Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Daniel Alen Moisin în Dosarul nr. 6.321/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.429 D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că reglementarea dispoziţiilor legale criticate este justificată de necesitatea îndeplinirii scopului educativ al pedepsei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa penală nr. 1.422 din 14 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.321/197/2016, Judecătoria Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată Daniel Alen Moisin într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva hotărârii judecătorului de supraveghere, prin care a fost respinsă cererea autorului excepţiei de acordare a dreptului la vizită intimă, prevăzut la art. 69 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. a), c), d), e), f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 sunt neconstituţionale întrucât condiţionează exercitarea dreptului la vizită intimă de îndeplinirea unor condiţii, prevăzute la art. 69 alin. (1) din actul normativ analizat. Se susţine că, astfel, legiuitorul a lăsat la aprecierea administraţiei penitenciarului acordarea dreptului anterior menţionat, cu încălcarea, în acest fel, a prevederilor constituţionale referitoare la viaţa intimă, familială şi privată. Se arată că dreptul prevăzut la art. 69 din Legea nr. 254/2013 ar trebui acordat în mod necondiţionat, în vederea menţinerii relaţiilor de familie şi a celor similare acesteia. 6. Judecătoria Braşov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu încalcă dreptul la viaţă intimă, familială şi privată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând trimitere la soluţia şi la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 460 din 16 iunie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că dreptul la vizită intimă nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limitări sau condiţionări, potrivit finalităţii avute în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării acestora, precum şi faptul că limitările criticate de autorul excepţiei au un scop legitim, reprezentând o măsură adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între interesul individual şi cel colectiv, condiţionarea criticată fiind, totodată, proporţională cu scopul legitim urmărit, acela al asigurării efectului educativ al aplicării pedepselor penale. 9. Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi îşi menţine punctul de vedere care a fost reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 230 din 7 aprilie 2015. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: "(1) Pot beneficia de vizită intimă persoanele condamnate care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate; [...] c) există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi; d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieşire din penitenciar; e) nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată; f) participă activ la programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială ori la muncă.(2) Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soţul sau soţia.(3) Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi anterior datei primirii în penitenciar.(4) Dovada existenţei relaţiei de parteneriat se face prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar.(5) Directorul penitenciarului poate aproba vizite intime între persoane condamnate, în condiţiile prezentului articol." 13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 26 referitoare la viaţa intimă, familială şi privată. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 460 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 17 august 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate analizată. 15. Prin Decizia nr. 460 din 16 iunie 2015, Curtea, operând trimiteri substanţiale la Decizia nr. 222 din 2 aprilie 2015, a statuat că legiuitorul, potrivit atribuţiilor sale constituţionale, prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi în marja de apreciere conferită de către acestea, are dreptul de a restricţiona vizitele intime pentru persoanele aflate în locuri de detenţie, dar reglementarea diferită a acestui drept pentru persoane care se află în situaţii juridice similare este discriminatorie, dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea analizată. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunţată în Cauza Varnas împotriva Lituaniei, că, deşi privarea de libertate a unei persoane presupune limitări ale vieţii sale private şi de familie, este esenţial dreptul persoanei în cauză de a menţine legătura cu membrii apropiaţi ai familiei sale (paragraful 108). De asemenea, instanţa europeană a remarcat că mai mult de jumătate din statele membre ale Consiliului Europei au prevăzut în legislaţia internă dreptul deţinuţilor la vizite conjugale, cu limitări şi restricţii specifice, dar că prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu trebuie interpretate în sensul că ele obligă statele semnatare să reglementeze acest fel de vizite. S-a arătat că acesta este un aspect cu privire la care statele părţi au o largă marjă de apreciere, având libertatea de a stabili singure măsurile ce trebuie luate pentru implementarea dispoziţiilor Convenţiei, în raport cu nevoile şi resursele comunităţii sau ale individului (paragraful 109). 16. Având în vedere aceste considerente, Curtea a reţinut că dreptul la vizită intimă nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limitări sau condiţionări, potrivit finalităţii avute în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării acestora. 17. Astfel, condiţionarea acordării dreptului la vizită intimă de îndeplinirea condiţiilor prevăzute prin textele legale criticate este justificată de necesitatea realizării scopului educativ al pedepselor, nefiind de natură a încălca dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, prevăzut la art. 26 din Constituţie, şi nici dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, prevăzute la art. 22 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 34 din Legea fundamentală, precum şi în art. 2 şi art. 3 din Convenţie. În acest sens, Curtea a reţinut că aceasta are un scop legitim, fiind o măsură adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între interesul individual şi cel colectiv. Prin urmare, condiţionarea criticată este proporţională cu scopul legitim urmărit, acela al asigurării efectului educativ al aplicării pedepselor penale. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa anterior analizată, atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 460 din 16 iunie 2015 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Alen Moisin în Dosarul nr. 6.321/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Braşov – Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
