Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) din Legea nr. 126/2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului, excepţie ridicată de Simona Dana Furnea, în Dosarul nr. 6.700/97/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 926D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 150 din 14 martie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia nr. 237 din 7 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.700/97/2014, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) din Legea nr. 126/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurenta Simona Dana Furnea într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţei civile a Tribunalului Hunedoara, prin care s-a respins cererea autoarei excepţiei de scutire de la restituirea sumei reprezentând indemnizaţie prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, instanţa reţinând că „reclamanta nu a declarat faptul că are calitatea de cenzor - calitate în care primea indemnizaţie“ şi, astfel, nu beneficiază de scutirea de plată. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că, din cauza modului defectuos de redactare a normei juridice cuprinse în art. III din Legea nr. 126/2014, respectiv a impreciziei şi a imprevizibilităţii sintagmei „sau nedeclararea unor informaţii“, i-a fost refuzat dreptul legal la amnistiere (anularea debitelor puse în sarcina sa), drept prevăzut de art. II din Legea nr. 126/2014. Atâta vreme cât Legea nr. 126/2014 nu defineşte în niciun fel care sunt, în mod concret, acele informaţii avute în vedere de legiuitor la redactarea normei juridice criticate, se deschide calea unor veritabile abuzuri de drept din partea autorităţilor statului îndrituite să aplice această lege, în sensul nerecunoaşterii beneficiului amnistiei, cu consecinţa vătămării grave a drepturilor şi intereselor legitime ale particularilor aflaţi în situaţii juridice similare cu a sa. Se invocă în acest sens dispoziţiile art. 36 referitoare la stilul actelor normative, ale art. 37 privind unitatea terminologică şi ale art. 38 privind exprimarea conţinutului normativ din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. De asemenea, se susţine că principiul securităţii, care se desprinde din conţinutul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, impune tuturor statelor semnatare să ia toate măsurile necesare în vederea respectării principiilor previzibilităţii şi predictibilităţii normelor juridice naţionale, iar o eventuală nerespectare a acestor principii poate fi sancţionată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin obligarea statelor vinovate la plata de despăgubiri materiale şi morale. Se mai susţine că, odată ce, potrivit legii, s-au acordat indemnizaţii pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani pentru persoana îndreptăţită, orice eventuală obligare la restituirea acestei indemnizaţii nu se poate face decât în condiţiile legii, cu luarea în considerare şi a interesului superior al copilului, dar şi a respectării noţiunii de „bun“ în sensul dreptului de proprietate al persoanei vizate de respectiva restituire, drept prevăzut şi recunoscut ca atare, inclusiv de Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie. 6. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală. Regulile care trebuie respectate şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a primi în mod legal indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent/stimulent de inserţie sunt reglementate în mod clar de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Prin urmare, orice persoană aflată în ipotezele descrise de aceste norme îşi poate contura conduita ce trebuie urmată pentru a beneficia de aceste drepturi legale. Astfel, este evident că o astfel de persoană ar trebui să se abţină de la orice acţiune sau inacţiune care împiedică stabilirea situaţiei sale reale, de către autorităţile statului, îndrituite să aplice legea. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu sunt de natură să aducă atingere principiului constituţional care prevede că tinerii şi copiii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. Dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una din măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a se aduce atingere dreptului în sine. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. În plus, scopul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 a fost acela de a susţine familia în vederea creşterii copilului, indemnizaţia nefiind un drept al copilului, ci al părintelui, suplinindu-se astfel veniturile pe care părintele nu le mai poate realiza din exercitarea unei profesii, pe durata concediului pentru creşterea copilului. Mai mult, potrivit art. 49 alin. (2) din Constituţie, statul oferă protecţia copiilor prin acordarea alocaţiilor, acesta fiind un drept constituţional. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este precizat în actul de sesizare, îl constituie prevederile art. III alin. (1) din Legea nr. 126/2014. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, autoarea acesteia critică doar sintagma „sau nedeclararea unor informaţii“ din cuprinsul art. III alin. (1) din Legea nr. 126/2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014, potrivit cărora: „Debitele cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent/stimulent de inserţie acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, constituite din culpa debitorului, materializată în folosirea cu intenţie de către acesta a unor documente despre care cunoştea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii nu fac obiectul scutirii la plată, conform prevederilor art. II.