Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) şi alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniela Vaida în Dosarul nr. 780/84/2016 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.565 D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, se arată că susţinerile autoarei excepţiei referitoare la textul criticat nu sunt reale, întrucât, în mod evident, în soluţionarea plângerii formulate împotriva soluţiei procurorului este posibilă schimbarea temeiului soluţiei de clasare. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, conform căreia dispoziţiile legale anterior menţionate nu reglementează o acuzaţie în materie penală, motiv pentru care nu se impune asigurarea dublului grad de jurisdicţie în ipoteza juridică analizată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 780/84/2016, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (6) şi alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Daniela Vaida într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate de autoarea excepţiei împotriva unor ordonanţe de clasare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, care împiedică partea interesată să îşi realizeze dreptul de a obţine schimbarea temeiului de drept al soluţiei de clasare, constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv. Se observă că, spre deosebire de prevederile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, textul criticat nu prevede posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a trimite cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală, în situaţia în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva petentului. 6. Se susţine că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, care nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţe în materia plângerilor împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, încalcă accesul liber la justiţie, principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală şi dreptul la un recurs efectiv. 7. Tribunalul Sălaj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 408 din 28 mai 2015, nr. 58 din 24 februarie 2015 şi nr. 625 din 8 octombrie 2015. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate analizată. 10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. a) şi lit. b) şi alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Arată că îşi menţine punctele de vedere care au fost reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 326 din 17 mai 2016 şi nr. 437 din 21 iunie 2016. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, se susţine că aceasta este inadmisibilă, având în vedere pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 733 din 29 octombrie 2015, prin care s-a constatat că textul criticat este neconstituţional prin împiedicarea accesului la justiţie în cazul soluţiilor de renunţare la urmărirea penală. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi alin. (8) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(6) În cauzele în care nu sa dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii: a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată; b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală; c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea. [...](8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) este definitivă." 14. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 alin. (2) cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, precum şi dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie cu privire la dublul grad de jurisdicţie în materie penală. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, sunt reţinute Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016, Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016, Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, şi Decizia nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 16. Prin Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) din cuprinsul art. 341 din Codul de procedură penală este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a constatat că atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. S-a arătat, în acest sens, că nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autoarele excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, Curtea a reţinut că prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 18. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte susţinerile autoarei excepţiei, potrivit cărora dispoziţiile art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală nu oferă remediul procesual pentru ipoteza juridică în care aceasta se află, respectiv că textul criticat nu permite judecătorului de cameră preliminară să restituie cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale, în situaţia în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva petentului, Curtea constată că dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. b) şi, respectiv, alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală prevăd atât posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a admite plângerea, de a desfiinţa soluţia atacată şi de a trimite, motivat, cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale, cât şi posibilitatea acestuia de a admite plângerea şi de a schimba temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea. Totodată, Curtea reţine că situaţia de fapt a autoarei excepţiei este aceea de a fi fost dispusă, în privinţa sa, o soluţie de clasare, conform art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, iar art. 19 anterior menţionat atribuie, în mod expres, caracterul de lege penală mai favorabilă soluţiei juridice dispuse în favoarea sa, conform prevederilor art. 18^1 din Codul penal din 1969. Mai mult, în situaţia unei eventuale trimiteri în judecată a petentei, aceleaşi dispoziţii ale art. 19 din Legea nr. 255/2013 prevăd pronunţarea de către instanţa de judecată a unei soluţii de achitare, conform dispoziţiilor Codului de procedură penală în vigoare. 19. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că argumentele invocate în susţinerea pretinsei neconstituţionalităţi a prevederilor art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală nu au în vedere veritabile probleme de neconstituţionalitate, ci vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale supuse controlului de constituţionalitate. Or, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată ...“. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală va fi respinsă ca inadmisibilă. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniela Vaida în Dosarul nr. 780/84/2016 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniela Vaida în Dosarul nr. 780/84/2016 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
