Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Florin Olescu în Dosarul nr. 30.780/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.791 D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că funcţionarii publici au atribuţii diferite şi sunt supuşi unor pericole diferite în activitatea pe care o desfăşoară, motiv pentru care este întemeiată opţiunea legiuitorului de a acorda o protecţie penală sporită jandarmilor şi poliţiştilor, care interacţionează mai des cu membrii societăţii şi sunt supuşi mai multor riscuri. Se mai susţine că de o protecţie juridică asemănătoare se bucură şi procurorii şi judecătorii, numai că, în cazul lor, legiuitorul a reglementat aceste relaţii sociale prin infracţiunea de ultraj judiciar, prevăzută la art. 279 din Codul penal. Se arată că, de altfel, neconstituţionalitatea textului criticat nu poate fi dedusă din comparaţia pe care autorul o face între regimul juridic al protecţiei penale a diferitelor categorii de funcţionari publici. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 24 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 30.780/197/2016, Judecătoria Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Florin Olescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze în care autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat creează discriminare între poliţişti şi jandarmi, pe de o parte, şi restul funcţionarilor publici care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, la care fac referire prevederile art. 257 alin. (1) din Codul penal, pe de altă parte, întrucât reglementează o protecţie penală sporită în favoarea celor dintâi. Se arată că, în cazul infracţiunii de ultraj, obiectul juridic principal este format din relaţiile sociale referitoare la autoritatea de stat, de a căror existenţă şi desfăşurare depinde apărarea integrităţii şi prestigiului funcţionarilor publici. Totodată, se susţine că, fiind o infracţiune complexă, ultrajul are şi un obiect juridic secundar, reprezentat de relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală a funcţionarului public. Prin urmare, se arată că subiectul pasiv principal al infracţiunii de ultraj este autoritatea publică în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public ultragiat, iar subiectul pasiv secundar este funcţionarul public, care îndeplineşte funcţia ce implică exerciţiul autorităţii de stat. Or, de vreme ce autoritatea de stat este unică, se susţine că nu este justificată protejarea, în mod diferit, a acesteia şi a integrităţii corporale sau a demnităţii persoanelor învestite cu exercitarea funcţiilor publice. Cu titlu exemplificativ se arată că integritatea fizică a unui judecător sau procuror ar trebui să fie ocrotită în egală măsură cu cea a unui poliţist sau jandarm. 6. Judecătoria Braşov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că subiecţii pasivi ai infracţiunii de ultraj, în varianta reglementată la art. 257 alin. (4) din Codul penal, au calitatea prevăzută în cuprinsul textului criticat, tocmai datorită faptului că aceste persoane reprezintă autoritatea statului. Se susţine totodată că, în lipsa acestei recunoaşteri, statul şi instituţiile care exercită forţa sa coercitivă ar funcţiona cu greutate. Referitor la exemplul dat, instanţa reţine că magistraţii sunt protejaţi penal prin dispoziţiile art. 279 din Codul penal ce reglementează ultrajul judiciar. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a crea o protecţie sporită anumitor categorii de persoane, care, datorită specificului funcţiilor pe care le exercită, pot fi, mai des, subiect pasiv al infracţiunii de ultraj decât alte categorii de funcţionari publici. Se susţine că protecţia penală asigurată poliţiştilor, care, potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, beneficiază de un cadru legal special, reprezintă o garanţie a exercitării atribuţiilor ce le revin şi nicidecum un privilegiu, iar legitimitatea sa derivă din însăşi legitimitatea existenţei autorităţii. Mai mult, este subliniat faptul că art. 16 din Constituţie are în vedere egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, şi nu egalitatea autorităţilor publice între ele. Se mai arată că aceeaşi normă constituţională implică asigurarea aceluiaşi regim juridic pentru persoane aflate în situaţii similare, şi nu un regim juridic uniform pentru persoane aflate în situaţii diferite. Se conchide că textul criticat se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se susţine că prevederile art. 257 alin. (4) din Codul penal reglementează o variantă agravată a infracţiunii de ultraj, fără a crea discriminare între diferite categorii de funcţionari publici; dimpotrivă, se apreciază că norma juridică criticată este destinată asigurării, în anumite situaţii specifice, a egalităţii cetăţenilor. Mai mult, se susţine că scopul legiuitorului a fost acela de a crea o protecţie juridică sporită anumitor categorii de persoane, care exercită anumite funcţii publice specifice, persoane care pot fi, mai des decât alţi funcţionari, subiecţi activi ai infracţiunii de ultraj. Se arată, de asemenea, că protecţia penală asigurată poliţiştilor, care, potrivit Legii nr. 360/2002, beneficiază de un statut special, reprezintă o garanţie a exercitării de către aceştia a atribuţiilor ce le revin, şi nicidecum un privilegiu, iar legitimitatea sa derivă din însăşi legitimitatea autorităţii publice în cadrul căreia ei îşi desfăşoară activitatea. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (4) cu denumirea marginală Ultrajul din Codul penal, care au următorul conţinut: „Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.