“ 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (5), potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, şi ale art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, din perspectiva unor critici identice cu cele aduse în prezenta cauză, prin Decizia nr. 150 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 18 mai 2017, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a acestora. 15. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind imprecizia şi imprevizibilitatea sintagmei „nedeclararea unor informaţii“, la paragraful 17 al deciziei sus-menţionate, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, a stabilit că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii. Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate instituie o cauză de neaplicare a amnistiei fiscale pentru debitele cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent/stimulent de inserţie, acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 sau a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, constituite din culpa debitorului, materializată în folosirea cu intenţie de către acesta a unor documente despre care cunoştea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii. Or, este evident că sintagma „nedeclararea unor informaţii“ se referă la acele informaţii care trebuiau declarate potrivit celor două acte normative menţionate expres în textul de lege criticat, şi anume: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului. Astfel, art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 prevede documentele care trebuie depuse pentru acordarea drepturilor reprezentând indemnizaţie şi stimulent, iar, potrivit art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, „Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie sau stimulent de inserţie, şi documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.“ Pentru neîndeplinirea obligaţiei de a declara informaţiile prevăzute de lege, debitele constituite din culpa persoanei care nu a declarat informaţiile respective nu pot face obiectul scutirii de plată. Aşadar, Curtea a constatat că textul este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat, astfel încât se respectă cerinţele privind calitatea legii. 16. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice, Curtea a constatat, la paragraful 19 al Deciziei nr. 150 din 14 martie 2017, că, prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, a stabilit că, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, principiul stabilităţii/securităţii raporturilor juridice se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Referitor la acelaşi principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, „odată ce Statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluţii (...)“. (Hotărârea din 1 decembrie 2005 pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunţată în Cauza Beian împotriva României). Având în vedere aceste considerente, cât şi faptul că textul de lege criticat este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate să prevadă consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat, Curtea nu a reţinut încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice. 17. Cât priveşte critica referitoare la faptul că textul de lege criticat nu cuprinde informaţiile concrete la care se referă sintagma „nedeclararea unor informaţii“, Curtea a reţinut că această critică ţine de interpretarea legilor, care este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Aşadar, informaţiile concrete la care se referă sintagma „nedeclararea unor informaţii“ din textul de lege criticat sunt stabilite de instanţa de judecată, în cadrul operaţiunii de interpretare şi aplicare a legii la cazul dedus judecăţii. 18. Referitor la critica de neconstituţionalitate prin raportare la art. 49 din Constituţie, potrivit căruia copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor, iar formele de protecţie socială a copiilor se stabilesc prin lege, Curtea a constatat că şi aceasta este neîntemeiată. Astfel, textul de lege criticat instituie o cauză de neaplicare a amnistiei fiscale pentru debitele cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent/stimulent de inserţie acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 sau a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, constituite din culpa debitorului, materializată în folosirea cu intenţie de către acesta a unor documente despre care cunoştea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii. Or, formele de protecţie socială a copiilor se stabilesc în condiţiile legii şi, odată ce s-au acordat indemnizaţii pentru creşterea copilului prin folosirea cu intenţie a unor documente despre care se cunoştea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, prin declararea unor date neconforme realităţii sau prin nedeclararea unor informaţii, obligarea la restituirea acestei indemnizaţii nu se poate face decât în condiţiile legii. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în Decizia nr. 150 din 14 martie 2017 îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Simona Dana Furnea în Dosarul nr. 6.700/97/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informaţii“ din Legea nr. 126/2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
