referitoare la lipsa unei sancţiuni pentru încălcarea obligaţiei procurorului de a comunica, în termenul prevăzut de lege, ordonanţa prin care a fost prelungită măsura controlului judiciar apreciază că, în măsura în care ordonanţa nu este comunicată inculpatului, nu este îndeplinită o condiţie esenţială pentru prelungirea controlului judiciar, prin urmare orice obligaţii instituite în sarcina inculpatului încetează până la momentul comunicării ordonanţei procurorului. 9. Avocatul Poporului arată că instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) şi alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală. În atare condiţii apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 10. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 215^1 alin (4) din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 241D/2016, nr. 1.683D/2015, nr. 1.455D/2015 şi nr. 269D/2014, în sensul că dispoziţiile art. 215^1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în raport cu art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 24 din Constituţie. Astfel, dacă, în cazul măsurilor preventive privative de libertate, legiuitorul a prevăzut expres termenul pentru depunerea propunerii de prelungire a arestării preventive, astfel încât inculpatul să îşi poată face apărarea în mod efectiv, nu doar teoretic, în cazul măsurii preventive a controlului judiciar, dispoziţiile art. 211-215^1 din Codul de procedură penală nu conţin o asemenea prevedere. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală. Analizând încheierea Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală, Curtea observă că instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală. În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost modificate, succesiv, prin art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 1 februarie 2017, ordonanţă abrogată prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2017; prin art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017, ordonanţă aprobată cu modificări prin Legea nr. 9/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 9/2017. Cu toate acestea, Curtea observă că aceste intervenţii legislative au survenit ulterior sesizării Curţii Constituţionale, în cuprinsul notelor scrise, autorul excepţiei făcând referire la dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală în varianta iniţială, pe care acestea au avut-o la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ. Astfel, dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „(2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile. […] (4) Ordonanţa procurorului prin care, în condiţiile alin. (2) sau (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar se comunică în aceeaşi zi inculpatului.“ 14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) potrivit căruia România este stat de drept, art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (1) referitor la libertatea individuală, art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, art. 41 alin. (1) referitor la dreptul la muncă, art. 45 referitor la libertatea economică şi în art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, în forma de dinainte de modificările legislative, Curtea reţine că, răspunzând unor critici identice, prin Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 28 noiembrie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) şi alin. (3) din Codul de procedură penală. 16. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că măsura controlului judiciar este o măsură preventivă care, chiar dacă se execută în stare de libertate, limitează atât libertatea individuală a inculpatului, cât şi exercitarea celorlalte drepturi fundamentale reţinute de Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 712 din 4 decembrie 2014, limitări determinate de impunerea în sarcina inculpatului a obligaţiilor prevăzute la art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a unora sau a tuturor obligaţiilor prevăzute la art. 215 alin. (2) din Codul de procedură penală. 17. Aşa fiind, prelungirea acestei măsuri obligă la asigurarea garanţiilor procesuale specifice dreptului la apărare. Având în vedere conţinutul acestui drept şi importanţa asigurării lui cu prilejul dispunerii şi al prelungirii măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, exhaustiv analizate de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, ale cărei considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în privinţa măsurii controlului judiciar, Curtea a constatat că acesta presupune nu doar reglementarea dreptului inculpatului de a fi prezent şi asistat de un avocat în momentul verificării de către procuror a menţinerii temeiurilor care au determinat luarea măsurii anterior referite sau a apariţiei unor temeiuri noi care să justifice prelungirea acestei măsuri, ci şi dreptul inculpatului de a fi audiat înaintea acestei prelungiri. 