“ 13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 257 din Codul penal reglementează: o variantă tip a infracţiunii de ultraj, prevăzută la alin. (1) al art. 257 anterior menţionat, constând în fapte de ameninţare, săvârşite nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, de lovire sau alte violenţe, în fapte de vătămare corporală, în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ori în fapte de omor, săvârşite împotriva unui funcţionar public, care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii; două variante normative asimilate, prevăzute la art. 257 alin. (2) şi (3) din Codul penal, constând în comiterea oricăreia dintre faptele ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de ultraj în varianta tip împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi, respectiv, în săvârşirea faptelor anterior enumerate, dacă ele privesc un membru de familie al funcţionarului public; o variantă agravată, reglementată la art. 257 alin. (4) din Codul penal, ce constă în săvârşirea unei fapte de ultraj, prevăzute la alin. (1)-(3) ale aceluiaşi art. 257, săvârşite împotriva unui funcţionar public care are calitatea de poliţist sau jandarm. 15. Prin urmare, obiectul juridic special al infracţiunii reglementate la art. 257 din Codul penal este unul complex, obiectul juridic principal fiind format din relaţiile sociale referitoare la respectul datorat autorităţilor de stat, care presupune respect şi faţă de funcţionarul care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul acestei autorităţi, iar obiectul juridic special secundar este constituit din relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei, la integritatea sa corporală sau chiar la viaţa acesteia. 16. În ceea ce priveşte subiecţii infracţiunii, în timp ce subiectul activ poate fi orice persoană, subiectul pasiv are calitatea de funcţionar public. În cazul variantelor infracţionale prevăzute la art. 257 alin. (1)-(3) din Codul penal, acesta din urmă poate fi orice persoană care exercită o funcţie publică, iar, în ipoteza variantei agravate, reglementate la art. 257 alin. (4) din Codul penal, este o persoană care are calitatea de poliţist sau jandarm. 17. Aşa fiind, în considerarea acestor două calităţi ale subiectului pasiv al infracţiunii (de poliţist şi de jandarm), legiuitorul a înţeles să prevadă că, în cazul variantei agravate, reglementată la art. 257 alin. (4) din Codul penal, limitele pedepsei prevăzute pentru infracţiunile la care fac referire dispoziţiile art. 257 alin. (1)-(3) din Codul penal se majorează cu jumătate, şi nu doar cu o treime, regim sancţionator prevăzut în cazul celorlalte variante normative ale infracţiunii de ultraj. 18. Funcţionarii publici care deţin funcţia de poliţist sau jandarm se află însă într-o situaţie diferită de ceilalţi funcţionari publici, având în vedere atribuţiile şi obligaţiile profesionale pe care aceştia le au în asigurarea securităţii publice, aspect ce justifică reglementarea unui regim juridic diferit sub aspectul sancţionării faptelor de ultraj comise împotriva lor. Având în vedere această diferenţă, legiuitorul a reglementat, în cazul infracţiunii de ultraj săvârşite împotriva unui poliţist sau jandarm, o pedeapsă mai mare, asigurând în acest fel o protecţie penală sporită celor două categorii de funcţionari publici anterior precizate. Acest regim sancţionator, criticat de autorul excepţiei, nu este însă unul de natură a discrimina restul funcţionarilor publici în raport cu poliţiştii sau jandarmii, întrucât diferenţa de regim juridic, constând în majorarea, cu jumătate, şi nu cu o treime, a limitelor speciale ale pedepsei, are o justificare obiectivă, dată de funcţiile publice diferite pe care le deţin subiecţii pasivi ai variantelor normative prevăzute la art. 257 alin. (1)-(3) din Codul penal şi, respectiv, la art. 257 alin. (4) din Codul penal. 19. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii nu interzice reguli specifice în cazul unei diferenţe de situaţii şi că inegalitatea reală, ce rezultă din aceste diferenţe, poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine (a se vedea în acest sens Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). De asemenea, instanţa de contencios constituţional a mai statuat că, pentru respectarea principiului egalităţii în drepturi, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă şi că deosebirea de tratament reglementat în privinţa unor astfel de persoane trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). 20. Mai mult, comparaţia între protecţia penală asigurată, prin dispoziţiile art. 257 din Codul penal, poliţiştilor şi jandarmilor, pe de o parte, şi cea asigurată magistraţilor, pe de altă parte, pe care autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi întemeiază argumentele referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, este lipsită de temei. Aceasta întrucât legiuitorul a reglementat, la art. 279 din Codul penal, infracţiunea de ultraj judiciar, pe care a plasat-o în cuprinsul titlului IV al părţii speciale a Codului penal, referitor la infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, într-o manieră similară infracţiunii prevăzute la art. 257 din Codul penal, diferenţa dintre cele două infracţiuni constând tocmai în calitatea subiectului pasiv care, în cazul infracţiunii de ultraj judiciar, este un judecător sau un procuror. Astfel, variantele normative ale infracţiunii prevăzute la art. 279 din Codul penal sunt similare cu cele ale infracţiunii reglementate la art. 257 din acelaşi cod, iar elementul material al laturii obiective a acestor variante normative este unul, de asemenea, similar în cazul infracţiunilor de ultraj judiciar şi în cel al infracţiunii de ultraj. Mai mult, regimul sancţionator al faptelor incriminate la art. 257 alin. (4) din Codul penal şi la art. 279 alin. (1)-(3) din Codul penal este acelaşi. Or, având în vedere aceste aspecte, nu poate fi reţinută o lipsă de asigurare a protecţiei penale a judecătorilor şi procurorilor, în exercitarea funcţiilor pe care le deţin, în comparaţie cu protecţia penală asigurată poliţiştilor şi jandarmilor. De altfel, o astfel de critică nu poate fi reţinută şi pentru motivul că neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale poate fi constatată doar prin raportare la prevederile Constituţiei, neputând rezulta din compararea normelor juridice criticate cu alte prevederi legale (a se vedea Decizia nr. 304 din 4 mai 2017, paragraful 28). 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Olescu în Dosarul nr. 30.780/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
