Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, excepţie ridicată de Societatea Neptun Street - S.R.L. din localitatea Miroslava, judeţul Iaşi, în Dosarul nr. 26.184/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 330D/2017. 2. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 20 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 26.184/245/2016, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, excepţie ridicată de Societatea Neptun Street - S.R.L. din localitatea Miroslava, judeţul Iaşi, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, încheiat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 califică drept contravenţie nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse, iar săvârşirea acestor contravenţii se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 4.000 lei. În acest context se prezintă aspecte referitoare la motivele şi temeiurile legale ce au stat la baza emiterii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei în speţa de faţă, respectiv că nu au fost întocmite fişe de magazie aferente materiilor prime utilizate în procesul de preparare a mâncărurilor şi produselor servite, fişe de magazie din care să reiasă intrările, ieşirile şi stocul pe materii prime. Raportat la acestea, se arată că descrierea faptei ce constituie contravenţie nu se regăseşte în conţinutul Legii nr. 82/1991, ci în cuprinsul unui ordin de ministru, respectiv Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.634/2016 privind documentele financiar-contabile. 5. Totodată, având în vedere normele de tehnică legislativă, se susţine că prevederile criticate nu pot fi considerate norme de trimitere, iar în absenţa indicării cu exactitate a dispoziţiilor legale la care se face trimiterea, nu sunt respectate normele de tehnică legislativă, dimpotrivă, redactarea acestora are un caracter de maximă generalitate. Or, într-o tehnică legislativă corectă, ar fi trebuit să figureze ca normă-cadru, detaliată subsecvent de toate celelalte prevederi care stabilesc contravenţiile şi sancţiunile corespunzătoare. Prin urmare, stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi precizat criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, iar în lipsa unei reprezentări clare a elementelor ce constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. De altfel, se mai apreciază că tehnica de reglementare a prevederilor criticate nu corespunde nici regulilor instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. În acest context, având în vedere Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la calitatea legii, se consideră că prevederile legale criticate sunt deficitare, întrucât nu stabilesc distinct, precis, explicit şi cu claritate obligaţiile ce revin întreprinderilor, a căror neîndeplinire atrage răspunderea contravenţională, şi nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind, astfel, incompatibile cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 6. De asemenea, se susţine că imprecizia textului criticat afectează şi garanţiile constituţionale şi convenţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în esenţă, că nerespectarea garanţiilor fundamentale, care protejează presupuşii autori ai unor fapte ilicite în faţa posibilelor abuzuri ale autorităţilor desemnate să-i urmărească şi să-i sancţioneze, reprezintă un aspect ce trebuie examinat în temeiul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68). Pentru ca dreptul la un proces echitabil să nu rămână teoretic şi iluzoriu, normele juridice trebuie să fie clare, precise şi explicite, astfel încât să îl poată avertiza în mod inechivoc pe destinatarul acestora asupra gravităţii consecinţelor nerespectării enunţurilor legale pe care le cuprind. 7. Or, în cazul de faţă, reglementările ce trebuie respectate nu se regăsesc în lege, ci în acte normative inferioare legii, care la rândul lor nu sunt clare. În acest context menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-au examinat anumite norme legale cu privire la incriminarea unor fapte ce constituie contravenţie şi a căror redactare a fost defectuoasă. 8. Faţă de cele prezentate, apreciază că prevederile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 82/1991 sunt de natură să încalce dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 9. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textul criticat nu contravine normelor constituţionale invocate în susţinerea acesteia. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Constituie contravenţie următoarele fapte: [...] 2. nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la: [...] c) întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse;“. 15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii şi ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie. De asemenea, se invocă prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 referitor la dreptul oricărei persoane, în deplină egalitate, de a fi audiată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, excepţie ridicată chiar de autoarea din prezenta cauză, însă într-un alt litigiu, sens în care este Decizia nr. 519 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 1 noiembrie 2016, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, în raport cu criticile formulate. 17. Din economia prevederilor criticate, reiese că acestea statuează cu privire la faptul că nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii referitoare la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse constituie contravenţie. 18. Totodată, se observă că legiuitorul, prin dispoziţiile Legii contabilităţii nr. 82/1991, a prevăzut în mod expres atât posibilitatea, cât şi obligaţia unor entităţi de a elabora şi emite norme şi reglementări contabile specifice anumitor domenii de activitate în această materie. Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 82/1991, Ministerul Finanţelor Publice elaborează şi emite norme şi reglementări în domeniul contabilităţii, planul de conturi general, modelele situaţiilor financiare, registrelor şi formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă, normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora. De asemenea, Ministerul Finanţelor Publice elaborează şi emite norme privind contabilitatea în partidă simplă [art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 82/1991]. Normele şi reglementările contabile specifice anumitor domenii de activitate se elaborează şi se emit de instituţiile cu atribuţii în acest sens, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, după cum urmează: a) de către Banca Naţională a României, pentru instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată şi a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică şi prestare de servicii de plată, şi pentru Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; b) de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie [art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 82/1991]. Totodată, prin art. 4 alin. (4) din Legea nr. 82/1991, legiuitorul a prevăzut că elaborarea acestor reglementări [prevăzute la art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 82/1991] se face cu consultarea organismelor profesionale de profil. 19. În aplicarea acestor prevederi legale au fost emise diferite ordine, în dinamica legislativă. Potrivit art. 34 şi art. 46 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, fiecare minister, în exercitarea atribuţiei de organizare, coordonare şi control al aplicării şi executării legilor în domeniul său de activitate, emite, în condiţiile legii, ordine şi instrucţiuni (a se vedea în acest sens Decizia nr. 54 din 16 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 6 februarie 2007). 20. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională, examinând pretinsa neconstituţionalitate a altor prevederi din Legea nr. 82/1991 [respectiv ale art. 41 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 82/1991, potrivit cărora, „constituie contravenţii la prevederile prezentei legi următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni: [...] 2. nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la: [...] e) întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare periodice stabilite potrivit legii“], cu un conţinut şi faţă de critici de neconstituţionalitate similare, a statuat că nu se poate susţine că Ministerul Finanţelor Publice, prin acte normative inferioare legii, defineşte conţinutul faptelor contravenţionale, depăşind cadrul legal reglementat de legiuitor şi situându-se mai presus de lege, întrucât situaţiile financiare periodice sunt stabilite potrivit legii, iar numai obligaţia întocmirii şi depunerii acestora este prevăzută prin reglementări ale Ministerului Finanţelor Publice. În acest context, Curtea a reţinut că problema de principiu vizată prin critica de neconstituţionalitate este aceea referitoare la emiterea de către un organ al puterii executive a unor reglementări în domeniul contabilităţii, a căror nerespectare constituie contravenţie, deşi acesta nu are competenţa de a emite acte normative cu putere de lege. Curtea a statuat că „prin dispoziţiile de lege ce fac obiectul [...] excepţiei de neconstituţionalitate, iar nu prin acte cu forţă juridică inferioară acesteia, se sancţionează contravenţional, printre altele, şi nerespectarea anumitor reglementări emise de Ministerul Finanţelor Publice în domeniul activităţii contabile“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 106 din 22 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 martie 2005, şi Decizia nr. 54 din 16 ianuarie 2007, precitată). 21. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că prevederile criticate descriu faptele ce constituie contravenţie şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru acestea, respectiv prevăd că nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii referitoare la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse constituie contravenţie, fiind stabilită prin prevederile legii, şi obligativitatea ca orice operaţiune economico-financiară efectuată să fie consemnată în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. 22. Din evaluarea cadrului legislativ în materia contabilităţii în general şi, în mod special a normelor legale ce sunt incidente în speţa de faţă, Curtea constată că prevederile criticate nu sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii şi care impune obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile şi accesibile. 23. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). 24. De asemenea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse de Constituţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragraful 17). 25. În acest context, Curtea reţine că, potrivit principiului generalităţii legilor, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, sau Decizia nr. 744 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2017, paragraful 35, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 26. În ceea ce priveşte accesibilitatea legii, din punct de vedere formal, aceasta are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative de rang infraconstituţional şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în temeiul art. 78 din Constituţie, respectiv legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Însă, pentru a fi îndeplinită cerinţa de accesibilitate a legii, nu este suficient ca o lege să fie adusă la cunoştinţa publică, ci este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conţinutul domeniului reglementat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, precitată, paragrafele 26 şi 27). 27. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 44 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, partea dispozitivă a actului normativ reprezintă conţinutul propriu-zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia, iar potrivit art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000, pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. 28. Or, raportând prevederile criticate la principiile mai sus enunţate, Curtea constată că prevederile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 82/1991 sunt în deplin acord cu principiul legalităţii înscris în art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legii şi al cărui conţinut şi înţeles a fost desluşit prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, acestea fiind circumscrise domeniului de referinţă în materia contabilităţii. Astfel, există o conexiune directă între prevederile legale primare şi cele de reglementare secundară şi a căror nerespectare întră în sub incidenţa contravenţionalului, fiind firesc un asemenea mod de reglementare, întrucât prin normele infralegale date în aplicarea legii practic se vine în sprijinul celor care desfăşoară anumite activităţi şi operaţiuni care necesită întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile şi înregistrarea acestora în contabilitate, precum şi păstrarea, arhivarea sau reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse, reglementările emise de Ministerul Finanţelor Publice având rolul de a explica şi îndruma modul de interpretare şi aplicare a Legii nr. 82/1991. 29. Faţă de această împrejurare, Curtea nu a reţinut nici critica potrivit căreia pretinsa imprecizie a textului criticat ar afecta garanţiile constituţionale şi convenţionale ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare. De altfel, potrivit art. 42 alin. (4), (5) şi (7) din Legea nr. 82/1991, constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de persoanele cu atribuţii de inspecţie fiscală şi control financiar, precum şi de personalul altor direcţii din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, stabilit prin ordin al ministrului finanţelor publice. Contravenţiilor prevăzute la art. 41 din Legea nr. 82/1991 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aşadar inclusiv căile de atac prevăzute de acest act normativ care la art. 31 alin. (1) dispune că „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia“. Or, de altfel, aceasta este şi situaţia cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată şi în care s-au ridicat prezentele excepţii de neconstituţionalitate. 30. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia tehnica de reglementare a prevederilor criticate nu corespunde regulilor instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Curtea reţine că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă că, faţă de această critică, Curtea nu se află în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea, ci a unei simple pretinse contrarietăţi între norme legale ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, în general, şi norme care reglementează în materia contabilităţii. De altfel, legiuitorul are deplina legitimitate de a stabili atât norme cu caracter general, cât şi cu caracter special, derogatorii [a se vedea art. 14 şi 15 din Legea nr. 24/2000]. 31. Faţă de cele prezentate, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, excepţia de neconstituţionalitate a prevederile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, în raport cu dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 32. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Neptun Street - S.R.L. din localitatea Miroslava, judeţul Iaşi, în Dosarul nr. 26.184/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2019. PREŞEDINTE prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