18. De asemenea, Curtea a reţinut că o procedură similară este reglementată, prin dispoziţiile art. 212 din Codul de procedură penală, în privinţa luării măsurii controlului judiciar de către procuror. Mai mult, în vederea asigurării aceloraşi garanţii, legiuitorul a prevăzut, la art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, referitor la conţinutul controlului judiciar, că impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat sau înlocuirea ori încetarea celor dispuse iniţial se poate face, prin ordonanţă, după ascultarea acestuia. 19. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că, în vederea asigurării dreptului la apărare, prelungirea măsurii controlului judiciar, conform art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, se impune a fi făcută cu aplicarea procedurii prevăzute de art. 212 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală pentru dispunerea acestei măsuri. 20. Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi reţinând că Decizia Curţii Constituţionale nr. 614 din 4 octombrie 2016 a fost publicată la data de 28 noiembrie 2016, iar încheierea de sesizare a instanţei de contencios constituţional în prezentul dosar este din 5 septembrie 2016, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, din prezenta cauză, a devenit inadmisibilă, urmând să o respingă, în consecinţă. 21. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că legiuitorul nu a prevăzut o sancţiune în cazul nerespectării obligaţiei de a comunica inculpatului, în aceeaşi zi, măsura prelungirii controlului judiciar. 22. În acest context, Curtea constată că, într-adevăr, potrivit dispoziţiei criticate, ordonanţa procurorului prin care s-a prelungit măsura controlului judiciar se comunică în aceeaşi zi inculpatului. De asemenea, potrivit art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a prelungit măsura controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, dispoziţiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător. Astfel, potrivit alineatului (1) al art. 213 din Codul de procedură penală, împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. 23. Aşa fiind, din coroborarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea observă, că, din perspectiva posibilităţii contestării prelungirii măsurii controlului judiciar, inculpatul nu suferă nicio consecinţă în cazul necomunicării, în aceeaşi zi, a măsurii, termenul de 48 de ore fiind calculat de la momentul comunicării ordonanţei, iar nu de la momentul emiterii acesteia. Totodată, Curtea reţine că, ulterior expirării acestui termen, inculpatul poate formula cereri de revocare a măsurii, în temeiul art. 242 din Codul de procedură penală. 24. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte punerea în executare a măsurii controlului judiciar, Curtea reţine că dispoziţiile Codului de procedură penală se coroborează cu cele ale Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Astfel, organul judiciar care dispune prelungirea măsurii controlului judiciar are obligaţia înştiinţării inculpatului despre prelungirea măsurii şi despre conţinutul acesteia (potrivit dispoziţiei de lege criticate); a înştiinţării instituţiei, organului sau autorităţii anume desemnate de organul judiciar care a dispus măsura, pentru a supraveghea respectarea de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar [art. 215 alin. (4) din Codul de procedură penală şi art. 82 şi art. 83 din Legea nr. 253/2013]; înştiinţarea persoanei vătămate, în cazul în care organul judiciar a impus obligaţia prevăzută la art. 215 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală cu referire la persoana vătămată sau membrii familiei acesteia. 25. Astfel, Curtea apreciază că punerea în executare a măsurii controlului judiciar, chiar şi în cazul prelungirii sale, poate fi realizată doar dacă, pe lângă înştiinţarea organului sau autorităţii anume desemnate de organul judiciar care a dispus măsura, este realizată şi obligaţia de înştiinţare a inculpatului. Astfel, opozabilitatea măsurii controlului judiciar, în sensul respectării de către inculpat a obligaţiilor impuse, poate fi reţinută doar după înştiinţarea acestuia, de la momentul expirării măsurii anterioare şi până la primirea noii comunicări, eventualele încălcări ale obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului neputând fi sancţionate. 26. Un argument, în acest sens, îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. (3) şi (7) din Codul de procedură penală, care dispun în sensul că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Astfel, în cazul întârzierii comunicării ordonanţei de prelungire a măsurii controlului judiciar, pe durata cuprinsă între expirarea măsurii anterioare şi primirea noii comunicări, nu se va putea reţine reaua-credinţă a inculpatului în cazul nerespectării condiţiilor impuse. 27. Aşa fiind, Curtea apreciază că, nici din această perspectivă, inculpatul nu suferă nicio consecinţă în cazul necomunicării, în aceeaşi zi, a prelungirii măsurii controlului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (4) din Codul de procedură penală fiind neîntemeiată. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Deneş în Dosarul nr. 1.721/112/2016 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 215^1 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
